ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 274/2022

Ședința publică din data de 9 februarie 2022

Deliberând asupra recursurilor, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 29 martie 2019 pe rolul Tribunalului Ilfov, sub număr de dosar x/2019, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta COMPANIA NATIONALĂ DE TRANSPORTURI AERIENE TAROM S.A., pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 320.414 RON, ce va fi actualizată cu indicele de inflație și la care se va adăuga dobânda legală și alcătuită din: suma de 192.792 RON, cu titlu de daune interese pentru revocarea fără justă cauză a reclamantului din funcția de director general administrativ prin hotărârea nr. 7/21.03.2016 a consiliului de administrație, conform contractului de mandat nr. x/27.11.2015; suma de 31.554 RON, cu titlu de daune interese pentru revocarea fără justă cauză a reclamantului din funcția de administrator prin hotărârea nr. 4/06.05.2016 a adunării generale a acționarilor, conform contractului de mandat nr. x/29.09.2015; suma netă de 90.148 RON, cu titlu de remunerație - componentă variabilă conform contractului de mandat nr. x/27.11.2015; suma netă de 5.920 RON, cu titlu de concediu de odihnă neefectuat, conform contractului de mandat nr. x/27.11.2015 și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 2989 din 27 octombrie 2020, Tribunalul Ilfov, secția Civilă a respins cererea, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul, care a solicitat schimbarea în tot a hotărârii atacate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.

Prin decizia civilă nr. 1099 A din 18 iunie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, a fost admis apelul declarat de apelantul-reclamant A., împotriva sentinței civile nr. 2989/27.10.2020, pronunțate de Tribunalul Ilfov, secția Civilă în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Compania Națională de Transporturi Aeriene Tarom S.A.; a fost schimbată în parte sentința apelată, în sensul că a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată.

A fost obligată pârâta la plata către reclamant a sumei de 224.346 RON cu titlu de daune-interese, precum și la plata dobânzii legale penalizatoare aferente, ce se va calcula de la data pronunțării prezentei decizii și până la data plății efective, debitul principal urmând a fi și actualizat cu rata inflației pentru aceeași perioadă și a fost obligată pârâta la plata către reclamant a sumei de 5.591,92 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

S-au menținut, în rest, dispozițiile sentinței apelate.

A fost obligată intimata la plata către apelant a sumei de 2.795,96 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în apel.

În termen legal, invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâta COMPANIA NATIONALĂ DE TRANSPORTURI AERIENE ROMÂNE TAROM S.A. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 1099 A din 18 iunie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

După o succintă prezentare a situației de fapt cu referire la Hotărârea Adunării Generale a Acționarilor Companiei Tarom nr. RS287 din 23.03.2015 prin care A. a fost numit în funcția de Administrator în cadrul Consiliului de Administrație Tarom, la Hotărârea Adunării Generale a Acționarilor nr. 4/06.05.2016. prin care A. a fost revocat din funcția administrator, precum și Hotărârea Consiliului de Administrație al Companiei Tarom nr. 7/21.03.2016 prin care A. a fost revocat din funcția de Director General Administrativ în cadrul Tarom, în argumentarea cererii de recurs, pârâta a susținut, în esență, că instanța de apel a încălcat și a aplicat greșit normele de drept material.

Aceasta întrucât, instanța de apel a considerat că pierderea încrederii în mandatar nu constituie justă cauză în sensul legii, arătând că încrederea ține de sfera subiectivului.

Recurenta menționează că părțile au prevăzut la art. 9.6 din Contractul x/29.09.2015 că pierderea încrederii duce la revocare cu justă cauză a mandatului, iar voința părților se impune a fi respectată, conform art. 1270 C. civ. - Contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante.

Astfel, motivele de revocare indicate în Hotărârea 4/06.05.2016 sunt reglementate prin contract, reprezentând situații de revocare cu justă cauză, și prin urmare acestea nu pot da dreptul mandatarului la daune interese.

Aceeași aplicare greșită a normelor de drept a instanței de apel o regăsim și în privința motivului de revocare a mandatului de administrator pentru promovarea de acțiuni în instanță cu potențial major de destabilizare a companie.

Se arată că în timpul exercitării funcției de administrator, reclamantul a promovat, în nume personal, numeroase acțiuni împotriva Companiei Tarom, important de reținut fiind că niciuna dintre acțiuni nu a fost admisă, ceea ce demonstrează reaua credință în formularea acestor acțiuni.

