ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1013/2022

Ședința publică din data de 4 mai 2022

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 30 octombrie 2017 pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, sub număr de dosar x/2017, reclamanta Electrocentrale București S.A. (Elcen) a chemat în judecată pe pârâta Compania Națională de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" S.A., solicitând instanței să dispună obligarea pârâtei la:

a) plata sumei 57.753.198 RON aferentă facturilor fiscale nr. x/21.03.2017, y/27.03.2017 și x/24.07.2017, emise în baza Contractului-cadru nr. C140/2011, modificat și completat ulterior prin acte adiționale succesive, sumă compusă din:

- 56.680.387 RON reprezentând contravaloare bonus pentru energia electrică produsă în cogenerare de înaltă eficiență din Centrala Termoelectrica București Sud, Centrala Termoelectrica București Vest, Centrala Termoelectrica Grozăvești și Centrala Termoelectrica Progresu;

- 1.072.811 RON, reprezentând penalități de întârziere din care:

- suma de 1.072.280 RON reprezentând penalități de întârziere aferente facturilor nr. x/21.03.2017 si y/27.03.2017, calculate pentru perioada 29.03.2017 -30.06.2017 si

- suma de 531 RON cu titlul de penalități de întârziere pentru neplata la scadență a facturii nr. x/24.10.2016, penalități calculate pentru perioada 31.10.2016-02.03.2017

b) plata penalităților de întârziere pentru debitele menționate mai sus, calculate începând cu data de 01.07.2017 până la data plății efective.

În drept cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1270 și art. 1350 C. civ., precum și pe dispozițiile contractului nr. x/2011, încheiat în data de 08.04.2011.

La 6 noiembrie 2019, reclamanta ELECTROCENTRALE BUCUREȘTI S.A. a formulat cerere precizatoare, prin care a solicitat instanței să constate că a intervenit compensarea legală cu privire la suma de 56.680.387 RON (debit principal) pretins prin prezenta acțiune, având în vedere solicitarea pârâtei prin adresa nr. x/09.07.2019, coroborat cu măsura administratorului judiciar al reclamantei, transmisă pârâtei din prezenta cauză prin adresa nr. x/09.10.2019, măsură prin care s-a constatat ca fiind îndeplinite condițiile legale privind compensarea obligațiilor de plată reciproce, debit principal până la concurența sumei de 56.680.387 RON, în conformitate cu dispozițiile art. 90 alin. (2) din Legea nr. 85/2014.

Reclamanta a precizat, totodată, că își menține pretențiile în raport de accesoriile calculate, respectiv pentru suma de 111.034 RON.

Prin sentința civilă nr. 187 din 7 februarie 2020 pronunțată în dosarul nr. x/2017, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanta Electrocentrale București S.A., prin administrator judiciar A. SPRL, Filiala București, în contradictoriu cu pârâta Compania Națională de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" S.A., a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 56.680.387 RON, contravaloare bonus pentru energia electrică produsă în cogenerare, reprezentând diferență neachitată aferentă facturilor nr. x/21.03.2017 și nr. y/27.03.2017, a constatat că a operat de plin drept compensația legală între creanța în sumă de 56.680.387 RON, contravaloare bonus pentru energia electrică produsă în cogenerare, reprezentând diferență neachitată aferentă facturilor nr. x/21.03.2017 și nr. y/27.03.2017, deținută de reclamanta împotriva pârâtei, și creanța în sumă de 56.680.387 RON reprezentând diferența neachitata aferentă Deciziei de supracompensare nr. 476/30.03.2017 și facturii seria x nr. x/30.03.2017, deținută de pârâtă împotriva reclamantei, cu consecința stingerii datoriilor reciproce ale părților, a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 111.034 RON, reprezentând penalități de întârziere, a luat act că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe pârâta Compania Națională de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" S.A. a declarat apel prin care a solicitat anularea sentinței, cu consecința respingerii acțiunii precizate, în sensul respingerii capătului de cerere având ca obiect plata penalităților de întârziere, arătând că hotărârea este netemeinică și nelegală, bazată pe o greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor legale.

Prin încheierea din 22 februarie 2021, în vederea soluționării excepției lipsei calității de reprezentant a semnatarului întâmpinării, cauza a fost amânată la 22 martie 2021. Instanța a pus în vedere doamnei consilier B. să facă dovada împuternicirii acordate în vederea depunerii întâmpinării și să precizeze dacă aceasta a fost acordată de administratorul special sau de cel judiciar. De asemenea, a pus în vedere d-nei. consilier juridic B. și d-lui. consilier juridic C. să precizeze dacă au mandat din partea administratorului judiciar al intimatei-reclamante în prezenta cauză.

