ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 207/2024

Ședința publică din data de 6 februarie 2024

Asupra recursului, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 108/PI din 3 februarie 2023 pronunțată de Tribunalul Timiș, secția a II-a civilă a fost admisă, în parte, cererea, fiind ordonată convocarea adunării generale a membrilor cooperatori ai pârâtei B., cu următoarea ordine de zi: 1. alegerea președintelui B.; 2. alegerea consiliului de administrație al B.; 3. alegerea persoanelor care semnează hotărârile adoptate de B.; 4. alegerea persoanei desemnate cu depunerea hotărârilor la registrul Comerțului Timiș; 5. alegerea persoanei care reprezintă B. în relațiile cu băncile. S-a stabilit că reclamantul A. este persoana care va prezida adunarea generala.

A fost respinsă, în rest, cererea.

Prin decizia civilă nr. 252/A din 17 mai 2023 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția de Insolvență, societăți, concurență neloială și litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi a fost respinsă cererea de suspendare a judecății cauzei formulată de apelantul C..

A fost admisă excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a domnului C. pentru apelanții E. și F., fiind anulat apelul formulat în numele acestor apelanți, ca fiind formulat de o persoană care nu a făcut dovada calității de reprezentant.

A fost admisă excepția lipsei calității procesuale active a apelanților C. și D., fiind respins apelul acestora, ca fiind formulat de persoane fără calitate procesuală.

A fost respinsă cererea intimatului-reclamant privind aplicarea unei amenzi judiciare apelantului C. pentru abuz de drept procesual.

Au fost obligați apelanții C. și D. la plata sumei de 2.500 de RON către intimatul A., cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Prin încheierea din 14 iunie 2023 Curtea de Apel Timișoara, secția de Insolvență, societăți, concurență neloială și litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi a respins cererea intimatului-reclamant A., prin care s-a solicitat îndreptarea erorii materiale cuprinse în decizia civilă nr. 252/A din 17 mai 2023 a aceleiași instanțe.

În susținerea recursului, s-a invocat încălcarea dispozițiilor art. 153 C. proc. civ., susținându-se că, deși potrivit art. 35 alin. (3) din Legea nr. 1/2005, cererea având ca obiect autorizarea convocării adunării generale putea fi soluționată numai cu citarea părților, în cauză, s-a omis citarea membrilor cooperatori atât de prima instanță cât și de instanța de apel.

Potrivit recurentului, prin omisiunea citării membrilor cooperatori, au fost încălcate dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil, atât în privința societății cooperative, cât și a fiecăruia dintre membrii săi, aceștia neavând cunoștință de judecarea cauzei.

A mai susținut recurentul și încălcarea dispozițiilor art. 61 raportat la art. 63 C. proc. civ., instanța de apel în mod greșit calificând cererea de intervenție accesorie formulată în interesul societății cooperative ca fiind o cerere de intervenție principală.

Prin urmare, față de calitatea părții de intervenient accesoriu, instanța de apel în mod greșit a admis excepția lipsei calității procesuale active, cu consecința respingerii apelului ca introdus de o persoană fără calitate.

Împotriva aceleiași decizii a formulat recurs și D., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., prin care a solicitat casarea deciziei recurate și a sentinței primei instanțe, cu consecința trimiterii cauzei Tribunalului Timiș, secția a II-a civilă pentru o legală și justă soluționare.

În dezvoltarea motivului de casare invocat, recurentul a susținut, în esență, încălcarea dispozițiilor art. 153 C. proc. civ. și art. 35 alin. (3) din Legea nr. 1/2005, ca urmare a judecării cauzei în lipsa citării membrilor cooperatori, arătând că aceștia formează adunarea generală a societății cooperative.

De asemenea, a invocat încălcarea dispozițiilor art. 61 coroborat cu art. 63 C. proc. civ., referitoare la intervenția accesorie, susținând că instanța de apel a calificat greșit cererea formulată în interesul societății cooperative ca fiind o cerere de intervenție principală.

La data de 17 noiembrie 2023 a fost înregistrată întâmpinarea formulată de intimatul A., prin care, în principal, au fost invocate excepțiile netimbrării, inadmisibilității, nulității pentru nemotivare, tardivității și lipsei de interes a recursurilor iar, în subsidiar, s-a solicitat respingerea acestora, ca nefondate.

