ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 512/2024

Ședința publică din data de 6 martie 2024

Deliberând asupra recursului și subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins (...)", reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, secția a II-a civilă la 12.10.2021, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.R.L., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 275.237,20 RON, cu titlu de restituire a prestațiilor, ca urmare a rezilierii de plin drept a contractului cadru de prestări servicii nr. x/09.11.2020, notificată de beneficiar, a penalităților convenționale de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere și a cheltuielilor de judecată.

Prin cererea adițională depusă la 01.11.2021, reclamanta și-a modificat cererea, solicitând obligarea pârâtei la predarea proiectului platformei de rezervare hotelieră intitulat "C.", obligație esențială asumată prin contract, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 546/03.05.2022, Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă a respins ca nefondată cererea.

Împotriva sentinței civile, reclamanta S.C. A. S.R.L. a declarat apel, care a fost respins de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de Insolvență și Litigii cu Profesioniștii și Societăți prin decizia civilă nr. 55/19.04.2023.

Reclamanta S.C. A. S.R.L. a promovat recurs împotriva deciziei instanței de apel, solicitând casarea ei, admiterea acțiunii și obligarea părții adverse la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, autoarea căii de atac a susținut că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, cuprinde motive contradictorii ori numai străine de natura cauzei și că a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material; a invocat, astfel, motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea primului motiv de nelegalitate, circumscris art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., a arătat că instanța de apel a încălcat prevederile art. 425 C. proc. civ., întrucât nu a analizat precizările, concluziile și răspunsurile la întâmpinare și a ignorat criticile expuse în apel împotriva sentinței primei instanțe.

A evidențiat că afirmația curții de apel privind negocierea în bloc a contractului a valorificat impropriu corespondența părților și a contestat că obiectul acțiunii l-ar constitui obligarea pârâtei la predarea proiectului.

În dezvoltarea celui de al doilea motiv de casare, subsumat art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a afirmat că, prin decizia atacată, instanța de apel face confuzie între remediile contractuale, nu interpretează convenția și nu evaluează respectarea obligațiilor în contractele sinalagmatice în concordanță cu dispozițiile art. 1.166, 1.350 și 1.555 C. civ.

A reiterat că prin cererea precizatoare a solicitat predarea lucrărilor realizate și achitate și nu predarea integrală a obiectului contractului.

Evocând dinamica raportului contractual al părților, a învederat că acesta presupunea trei etape distincte, că a achitat două tranșe din prețul de 72.000 euro, însă pârâtă nu a livrat niciun element al obligației asumate; în aceste condiții, i-a comunicat în luna august 2021 că nu va mai face plăți în temeiul contractului, împrejurare ignorată de instanțele devolutive.

A apreciat că decizia recurată validează simplist încetarea contractului, omițând analiza clauzelor sale complexe, a derulării lui, a modului în care părțile și-au îndeplinit sau nu obligațiile asumate și modul în care s-au aplicat remediile contractuale.

Intimata nu a depus întâmpinare, însă prin notele scrise a solicitat respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Examinând decizia atacată în limitele controlului de legalitate, în raport cu criticile formulate și cu dispozițiile legale incidente, Înalta Curte reține următoarele:

Circumscris dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., autoarea căii de atac afirmă încălcarea de către curtea de apel a obligației de motivare a hotărârilor judecătorești, prin prisma pretinsei inexistențe a considerentelor care să susțină dispoziția de respingere a apelului.

Instanța supremă reține că, astfel cum rezultă din etapele devolutive ale litigiului, cauza acțiunii o constituie răspunderea contractuală a pârâtei în baza contractului cadru de prestări servicii nr. x/09.11.2020 (în continuare, "contractul cadru"), încheiat între aceasta, în calitate de prestator, și reclamantă, în calitate de beneficiar; potrivit art. 1, pârâta s-a obligat să dezvolte o platformă online, menită să ofere informații, instrumente și modalități de planificare, rezervare și cumpărare a serviciilor de turism.

