ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 405/2024

Ședința publică din data de 28 februarie 2024

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 17.01.2022 pe rolul Curții de Apel București, secția a VI-a civilă, reclamanta A. S.A. a formulat în contradictoriu cu pârâtele Compania de Transport al Energiei Electrice Transelectrica S.A. și B. S.A. o cerere de revizuire a sentinței civile nr. 3840/19.12.2018 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2017 întrucât aceasta încalcă autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr. 4067/07.11.2017 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a Civilă în dosarul nr. x/2018. Reclamanta a solicitat anularea hotărârilor de respingere a căilor de atac ale apelului și recursului declarate de A. S.A. împotriva sentinței civile nr. 3840/19.12.2018, respectiv a deciziei civile nr. 287/18.05.2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a Civilă și a deciziei civile nr. 2739/15.12.2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare la Tribunalul București, secția a VI-a civilă.

În drept, cererea de revizuire a fost întemeiată pe dispozițiile art. 509 și urm. C. civ.

Prin sentința civilă nr. 22F din 03 martie 2022, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de A. S.A., împotriva sentinței civile nr. 3840/19.12.2018, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2017.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs A. S.A., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată primei instanțe.

Motivele de recurs sunt, în esență, următoarele:

Prin memoriul de recurs, autoarea căii de atac susține că hotărârea primei instanțe a fost dată cu încălcarea regulilor de procedură prevăzute de art. 5 alin. (1), (2) și 3, art. 9, art. 24, art. 430 alin. (2), art. 431 alin. (2) și art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Sub un prim aspect, recurenta critică încălcarea dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și arată că în mod greșit s-a apreciat că cererea de revizuire trebuia îndreptată împotriva deciziei civile nr. 287/18.05.2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2017. Recurenta redă din considerentele sentinței nr. 3840/19.12.2018 și ale deciziei nr. 287/18.05.2020, arătând că instanța de apel nu a a statuat aspecte suplimentare, ci doar a confirmat raționamentul primei instanțe, sens în care în mod corect sentința civilă nr. 3840 din 19.12.2018 trebuie atacată pe calea revizuirii. În acest context, recurenta a menționat că în doctrina de specialitate și jurisprudența instanțelor s-a reținut că formularea cererii de revizuire împotriva hotărârii primei instanțe este calea corectă de urmat, iar deciziile din apel și recurs să fie anulate la rândul lor.

O altă critică vizează încălcarea prevederilor art. 9 C. proc. civ., cu privire la principiul disponibilității. Potrivit recurentei, prima instanță a analizat în mod greșit cererea de revizuire din perspectiva încălcării efectului negativ, deși aceasta a învestit instanța cu o cerere de revizuire întemeiată pe încălcarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat. Astfel, recurenta arată că instanța de revizuire trebuia să analizeze doar dacă există contrarietate între considerentele celor două hotărâri, și nu să procedeze la verificarea îndeplinirii triplei identități de părți, obiect și cauză între litigiile în care au fost pronunțate cele două hotărâri potrivnice sub aspectul considerentelor.

Sub un alt aspect, recurenta susține că în mod greșit curtea de apel a apreciat că în cauză era necesară îndeplinirea condiției triplei identități de părți, obiect și cauză, iar cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. poate viza doar încălcarea efectului negativ al autorității de lucru judecat. Recurenta arată că potrivit dispozițiilor art. 430 alin. (2) C. proc. civ., autoritatea de lucru judecat privește atât dispozitivul, cât și considerentele, pe care acesta se sprijină.

Totodată, autoarea recursului susține că în cererea de revizuire a arătat că prin sentința civilă nr. 3840 din 19.12.2018, pronunțată de Tribunalul București, în care s-a reținut că cele două înscrisuri, denumite garanție pentru plata avansului, nu au natura juridică prevăzută de art. 2321 C. civ., ci sunt instrumente de asigurare de garanții, s-a încălcat efectul pozitiv al autorității de lucru judecat al sentinței civile nr. 4067 din 07.11.2017, pronunțată de Tribunalul București, în care s-a reținut că cele două înscrisuri au natura juridică a unor scrisori de garanție. Prin urmare, în opinia recurentei, prima instanță nu trebuia să verifice existența unei identități de părți, obiect și cauză între cele două hotărâri, ci să analizeze dacă considerentele celei de-a doua hotărâri încalcă autoritatea de lucru judecat a considerentelor primei hotărâri.

De asemenea, recurenta-revizuentă susține că în mod greșit prin decizia recurată s-a apreciat că efectul pozitiv al autorității de lucru judecat trebuia invocat în cadrul litigiului în care s-a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se solicită. În acest sens, arată că dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu condiționează admisibilitatea căii de atac de invocarea autorității de lucru judecat în litigiul în care s-a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se cere.

