ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 840/2022

Ședința publică din data de 07 aprilie 2022

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la 10 februarie 2017, sub nr. x/2017, reclamanta A. a solicitat obligarea pârâtei B. S.A. și în contradictoriu cu pârâta CN Tarom S.A., la plata sumei de 65.000 de dolari americani (USD), precum și la plata dobânzii legale aferente acestei sume, de la data cererii de chemare în judecată (17.08.2016) si pana la data plății debitului principal.

Prin sentința civilă nr. 3850 din 30 septembrie 2020, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Compania Națională de Transporturi Aeriene Române Tarom S.A. și a respins, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâta Compania Națională de Transporturi Aeriene Române Tarom S.A..

A admis cererea de chemare în judecată și a obligat pârâta B. S.A. să plătească reclamantei suma de 65.000 dolari americani (USD - în echivalentul în RON din ziua plății), reprezentând despăgubire pentru pierderea permanentă a capacității medicale de zbor, precum și dobânda legală aferentă sumei anterior menționate, de la data de 08.02.2017 până la data plății integrale a debitului principal și suma de 7.517 RON cu titlu de cheltuieli de judecată (6.530 RON taxă judiciară de timbru, 800 RON onorariu de avocat redus și 187 RON taxă expertiză INML), a respins ca neîntemeiată, cererea pârâtei Compania Națională de Transporturi Aeriene Române Tarom S.A. de acordare a cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei sentințe, pârâta B. S.A. a declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 752 din 26 aprilie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a fost admis apelul declarat de pârâta B. S.A. împotriva sentinței civile nr. 3850 din 30 septembrie 2020 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, pe care a schimbat-p în parte, în sensul că a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecat㸠a obligat intimata-reclamantă să plătească apelantei suma de 4.294,70 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii, reclamanta A. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate, reținerea cauzei spre rejudecare și, rejudecând apelul solicită menținerea soluției pronunțate de instanța de fond, cu cheltuieli de judecată.

În acest sens, se arată că decizia recurată este nelegală pentru că instanța de apel a schimbat în tot soluția instanței de fond bazându-se pe motive străine de natura cauzei și, în urma aplicării greșite a normelor de drept material a dat o soluționare eronată și injustă.

Astfel, instanța de fond a fost învestită cu o acțiune în răspundere contractuală generată de un contract de asigurare care are o anumită specificitate prin raportare la riscul asigurat și la obligația angajatorului-companie aeronautică de a asigura personalul aeronavigant pentru acest risc; instanța de apel, rejudecând cauza în fond, ar fi trebuit să verifice legalitatea și temeinicia cererii reclamatei în sensul întrunirii condițiilor pentru angajarea răspunderii contractuale ale asigurătorului și prin raportare la prevederile Legii nr. 223/2007 și, identificând aceste texte legale, să le aplice speței deduse judecații prin prisma riscului asigurat și anume: dobândirea inaptitudinii de zbor.

Instanța de apel a pronunțat o hotărâre atât de sumar motivată, astfel încât reclamanta nu a beneficiat, din perspectiva dreptului la un proces echitabil, de o judecare efectiva a cauzei.

In acest context, se susține că instanța de apel a procedat la o rejudecare a fondului încălcând sau aplicând greșit legea pentru că, fie nu a identificat corect textele legale aplicabile - art. 55 și art. 17 din Legea nr. 223/2007 - natura riscului asigurat și obligația legală a angajatorului de a încheia o asigurare pentru riscul dobândirii inaptitudinii de zbor și nu o asigurare medicală, precum și prevederile legale din aceeași lege și normele de aplicare care stabilesc ce înseamnă condiții medicale pentru aptitudine de zbor, fie le-a încălcat omițând sau adăugând condiții pe care textele legale nu le prevăd, aplicând totodată greșit, prezentei spete aspectele legale aplicabile contractelor de asigurare a riscurilor de îmbolnăvire/sănătate.

