ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 494/2025

Ședința publică din data de 6 martie 2025

Asupra recursului civil de față;

Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:

A. Obiectul cererii introductive.

Prin cererea înregistrată la 02.06.2021 pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 2.911.357,46 RON, compusă din 1.909.210,36 RON, reprezentând contravaloarea lucrărilor executate, și 1.002.147,10 RON, reprezentând penalități de întârziere contractuale, calculate de la data scadenței facturilor - 28.05.2021 - până la data depuneri cererii de chemare în judecată, acestea urmând a fi calculate până la plata efectivă a debitului principal.

Pârâta B. S.R.L. a formulat cerere reconvențională solicitând obligarea reclamantei la emiterea și predarea scrisorii de garanție bancară pentru vicii în valoare de 742.652 Euro și la plata sumei de 7200 Euro, reprezentând penalități pentru nerespectarea normelor de securitate și sănătate în muncă.

B. Hotărârea primei instanțe.

Prin sentința civilă nr. 327 din 21 februarie 2022, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis cererea principală formulată de reclamanta-pârâtă A. în contradictoriu cu pârâta-reclamantă B. S.R.L., astfel cum a fost formulată; a admis în parte cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă B. S.R.L.; a obligat pârâta la plata sumei totale de 1.909.210,36 RON, către reclamantă, reprezentând contravaloarea facturilor nr. x din 1 iulie 2020, nr. 2464 din 4 noiembrie 2020 și nr. 2493 din 6 ianuarie 2021; a obligat pârâta la plata penalităților de întârziere în cuantum de 0,1% pe zi de întârziere aferente debitului principal datorat conform fiecărei facturi în parte, (22 iulie 2020; 26 noiembrie 2020 și, respectiv, 2 februarie 2021) până la achitarea efectivă a debitului principal, penalități ce vor fi plafonate conform art. 5.9 din contract; a obligat reclamanta la plata sumei totale de 7200 euro - echivalent în RON la data plății - către pârâtă, reprezentând penalități pentru nerespectarea normelor de securitate și sănătate în muncă în perioada iulie 2020 - ianuarie 2021; a obligat reclamanta la plata sumei totale de 3167,35 RON către pârâtă, cu titlu de cheltuieli de judecată (taxă de timbru - 1667,35 RON și onorariu avocat - 1500 RON, proporțional cu valoarea pretențiilor admise); a respins în rest cererea reconvențională, ca nefondată.

C. Calea de atac împotriva sentinței primei instanțe.

Împotriva acestei sentințe au formulat apel atât reclamanta-pârâtă A., cât și pârâta-reclamantă C. (fostă B. S.R.L.). Reclamanta-pârâtă A. a formulat apel și împotriva încheierii de ședință din data de 17 ianuarie 2022.

Prin apelul formulat, apelanta-reclamantă-pârâtă A. a solicitat admiterea apelului și schimbarea încheierii de ședință din data de 17 ianuarie 2022, în sensul admiterii probei cu expertiză tehnică în construcții. În ceea ce privește apelul formulat împotriva sentinței civile nr. 327 din 21 februarie 2022 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, aceasta a solicitat admiterea apelului și, în consecință, schimbarea în parte a sentinței primei instanțe în sensul respingerii, ca neîntemeiate, a cererii reconvenționale formulate de C. (fostă B.) inclusiv din perspectiva obligării A. la plata sumei de 7200 euro reprezentând penalități pentru pretinsa nerespectare a normelor de SSM în perioada iulie 2020 - ianuarie 2021 și înlăturarea considerentului instanței de fond strecurat la pag. 16 din sentința civilă nr. 327 din 21 februarie 2022, considerent prin care instanța reține, soluționând primul petit al cererii reconvenționale a C., următoarele: (...) "data finalizării lucrărilor fiind 11 ianuarie 2021", cu cheltuieli de judecată.

Prin apelul formulat, apelanta-pârâtă-reclamantă C. a solicitat admiterea cererii de apel, schimbarea în parte a sentinței apelate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată formulată de A., respectiv: (i) respingerea ca fiind rămasă fără obiect a capătului de cerere privind obligarea C. la plata facturii nr. x din 4 noiembrie 2020 și a penalităților aferente, respectiv (ii) respingerea ca neîntemeiate a capetelor de cerere privind obligarea C. la plata facturilor nr. x din 1 iulie 2020 și 2493 din 6 ianuarie 2021 și a penalităților aferente; admiterii în integralitate a cererii reconvenționale a C., respectiv obligarea A. la emiterea și predarea Scrisorii de Garanție Bancară pentru Vicii în valoare de 742.652 Euro în temeiul art. 5.8 raportat la art. 8.8 din Contractul de Antrepriză; cu cheltuieli de judecată.