Acțiunile reclamantului împotriva Companiei pe care avea obligația să o reprezinte - care vizau suspendarea executării unor hotărâri ale Adunării Generale a Acționarilor Tarom și constatarea nulității absolute a acestora, au fost de natură a destabiliza societatea Tarom și sunt concludente cu privire la conflictul de interese în care se află reclamantul, acesta acționând în afara interesului companiei Tarom.

În contradicție cu cele reținute de instanța de apel în privința documentelor prin care se probează motivele indicate în cele două hotărâri de revocare, arată că acțiunile în instanță promovate de A. au fost probate prin documentele depuse la dosar.

În mod greșit instanța de apel a considerat că motivele de revocare sunt formulate în termeni generali și fără probe.

Contrar celor reținute de instanța de apel, motivul indicat în Hotărârea Consiliului de Administrație al Companiei Tarom nr. 7/21.03.2016, respectiv "prezentarea unor documente neasumate prin semnarea autorilor/avizatorilor" a fost probat cu Nota înregistrată sub nr. x/22.02.2016, care a fost semnată ulterior ședinței de către autori/avizatori și înregistrată în evidențele companiei cu o dată anterioară ședinței din 23 februarie 2016.

Prin urmare, justa cauza care a fundamentat revocarea mandatului este neîndeplinirea obligațiilor contractuale asumate, constatări cuprinse în Decizia nr. 2/21.03.2016 a Comitetului de Nominalizare și Remunerare și care a stat la baza Hotărârii Consiliului de Administrație al Companiei Tarom nr. 7/21.0312016.

Totodată, în analiza justei cauze în cazul unei revocări a administratorului sau directorului unei societății nu se poate merge într-o analiza tehnică și de detaliu, ci motivele pentru care societatea și-a pierdut încrederea în mandatarul său trebuie privite din perspectiva scopului pentru care a fost angajat administratorul, acela al unui management reușit, fără a însemna că pentru indicarea acestor motive au fost utilizați termeni generali.

Revocarea, mai susține recurenta-pârâtă, s-a făcut cu justă cauză, întrucât fiecare motiv invocat în hotărâre, în mod singular, era suficient pentru revocarea mandatului, acțiunile domnului A. încălcând, în mod vădit, obligațiile din contractul de mandat.

Normele legale (art. 144

1

din Legea nr. 31/1990, art. 804 C. civ.), impun administratorului să acționeze cu onestitate și loialitate, în vederea realizării optime a intereselor beneficiarului, administratorului nefiindu-i permis să își exercite atribuțiile în interes propriu sau în interesul unei terțe persoane, fiind obligat să se abțină de la apariția unui conflict de interese între interesul propriu și obligațiile sale de administrator (art. 804 C. civ.). Prin contractul de mandat, administratorii își asumă obligații față de Companie și față de acționari, iar încrederea pe care acționarii o au în persoanele desemnate să administreze patrimoniul societății este un element esențial.

Or, în opinia recurentei, prin soluția pronunțată de instanța de apel și prin motivarea acesteia, se confirmă că normele de drept menționate au fost încălcate și aplicate greșit.

Solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate și, rejudecând cauza, să se dispună respingerea apelului ca fiind nefondat și menținerea sentinței apelate ca fiind temeinică și legală.

La 18 octombrie 2021, recurentul-reclamant A. a depus întâmpinare la recursul declarat de pârâta COMPANIA NATIONALĂ DE TRANSPORTURI AERIENE ROMÂNE TAROM S.A., prin care a invocat excepția nulității acestuia și, totodată, a formulat recurs incident.

Invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant A. a solicitat admiterea recursului incident, casarea în parte a hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare în limita capetelor de cerere nr. 1) lit. c) și d) ale acțiunii, cu stabilirea obligației instanței de apel de a admite cererea de probe formulată de reclamant în temeiul art. 293 C. proc. civ.

În argumentarea cererii de recurs, după o succintă prezentare a unor aspecte referitoare la derularea procesului în apel, recurentul-reclamant aduce în discuție teza probatorie privind capătul de cerere referitor la componenta variabilă lunară în valoarea unei indemnizații fixe adiționale, precum și scurte considerații cu privire la capătul de cerere referitor la remunerația aferentă concediul de odihnă neefectuat.

Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând cererea de recurs formulată de recurenta-pârâtă COMPANIA NATIONALĂ DE TRANSPORTURI AERIENE ROMÂNE TAROM S.A. din perspectiva criticilor indicate (art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.), reține inexistența motivelor de nelegalitate, în raport de reglementarea cuprinsă în art. 489 alin. (2) C. proc. civ., pentru următoarele considerente:

Se constată că recurenta-pârâtă a indicat formal în susținerea recursului dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. COMPANIA NATIONALĂ DE TRANSPORTURI AERIENE ROMÂNE TAROM S.A., care prevăd că hotărârea poate fi casată când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, fără a arăta în concret în ce constă nelegalitatea deciziei recurate din perspectiva textului de lege indicat, iar dezvoltarea criticilor arătate în cuprinsul cererii de recurs nu face posibilă încadrarea acestora în niciunul dintre cazurile reglementate de pct. 1-8 ale textului de lege anterior menționat.

Întinderea controlului judiciar este condiționată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs și de limitele conferite de dispozițiile legale, iar simpla nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată, la modalitatea în care au fost administrate și analizate probele, precum și succinta relatare a situației de fapt nu pot constitui obiectul analizei instanței de recurs în raport de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Este de amintit că instanța de apel ca instanță devolutivă are plenitudine de apreciere în ceea ce privește probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunității administrării probelor în proces din perspectiva utilității, concludenței și pertinenței acestora, iar instanța de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor dispuse.

Recursul este o cale nedevolutivă de atac, în cadrul căreia nu pot fi analizate critici privind temeinicia hotărârii pronunțate în apel, indiferent de gradul de nemulțumire al recurentei cu privire la modalitatea de analiză a probatoriului.

Din expunerea argumentelor evocate de recurente rezultă cu evidență că s-au readus în discuție chestiuni de fond care depășesc sfera de analiză a motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ.

Se observă că recurenta a relatat opinii despre dezlegările date împrejurărilor de fapt analizate de instanța de apel, ceea ce vizează, în realitate, netemeinicia deciziei atacate, criticile vizând exclusiv aspecte ce țin de modalitatea în care instanța a înțeles să-și argumenteze soluția adoptată în raport de stabilirea situației de fapt reținută în cauză.

Recurenta-pârâtă readuce în discuție aspecte de fapt referitoare la existenței unei justei cauze în revocarea mandatului reclamantului, generată și de pierderea încrederii în mandatar survenită pe parcursul exercitării funcțiilor acestuia în cadrul Companiei, având în vedere acțiunile desfășurate în îndeplinirea obligațiilor sale, din perspectiva scopului pentru care a fost angajat, chestiuni care nu pot fi analizate de instanța de recurs.

Astfel, se constată că recurenta tinde, în realitate, la o restabilire a situației de fapt, repunând în discuție probele și solicitând instanței de recurs să reconsidere concludența lor, ceea ce nu este permis în această fază procesuală, iar faptul că se invocă anumite dispoziții legale (ex: art. 1270 C. civ., art. 144

1

din Legea nr. 31/1990, art. 804 C. civ.), fără să se susțină o minimă argumentație în drept care să situeze criticile în sfera temeiurilor de casare reglementate expres de C. proc. civ., nu poate să atragă nicio analiză.

În considerarea celor ce preced, constatând că argumentele recurentei nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., având în vedere și inexistența motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 489 alin. (2) din același act normativ, va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă COMPANIA NATIONALĂ DE TRANSPORTURI AERIENE ROMÂNE TAROM S.A. împotriva deciziei civile nr. 1099 A din 18 iunie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

În ceea ce privește recursul incident declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 1099 A din 18 iunie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, este de reținut că, potrivit art. 491 raportat la art. 472 C. proc. civ., dacă recursul principal (în speță recursul declarat de pârâta COMPANIA NATIONALĂ DE TRANSPORTURI AERIENE ROMÂNE TAROM S.A.) este respins ca tardiv, ca inadmisibil ori pentru alte motive care nu implică cercetarea fondului, recursul incident rămâne fără efect.

Astfel, în condițiile în care soluția este aceea de anulare a recursului declarat de pârâta COMPANIA NATIONALĂ DE TRANSPORTURI AERIENE ROMÂNE TAROM S.A., conform art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul incident declarat de reclamantul A. apare ca fiind rămas fără efect, în raport cu prevederile menționate.

Prin urmare, Înalta Curte de Casație și Justiție va constata ca rămas fără efect recursul incident declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 1099 A din 18 iunie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, conform art. 491 coroborat cu art. 472 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul principal declarat de recurenta-pârâtă COMPANIA NATIONALĂ DE TRANSPORTURI AERIENE ROMÂNE TAROM S.A. împotriva deciziei civile nr. 1099 A din 18 iunie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Respinge recursul incident declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 1099 A din 18 iunie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, ca rămas fără efect.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 februarie 2022.