ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 538/2024

Ședința publică din data de 7 martie 2024

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, secția I civilă la 26.11.2021, reclamanta Compania Națională de Transporturi Aeriene Române TAROM S.A. a chemat în judecată pe pârâții A., B., C., D., E., F. și G., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să oblige în solidar pârâții la plata prejudiciului în valoare totală de 115.304,48 RON, reprezentând cheltuielile nelegale efectuate pentru organizarea unui eveniment pe 21.09.2012, prin încheierea, cu încălcarea dispozițiilor legale, unor contracte cu societățile H. S.R.L., I. S.R.L., J. S.A. și K. S.R.L.; a sumei de 66.955,12 RON, reprezentând dobânda legală aferentă sumei de 115.304,48 RON, calculată de la data efectuării fiecărei plăți nelegale ce compune această sumă și până la recuperarea integrală; a sumei de 25.748,47 RON pentru beneficiul nerealizat în perioada 15.10.2012-09.12.2019, rezultată din cheltuielile nelegale angajate prin contractul încheiat cu L. S.A. în valoare de 56.210,44 RON, sumă restituită de această firmă la 19.12.2019; în subsidiar, a solicitat obligarea pârâților la plata prejudiciului creat în patrimoniul reclamantei în funcție de contribuția lor la producerea acestuia: pârâții A. și B., în calitate de director general, respectiv director financiar pentru semnarea contractelor, pârâții C., F., G., E. și D., în calitate de membri ai consiliului de administrație, ce aveau obligația de supraveghere a activității directorilor; cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 4005/19.04.2022, Judecătoria Sectorului 1 București, secția Civilă a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Ilfov.

Prin sentința civilă nr. 119/18.01.2023, Tribunalului Ilfov, secția Civilă a admis excepția prescripției și a respins acțiunea ca fiind prescrisă; a obligat reclamanta să achite cheltuieli de judecată în valoare de 3.213 RON către fiecare dintre pârâții G., E. și C..

Împotriva acestei sentințe civile, reclamanta a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia civilă nr. 978A/08.06.2023, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a respins ca nefondat apelul și a obligat-o pe reclamantă la plata sumelor de 2.380 RON către pârâtul B. și de 3.213 RON către fiecare dintre pârâții C., E., F. și G., cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 1208/A/2023 din 14.09.2023, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a respins ca neîntemeiată cererea de completare a dispozitivului deciziei nr. 978/2023 și a obligat pe intimatul-pârât F. la plata către reclamantă a sumei de 1.064,36 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva deciziei civile nr. 978A/08.06.2023, reclamanta a declarat recurs, solicitând casarea ei și trimiterea cauzei spre o nouă judecată, aceleiași curți de apel.

În motivare, a susținut că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a prevederilor art. 2.523 și art. 2.528 C. proc. civ.

Potrivit recurentei, din interpretarea acestor norme legale, rezultă că stabilirea momentului de început al prescripției extinctive are două repere esențiale, și anume: (i) momentul subiectiv, respectiv data la care victima a cunoscut paguba și pe cel care răspunde de ea, și (ii) momentul obiectiv, respectiv data la care victima ar fi trebuit să cunoască atât paguba, cât și pe cei care răspund de ea. În speță, paguba reclamată a fost generată prin contractarea și efectuarea unor cheltuieli cu caracter nelegal, care au condus la diminuarea patrimoniului recurentei prin lipsirea sumelor de bani respective, care ar fi trebuit utilizate pentru desfășurarea obiectului său de activitate.

Recurenta a subliniat că, în acest context, noțiunea de "pagubă" prevăzută de art. 2.528 C. civ. presupunea mai întâi constatarea caracterului nelegal al cheltuielilor în cauză.

În continuare, a argumentat că, așa cum reiese din documentele depuse la dosar, caracterul nelegal al cheltuielilor a fost stabilit definitiv prin decizia nr. 4481/12.12.2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, fiind nerelevant faptul că acest aspect a fost constatat într-o acțiune care a avut ca obiect analiza legalității actului de control.