În configurația inițială a acțiunii introduse la data de 12.10.2021, reclamanta-beneficiar a solicitat obligarea pârâtei la restituirea prestațiilor, subordonată rezilierii unilaterale a contractului cadru, din culpa pârâtei-prestator.

Însă, în subsecvența modificării acțiunii, reclamanta a învestit instanțele, în temeiul art. 1.482 și 1.485 C. civ., cu cererea de "obligare [a] pârâtei la predarea proiectului platformei de rezervare hoteliere intitulat C.".

Apărându-se, pârâta a invocat prin întâmpinare rezilierea contractului nr. x/09.11.2020, prin somația de plată și reziliere contract, transmisă la 17.09.2021.

Tribunalul a respins acțiunea, iar în motivare a reținut apărarea pârâtei, potrivit căreia convenția a fost reziliată - în temeiul art. 12.1.4 din contractul cadru și al art. 1.553 C. civ. - și astfel, la data sesizării instanțelor, contractul nu mai era în ființă și nu mai producea efecte, iar pârâta nu poate fi obligată la executarea obligațiilor asumate prin acesta.

Sentința a fost apelată de reclamantă, iar calea de atac a fost construită pe premisa potrivit căreia rezilierea contractului cadru a fost greșit valorificată de tribunal, care a interpretat eronat obiectul acțiunii, în realitate reprezentat de predarea părților din contract, executate și nu de executarea integrală a obligației pârâtei.

Curtea de apel a confirmat soluția primei instanțe, reliefând faptul că produsul informatic este complex și nesusceptibil de a fi scindat din perspectiva finalității/scopului său. A notat, de asemenea că, drept efect al notificării de somație de plată și reziliere contract din 17.09.2021, contractul cadru a încetat din data de 03.10.2021, din inițiativa pârâtei, astfel că pretențiile formulate ulterior de către apelanta-reclamantă, întemeiate pe clauzele contractuale, sunt nefondate.

Raportând critica analizată la cadrul procesual sintetizat anterior, Înalta Curte reamintește că un proces civil finalizat prin hotărârea care dezleagă fondul, cu garanțiile date de art. 6 alin. (1) din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, include, printre altele, dreptul părților de a fi în mod real "ascultate", ceea ce implică, în sarcina instanțelor, obligația de a proceda la un examen efectiv, real și consistent al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența în determinarea situației de fapt.

Motivarea unei hotărâri judecătorești este înțeleasă ca un silogism logic, de natură a explica inteligibil hotărârea luată, ceea ce, fără a presupune un răspuns exhaustiv la toate argumentele aduse de parte - dar nici ignorarea lor -, impune ca celor fundamentale, susceptibile, prin conținutul lor, să influențeze soluția, să li se ofere o dezlegare.

Astfel, fundamentală în soluția primei instanțe a fost împrejurarea că, la data sesizării instanțelor, contractul părților încetase în baza manifestării de voință a prestatorului, pârâta, dar și conturarea obiectului acțiunii, ca urmărind obligarea acesteia din urmă la remiterea obiectului obligației.

Astfel cum rezultă din expozeul anterior, curtea de apel a răspuns argumentelor care interesau aceste considerente; de aceea, instanța supremă constată că decizia recurată reflectă examinarea motivelor de apel susceptibile să influențeze soluția, fără ca lipsa analizei unor chestiuni tangențiale, de fapt să permită concluzia nesocotirii exigențelor reglementate de art. 6 alin. (1) din Convenție, reflectate de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Prin urmare, critica este nefondată și va fi înlăturată.

Din perspectiva motivului de casare întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul afirmă încălcarea art. 1.350 și 1.555 C. civ., iar un prim argument pretinde că instanța de apel era chemată să verifice dinamica raportului contractual, să observe că obligația intimatei presupunea acte distincte de executare și, numai subsecvent să examineze în ce măsura convenția părților era validă și dacă au fost activate clauzele de reziliere și punere în întârziere.

Susținerea autoarei recursului este plasată pe o premisă greșită și apare nefondată.

Instanța supremă reține că, în procesul deliberativ, instanțele devolutive au dat în mod legal prevalență stabilirii existenței unui contract valabil, căci aceasta constituie premisa acțiunii în răspundere contractuală, calificare pe care acțiunea de față a păstrat-o și ulterior modificării actului sesizator.