D.Hotărârea instanței de apel.

Prin decizia civilă nr. 372 din 7 martie 2024, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a luat act de renunțarea apelantei-reclamante-pârâte A. la judecarea apelului formulat împotriva încheierii de ședință din data de 17 ianuarie 2022 pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2021; a admis apelul formulat de apelanta-reclamantă-pârâtă A. împotriva sentinței civile nr. 327 din 21 februarie 2022; a înlăturat considerentul strecurat la pag. 16 din sentința apelată, respectiv:

"(...) data finalizării lucrărilor fiind 11 ianuarie 2021."; a admis apelul formulat de apelanta-pârâtă-reclamantă C. (fostă B. S.R.L.) împotriva aceleiași sentințe; a schimbat în parte sentința apelată în sensul că a admis în parte cererea principală; a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei-reclamante C. (fostă B. S.R.L.) la plata sumei de 223.549,38 RON, reprezentând rest din factura nr. x din 1 iulie 2020 și a penalităților aferente, ca neîntemeiat; a menținut restul dispozițiilor sentinței apelate; a obligat apelanta-pârâtă-reclamantă C. (fostă B. S.R.L.) la plata către apelanta-reclamantă-pârâtă A. a sumei de 17.916,8 RON cheltuieli de judecată în apel; a obligat apelanta-reclamantă-pârâtă A. la plata către apelanta-pârâtă-reclamantă C. (fostă B. S.R.L.) a sumei de 12.674,07 RON cheltuieli de judecată în apel; a compensat în parte cheltuielile de judecată și a obligat apelanta-pârâtă-reclamantă C. (fostă B. S.R.L.) la plata către apelanta-reclamantă-pârâtă A. a sumei de 5.242,73 RON.

E.Calea de atac împotriva deciziei pronunțate în apel.

Împotriva deciziei Curții de Apel București a declarat recurs reclamanta A., criticând-o sub următoarele motive de nelegalitate:

Decizia este netemeinică și nelegală din perspectiva menținerii soluției primei instanțe în sensul obligării recurentei la plata către C. a sumei de 7200 Euro reprezentând penalități pentru pretinsa nerespectare a normelor de SSM în perioada iulie 2020 - ianuarie 2021.

Decizia este nelegală, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanța de apel încălcând dispozițiile art. 1270 C. civ. privind forța obligatorie a contractului și normele de drept substanțial ale contractului de antrepriză din 2 august 2019, precum și dispozițiile art. 1266 C. civ. privind voința părților, art. 1517 C. civ., dispozițiile Legii nr. 319/2006 și ale H.G. nr. 300/2006.

Textul contractului stabilește, ca regulă, interdicția de a se intra în incinta amplasamentului/șantierului, iar excepțiile sunt reglementate expres și se impune îndeplinirea unei condiții prealabile - notificarea antreprenorului în acord cu dispozițiile contractuale.

Legislația stabilește expres în sarcina angajatorului obligația imperativă de a asigura sănătatea și securitatea în muncă a lucrărilor, fiind irelevant pentru prezenta cauză că C. a ales să delege sarcinile sale proprii unui colaborator extern.

Prezența în șantier la controale a antreprenorului se impune, indiferent de situație, însă acesta nu a fost invitat, neexistând o notificare prealabilă a acestuia.

Dintr-o altă perspectivă, faptul că persoanele indicate de instanța de apel ar fi avut diferite atribuții în derularea proiectului nu prezintă nicio legătură cu textul art. 12 din contractul de antrepriză care indică destinatarii corespondențelor transmise referitor la contract.

Deși notele de constatare individualizează sancțiunea avertisment, în realitate s-a aplicat o sancțiune pecuniară, conform art. 6 din Anexa 10 la contractul de antrepriză, dispoziții care nu erau incidente.

În cauză este incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Instanța de apel apreciază că referirea primei instanțe la un înscris din 16 martie 2021, ulterior perioadei pentru care se pretind penalitățile, ar fi irelevantă, însă înscrisul este cu totul străin cauzei, fiind neutil și neconcludent.

Contrar reținerilor instanței de apel potrivit cărora recurenta A. s-ar fi rezumat doar la contestarea formalităților de efectuare a controalelor, aceasta a contestat pretinsele abateri constatate. Dovada contestării acestor pretinse abateri rezultă chiar din prezenta cauză, sens în care motivarea instanței de apel apare ca fiind una străină pricinii.

Decizia recurată este și una nemotivată, întrucât în cuprinsul acesteia nu se poate regăsi vreo analiză a instanței cu privire la noțiunea de personal al beneficiarului, personal împuternicit al beneficiarului și respectiv, a distincției dintre aceste două noțiuni.

