ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 502/2024

Ședința publică din data de 5 martie 2024

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 17.05.2022 pe rolul Tribunalului Maramureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2022, reclamanta A. a solicitat obligarea pârâtului Municipiul Baia Mare prin Primar la plata sumei de 324.715,44 euro, reprezentând contravaloarea lucrărilor ce au fost executate la sala de spectacole a Cinematografului Minerul, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 54 din 25 ianuarie 2023 s-a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtul Municipiul Baia Mare și s-a respins acțiunea formulată de către reclamanta A..

Împotriva acestei soluții, a formulat apel reclamanta, iar prin decizia civilă nr. 320 din 29 mai 2023, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a Civilă, a fost admis apelul acesteia, anulată sentința civilă nr. 54 din 25 ianuarie 2023 și trimisă cauza instanței de fond pentru soluționare.

Împotriva acestei soluții, în termen legal, a formulat recurs pârâtul Municipiul Baia Mare, prin Primar, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Cluj.

În motivare, după expunerea situației de fapt, recurentul pârât a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ.

În dezvoltarea acestora, printr-o primă critică, susținând că a fost încălcat principiul disponibilității, recurentul arată că instanța de apel a stabilit în considerente altceva decât a cerut reclamanta. Astfel, se arată că aceasta nu a solicitat în apel ca instanța să se pronunțe asupra incidenței uneia sau alteia dintre actele normative care reglementează prescripția extinctivă, și cu toate acestea, instanța de apel a stabilit că incident cauzei este noul C. civ. cu privire la prescripție, și mai mult, a făcut trimitere și la cauzele de întrerupere a prescripției. În concluzie, instanța de apel a prejudecat fondul, cu încălcarea principiilor contradictorialitatii și oralității (art. 14-15 C. proc. civ.), dar a trimis cauza spre rejudecare instanței de fond, ceea ce face să fie incidente atât prevederile art. 488 pct. 5 (încălcarea principiilor de drept procedural), cele ale pct. 6 (motivare în afara cauzei), cât și cele ale pct. 8 (aplicarea greșită a normelor de drept), care sunt atât de drept procesual, cât și material, prevăzute de art. 2500 și următoarele Noul C. civ., și ale Legii nr. 303/2008.

În continuare, recurentul redă considerente din sentința instanței de fond, inclusiv aprecieri asupra probelor administrate în cauză, pe care le apreciază ca fiind corecte, spre deosebire de considerentele instanței de apel, pe care le consideră nelegale, cu încălcarea prevederilor Legii nr. 303/2008.

Astfel, recurentul contestă raționamentul instanței de apel în urma căruia aceasta a ajuns la concluzia că termenul de prescripție extinctivă curge de la un alt moment decât cel stabilit de instanța de fond. Susține recurentul că această concluzie a instanței de apel nu este suficient motivată, făcând în continuare o serie de observații teoretice referitoare la importanța motivării hotărârilor judecătorești.

Totodată, susține că motivarea instanței sub acest aspect este superficială și inexactă, străină de realitatea cauzei, iar în dezvoltarea acestui motiv de recurs face trimiteri la diverse probe administrate în cauză.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ., recurentul arată că a invocat autoritatea de lucru judecat în sens pozitiv, în temeiul art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., în sensul că prin sentința civilă nr. 527/13.04.2021, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. x/2016, definitivă prin respingerea recursului, instanța s-a pronunțat asupra începerii și epuizării termenului de prescripție și a legii incidente cu privire la acest aspect.

Cu toate acestea, instanța de apel, cu încălcarea excepției puterii de lucru judecat și printr-o motivare nelegală, în afara Legii nr. 303/2008 cu privire la incidența actului normativ aplicabil prescripției, a mutat cadrul procesual într-un alt orizont de timp.

Arată recurentul că, este adevărat că temeiul juridic, respectiv cauza, este diferită în cele două dosare, dar art. 431 alin. (2) din C. proc. civ. presupune doar condiția ca lucrul, respectiv împrejurarea, situația supusă judecații să fi fost deja lămurită într-un alt dosar, nu neapărat de natură civilă, fiscală, de contencios etc.

În concluzie, arată recurentul că problema de legalitate care se impune a fi dezlegată de instanța de recurs, în principal, este aceea a incidenței prevederilor legale care reglementează prescripția extinctivă raportat la momentul începerii termenului de curgere al acestuia.