Astfel, pretențiile reclamantei au fost corect admise de instanța de fond, însă instanța de apel a schimbat în tot hotărârea și a respins nelegal pentru ca a pierdut din vedere identificarea corectă a riscului asigurat și a abordat eronat verificarea executării condițiilor contractuale similar cu situația în care s-ar fi încheiat un contract de asigurare medicală, apreciind greșit asupra condițiilor de excludere prin raportare la alt risc decât cel asigurat, străin de obiectul cauzei.

Din probele dosarului, rezultă că intimata-reclamanta A., anterior intervenirii riscului asigurat a putut desfășura activități la bordul navei și prin urmare, se poate deduce ca aceasta corespundea din punct de vedere medical cu starea de sănătate ceruta pentru activități de zbor, conform normelor legale specifice domeniului aviației civile.

Prin urmare, rezultă că recurenta-reclamanta, indiferent de bolile de care ar fi suferit, de manifestările acestora și de documentele care le atestau, îndeplinea criteriile de sănătate impuse de autoritățile cu atribuții de autorizare și control pentru personalul navigant, deci atât din punct de vedere legal, cât și al înțelesului contractului de asigurare încheiat, intimata-reclamanta era aptă, deci sănătoasa, pentru desfășurarea respectivei activități la bordul navelor.

Astfel, între drepturile stabilite de Legea nr. 223/2007 (adoptată în baza unor prevederi internaționale și a Codului Aerian) pentru protecția celor care fac parte din această categorie profesională se află și dreptul de a beneficia de o asigurare de persoane încheiată de compania aeronautica angajatoare (în cazul de față Tarom SA) și o societate de asigurări (în cazul de față B.) așa cum este statuat de art. 17 și art. 55 din Legea nr. 223/2007.

Contractul de asigurare încheiat cu asigurătorul B. de angajator și de sindicatul al cărei membră era și recurenta-reclamanta A. si însușit de aceasta, are ca scop asigurarea riscului rezultat din pierderea capacității/aptitudinii de zbor și nu riscul dobândirii/existenteilevoluției unor boli sau simptome ale acestora.

Obligația de a încheia acest contract de asigurare este o obligație legală prevăzută de contractele colective de munca referitor la cuantum, dar care rezidă din Legea nr. 223/2007 privind Statutul Personalului Aeronavigant al cărui membru era și recurenta-reclamantă.

Scopul acestui contract este tocmai asigurarea riscului rezultat din pierderea capacității de zbor efective și nu alte aspecte privind starea de sănătate. Aspectele medicale de luat în considerare nu se refera la starea de sănătate/apariția unor boli, ci se rezumă la întrunirea condițiilor medicale necesare pentru desfășurarea activităților aeronautice (adică aptitudine de zbor).

Recurenta-reclamanta, la data încheierii contractului de asigurare în litigiu, întrunea condițiile medicale pentru îndeplinirea activităților aeronautice, adică avea aptitudine de zbor. Nu are relevanță ce afecțiuni avea recurenta la data încheierii contractului și preluării riscului asigurat, atât timp cât aceste afecțiuni nu au împiedicat-o să zboare și a fost declarată aptă de zbor. De altfel, intimata B. nu a procedat anterior încheierii contractului la o verificare a stării de sănătate a recurentei, nu a condiționat încheierea contractului de istoricul stării de sănătate, tocmai pentru a nu prelua riscul îmbolnăvirii, ci riscul dobândirii inaptitudinii de zbor (riscul neîndeplinirii la un moment dat a condițiilor medicale pentru a exercita activități de zbor, membrii personalului aeronavigant pot avea afecțiuni medicale de natură și în stadiul în care să fie declarați apți de zbor).