La data de 21 decembrie 2023 a fost înregistrat răspunsul la întâmpinare formulat de recurentul C. prin care s-a solicitat respingerea excepțiilor invocate prin întâmpinare.

În ceea ce privește recursul declarat de recurentul D., se impune a fi arătat că, în virtutea principiului constituțional al egalității persoanelor în fața legii și a autorităților, prevăzut la art. 16 din legea fundamentală, instanța este obligată să examineze cererile cu care este sesizată, prin prisma îndeplinirii condițiilor de exercitare stabilite de legea procesual civilă.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013, acțiunile și cererile adresate instanțelor judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru, care se datorează atât de persoanele fizice, cât și de persoanele juridice și se plătesc anticipat sau, în mod excepțional, până la termenul stabilit de instanță, de regulă primul termen de judecată.

Art. 32 din același act normativ prevede că "Taxele judiciare de timbru se datorează atât pentru judecata în primă instanță, cât și pentru exercitarea căilor de atac, în condițiile prevăzute de lege."

Totodată, în conformitate cu prevederile art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, taxele judiciare de timbru se datorează și se plătesc anticipat, iar alin. (2) stabilește că, în măsura în care cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, părții i se pune în vedere, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I C. proc. civ., obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării.

În egală măsură, art. 486 alin. (2) și (3) C. proc. civ. prevede că cererii de recurs i se va atașa dovada achitării taxei judiciare de timbru, conform legii, sub sancțiunea nulității.

În aplicarea acestor dispoziții legale, instanța supremă reține că, în cauză, condiția achitării taxei judiciare de timbru nu este îndeplinită.

Recursul nu a fost timbrat anticipat iar partea nu s-a conformat obligației ce îi revenea în acest sens, deși i s-a trasat obligația de a face dovada achitării taxei judiciare de timbru de 100 de RON, stabilite conform dispozițiilor 24 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013.

Astfel, obligația achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 RON a fost adusă la cunoștința recurentului încă din etapa procedurii prealabile, prin înștiințarea emisă la 21 septembrie 2023, comunicată la 28 septembrie 2023, la adresa de domiciliu indicată de parte prin cererea de recurs. De asemenea, obligația achitării taxei judiciare de timbru i-a fost reiterată prin citația emisă pentru termenul de judecată din 6 februarie 2024, comunicată la 21 decembrie 2023 .

Mai mult, se constată că, autorul căii extraordinare de atac pendinte nu a formulat înăuntrul termenelor legale cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru în recurs sau cerere de acordare a facilităților la plata taxei.

Prin urmare, Înalta Curte urmează să facă aplicarea sancțiunii prevăzute de art. 486 alin. (3) C. proc. civ., motiv pentru care, în temeiul art. 496 alin. (1) din același cod, va anula ca netimbrat recursul declarat de recurentul D..

În ceea ce privește recursul declarat de recurentul C., se impune analiza admisibilității căii extraordinare de atac prin raportare la obiectul cererii introductive.

Prin cererea dedusă judecății Tribunalului Timiș, secția a II-a civilă, reclamantul, în calitate de membru cooperator fondator, a solicitat instanței ca, în temeiul art. 35 alin. (1) din Legea nr. 1/2005, să autorizeze convocarea adunării generale ordinare a B., cu ordinea de zi menționată și să stabilească data de ținere a adunării generale, precum și persoana ce o va prezida.

Pe scurt, obiectul cererii, așa cum a reținut, de altfel, prima instanță, îl reprezintă autorizarea convocării adunării generale.

Potrivit art. 35 din Legea nr. 1/2005 privind organizarea și funcționarea cooperației:,,(1) Consiliul de administrație sau administratorul unic, după caz, este obligat să convoace adunarea generală la cererea a cel puțin unei zecimi din numărul total al membrilor cooperatori, a cenzorilor sau în situația în care constată că, în urma unor pierderi, activul net, determinat ca diferență între totalul activelor și datoriile societății cooperative, reprezintă mai puțin de jumătate din valoarea capitalului social ori că numărul membrilor cooperatori s-a redus sub minimul legal. (2) Adunarea generală va avea loc în termen de 30 de zile de la cerere sau de la data constatării pierderilor ori a reducerii numărului membrilor cooperatori sub minimul legal. (3) În situația în care consiliul de administrație sau administratorul unic, după caz, nu convoacă adunarea generală, la sesizarea oricăruia dintre membrii cooperatori care au cerut convocarea, instanța competentă în a cărei rază teritorială își are sediul societatea cooperativă, cu citarea părților, va putea ordona convocarea, desemnând dintre membrii cooperatori persoana care o va prezida".