În cauză este incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. întrucât instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 1616 și 1617 C. civ., precum și ale art. 663 C. proc. civ., art. 632, art. 638 și art. 641 C. proc. civ.

Nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de lege pentru operarea compensării legale, neaflându-ne în ipoteza unor creanțe reciproce, certe, lichide și exigibile.

Așa cum în mod corect a reținut prima instanță, C. nu a făcut în cauză dovada că recurenta A. ar fi recunoscut în orice mod pretinsa obligație de plată a sumelor pretinse de aceasta, cu natura pretinsă ori în cuantumul pretins.

Nu poate fi primită teza în sensul că certitudinea creanței ar rezulta din notele de control coroborate cu dispozițiile contractului de antrepriză și ale art. 6 din Anexa 10 la acesta care ar stabili cuantumul penalităților. Contractul de antrepriză din 2 august 2019 nu este titlu executoriu pentru suma pretinsă de C. de la recurentă și opusă pe calea compensației legale.

Pe de altă parte, prin raportare la speța dedusă judecății, părțile au renunțat la posibilitatea intervenirii între ele a unei compensații legale cu privire la sumele reprezentând eventuale creanțe ale C. de natura celor opuse - penalități contractuale conform art. 6 din Anexa 10 din contract.

În concret, părțile au reglementat exclusiv posibilitatea operării unei compensări convenționale în situația în care A. ar datora către C. sume de natura celor opuse în prezent - penalități contractuale conform art. 6 din Anexa 10 la contract. Compensarea convențională este stabilită prin raportare la existența facturii fiscale și astfel, prin raportare la creanțe A. rezultate din acestea. Mai exact, aceste eventuale creanțe ale C. ar putea fi deduse, convențional, exclusiv din factura finală.

Instanța de apel nu a analizat argumentele reclamantei privind dispozițiile art. 663 C. proc. civ. și faptul că acest contract nu este și nu poate fi titlu executoriu. Lipsa oricărei analize conduce la incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

De asemenea, instanța nu a analizat dispozițiile art. 1617 alin. (3) C. civ. din perspectiva renunțării exprese a părților.

Se solicită admiterea recursului, casarea în parte a deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel din perspectiva aspectelor recurate de A.

F.Analizând decizia recurată prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte apreciază recursul ca fiind nefondat și acesta urmează a fi respins pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Acest motiv de casare presupune că instanța de fond a recurs la texte de lege aplicabile speței, dar le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, sau le-a aplicat greșit.

Critica privind nelegalitatea hotărârii recurate din perspectiva menținerii soluției primei instanțe în sensul obligării recurentei la plata către C. a sumei de 7200 Euro reprezentând penalități pentru pretinsa nerespectare a normelor de SSM în perioada iulie 2020 - ianuarie 2021 este nefondată.

Astfel, între C. și D. S.R.L. a fost încheiat contractul de prestări servicii nr. x din 15 februarie 2018, potrivit căruia D., în calitate de prestator, în schimbul remunerației prevăzute la art. 6, s-a obligat să realizeze servicii de prevenire și protecție în domeniul securității și sănătății în muncă, în vederea apărării vieții, integrității corporale și sănătății lucrătorilor ce desfășurau lucrări de construcții pe șantierul C.. D. avea, așadar, calitatea de prestator, în cadrul acestui contract, fiind terț în raport cu părțile contractului de atrepriză.

Una dintre obligațiile D. din cuprinsul contractului de prestări servicii era, conform art. 7.5, verificarea cunoașterii și aplicării măsurilor din Planul de Securitate și Sănătate al șantierului.

Contractul de prestări servicii a fost încheiat cu aproximativ șase luni anterior dobândirii calității de antreprenor de către recurentă.

Așadar, D. nu era un împuternicit al C. în relația cu recurenta A.. Sintagma personal împuternicit din art. 3 Anexa 10 din contractul de antrepriză vizează angajații C.

Ca regulă generală, personalul nu poate pătrunde în incinta șantierului, cu excepția acelor angajați special desemnați în vederea realizării obiectivelor enumerate în cadrul art. 3 din Anexa 10.

Noțiunea de împuternicit se restrânge la personalul cu atribuții specifice în legătură cu realizarea lucrărilor în șantier.

În cauză nu s-au încălcat prevederile Legii nr. 319/2006 și nici ale H.G. nr. 300/2006. Rolul D. s-a rezumat, astfel cum în mod corect a reținut instanța de apel, la efectuarea controlului respectării normelor de securitate și sănătate în muncă.