De altfel, contrar celor reținute de instanța de apel, recurenta a evidențiat că nu a invocat, în niciun moment, raportul de control sau decizia Curții de Conturi ca fundament al obligației pârâților de a repara prejudiciul, ci le-a utilizat exclusiv ca mijloace de probă. De asemenea, nu a susținut că termenul de prescripție ar fi fost întrerupt sau suspendat prin actele de control ale Curții de Conturi, ci a argumentat că certitudinea existenței prejudiciului a devenit evidentă doar după pronunțarea unor hotărâri judecătorești ce au constatat caracterul nelegal al cheltuielilor. În plus, consideră că pasivitatea sa nu poate fi invocată în perioada anterioară constatării caracterului nelegal al cheltuielilor, neputând fi prezumată culpa sa anterior acestui moment, având în vedere că a contestat permanent concluziile și măsurile dispuse de Curtea de Conturi.

În ceea ce privește termenul de prescripție, recurenta a susținut că acesta a început să curgă la 12.12.2018, data pronunțării deciziei nr. 4481, moment la care a luat cunoștință sau trebuia să ia cunoștință de prejudiciul suferit. Astfel, acțiunea introdusă la 25.11.2021 respectă termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de lege. Acest raționament, precum și aceeași modalitate de aplicare și interpretare a art. 2.528 C. civ., sunt confirmate și de decizia nr. 1857/2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, pronunțată într-o speță similară, care a statuat că, pentru stabilirea momentului de început al prescripției, este irelevant momentul în care s-au acordat beneficiile, fiind important momentul în care s-a constatat caracterul ilicit al acestora printr-o hotărâre judecătorească.

Recurenta a mai susținut că, decizia nr. 19/2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, invocată de instanța de apel, nu este aplicabilă, deoarece vizează raporturi de muncă și nu poate fi aplicată prin analogie la prezenta cauză.

Ultimul set de critici vizează menținerea sentinței apelate în ceea ce privește acordarea cheltuielilor de judecată în primă instanță și admiterea acestora în apel, recurenta invocând încălcarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

În acest sens, recurenta a subliniat că era necesară reducerea cheltuielilor de judecată, având în vedere complexitatea redusă a cauzei, valoarea acesteia și volumul de muncă desfășurat de avocați, în condițiile în care cauza a fost soluționată pe excepția prescripției atât în primă instanță, cât și în apel; a mai susținut că sumele solicitate sunt excesive, mai ales în contextul în care întâmpinarea a fost formulată în comun de mai mulți pârâți, iar volumul de muncă nu justifică triplarea onorariilor, astfel cum au fost acordate.

În drept, a invocat art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

Intimații A., F., E., M. și C. au depus la dosar întâmpinări, solicitând respingerea recursului ca nefondat. De asemenea, intimatul B. a înregistrat la dosar o întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, în raport cu art. 489 C. proc. civ., iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 489 alin. (2) C. proc. civ., excepția nulității recursului, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ. recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în criticile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Din analiza coroborată a dispozițiilor legale anterior evocate rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Sancțiunea nulității este incidentă nu numai în cazul în care lipsesc motivele de nelegalitate, ci și în situația în care acestea sunt invocate formal sau vizează aspecte de netemeinicie, întrucât aprecierea și evaluarea probelor administrate în cauză intră în atribuția exclusivă a instanțelor devolutive. Soluția nulității la care legiuitorul s-a oprit este justificată de împrejurarea că recursul este o cale extraordinară de atac, în cadrul căreia se analizează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

În cauză, recurenta a indicat în mod expres motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., potrivit cărora casarea unei hotărâri se poate cere atunci când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, respectiv când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Prin criticile subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta invocă stabilirea greșită, de către instanțele devolutive, a momentului de început al curgerii termenului de prescripție extinctivă.

Din analiza memoriului de recurs se desprinde concluzia că recurenta acceptă că prescripția începe să curgă, potrivit art. 2.528 C. civ., în funcție de două repere: momentul subiectiv, când persoana a cunoscut paguba și pe cel răspunzător de aceasta, și momentul obiectiv, când persoana păgubită trebuia să cunoască aceste aspecte.