Cum pârâta a introdus, prin întâmpinare, în cadrul procesual ipoteza rezilierii contractului, instanțele de fond erau chemate să stabilească dacă actul juridic în discuție a încetat.

Se impune subliniat faptul că intimata s-a prevalat de dreptul de reziliere unilaterală recunoscut de art. 12.1.4 din contractul cadru, poziție din care nu era obligată, în raport cu art. 1.550 C. civ., să formuleze o cerere reconvențională, de vreme ce nu urmărea o rezoluțiune judiciară.

Este deopotrivă relevant că reclamanta - actuala recurentă - a ignorat în fața primei instanțe această apărare a părții chemate în judecată, care, încorporată în cadrul procesual - conturat definitiv în fața primei instanțe, după cum statuează art. 478 C. proc. civ. - și necombătută, a permis instanțelor devolutive să soluționeze acțiunea având ca punct de plecare încetarea contractului din culpa autoarei demersului judiciar.

Pentru aceleași motive, această împrejurare constituie și premisa soluționării recursului și, în consecință, Înalta Curte va înlătura integral suma susținerilor prin care autoarea căii de atac pune în discuție dreptul pârâtei de a rezilia contractul - invocând încălcarea obligațiilor contractuale de către intimată - și se prevalează de notificarea prin care, în luna august 2021, a comunicat acesteia refuzul de a face plăți ulterioare.

O altă critică antamează greșita calificare a obiectului acțiunii, iar recurenta afirmă că a solicitat obligarea intimatei la executarea obligațiilor reglementate de art. 2.2 și 3.1 din anexa nr. 1 la contractul cadru, cu scadență la 02.03 și 02.04.2021.

Susținerea nu este reală.

Astfel cum actele dosarului relevă inechivoc, obiectul acțiunii, modificat în temeiul art. 204 C. proc. civ. prin cererea adițională din 01.11.2011, l-a constituit obligarea pârâtei la predarea proiectului platformei de rezervare hoteliere intitulat "C.", deci însuși obiectul obligației asumate prin art. 1 din convenția părților.

Distinct de faptul că nicio altă detaliere a obiectului cererii nu a fost făcută în fața instanței de fond, o potențială modificare a acțiunii, subsecvent primului termen la care reclamantul a fost citat, nu se putea face decât cu acordul tuturor părților, potrivit art. 204 C. proc. civ., ipoteză pe care cauza nu o reflectă.

Așa fiind, cadrul procesual obiectiv a fost corect conturat de instanța de apel, care nu putea fi învestită prin precizările formulate verbal de apărătorul apelantei-reclamante în cursul judecății căii de atac.

Prin urmare, autoarea demersului judiciar afirmă eronat faptul că a configurat acțiunea cu scopul de a abilita instanțele să examineze dacă prestația era susceptibilă de mai multe acte de executare și dacă pârâtei îi incumbă obligația să îi remită reclamantei aceste segmente ale obiectului contractului.

Dimpotrivă, instanța de apel a identificat corect pretenția formulată de reclamantă și, în subsecvența acesteia, a raționat corect în sensul că pârâta nu mai poate fi obligată la executare, câtă vreme încetarea contractului din culpa reclamantei, în temeiul art. 12.1.4 din Convenția cadru, consolidată judiciar, conducea la aneantizarea contractului în temeiul art. 1.554 alin. (1) C. civ.

În considerarea tuturor argumentelor prezentate, recursul se dovedește a fi nefondat, motivele de nelegalitate invocate nejustificând casarea deciziei atacate; așa fiind, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., calea de atac va fi respinsă și, în baza art. 453 C. proc. civ., recurenta, ca parte căzută în pretenții, va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată efectuate de intimată, astfel cum au fost dovedite în cauză, în condițiile art. 452 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 55/19.04.2023, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de Insolvență și Litigii cu Profesioniștii și Societăți.

Obligă recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. la plata către intimata-pârâtă S.C. B. S.R.L. a sumei de 2.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 6 martie 2024.