ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 804/2022

Ședința publică din data de 6 aprilie 2022

Asupra recursului de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la 23.09.2019, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat-o în judecată pe pârâta S.C. B. S.A., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să o oblige să-i plătească suma de 1.128.000 RON, cu titlu de comision intermediere datorat ca urmare a încheierii contractului de asigurare aeronave și asigurare de răspundere cu Compania Națională de Transporturi Aeriene Române TAROM S.A. și penalități de întârziere aferente, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1037/08.07.2020, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta a declarat apel, care a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 1783/22.10.2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Împotriva acestei decizii, reclamanta a declarat recurs, prin care a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Subsumat primului motiv de recurs invocat, a arătat că decizia atacată cuprinde motive contradictorii. În acest sens, a susținut că instanța a reținut, pe de o parte, că TAROM S.A. nu are calitatea de autoritate contractantă în sensul Legii nr. 98/2016 privind achizițiile publice și, pe de altă parte, că în procedura unei licitații publice nu poate fi admisă teza uzanțelor dintre părți.

În cadrul motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a susținut că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 1.266 - 1.270 C. civ.

În concret, a subliniat că instanța s-a raportat la clauzele stipulate la art. 1 pct. 1.1 teza a doua și teza a patra din contractul de intermediere, fără a avea în vedere prima teză a acestei clauze, care permitea intermedierea de către broker a tuturor claselor de asigurări.

A mai arătat că acordul pentru depășirea competențelor viza situația în care brokerul de asigurări ar fi încheiat direct contractele de asigurări în numele și pe seama asiguratorului, astfel cum rezultă din interpretarea clauzei stipulate la art. 3.1.1 din același contract.

De asemenea, a susținut că instanța de apel a interpretat greșit art. 1 și art. 2 C. civ. - contractul părților neprevăzând un prag valoric - și a aplicat în mod greșit dispozițiile art. 2 și art. 35 din Legea nr. 32/2022, care vizează limitele și modalitățile de exercitare a activității de brokeraj.

Astfel, a arătat că activitatea brokerului de asigurare constă în negocierea încheierii contractului de asigurare, care s-a concretizat prin încheierea contractului de asigurare între asigurator și TAROM S.A.

La data de 25.01.2022 intimata-pârâtă a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Astăzi, în ședință publică, Înalta Curte a invocat din oficiu excepția de inadmisibilitate a recursului, asupra căreia, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 494 C. proc. civ., reține următoarele:

Acțiunea a fost introdusă la 23.09.2019, după intrarea în vigoare a Legii nr. 310/2018, fiind astfel aplicabile modificările operate prin aceasta în privința regimului juridic al căilor de atac.

Potrivit art. 483 alin. (2) C. proc. civ., "nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-j

3

), în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile pronunțate în materia protecției consumatorilor, a asigurărilor, precum și în cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite (…)."

Acest text de lege suprimă dreptul la recurs împotriva hotărârilor pronunțate în materiile pe care le enumeră expres și limitativ, printre care și cea a asigurărilor.

Determinarea sferei de aplicare a sintagmei "în cererile pronunțate în materia asigurărilor" din cuprinsul art. 483 alin. (2) C. proc. civ. presupune recurgerea la regulile de interpretare a normelor juridice.

Astfel, formularea generică utilizată în cuprinsul acestui text de lege relevă că legiuitorul nu face distincții în privința raporturilor juridice care se circumscriu materiei asigurărilor.

Or, ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus (unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă).

De altfel, generalitatea formulării unui text de lege atrage generalitatea aplicării lui.

În consecință, sintagma "în cererile pronunțate în materia asigurărilor" din cuprinsul art. 483 alin. (2) C. proc. civ. înglobează atât cererile derivate din raporturile dintre asigurători și asigurați/terți prejudiciați, cât și cele derivate din raporturile dintre asigurători și brokeri de asigurare.

Pornind de la această interpretare, Înalta Curte constată că acțiunea are ca obiect obligarea pârâtei la plata către reclamantă a comisionului de intermediere datorat ca urmare a încheierii unui contract de asigurare de aeronave.

Pretențiile deduse judecății sunt întemeiate pe contractul de intermediere nr. x/06.06.2013, încheiat între un broker de asigurare și o societate de asigurare, în baza dispozițiilor art. 20, art. 33 și art. 35 din Legea nr. 32/2000 privind activitatea și supravegherea intermediarilor în asigurări și reasigurări, în forma în vigoare la data încheierii contractului.

Contractul respectiv vizează intermedierea de către broker a tuturor claselor de asigurări promovate de către asigurător, a contractelor de asigurare încheiate în urma negocierilor directe cu reprezentanții asigurătorului și emiterea polițelor de asigurare în baza acordului scris al asigurătorului.

Ca atare, acțiunea formulată în cauză de un broker de asigurare împotriva unei societăți de asigurare se fundamentează pe un raport juridic contractual care se circumscrie materiei asigurărilor, în sensul art. 483 alin. (2) C. proc. civ., text de lege care suprimă hotărârilor pronunțate în materia asigurărilor calea de atac a recursului.

În aceste condiții, decizia instanței de apel are caracter definitiv de la data pronunțării, conform art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.

Mențiunea din dispozitivul deciziei recurate, "cu recurs în termen de 30 zile de la comunicare", nu conduce la deschiderea căii de atac a recursului, întrucât recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesual civilă ar încălca principiul legalității căilor de atac.

Relevant în acest sens este art. 457 alin. (1) C. proc. civ., conform căruia "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei".

De aceea, dând eficiență dispozițiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca inadmisibil recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1783/22.10.2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 6 aprilie 2022.