Este motivul pentru care asigurătorul nu procedează la o verificare a stării de sănătate a asiguratei înainte de încheierea contractului pentru a identifica afecțiunile preexistente preluării riscului. Constatarea întrunirii condițiilor medicale necesare pentru zbor de către instituțiile medicale special abilitate prin lege este suficientă pentru încheierea contractului de asigurare a riscului dobândirii inaptitudinii de zbor,

Instanța de apel a rejudecat apelul și a dat o soluționare greșită pentru că s-a raportat greșit la o alta chestiune decât cea aflată în analiză și nu a valorificat complet și corect textele legale aplicabile spetei: tipul asigurării; riscul asigurat; caracterul obligatoriu al încheierii asigurării, în baza Legii nr. 223/2007; competența exclusivă a instituțiilor medicale special abilitate să verifice aptitudinea de zbor (O.U.G. nr. 4/2000 aprobata prin Legea nr. 279/2001, H.G. nr. 405/1993).

Autoritatea competentă a stabilit că A. era aptă de zbor anterior datei de 13 iunie 2016, adică data emiterii certificatului care atesta starea de inapt, deci aceasta se afla sub protecția contractului de asigurare.

Prin urmare, riscul asigurat - respectiv pierderea capacității de zbor - a intervenit pe perioada derulării contractului de asigurare, iar pârâta-asigurător este obligată să acorde despăgubirea convenită.

Dobândirea inaptitudinii definitive de zbor (împlinirea riscului asigurat) în perioada valabilității contractului de asigurare (încheiat și pentru acest risc) declanșează obligația de plată a despăgubirii/indemnizației de asigurare privind pierderea definitiva a capacității/aptitudinii de zbor.

Instanța de apel, spre deosebire de judecătorul fondului, a aplicat greșit normele de drept material pentru că nu a identificat corect riscul asigurat, scopul contractului de asigurare încheiat în favoarea personalului aeronavigant, natura legală a acestei obligații, normele specifice ale domeniului aviației.

Prin urmare, se observă față de considerentele dezvoltate că devin incidente art. 1350, 1270 și art. 1516 C. civ., iar condițiile pentru angajarea răspunderii contractuale a asigurătorului sunt îndeplinite, urmând ca, în urma admiterii recursului să fie păstrată hotărârea dată în fond.

Într-o altă critică, se susține că decizia este nelegală și pentru că a fost dată cu încălcarea prevederilor imperative ale art. 425 lit. b) C. proc. civ., întrucât instanța de apel a pronunțat o hotărâre judecătorească care nu a fost motivată, încălcându-se obligația imperativă de a arata motivarea sa proprie pentru care a adoptat soluția pronunțata și încălcând totodată și dreptul părților la un proces echitabil.

De asemenea, nu se regăsesc în cuprinsul motivării, considerentele care au stat la baza convingerii instanței, argumentele pentru care se admit sau resping susținerile părților.

Altfel spus, art. 6 implică în sarcina instanței obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de proba ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinenta [Hotărârea Perez împotriva Franței (GC). Motivarea unei hotărâri trebuie înțeleasă ca un silogism logic, de natura a explica inteligibil hotărârea luată, fapt ce presupune, o expunere a argumentelor fundamentale, care, prin conținutul lor sunt susceptibile să influențeze soluția.

Referitor la acest motiv de recurs, numeroase decizii ale ICCJ și practica constituțională au statuat că motivarea unei hotărâri trebuie să fie clară și precisă, să se refere la probele administrate în cauză și să fie în concordanță cu acestea, să răspundă în fapt și în drept la toate aspectele incidente în cauză, să conducă în mod logic și convingător la soluția din dispozitiv.

Decizia atacată nu răspunde acestor exigente, punând partea recurentă în dificultatea de a critica considerentele pentru care instanța a apreciat apelul ca fiind fondat cu consecința anularii hotărârii date în fond de Tribunalul București. Instanta de apel arată, în termeni generali, că a stabilit corect starea de fapt și a aplicat corespunzător dispozițiile legale incidente, fără a preciza motivele de fapt și de drept care i-au format convingerea, precum și pe cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Astfel, instanța de apel nu a reținut și nici nu a înlăturat motivat susținerile părților și nu a explicat de o manieră convingătoare raționamentul juridic pe care l-a adoptat, astfel că hotărârea pronunțată nu creează transparență asupra silogismului judiciar care trebuie să explice și să justifice dispozitivul și care să permită realizarea unui controlul judiciar efectiv, impunându-se, în aceste condiții, admiterea recursului.

