ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1986/2022

Ședința publică din data de 12 octombrie 2022

Asupra recursului de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la 01.10.2019, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.A., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să oblige pârâta să-i plătească suma de 840.000 RON, cu titlu de comision de intermediere datorat ca urmare a încheierii, cu Compania Națională de Transporturi Aeriene Române TAROM S.A., a contractului nr. x/2018, privind furnizarea unor servicii de asigurare personal, dar și penalități de întârziere aferente debitului, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1299/24.07.2020, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe, S.C. A. S.R.L. a declarat apel, care a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 2021/A/19.11.2021 a Curții de Apel București, secția a V-a civilă.

Împotriva acestei din urmă decizii, S.C. A. S.R.L. a declarat recurs, solicitând casarea ei, reținerea cauzei și, în rejudecare, admiterea apelului și reformarea în tot a sentinței primei instanțe.

În motivare, a arătat că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea Legii nr. 32/2000, în ceea ce privește noțiunea de activitate de brokeraj.

Astfel, a afirmat că instanța de apel a interpretat greșit limitele și modalitățile de exercitare a activității de brokeraj, astfel cum sunt reglementate de art. 2 și art. 35 din actul normativ enunțat, apreciind în mod eronat că nu a realizat activități de intermediere, ci doar de instrumentare a dosarelor de daună.

În argumentare, recurenta a precizat că activitatea de brokeraj are ca obiect principal mijlocirea, punerea în legătură și negocierea contractelor de asigurare între client și asigurător și că activitatea sa este guvernată de Legea nr. 32/2000.

Evocând dispozițiile art. 2 și art. 35 din acest act normativ, a precizat că activitatea de intermediere în asigurări este activitatea de introducere, propunere ori îndeplinire a altor activități preliminarii încheierii contractelor de asigurare sau oferirea de asistență pentru administrarea ori îndeplinirea unor contracte, în cazul unei daune.

În continuare, autoarea căii de atac a prezentat considerații teoretice privind activitatea agentului de asigurare și mandatul de brokeraj, subliniind că, în calitate de broker de asigurare, a facilitat încheierea contractului de asigurare între Compania Națională de Transporturi Aeriene Române - TAROM S.A. și intimată, astfel că, în temeiul contractului de intermediere nr. x/22.11.2012, era îndreptățită să fie remunerată pentru serviciile furnizate.

De asemenea, a arătat că intermedierea realizată reprezintă o etapă precontractuală asigurării, aspect ce rezultă chiar din cuprinsul convenției de asigurare și al contractului de intermediere nr. x/22.11.2012, prin care s-au prevăzut în mod diferențiat activitățile ce urmau a fi prestate în favoarea intimatei.

Recurenta a mai afirmat că la pct. 1-3 din actul adițional încheiat la 29.06.2019 la contractul de intermediere s-a stabilit în mod expres că pentru intermedierea polițelor de asigurare, intimata datorează un comision de 20%, fără a se avea în vedere și alte servicii suplimentare, cum ar fi obligația de instrumentare a dosarelor de daună, așa cum, în mod greșit, instanța de apel a apreciat.

Totodată, a precizat că relevant în cauza de față este faptul că riscul contractelor de asigurare este suportat numai de asigurător, nu și de broker, date fiind caracteristicile activității de intermediere, care este limitată la mijlocirea și pregătirea perfectării contractului de asigurare.

În final, recurenta a subliniat că, din moment ce a negociat clauzele contractului de asigurare, este evident că a realizat activitatea de intermediere la care s-a obligat și, în consecință, că intimata datora comisionul prevăzut de art. 2.2.9 din contract.

În drept, a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

La 24.03.2022 intimata-pârâtă a depus întâmpinare, prin care a invocat excepțiile inadmisibilității și nulității recursului; în subsidiar, în măsura în care niciuna dintre excepții nu va fi primită, a solicitat respingerea ca nefondată a căii de atac.

În argumentarea primei excepții, a arătat că, față de natura litigiului, care aparține materiei asigurărilor, și de prevederile art. 483 alin. (2) C. proc. civ., hotărârea recurată nu este susceptibilă de recurs; în ce privește a doua excepție, a apreciat că susținerile părții recurente privesc, în realitate, interpretarea clauzelor contractului de intermediere, chestiune care nu poate fi circumscrisă ipotezei de nelegalitate invocate. Din această perspectivă, a considerat că este incidentă sancțiunea nulității, prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Recurenta a răspuns la întâmpinare.

Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1), raportat la art. 494 C. proc. civ., excepția inadmisibilității recursului, Înalta Curte reține următoarele:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalității căilor de atac, care presupune că părțile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor și intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege, astfel că nu pot promova decât căile de atac reglementate legal, iar exercitarea acestora trebuie realizată numai în condițiile legii.

Principiul enunțat este consacrat la nivel constituțional în art. 129 din Constituția României, iar în C. proc. civ., în art. 457.

Potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., "Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în (…) materia protecției consumatorilor, a asigurărilor (…)".

Textul de lege citat reglementează situațiile de excepție de la regula pe care o instituie art. 483 alin. (1) C. proc. civ., care stabilește, de principiu, că hotărârile instanțelor de apel sunt supuse recursului și el are în vedere criteriul naturii litigiului, determinat de raporturile juridice deduse judecății, respectiv de actul sau faptul juridic în conținutul căruia intră drepturile și obligațiile care formează obiectul acțiunii.

Sferei proceselor din domeniul asigurărilor, deși rămasă nedefinită de lege, îi sunt subsumate și litigiile ce derivă din activitatea de asigurare, care, potrivit legislației în materia asigurărilor, include toate operațiunile esențiale legate de asigurare/reasigurare, asigurători și de intermediere în asigurări.

Includerea operațiunilor de intermediere în activitatea de asigurare rezultă din chiar prevederile Legii nr. 32/2000, în forma în vigoare la data încheierii contractului dintre părți, lege care, la art. 2 pct. 1, stabilește că activitatea de asigurare desemnează, în principal, oferirea, intermedierea, negocierea, încheierea de contracte de asigurare și reasigurare, încasarea de prime, lichidarea de daune, activitatea de regres și de recuperare, precum și investirea sau fructificarea fondurilor proprii și atrase prin activitatea desfășurată.

O definiție similară este prevăzută și în Legea nr. 237/2015, în art. 1 alin. (2) pct. 2.

Recurenta-reclamantă este organizată sub forma juridică a unei societăți cu răspundere limitată și este înregistrată în registrul comerțului pentru desfășurarea activității servicii de brokeraj în asigurare, pentru care a fost autorizată de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor cu codul x. Mai mult, obiectul contractului dintre părți l-a constituit activitatea de intermediere în asigurări, pentru clasele de asigurări subscrise de intimata-pârâtă, în calitate de asigurător, iar încheierea acestuia s-a efectuat în realizarea activității părților în temeiul Legii nr. 32/2000, intimata-pârâtă acționând în calitate de asigurător, iar recurenta-reclamantă, în calitate de broker de asigurare.

Pretențiile deduse judecății reprezintă contravaloarea serviciilor pretins a fi fost furnizate de recurenta-reclamantă pentru intermedierea și emiterea polițelor de asigurare cu Compania Națională de Transporturi Aeriene Române TAROM S.A., în temeiul contractului sus-indicat.

În aceste condiții, față de obiectul cauzei și natura raporturilor juridice litigioase, Înalta Curte apreciază că acțiunea de față se circumscrie materiei asigurărilor.

Nu pot fi primite aserțiunile recurentei în sensul că, față de prevederile art. 115 C. proc. civ., procesele în materia asigurărilor ar fi doar cele în care se urmărește obținerea unei despăgubiri, ca urmare a producerii unui risc asigurat, întrucât norma legală evocată impune reguli de competență teritorială speciale pentru o anumită categorie de cereri în materie de asigurare, fără o consecință în planul regimului juridic al căii de atac prevăzut de art. 483 C. proc. civ.

În concluzie, decizia recurată a fost pronunțată în soluționarea unei cereri în materia asigurărilor și, în temeiul art. 483 alin. (2) C. proc. civ., ea nu mai este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, fiind definitivă încă de la data pronunțării ei, conform art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.

Mențiunea din dispozitivul deciziei recurate, "cu recurs în termen de 30 de zile de la comunicare" nu este de natură să deschidă părții dreptul de a exercita recurs în cauză, deoarece recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesual civilă ar constitui o încălcare a principiului legalității căilor de atac.

Așa fiind, pentru considerentele expuse mai sus, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., urmează a respinge recursul ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 2021/A/19.11.2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 octombrie 2022.