Prin urmare, disputa nu poartă asupra naturii ori duratei termenului de prescripție și nici asupra modului de interpretare sau aplicare a art. 2.523 și art. 2.528 C. civ.., ci vizează situația de fapt, mai precis modul în care instanțele devolutive au stabilit, în urma administrării probatoriului, când a survenit momentul obiectiv sau cel subiectiv care determină începutul prescripției. Altfel spus, recurenta nu critică interpretarea sau aplicarea legii, ci urmărește să obțină deplasarea momentului care marchează începutul prescripției, la o dată ulterioară celei stabilite în etapele procesuale anterioare.

Astfel conturată, critica va fi înlăturată, fiind incompatibilă cu rolul ce revine instanței de recurs, de examinare nu a temeiniciei, ci a legalității hotărârii recurate în raport cu regulile de drept aplicabile.

Mai mult decât atât, reiterarea argumentelor expuse deja în cererea de apel nu răspunde exigențelor cerute de art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., care impun formularea unor critici care să poată fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ. Or, modul de redactare a cererii de recurs nu îngăduie determinarea limitelor sesizării Înaltei Curți, întrucât prin reluarea criticilor expuse anterior în fața instanțelor devolutive, recurenta tinde să obțină practic o nouă verificare a susținerilor sale, deși legea recunoaște doar dublul grad de jurisdicție și căile extraordinare de atac, nu și un al treilea grad devolutiv.

Din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta a a invocat încălcarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ., argumentând că era necesară reducerea cuantumului cheltuielilor de judecată acordate de instanțele anterioare, având în vedere complexitatea redusă a cauzei, valoarea acesteia și volumul efectiv de muncă desfășurat de avocați; în sprijinul acestei susțineri, a arătat că litigiul a fost soluționat exclusiv pe excepția prescripției extinctive atât în primă instanță, cât și în apel, astfel că sumele solicitate cu titlu de cheltuieli de judecată sunt excesive, având în vedere că întâmpinarea a fost formulată în comun de mai mulți pârâți, iar volumul de muncă nu justifică triplarea onorariilor, astfel cum au fost acordate.

Înalta Curte notează că, aceste critici vizând cuantumul pretins excesiv al sumei la care a fost obligată recurenta la plata către intimați cu titlu de cheltuieli de judecată ocazionate de judecarea acțiunii ori apelului, nu pot fi luate în analiză, deoarece se aduce în discuție o chestiune de eventuală netemeinice, iar nu una de nelegalitate; se cuvine subliniat și că, prin decizia nr. 3/2020, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat în interesul legii că o critică adusă modalității în care instanțele se pronunță asupra proporționalității onorariului avocaților, solicitate de partea care a câștigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

De aceea, examinarea memoriului de recurs impune concluzia că recurenta nu a formulat nicio critică care să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Față de considerentele anterior expuse, cum analiza criticilor invocate a condus la concluzia că niciuna dintre acestea nu poate fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., instanța supremă, dând eficiență prevederilor art. 489 alin. (2), cu aplicarea art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va anula recursul.

Totodată, în considerarea soluției pronunțate, reținând culpa procesuală în sarcina recurentei, instanța o va obliga, în temeiul art. 453 alin. (1) raportat la art. 452 C. proc. civ., la plata către intimații E., G. și C. a sumei de 3.213 RON pentru fiecare, iar către intimatul B. a sumei de 2.380 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cererea intimatului F. de obligare a recurentei la plata cheltuielilor de judecată deși în principiu admisibilă din perspectiva conceptului de culpă procesuală statuat de art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va fi respinsă, având în vedere lipsa dovezilor privind existența și întinderea acestor cheltuieli, în conformitate cu prevederile art. 452 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă Compania Națională de Transporturi Aeriene Române TAROM S.A. împotriva deciziei civile nr. 978A/08.06.2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimații-pârâți A., B., C., D., E., F. și G..

Obligă recurenta la plata către intimații E., G. și C. a sumei de 3.213 RON pentru fiecare, și către B. a sumei de 2.380 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimatul F..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 martie 2024.