Prevederile contractului de antrepriză sunt în conformitate cu dispozițiile art. 6 din Legea nr. 319/2006, recurenta A. având obligația de a adopta toate măsurile prevăzute de lege referitoare la securitatea și sănătatea în muncă și de a urmări aplicarea acestora de către lucrătorii din subordine, precum și de a lua toate măsurile organizatorice, tehnice și sanitare sau de altă natură necesare bunei desfășurări a activității de șantier.

Rolul intimatei C. conform prevederilor art. 3 din Anexa 10 la contractul de antrepriză în respectarea normelor SSM avea în vedere analizarea proiectului din punctul de vedere al măsurilor de securitate a muncii, iar în cazul constatării de deficiențe, trebuia să solicite remedieri.

Criticile privind lipsa recurentei în amplasament la momentul efectuării controalelor, precum și imposibilitatea acesteia de a face mențiuni și a da explicații cu privire la nereguluile constatate, respectiv comunicarea rapoartelor SSM către alte persoane decât cele indicate, sunt nefondate.

Astfel, D. nu este personal al intimatei C. și nu îi sunt aplicabile prevederile relativ la notificarea prealabilă a intrării în șantier.

Rapoartele SSM au fost comunicate către reprezentanții recurentei, iar D. nu avea obligația comunicării constatărilor la adresele de e-mail prevăzute în contractul de antrepriză, contract în care nu este parte.

Nu poate fi reținută critica potrivit căreia recurenta nu poate fi obligată la plata penalităților pentru nerespectarea obligațiilor SSM, având în vedere că D. a prevăzut doar aplicarea unui avertisment. Aceasta deoarece sancțiunea pecuniară a fost aplicată în temeiul contractului de antrepriză și nu în temeiul raportului D., raport prin care s-a constatat neîndeplinirea obligațiilor cu aplicarea prevederilor Legii nr. 319/2006.

Clauza penală privind penalitățile este prevăzută la art. 6 din Anexa 10 în cadrul contractului de antrepriză.

Față de aceste considerente, în cauză nu au fost încălcate sau aplicate greșit dispozițiile art. 1270 și 1266 din C. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii.

În cauză sunt respectate dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., considerentele hotărârii cuprind obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținute de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Motivarea se înfățișează într-o asemenea manieră încât corespunde imperativelor logicii, motivele invocate nu sunt dubitative, ci oferă o înlănțuire logică a faptelor și a regulilor de drept pe baza cărora s-a ajuns la concluzia prezentată în dispozitiv.

Critica privind inexistența unei creanțe certe este nefondată.

Astfel, instanța de apel a constatat îndeplinite condițiile operării compensației legale, inclusiv din perspectiva caracterului cert al creanței având în vedere faptul că factura din 28 iulie 2020 a avut la bază notele de control intern efectuate de D., note care constatau neîndeplinirea obligațiilor de către recurentă. Astfel, au devenit incidente prevederile art. 4.1.7 și art. 4.1.21 coroborate cu art. 6 din Anexa 10 la contractul de antrepriză, instanța de apel arătând astfel motivele pentru care a reținut caracterul cert al creanței.

Fiind îndeplinite condițiile compensației legale, au fost aplicate dispozițiile art. 1617 C. civ.. Critica privind faptul că părțile ar fi reglementat exclusiv posibilitatea intervenirii unei compensări convenționale, fiind exclusă orice compensare legală, este nefondată, deoarece renunțarea la drept nu se prezumă.

Simpla condiționare a mecanismului compensației în contextul concret al emiterii facturii finale nu constituie prin ea însăși o renunțare la dreptul de a opune compensația legală în temeiul art. 1617 C. civ.. Pe de altă parte, caracterul cert, lichid și exigibil al unei creanțe nu implică și existența unui titlu executoriu pentru a opera compensarea legală.

În cuprinsul considerentelor hotărârii instanței de apel, nu se regăsesc motive contradictorii, iar pentru a fi îndeplinite cerințele art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., din perspectiva motivelor străine, ar trebui ca hotărârea să cuprindă numai motive străine de natura cauzei, ceea ce nu este cazul în prezentul litigiu.

Față de aceste considerente, Înalta Curte apreciază că în cauză nu există motive de nelgalitate care să impună casarea hotărârii recurate și, pe cale de consecință, potrivit dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat.

Potrivit dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., recurenta va fi obligată la plata către intimată a cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 372/2024 din 7 martie 2024 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, ca nefondat.

Obligă recurenta-reclamantă la plata către intimata-pârâtă C. (fostă B. S.R.L.) a sumei de 4.229,22 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică astăzi, 6 martie 2025.