Din interpretarea acestor dispoziții legale, se constată că prin sesizarea instanței de către oricare dintre membrii cooperativei nu se tinde la stabilirea unui drept potrivnic față de o altă persoană, ci la obținerea autorizării sau ordonarea convocării adunării generale, fiind incidente dispozițiile legale ce reglementează domeniul cererilor necontencioase definit de art. 527 C. proc. civ.

Procedura necontencioasă se caracterizează prin lipsa unui litigiu, respectiv prin inexistența unui conflict de interese specific procedurii de drept comun.

În cauză, prin sentința civilă nr. 108/PI din 3 februarie 2023 pronunțată de Tribunalul Timiș, secția a II-a civilă fiind ordonată convocarea adunării generale, nu a fost soluționată o pretenție juridică împotriva altei persoane, ci s-a intervenit, în condiții de celeritate, într-o situație de blocaj antrenată de expirarea mandatelor organelor de conducere, cu consecința împedicării activității și funcționării cooperativei, fără însă ca instanța să fi stabilit un drept potrivnic al reclamantului față de cooperativă sau membrii acesteia.

Se impune astfel observația că cererea reclamantului privind autorizarea convocării adunării generale ordinare a B. este o cerere necontencioasă, supusă dispozițiilor art. 527 și următoarele C. proc. civ., care reprezintă dreptul comun în materie necontencioasă, având în vedere absența în cuprinsul Legii nr. 1/2005 a unor dispoziții speciale de procedură. De altfel, trebuie amintit că prima instanța, reținând că nu trebuie citați membrii cooperatori ai societății, față de specificul procedurii prevăzute de art. 35 alin. (3) din Legea nr. 1/2005, a făcut aplicarea prevederilor legale incidente materiei necontencioase.

În acord cu dispozițiile art. 534 alin. (2) C. proc. civ., cererile necontencioase sunt susceptibile de o singură cale de atac - apelul. Aceste dispoziții trebuie coroborate cu cele ale art. 483 alin. (1) teza finală C. proc. civ., potrivit cu care, "nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului."

Astfel, cu titlu de excepție de la regula potrivit căreia hotărârile pronunțate în apel sunt susceptibile de recurs, în materia procedurii necontencioase legea suprimă calea extraordinară de atac a recursului, soluție logică față de specificul procedurii, intervenția redusă a instanței și necesitatea soluționării cererilor cu celeritate.

Prin urmare, având în vedere obiectul căii de atac pendinte, recursul exercitat împotriva deciziei civile nr. 252/A din 17 mai 2023 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția de insolvență, societăți, concurență neloială și litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi, nu este admisibil, întrucât hotărârea recurată nu se înscrie în prevederile art. 483 alin. (1) C. proc. civ., față de dispozițiile art. 534 alin. (2) coroborat cu art. 483 alin. (2) teza finală din același cod.

Conform art. 457 alin. (1) C. proc. civ. "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei."

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege, cu consecința că, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii.

În egală măsură, recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenței atribuite prin lege, constituie o încălcarea a principiului legalității căilor de atac reglementat de art. 457 C. proc. civ., precum și a principiului unicității căii de atac consacrat de art. 460 din același cod.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) coroborat cu art. 534 alin. (2) și art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ. C. proc. civ., va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul C.. Față de această soluție, nu se mai impune analiza celorlalte excepții sau cereri invocate de intimatul-reclamant.

Totodată, constatând culpa procesuală a recurenților, în temeiul dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va obliga recurenții D. și C. să achite intimatului-reclamant A. suma de 5.251,69 RON, reprezentând onorariu de avocat și costuri de deplasare, conform dovezilor aflate la dosarul de recurs, cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de recurentul D. împotriva deciziei civile nr. 252/A din 17 mai 2023 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția de insolvență, societăți, concurență neloială și litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi.

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul C. împotriva aceleiași decizii.

Obligă recurenții la plata către intimatul-reclamant A. a sumei de 5.251,69 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 6 februarie 2024.