Prin decizia civilă nr. 513 A din 22 martie 2021, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a respins apelul, ca nefondat.

Împotriva deciziei civile nr. 513 A din 22 martie 2021 și împotriva încheierii de ședință din 22 februarie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, pârâta COMPANIA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT AL ENERGIEI ELECTRICE TRANSELECTRICA S.A. a formulat recurs, indicând expres motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

Recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea în totalitate a deciziei civile și a încheierii atacate cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare; în măsură în care, se va retine cauza spre rejudecare, a solicitat schimbarea în tot a hotărârii atacate, urmând ca pe fondul cauzei să se dispună respingerea în totalitate a cererii de chemare în judecată formulată de către intimata-reclamantă, ca neîntemeiată; de asemenea, a solicitat, ca în conformitate cu dispozițiile art. 453 C. proc. civ., să fie obligată pârâta la plata cheltuielile de judecată ocazionate cu acest proces.

În susținerea motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta a arătat că acest motiv de nelegalitate vizează neregularități de ordin procedural care sunt sancționate cu nulitatea prevăzută de art. 174 C. proc. civ. și a redat, în continuare, dispozițiile art. 178 alin. (1) și alin. (3) din același cod, susținând că, în cazul de față, invocă excepția incompatibilității prevăzute de art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ.. În esență, arată că acest text are în vedere antepronunțarea judecătorului la cazul dedus judecății, atunci când lasă de înțeles ce soluție va da înainte de a delibera si a pronunța hotărârea.

În susținerea acestei excepții, recurenta a precizat că, la data de 25 februarie 2021, a consultat pagina de dosar postată pe portalul instanțelor CAB portal.just.ro și a observat că, la termenul din 22.02.2021, Curtea de Apel București a pronunțat în dosarul x/2017 următoarea soluție:

"Respinge apelul ca nefondat. Cu recurs în 30 de zile de la comunicare. Recursul se depune la Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă. Pronunțată în ședință publică azi, 22.02.2021. Document: Hotărâre 22.02.2021".

A arătat recurenta că o altă eroare strecurată în decizia atacată o reprezintă menționarea greșită a numelor consilierilor juridici la termenul din 22.03.2021.

Apoi, s-a susținut că, după efectuarea referatului de ședință de către grefier, apelanta-pârâtă a solicit admiterea excepției lipsei calității de reprezentant a semnatarului întâmpinării, urmând a se constata că, potrivit art. 58 alin. (1) lit. c) și I) din Legea nr. 84/2014 printre principalele atribuții ce revin administratorului judiciar se află formularea și susținerea acțiunilor în pretenții pentru încasarea creanțelor debitorului.

În continuare după ascultarea poziției reprezentatului intimatei - reclamante ELCEN, pentru soluționarea acestei excepții, instanța de apel a dispus în sensul depunerii de către intimata pârâtă ELCEN a dovezii împuternicirii acordate în vederea depunerii întâmpinării, acordată de către administratorul judiciar al acesteia. De asemenea, instanța a mai pus în vedere consilierului juridic să precizeze dacă cei doi reprezentanți convenționali au mandat în prezenta cauză; instanța a amânat cauza la data de 22.03.2021- ora 10, Complet 7 A, termen în cunoștința părților.

Recurenta arată că este incident motivul de incompatibilitate invocat față de cele reținute de instanța de apel prin încheierea din 22 martie 2021, redate în cuprinsul recursului, întrucât judecătorul se antepronunță cu privire la soluția pe care urmează a o da asupra soluției finale, antepronunțarea judecătorului putând avea loc fie în ședința de judecată, fie în afara acesteia.

Evocând dispozițiile art. 178 alin. (2) C. proc. civ., art. 178 alin. (3) lit. b) C. proc. civ., art. 178 alin. (4) și (5) din același cod, recurenta a concluzionat că actul nul este lipsit de eficacitate și urmează a fi refăcut.

Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susținut că instanța de apel nu a ținut cont de prevederile art. 5 din O.U.G. nr. 33/2007, art. 24 din H.G. nr. 1215/2009 și art. 17 alin. (5) din Ordinul Președintelui ANRE nr. 116/2013, acte în temeiul cărora s-a derulat contractul nr. x/08.04.2011 și s-a emis Decizia ANRE nr. 476/30.03.2017, prevederi anterioare emiterii facturii de supracompensare.

Arată că, pentru toate sumele solicitate de reclamanta ELCEN cu titlu de bonus de cogenerare, au fost aplicate prevederile art. 17 alin. (5) din Regulamentul aprobat prin Ordinul președintelui ANRE nr. 116/2013.

Recurenta susține motivarea contradictorie a hotărârii, arătând că instanța de apel reține, pe de o parte, neîndeplinirea de către reclamanta ELCEN a obligației de plată a supracompensării, cu consecința imposibilității achitării prețului către producătorii furnizori, iar pe de altă parte, obligă pârâta la plata penalităților de întârziere, deși aceasta nu avea nici o culpă, în raport de dispozițiile art. 17 alin. (5) din Regulamentul aprobat prin Ordinul președintelui ANRE nr. 116/2013.

Contrar susținerilor apelantei pârâte, instanța de apel nu a reținut lipsa culpei Transelectrica în privința nerespectării termenului de plată a facturilor, prin prisma dispozițiilor art. 17 alin. (5) din Regulamentul aprobat prin Ordinul președintelui ANRE nr. 116/2013.

Într-o altă critică recurenta a susținut că instanța de apel a apreciat în mod eronat faptul că legislația specială din domeniul insolvenței înlătură posibilitatea compensării legale a creanțelor ulterioare deschiderii unei astfel de proceduri.

Față de caracterul reciproc al creanțelor menționate, instanța de apel ar fi trebuit să dea eficiență compensării legale până la concurența sumei mai mici, stabilind, totodată, că acest mijloc de stingere a obligațiilor reciproce este compatibil cu prevederile art. 90 din Legea nr. 85/2014.

Modalitatea în care instanța de apel (ca și prima instanță) a înțeles să interpreteze dispozițiile art. 1616-1617 C. civ. și ale art. 90 din Legea nr. 85/2014 și să le aplice la situația dedusă judecății este total eronată, astfel ca trebuie să fie schimbată de către instanța de recurs.

Recurenta a susținut că prevederile art. 90 din Legea nr. 85/2014, instituie posibilitatea invocării de către un creditor a dreptului său de a cere compensarea creanței sale cu cea a debitorului atunci când sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 1616 -1617 din C. civ. în materie de compensare legală. Prin această prevedere se garantează dreptul de creanță al creditorului asupra patrimoniului debitorului.

Compensația legală operează de drept ori de câte ori sunt întrunite condițiile prevederilor de art. 1616-1617 C. civ., iar invocarea acesteia în cursul procesului reprezintă, alături de excepții, un mijloc de apărare pus la dispoziția pârâtului și care duce la respingerea în tot sau în parte a pretențiilor reclamantului, dacă cele trei cerințe cumulative se verifică, respectiv caracterul reciproc al obligațiilor, creanțele să aibă ca obiect bunuri fungibile și caracterul cert, lichid și exigibil al creanțelor ce urmează să fie compensate.

În referire la art. 1618 C. civ., recurenta a arătat că acesta prevede cazurile, de strictă interpretare, în care compensația este exclusă.

A mai susținut recurenta că, deși instanța de apel a reținut apărarea sa privind neîndeplinirea de către ELCEN a obligației de plata a supracompensării, obligație care face imposibilă achitarea prețului către producătorii furnizori, totuși a dispus obligarea sa la plata penalităților de întârziere, în condițiile în care a constatat că nu are nicio culpă.

Mai mult, există reglementări europene, care se aplică cu prioritate și care permit compensarea creanțelor indiferent de momentul nașterii acestora înainte sau după data deschiderii procedurii insolvenței împotriva unui debitor.

Atât art. 6 din Regulamentul (CE) nr. 1346/2000 al Consiliului, cât și Regulamentul (UE) nr. 2015/848 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 mai 2015 privind procedurile de insolvență vizează expres soluția aplicării compensației legale în cadrul procedurilor de insolvență pe care le reglementează.

Recurenta a susținut că, în măsura în care se apreciază că ar fi ineficiente prevederile legale privind compensația legală, solicită a se constata că TRANSELECTRICA nu poate fi obligată la plata sumei solicitate, iar ELCEN nu este îndreptățită să solicite penalități la plata bonusului de cogenerare, întrucât prin neplata propriilor datorii și-a pierdut dreptul de a solicita sume care i s-ar fi cuvenit dacă ar fi fost un bun platnic.