Recurenta-revizuentă mai arată că prin decizia recurată s-au încălcat dispozițiile art. 24, art. 430, art. 431, art. 509 alin. (1) și art. 513 alin. (4) C. proc. civ. și că în mod greșit s-a reținut că legea procesual civilă aplicabilă litigiului nu permitea instanței de revizuire să dispună trimiterea cauzei spre rejudecare către instanța care a pronunțat hotărârea care trebuie revizuită.

Așadar, potrivit recurentei, până la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018, dispozițiile art. 513 alin. (4) C. proc. civ. nu prevedeau expres care este calea pe care instanța trebuie să o urmeze după ce admite cererea de revizuire și anulează hotărârea a cărei revizuire se cere, în situația în care revizuirea a fost cerută pentru încălcarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat. Interpretarea curții de apel nu poate fi primită, potrivit recurentei, întrucât realizează o distincție nepermisă în ceea ce privește admisibilitatea cererilor de revizuire întemeiate pe contrarietate de hotărâri, deși dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu disting între efectul pozitiv și efectul negativ.

În final, recurenta susține că instanța de revizuire era obligată să aplice dispozițiile art. 5 alin. (1), (2) și 3 C. proc. civ.. Potrivit acestor dispoziții legale, arată recurenta, instanța trebuie să plice dispozițiile referitoare la situații asemănătoare. Or, aplicând situația asemănătoare acestei cauze, rezultă că, în cazul revizuirii pentru contrarietate de hotărâri pentru încălcarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, urmare a anulării hotărârii potrivnice ulterioare, cauza trebuie trimisă instanței care a pronunțat hotărârea anulată pentru a proceda la efectuarea judecății cu respectarea a ceea ce s-a tranșat cu autoritate de lucru judecat, conchide recurenta.

Recurenta a indicat în cererea de recurs dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acestuia ca nefondat. Recurenta a depus răspuns la întâmpinare.

Pe baza cererii de recurs, a întâmpinării și răspunsului la întâmpinare depuse, în temeiul art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus efectuarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost redactat și comunicat părților.

Prin încheierea pronunțată la 4 octombrie 2023 a fost admis în principiu recursul și s-a acordat termen în ședință publică.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., casarea unei hotărâri poate fi cerută atunci când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Criticile prin care recurenta susține că în mod greșit și cu încălcarea prevederilor art. 9, art. 24 și art. 430-431 C. proc. civ., curtea de apel a respins cererea de revizuire fundamentată pe motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu vor fi însușite de Înalta Curte.

Conform prevederilor art. 509 alin. (1) pct. 8, revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri. Rezultă că revizuirea pentru contrarietate de hotărâri este admisibilă dacă sunt îndeplinite următoarele condiții: existența unor hotărâri judecătorești definitive, care să fie potrivnice (contradictorii); hotărârile judecătorești în cauză să fie pronunțate în dosare diferite: să existe tripla identitate de părți, obiect și cauză; în cel de-al doilea proces să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, să nu se fi analizat.

Instanța supremă reține că recurenta A. S.A. a solicitat Curții de Apel București revizuirea sentinței civile nr. 3840/19.12.2018 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2017, întrucât aceasta încalcă autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr. 4067/07.11.2017 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2018.

Înalta Curte constată că instanța de revizuire, cu respectarea normelor de procedură mai sus enunțate, verificând existența triplei identități de obiect, părți și cauză a reținut că în speță nu este îndeplinită cerința identității de obiect între cele două procese. Astfel, în mod judicios curtea de apel a constatat că prin sentința civilă nr. 3840/2018 a cărei revizuire o solicită a fost soluționată o acțiune în constatarea nulității absolute a celor două garanții de plată a avansului emise de A. S.A. în beneficiul Companiei Naționale de Transport al Energiei Electrice Transelectrica S.A., în timp ce prin sentința civilă nr. 4067/07.11.2017 pronunțată de Tribunalul București a fost soluționată cererea de ordonanță de plată formulată de Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica S.A. în contradictoriu cu A. S.A. și în urma admiterii acestei cereri, instanța a dispus obligarea debitoarei A. S.A. de a plăti creditoarei Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica S.A. în termen de 20 de zile de la comunicare, suma de 7.058.773,36 euro, reprezentând avans nerestituit și garantat.

Așadar, în mod corect curtea de apel a constatat că nu poate fi reținută contrarietatea de hotărâri, câtă vreme nu sunt întrunite cumulativ cerințele impuse de prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în lipsa îndeplinirii condiției existenței identității de obiect.

Critica recurentei prin care susține că prima instanță a încălcat principiul diponibilității, analizând cererea de revizuire din perspectiva încălcării efectului negativ, deși aceasta a învestit instanța cu o cerere de revizuire întemeiată pe încălcarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, nu poate fi primită.

Conform dispozițiilor art. 9 C. proc. civ., procesul civil poate fi pornit la cererea celui interesat sau, în cazurile anume prevăzute de lege, la cererea altei persoane, organizații ori a unei autorități sau instituții publice ori de interes public, iar obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților.