Mai invocă recurentul și considerente din decizia civilă nr. 1137/2020 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, în dosarul nr. x/2016, pentru a susține faptul că există autoritate de lucru judecat în privința momentului de la care a început să curgă și respectiv la care s-a împlinit prescripția extinctivă.

Intimata A. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Analizând recursul declarat, în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și a temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că este nefondat și urmează a fi respins, pentru considerentele care urmează:

Prealabil analizei propriu-zise a motivelor de recurs, Înalta Curte subliniază faptul că recursul este o cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată numai pentru motive de nelegalitate, nu și de netemeinicie.

Așadar, criticile formulate de recurentul pârât, ce tind la reanalizarea probelor administrate în cauză și la stabilirea, pe cale de consecință, a unei alte situații de fapt decât cea reținută de instanțele de fond, nu pot face obiectul prezentelor considerente și, prin urmare, vor fi exceptate de la analiză.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., recurentul pârât a invocat încălcarea principiului disponibilității, susținând că prin considerentele hotărârii din apel, instanța a stabilit că sunt incidente în cauză dispozițiile cupinse în noul C. civ. referitoare la prescripție, deși aprelanta reclamantă nu ar fi solicitat acest lucru.

Contrar susținerilor recurentului, Înalta Curte constată însă că reclamanta a criticat în mod expres prin motivele de apel aprecierea greșită a instanței de fond în privința incidenței dispozițiilor legale ale Decretului nr. 167/1958 referitoare la prescripție, astfel încât nu se poate reține vreo încălcare a principiului disponibilității din această perspectivă.

Cât privește dispoziția instanței de apel în sensul examinării cu prioritate a fondului pretențiilor reclamantei, și abia apoi soluționarea excepției prescripției, nici aceasta nu este de natură a "prejudeca fondul" sau a încălca principiile contradictorialității și oralității, cum în mod nefondat a criticat recurentul, față de dispozițiile art. 2539 alin. (2) teza a doua din C. civ., potrivit cărora, dacă reclamantul, în termen de 6 luni de la data când hotărârea de respingere a rămas definitivă, introduce o nouă cerere, prescripția este considerată întreruptă prin cererea de chemare în judecată precedentă, cu condiția însă ca noua cerere să fie admisă. Or, pentru a stabili dacă noua cerere poate să fie admisă sau nu, instanța trebuie să cerceteze fondul cererii.

De asemenea, instanța subliniază că problema întreruperii cursului prescripției în condițiile art. 2539 alin. (2) din C. civ. a fost în mod expres invocată prin motivele de apel, fiind astfel pusă în mod legal în discuția părților.

Așadar, în condițiile în care soluția dispusă de instanța de apel în urma admiterii apelului și trimiterii cauzei spre rejudecare este prevăzută în mod expres de lege, în mod evident nu se pune problema încălcării vreunui principiu dintre cele invocate de recurent.

O altă critică vizează greșita stabilire de către instanța de apel a incidenței în cauză a dispozițiilor noului C. civ. referitoare la prescripție, sub acest aspect recurentul susținând că instanța de apel a ignorat prevederile art. 201 din Legea nr. 71/2011, precum și Decizia nr. 1/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în soluționarea recursului în interesul legii.

Critica este însă nefondată. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 201 din Legea nr. 71/2011, invocate de recurent, prescripțiile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a C. civ. sunt și rămân supuse dispozițiilor legale care le-au instituit. Așa cum în mod corect a constatat și instanța de apel, din interpretarea per a contrario a acestor dispoziții legale, rezultă că prescripția care a început să curgă după data intrării în vigoare a noului C. civ., respectiv după data de 1 octombrie 2011, este supusă prevederilor privitoare la prescripție edictate de noul C. civ.

Cum, sub aspectul situației de fapt, instanța de apel a stabilit că data de la care reclamanta a cunoscut pierderea patrimonială a fost data de 28 august 2015, respectiv data adoptării HCL nr. 373/28.08.2015, prin care a fost exprimat neechivoc refuzul recurentului de a recunoaște pasivul reprezentând lucrările executate la imobil, dată evident ulterioară intrării în vigoare a noului C. civ., respectiv 1 octombrie 2011, rezultă că în mod corect a stabilit instanța de apel faptul că în cauză sunt incidente dispozițiile C. civ. și nu cele ale Decretului nr. 167/1958 cu privire la prescripției.