Intimata-reclamantă a depus întâmpinare, prin care a solicitat, în esență, respingerea recursului pârâtei și menținerea soluției instanței de apel ca fiind temeinică și legală.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., soluția preconizată fiind aceea de admisibilitate în principiu a recursului.

Prin încheierea din 13 decembrie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr. x/2017, a fost admisă cererea formulată de doamna judecător D. privind abținerea de la soluționarea dosarului nr. x/2017 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.

Prin încheierea din 15 decembrie 2021 a fost încuviințat în unanimitate raportul asupra admisibilității în principiu a recursului și s-a dispus comunicarea acestuia părților, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Părțile nu au depus puncte de vedere la raportul întocmit.

Prin încheierea din 2 martie 2022 a fost admis în principiu recursul și a fost stabilit termen pentru soluționarea acestuia la 4 mai 2022, în ședință publică, cu citarea părților.

Înalta Curte de Casație și Justiție, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată în raport de criticile formulate și temeiurile de drept invocate, constată că recursul nu este fondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea poate fi casată când prin aceasta, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, însă criticile recurentei sunt nefondate.

Subsumat acestui motiv de casare, recurenta a susținut, în esență, excepția incompatibilității prevăzută de art. 42 alin. (1) C. proc. civ., motivat de împrejurarea că judecătorul cauzei s-a antepronunțat în cauza dedusă judecății, prin faptul că la 25 februarie 2021, consultând pagina de dosar postată pe portalul instanțelor CAB portal.just.ro, recurenta a observat că, la termenul din 22 februarie 2021, Curtea de Apel București a pronunțat în dosarul x/2017 următoarea soluție:

"Respinge apelul ca nefondat. Cu recurs în 30 de zile de la comunicare. Recursul se depune la Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă. Pronunțată în ședință publică azi, 22.02.2021. Document: Hotărâre 22.02.2021".

Nu se poate reține că recurentei i s-a produs o vătămare în înțelesul art. 175 C. proc. civ., pentru a putea fi incident motivul de nelegalitate instituit de textul legal invocat, întrucât, la termenul de judecată la care s-a soluționat apelul, pârâta a fost reprezentată prin consilier juridic, care a pus concluzii pe cererea de apel formulată, aspect ce rezultă din practicaua deciziei recurate, fără a invoca incompatibilitatea pe care o reclamă prin prezentul recurs.

Potrivit dispozițiilor art. 175 alin. (1) C. proc. civ., nulitatea actului de procedură este atrasă doar dacă prin nerespectarea cerinței legale s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin desființarea acestuia, existența vătămării fiind presupusă doar în cazul nulităților exprese.

Or, simpla nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată nu poate fi asimilată vătămării pe care o invocă recurenta, în condițiile în care, dacă împrejurările relatate puteau fi asociate unei incompatibilități, recurenta o putea invoca la termenul din 22 martie 2021, însă nu a dorit să procedeze în acest sens.

Conchizând, o eventuală incompatibilitate sesizată, "o antepronunțare a judecătorului", raportat la art. 42 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum susține recurenta, avea ca remediu alte mijloace procesuale.

Așa fiind, încheierea din 22 februarie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă este legală, recursul declarat împotriva acestei hotărâri este nefondat, motiv pentru care acesta va fi respins, în consecință.

Se impune menționarea faptului că, potrivit art. 445 C. proc. civ.:

"îndreptarea, lămurirea, înlăturarea dispozițiilor contradictorii ori completarea hotărârii nu poate fi cerută pe calea apelului sau recursului, ci numai în condițiile art. 442-444".

Astfel, pretinsa "eroarea strecurată în decizia atacată", de care se prevalează recurenta, cu referire la menționarea greșită a numelor consilierilor juridici la termenul din 22 martie 2021, are ca remediu calea prevăzută de art. 442 C. proc. civ.

În ceea ce privește recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 513 A din 22 martie 2021 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă s-a susținut sub un prim aspect motivarea contradictorie a hotărârii, instanța de apel reținând, pe de o parte, neîndeplinirea de către reclamanta Elcen a obligației de plată a supracompensării, cu consecința imposibilității achitării prețului către producătorii furnizori, iar pe de altă parte, obligând pârâta la plata penalităților de întârziere, deși aceasta nu avea nicio culpă, în raport de dispozițiile art. 17 alin. (6) din Regulamentul aprobat prin Ordinul președintelui ANRE nr. 116/2013, potrivit căruia nu se calculează penalități de întârziere.