Prin întâmpinarea depusă la data 13 iulie 2021, intimata-pârâtă B. S.A. a solicitat constatarea tardivității și nulității cererii de recurs, iar în subsidiar respingerea acesteia ca nefondată.

Prin răspunsul la întâmpinarea intimatei, depus la 27 iulie 2021, recurenta solicită înlăturarea susținerilor acesteia ca fiind neîntemeiate.

Completul de filtru a dispus, prin încheierea din 28.10.2021, comunicarea raportului părților, pentru a depune puncte de vedere.

Prin încheierea din 27 ianuarie 2022 au fost respinse excepțiile tardivității și nulității recursului, fiind admis în principiu recursul și s-a acordat termen de judecată la 07 aprilie 2022, în vederea soluționării pe fond a acestuia.

Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente în materie, Înalta Curte de Casație și Justiție urmează să îl respingă pentru considerentele care vor fi dezvoltate în cele ce urmează.

Criticile aduse deciziei recurate au fost subsumate motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În raport de motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susținut că decizia este nelegală pentru că a fost dată cu încălcarea prevederilor imperative ale art. 425 lit. b) C. proc. civ., instanța de apel pronunțând o hotărâre nemotivată.

În esență, se invocă că nu au fost analizate motivele de apel ale apelantei-pârâte și nu au fost prezentate motivat, argumentele pentru care au fost înlăturate susținerile itnimatei-reclamante.

Recurenta-reclamantă face trimitere și la art. 21 alin. (3) din Constituția României precum și la art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, pentru a demonstra că a fost încălcat în acest mod, dreptul la un proces echitabil.

Într-un prim considerent, instanța supremă subliniază că intră în sfera art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. lipsa motivării, înțeleasă atât sub aspect formal, dedus din încălcarea dispozițiilor art. 425 C. proc. civ., cât și din perspectiva conținutului considerentelor, înțeles ca o contragere excesivă a raționamentului judiciar ori o motivare lipsită, în mod esențial, de reperele necesare a face actul de procedură explicit și inteligibil pentru părți ori pentru instanța care exercită un control de legalitate asupra acesteia.

Din acest punct de vedere, hotărârea instanței de apel este motivată; ea prezintă atât structura tipică actului de procedură examinat și, în raport cu art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., evocat de recurenta-reclamantă, arată probele verificate, modalitatea interpretării lor și conturează concluziile instanței devolutive.

Prin cererea de apel, apelanta-pârâtă a susținut că evenimentul reclamat nu este acoperit prin contractul de asigurare nr. x, întrucât afecțiunile reclamantei la coloana vertebrală au fost diagnosticate cu mult înainte de intrarea în valabilitate a poliței de asigurare, iar pierderea permanentă a capacității medicale de zbor nu a fost cauzată de o îmbolnăvire determinată de o boală profesională sau de o afecțiune dobândită în urma exercitării funcției. Intimata-reclamantă, în combaterea apelului, a susținut în esență că riscul asigurat a intervenit în perioada derulării contractului.

Instanța de apel a analizat aceste critici și apărări, evaluând probele administrate și a concluzionat în sensul că pierderea aptitudinii permanente de zbor se datorează unor afecțiuni medicale preexistente perioadei asigurate și că acestea nu reprezintă un risc asigurat conform contractului.

Teza lipsei motivării nu subzistă, motivarea instanței de apel explicând de o manieră convingătoare raționamentul juridic pe care l-a adoptat în justificarea soluției pronunțate.