În ce privește criticile referitoare la stabilirea, în mod greșit, de către instanța de apel, a unui alt moment de la care a început să curgă prescripția extinctivă, diferit față de cel stabilit de prima instanță, Înalta Curte constată că acestea sunt critici de netemeinicie și nu de nelegalitate, astfel că nu pot fi analizate în recurs.

Deși recurentul invocă greșita aplicare a dispozițiilor art. 2528 din C. civ. de către instanța de apel, în realitate acesta critică aprecierea instanței de apel referitoare la faptul că reclamanta a cunoscut pierderea patrimonială abia la data adoptării HCL nr. 373/28.08.2015. Însă stabilirea momentului la care reclamanta a cunoscut atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea este o chestiune ce ține de situația de fapt. Analiza acestei critici ar presupune o reapreciere a probatoriului în vederea stabilirii unei alte situații de fapt cu privire data de început a prescripției, ceea ce face ca această critică să se situeze în afara limitelor de verificare impuse de art. 488 din C. proc. civ.

Nu poate fi reținută nici incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., cu privire la susținerea recurentului în sensul că instanța de apel nu ar fi motivat în mod pertinent raționamentul pentru care a hotărât că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 201 din Legea nr. 71/2011.

Din analiza hotărârii recurate, Înalta Curte constată că raționamentul instanței de apel se regăsește în considerente, iar argumentele expuse fundamentează în mod corespunzător soluția cuprinsă în dispozitiv. Sub acest aspect, trebuie menționat că simpla nemulțumire a recurentului pârât cu privire la argumentele care au format convingerea instanței sau neînsușirea de către instanța de prin control judiciar a susținerilor formulate de către pârât, nu reprezintă motive de nelegalitate care să conducă la casarea deciziei recurate.

O ultimă critică formulată, și care poate fi analizată din perspectiva motivului de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., se referă la nesocotirea normei de la art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., de către instanța de apel, respectiv a puterii de lucru judecat ce ar putea fi dedusă din sentința civilă nr. 527 din 13 aprilie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2016.

Așa cum în mod corect a constatat și instanța de apel, dosarul nr. x/2016 a avut ca obiect "analiza legalității Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Baia Mare nr. 373 din 28 august 2015" în partea care viza pasivul aferent imobilului Cinematograful Minerul din Baia Mare, în timp ce obiectul prezentei cauze îl constituie o acțiune în restituire întemeiată pe îmbogățirea fără justă cauză. De altfel nici recurentul nu contestă că cele două dosare au cauze diferite, considerând doar, în mod greșit, că acest aspect ar fi lipsit de importanță din perspectiva puterii de lucru judecat.

Însă, contrar susținerilor recurentului, care redă trunchiat considerente din hotărârea invocată, în dosarul nr. x/2016 instanța nu a fost învestită la acel moment și ca atare nu a soluționat excepția prescripției dreptului material la acțiunea întemeiată pe îmbogățirea fără justă cauză, care exclude, de plano, existența vreunor relații contractuale între părți.

Că este așa, rezultă inclusiv din statuările acelei instanțe, care recunoaște în mod expres, în cuprinsul sentinței civile nr. 527 din 13 aprilie 2021, invocată de recurent, "posibilitatea reclamantului de a obține recunoașterea sau realizarea dreptului său contestat, pretins încălcat, ori nerespectat, prin constrângerea judiciară a pârâtului, fie pe tărâm contractual, fie pe temeiul răspunderii delictuale civilă, ori pe cel al îmbogățirii fără justă cauză."

În consecință, critica recurentului în sensul că instanța de apel nu ar fi dat eficiență celor constatate, cu putere de lucru judecat, în sentința civilă nr. 527 din 13 aprilie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2016, referitor la excepția prescripției extinctive, este nefondată.

Nici invocarea considerentelor deciziei civile nr. 1137/2020 pronunțate în același dosar, într-un alt ciclu procesual, nu este de natură a duce la altă concluzie. Dimpotrivă, considerentele citate de recurent sunt tocmai în sensul că în primul ciclu procesual, în dosarul nr. x/2016, în mod greșit instanța s-a considerat învestită cu o acțiune în pretenții, prescriptibilă în termenul general de prescripție de trei ani, motiv pentru care această hotărâre a și fost desființată.

Față de toate aceste considerente, constatând că nu poate fi reținută niciuna din criticile formulate, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de recurentul pârât ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-pârât MUNICIPIUL BAIA MARE împotriva deciziei civile nr. 320/2023 din 29 mai 2023 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 martie 2024.