Criticile sunt nefondate, întrucât ambele instanțe au reținut că pârâta avea obligația de a achita contravaloarea facturilor nr. x/21.03.2017, nr. y/27.03.2017 și nr. x/24.10.2016 la termenele prevăzute contractual, că părțile au prevăzut o clauză penală prin care au stabilit anticipat întinderea prejudiciului suferit de reclamantă ca urmare a îndeplinirii cu întârziere de către pârâtă a obligației de plată și că exigibilitatea creanței ELCEN a fost anterioară exigibilității creanței pârâtei.

Pentru a facilita deplina înțelegere a raționamentului care stă la baza prezentei decizii, se cuvine amintit că, în ceea ce privește creanțele reciproce în cuantum de 56.680.387 RON părțile au convenit compensarea în raport de dispozițiile legale, compensare care a survenit la momentul în care obligațiile de plată reciproce au devenit certe, lichide și exigibile, respectiv la data de 06.04.2017.

Așa fiind, sunt lipsite de justificare susținerile recurentei privitoare la compensare, la modalitatea în care instanța de apel (ca și prima instanță) a înțeles să interpreteze dispozițiile art. 1616-1617 C. civ. și ale art. 90 din Legea nr. 85/2014 și să le aplice la situația dedusă judecății, în condițiile în care ambele instanțe au constatat că în cauză a operat de plin drept compensația legală între creanța în sumă de 56.680.387 RON, contravaloare bonus pentru energia electrică produsă în cogenerare, reprezentând diferență neachitată aferentă facturilor nr. x/21.03.2017 și nr. y/27.03.2017, deținută de reclamanta împotriva pârâtei, și creanța în sumă de 56.680,387 RON reprezentând diferența neachitata aferentă Deciziei de supracompensare nr. 476/30.03.2017 și facturii seria x nr. x/30.03.2017, deținută de pârâtă împotriva reclamantei, cu consecința stingerii datoriilor reciproce ale părților. Ca urmare, pârâta a fost obligată la plata către reclamantă a sumei de 111.034 RON, reprezentând penalități de întârziere.

Cu referire la caracterul nedatorat al penalităților de întârziere, pe care îl reclamă recurenta, prin raportare la prevederile art. 17 alin. (6) din Regulamentul aprobat prin Ordinul ANRE 116/2013, potrivit cărora pentru bonusul reținut la plată conform prevederilor alin. (5) producătorii nu vor calcula penalități de întârziere, contrar susținerilor recurentei-pârâte, se constată că instanța de control judiciar a reținut în mod legal inaplicabilitatea acestor dispoziții, întrucât în forma aplicabilă raporturilor între părți, Regulamentul permitea doar compensarea datoriilor reciproce, neconținând nicio prevedere în sensul împiedicării curgerii penalităților sau al refuzului de plată (sistarea plății) bonusului lunar de către administratorul schemei.

Aceasta întrucât, alin. (6) al art. 17 din Regulament, de care se prevalează recurenta, a fost introdus prin Ordinul ANRE 80/2017 și a intrat în vigoare la data de 6 septembrie 2017, ulterior perioadei pentru care se solicită penalitățile de întârziere în prezenta cauză.

Pentru rațiunile înfățișate, se constată că nu se confirmă nici motivul de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., conform căruia casarea unei hotărâri poate fi cerută atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, întrucât instanța de apel a interpretat și aplicat corect legea.

Așa fiind, constatând că nu sunt incidente motivele de nelegalitate reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ. și invocate de recurentă, Înalta Curte de Casație și Justiție, cu aplicarea dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă COMPANIA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT AL ENERGIEI ELECTRICE "TRANSELECTRICA" S.A. împotriva încheierii din 22 februarie 2021 și a deciziei civile nr. 513 A din 22 martie 2021 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, menținând decizia instanței de apel, ca fiind legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă COMPANIA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT AL ENERGIEI ELECTRICE "TRANSELECTRICA" S.A. împotriva încheierii din 22 februarie 2021 și a deciziei civile nr. 513 A din 22 martie 2021 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 mai 2022.