În concluzie, critica de nemotivare este străină de considerentele pentru care instanța de apel a analizat motivele de apel și apărările reclamantei, iar instanța și-a fundamentat soluția pe cauzele preexistente contractului de asigurare, care au fost avute în vedere ca și cauze pentru pierderea capacității temporare de zbor, analizate prin sentința civilă nr. 9641 din 19.12.2017 a Judecătoriei Sectorului 1 București, în dosarul nr. x/2016, definitivă prin decizia nr. 1265 din 04.04.2019 a Tribunalului București, secția a VI-a civilă, concluzionând în sensul că acestea se impun ca prezumție absolută în prezenta cauză.

Din parcurgerea considerentelor hotărârii atacate rezultă că instanța de apel a procedat la o analiză efectivă a susținerilor și respectiv, a apărărilor, formulate de părți pe parcursul procesului, și a înlăturat, argumentat, apărările aduse de către reclamantă în combaterea apelului.

În aceste condiții, împrejurarea că instanța de apel nu a răspuns fiecărei susțineri formulate de reclamantă sau a grupat și a structurat aceste susțineri în funcție de problemele de drept vizate nu echivalează cu nemotivarea hotărârii.

Motivarea clară și accesibilă a instanței de apel răspunde și exigențelor impuse de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care obligă tribunalele să-și motiveze deciziile, dar nu le poate impune să dea un răspuns detaliat la fiecare argument, întinderea obligației de motivare putând să varieze în funcție de natura deciziei și trebuind analizată în lumina circumstanțelor fiecărei spețe (Hotărârea din 9 decembrie 1994, în cauza Ruiz Torja contra Spaniei, Hotărârea din 28 iulie 2005, în cauza Albina contra României).

Criticile recurentei-reclamante nu susțin nemotivarea, ci vizează exclusiv modalitatea în care instanța a înțeles să-și argumenteze soluția adoptată, astfel că dezlegarea dată prin hotărârea curții de apel este legală sub aspectul prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se constată că, din analiza memoriului de recurs acesta poate fi analizat din perspectiva dispozițiilor de drept material încălcate, respectiv art. 55 și art. 17 din Legea nr. 223/2007, în interpretarea noțiunii de "boală".

Nemulțumirea recurentei-reclamante vizează faptul că instanța de apel nu a reținut ca fiind incidente dispozițiile reglementate de art. 55 și ar. 17 din Legea nr. 223/2007 și a aplicat greșit legea, adăugând condiții pe care textele legale aplicabile contractelor de asigurare nu le prevăd, aspectele medicale de luat în considerare se referă la aptitudinea de zbor, condiție îndeplinită la data încheierii asigurării.

Prealabil, Înalta Curte reamintește că evaluarea probelor în contextul general al examinării acestora este atributul instanței de fond, necenzurabil din perspectiva legalității, astfel încât criticile referitoare la aceste aspecte nu pot fi analizate.

Înalta Curte reține că aplicarea greșită a legii presupune incongruența normei juridice raportată la situația de fapt reținută de către instanțele de fond și/sau de apel.

Disputa litigioasă are în vedere interpretarea clauzelor contractului de asigurare, în sensul de a se stabili faptul că aspectele medicale de luat în considerare pentru asigurarea riscului rezultat din pierderea capacității de zbor efective nu se referă la starea de sănătate/apariția unor boli, ci se rezumă la întrunirea condițiilor medicale necesare pentru desfășurarea activităților aeronautice.

Recurenta susține că Autoritatea competentă a stabilit faptul că era aptă de zbor anterior datei de 13.06.2016, iar manifestările anterioare ale unor boli nu i-au afectat sau interzis capacitatea de zbor și acestea nu au importanță prin raportare la contractul de asigurare și la riscul asigurat.

Contrar susținerilor recurentei-reclamante, curtea de apel a efectuat un judicios examen de legalitate, din perspectiva criticilor ce vizau evenimentul reclamat, constatând că acesta nu este acoperit prin contractul de asigurare, pierderea permanentă a capacității de zbor nefiind cauzată de o îmbolnăvire determinată de o boală profesională sau de o afecțiune dobândită în urma exercitării funcției.