În cauză, se constată că reclamanții au investit instanța de judecată cu o cerere de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. vin să protejeze autoritatea de lucru judecat a unei alte hotărâri judecătorești, din nevoia de ordine și stabilitate juridică.

Conform art. 430 alin. (2) C. proc. civ., autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă. Totodată, potrivit art. 431 alin. (1) C. proc. civ., nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect.

Așadar, autoritatea de lucru judecat cunoaște două manifestări: prima corespunde unui efect negativ, de natură să oprească o a doua judecată și presupune tripla identitate de părți, obiect și cauză; cea de-a doua operează când efectul hotărârii se manifestă pozitiv și relevă modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a mai fi contrazisă. În acest caz, chestiunile deja dezlegate se impun într-un al doilea proces care are legătură cu litigiul anterior și, în cazul efectului pozitiv, instanța nu mai trebuie să identifice cele trei elemente comune, ci doar dezlegarea dată unei situații juridice.

Instanța supremă reține că în forma anterioară modificărilor aduse C. proc. civ. prin Legea nr. 310/2018, analiza soluțiilor pe care instanța de revizuire le putea adopta, astfel cum au fost prezentate mai sus, a impus concluzia că numai efectul negativ al autoritații de lucru judecat putea fi valorificat, ca motiv de revizuire.

Aceasta pentru că, în măsura identificării triplei identități de părți, obiect și cauză între litigii, este justificată anularea ultimei hotărâri (care încalcă autoritatea de lucru judecat a celei dintâi), căci legea nu recunoaște posibilitatea ca același litigiu să fie soluționat de două ori.

Contrar criticilor recurentei, Înalta Curte reține că efectul pozitiv poate fi invocat, ca temei al revizuirii, numai în procesele pornite după intrarea în vigoarea a Legii nr. 310/2018, respectiv 21 decembrie 2018, ceea ce nu este cazul, în speță, deoarece procesul de față a început la 19 iulie 2017, cum în mod judicios a reținut curtea de apel.

Înalta Curte constată că noua formă a C. proc. civ., prin care art. 513 alin. (4) a fost completat, oferind instanței de revizuire posibilitatea de a "trimite cauza spre rejudecare atunci când s-a încălcat efectul pozitiv al autoritații de lucru judecat", nu este aplicabilă în cauză.

În raport cu aceste considerente, Înalta Curte reține că instanța de revizuire în mod corect a constatat că potrivit art. 24 C. proc. civ., dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare, iar potrivit art. 27 C. proc. civ., hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul. Or, în cauză, este evident că procesul a început anterior modificărilor legislative prin care a fost extinsă sfera de aplicare a motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv la 19 iulie 2017, conform înscrisului aflat la dosarul curții de apel.

Așa fiind, instanța supremă constată că instanța de apel a pronunțat sentința recurată cu respectarea normelor procedurale aplicabile în materie, în conformitate cu prevederile art. 9, art. 24 și art. 430-431 C. proc. civ., judecata realizată de curtea de apel a avut ca repere de analiză dispozițiile legale incidente cauzei, așa încât nu se poate reține un viciu de nelegalitate a deciziei civile recurate din această perspectivă.

În fine, critica recurentei potrivit căreia instanța de revizuire era obligată să aplice dispozițiile art. 5 alin. (1), (2) și 3 C. proc. civ., încadrată în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., nu va fi reținută.

Potrivit art. 5 alin. (1) C. proc. civ.:

"Judecătorii au îndatorirea să primească și să soluționeze orice cerere de competența instanțelor judecătorești, potrivit legii. (2) Niciun judecător nu poate refuza să judece pe motiv că legea nu prevede, este neclară sau incompletă. (3) În cazul în care o pricină nu poate fi soluționată nici în baza legii, nici a uzanțelor, iar în lipsa acestora din urmă, nici în baza dispozițiilor legale privitoare la situații asemănătoare, ea va trebui judecată în baza principiilor generale ale dreptului, având în vedere toate circumstanțele acesteia și ținând seama de cerințele echității."

Înalta Curte reține că prevederile art. 5 C. proc. civ., trebuie coroborate cu dispozițiile art. 9 și art. 24 C. proc. civ.. Astfel, se constată că în speță, recurenta - revizuentă a învestit curtea de apel cu o cerere de revizuire, întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., formulată împotriva unei sentințe pronunțate într-un litigiu început anterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018.

Contrar criticilor autoarei căi de atac, Înalta Curte constată că în prezenta cauză nu este vorba despre o situație lipsită de o reglementare expresă pentru a fi incidente prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., așa încât nu se poate reține un viciu de nelegalitate a deciziei civile recurate din această perspectivă.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge recursul declarat de recurenta A. S.A. împotriva sentinței civile nr. 22F din 3 martie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta - reclamantă A. S.A. împotriva sentinței civile nr. 22F din 3 martie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 28 februarie 2024.