Potrivit art. 2 Definiții, din Condițiile de asigurare, prin afecțiune (condiție) preexistentă se înțelege boala, vătămare corporală din accident sau altă condiție medicală a persoanei asigurate, prezentă înaintea intrării în asigurare a acesteia, cu excepția afecțiunilor acute care au fost tratate și vindecate în totalitate.

Prin boală cronică se înțelege o afecțiune medicală cunoscută care are o perioadă îndelungată de evoluție sau care reprezintă recăderi frecvente, necesitând îngrijiri medicale de specialitate repetate.

Potrivit pct. 14 din Anexa 1 a contractului de asigurarea, Condiții privind asigurarea personalului aeronavigant, printre riscurile asigurate se află și pierderea permanentă a capacității medicale de zbor cauzată de o îmbolnăvire determinată de o boală profesională sau de o afecțiune medicală dobândită în urma exercitării funcției.

Printre excluderile de la asigurare se află și cea care este urmare a bolilor cronice care au fost diagnosticate în decursul perioadei asigurate.

Expertiza medico-legală efectuată în cauză a concluzionat în sensul existenței afecțiunilor mediale încă din anul 2008, ceea ce a înlăturat caracterul viitor și incert al riscului asigurat, care nu s-a manifestat prima oară în decursul perioadei asigurate, potrivit art. 2 cap. Definiți din contractul de asigurare.

Revenind la criticile recurentei-reclamante, s-a susținut că instanța de apel s-a raportat la o altă chestiune decât cea aflată în analiză și nu a valorificat tipul asigurării, riscul asigurat, caracterul obligatoriu al încheierii asigurării și competența exclusivă a instituțiilor medicale special abilitate să verifice aptitudinea de zbor.

Înalta Curte constată că prin acțiunea de față se solicită pârâtei să acopere un prejudiciu cauzat de riscul determinat de pierderea permanentă a capacității de zbor.

Pentru ca reclamanta să fie îndreptățită să primească indemnizația de asigurare este necesară îndeplinirea a trei condiții, si anume, aceasta să își piardă permanent capacitatea medicală de zbor, această pierdere să fie cauzată de o boală profesională/afecțiune în legătură cu profesia și această boală/afecțiune să apară în perioada de asigurare.

Din analiza acestor condiții cerute a fi îndeplinite cumulativ, instanța de apel a apreciat judicios că aceleași afecțiuni medicale invocate ca temei al producerii riscului asigurat, au fost analizate prin decizia nr. 1265/03.04.2019 de către Tribunalul București în dosarul nr. x/2016, stabilindu-se că pierderea capacității temporare de zbor pentru perioada 13.06.2016-07.10.2016 se datorează unor cauze preexistente contractului de asigurare.

În prezenta cauză se solicită plata unei despăgubiri pentru pierderea definitivă a capacității de zbor în temeiul aceluiași contract de asigurare.

În consecință, aspectele criticate de recurenta-reclamantă privind lipsa de relevanță a existenței bolilor și cauzelor lor prin raportare la contractul de asigurare și la riscul asigurat, în considerarea dispozițiilor art. 431 alin. (2) C. proc. civ., nu pot fi repuse în discuție, iar efectul pozitiv al autorității de lucru judecat al deciziei sus evocate se impune în prezenta cauză ca prezumție absolută.

În prezenta cauză, instanța de apel a analizat aceeași situație de fapt, reprezentată de pierderea capacității de zbor, în cazul de față definitivă, iar în cel anterior temporară, și a interpretat clauzele aceluiași contract de asigurare de persoane x/19.01.2016 și a apreciat corect în sensul existenței cauzei de excludere din contract, respectiv afecțiunile invocate fiind preexistente perioadei de asigurare.

Față de aceste considerente, criticile recurentei-reclamante nu pot fi primite, nefiind în concordanță cu cele statuate prin considerentele instanței de apel.

Având în vedere considerentele ce preced, în baza dispozițiilor art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 752 din 26 aprilie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 752 din 26 aprilie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.A.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 aprilie 2022.