ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1979/2023

Ședința publică din data de 10 octombrie 2023

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 4 august 2020 pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, sub număr de dosar x/2020, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâții Regia Autonomă a Distribuției și Exploatării Filmelor "România Film" București, Municipiul Iași și Consiliul Local Iași solicitând instanței, ca prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea pârâților la plata de despăgubiri materiale în cuantum de 477.026 RON reprezentând valoarea investițiilor realizate de societatea reclamantă în imobilul "cinematograf Dacia", investiții realizate cu acordul proprietarului și care nu au putut fi ridicate.

Prin sentința civilă nr. 2977 din 25 noiembrie 2021, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâți, ca neîntemeiată, a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâți, ca neîntemeiată și a fost respinsă ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta A. S.R.L. a formulat apel, solicitând desființarea hotărârii atacate și obligarea intimaților la restituirea contravalorii investiției în cuantum de 477.026 RON efectuată în clădirea cinematografului "Dacia"; se solicită contravaloarea cheltuielilor de judecată.

Intimații au formulat întâmpinare și au solicitat respingerea căii de atac formulat și menținerea sentinței atacate, ca fiind legală și temeinică.

Prin decizia civilă nr. 1863/2022 din 8 decembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, a fost respins ca nefondat apelul formulat apelanta-reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 2977 din 25 noiembrie 2021 pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2020, în contradictoriu cu intimații-pârâți MUNICIPIUL IAȘI și CONISLIUL LOCAL IAȘI.

În termen legal, invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., reclamanta A. S.R.L. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 1863/2022 din 8 decembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

În argumentarea recursului, după redarea considerentelor deciziei atacate aflate la pagina 6, paragrafele 7-9, a susținut că nu avea deschisă calea acțiunii în răspundere civilă contractuală împotriva RADEF, întrucât în dosarul nr. x/2021, privind pe reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Regia Autonomă a Distribuției și Exploatării Filmelor RomâniaFilm București (RADEF) în cauza având ca obiect pretenții, dosar disjuns din x/2020, prin încheierea din ședința publică de la 10 iunie 2021, s-s constatat, în temeiul art. 75 din Legea nr. 85/2014, suspendată judecata cauzei privind pe reclamanta A. S.R.L..

În opinia sa, fără o decizie a unei instanțe judecătorești, dată fiind speța de față, nu se poate înscrie la masa credală, cu atât mai mult cu cât imobilul în care a investit este în patrimoniul altcuiva, al Primăriei Iași.

Așa fiind, Curtea de Apel București, în mod greșit a reținut că "apelanta-reclamantă avea deschisă calea acțiunii în răspundere civila contractuală împotriva cocontractantului său, RADEF".

Cu referire la considerentele deciziei recurate aflate la pagina 7, paragraful 2 prin care instanța de apel a reținut ca fiind neîntemeiată "susținerea apelantei-reclamante conform căreia nu și-ar putea recupera prejudiciul de la RADEF pe motiv că societatea se află în insolvență, putându-se solicita de la aceasta despăgubiri contractuale pentru paguba suferită ca urmare a nepunerii la dispoziție a spațiului pe întreaga perioadă contractuală prin înscrierea la masa credală, în condițiile Legii nr. 85/2014", după prezentarea unor considerații personale asupra procedurii insolvenței, care, în opinia sa, protejează anumite persoane ("hoții financiari"), care își declară voit insolvența pentru a nu plăti banii datorați firmelor partenere sau băncilor, apreciază că pe această cale, considerată corectă de Curtea de Apel București, recurenta nu are în mod real nicio posibilitate de a recupera investiția efectuată și de care astăzi beneficiază Municipiul Iași, prin Primar și Consiliul Local Iași.

Având în vedere aspectele arătate, consideră că, în speță, nu ne aflăm în situația descrisă de art. 1348 Noul C. civ. și redă prevederile art. 1345 din același cod, susținând, în esență, că RADEF-ul nu este cel îmbogățit fără justă cauză, întrucât nu el este cel care deține sau administrează bunul în cauză.

Astfel, a interpreta că RADEF-ul și nu Consiliul Local Iași este cel îmbogățit fără justă cauză, atât timp cât RADEF-ul nu a vândut bunul respectiv ci el a trecut cu titlu gratuit (împotriva propriei voinței) către Consiliul Local Iași, reprezintă o interpretare care nu corespunde realității. Bunurile plătite de recurentă sunt acum ale Consiliul Local Iași, nu ale RADEF-ului.

Precizează că din 25.08.2009 și până în aprilie 2014, recurenta doar a investit. Societatea recurentă a desfășurat activități economice, conform contractului doar din aprilie 2014 și până în 02.08.2017, când a fost evacuată.

Contribuția în societate a asociatului este de 1.162.003 RON la sfârșitul anului 2017, iar pierderea cumulată a societății până la sfârșitul lui 2017 este de 688.623 RON în condițiile în care societatea recurentă a desfășurat activități de investiție/economice doar în cinema Dacia (doar acest punct de lucru pe toata perioada funcționarii).

Menționează că solicită doar 477.026 RON, în condițiile în care activitatea societății, a fost suspendată (ca urmare a evacuării) cu o datorie către asociat de 1.162.003 RON și o pierdere cumulată de 688.623 RON.

Corectitudinea documentelor financiar contabile ale societății au fost verificate de ANAF, prin controlul de fond realizat în urma solicitării de rambursare a TVA-ului aferent investiției efectuate.

Cu referire la pagina 7, paragraful 5 din decizia atacată, solicită instanței de recurs să observe că, astfel cum a arătat și la instanța de fond și la cea de apel, nu a cerut "contravaloarea integrală a investițiilor efectuate", ci doar contravaloarea investițiilor nerecuperate și nedemontabile, nu la valoarea de piață, ci la cea de la momentul realizării investiției, valoare, care este, evident, mult mai mică.

Aplicarea regimului contabil de amortizare prin împărțirea valorii investiției la o anumită perioadă de timp (așa cum prevede legea), dacă nu se bazează pe încasări suficiente, se face pe seama pierderii generate în firmă, ceea ce nu este același lucru cu recuperarea investiției sau a sumei cu care a fost creditată societatea, deci a sumei cu care a fost diminuată averea creditorului.

Subliniază că solicită banii pe care nu a putut să îi recupereze, bani care i-au diminuat patrimoniul și care acum se regăsesc sub formă de bunuri nedemontabile în clădirea cinematografului Dacia aflat în proprietatea consiliului Local Iași.

În acest context, apreciază că reținerile instanței de apel nu se bazează nici pe texte de lege corect aplicate și nici nu au la bază mecanismele economice care stau la baza recuperării unei investiții.

De asemenea, mai susține recurenta, considerentele instanței de la pagina 9, paragraful 6, din decizia atacată, nu fac referire la norma de drept în baza căreia sunt făcute și sunt contrare textelor de lege.

La pagina 7, paragraful 6 din decizia recurată, Curtea de Apel București pare că instanța de apel face confuzie între amortizarea contabilă și recuperarea investițiilor, chestiuni absolut diferite. Recuperarea investițiilor se poate realiza numai atunci când încasările sunt mai mari decât cheltuielile cu o valoare cel puțin egală cu rata amortizării contabile.

Având în vedere că, la preluare, în anul 2009, spațiul se afla într-o stare avansată de degradare, recurenta a demarat, încă din anul 2009, toate procedurile de investiții necesare, astfel încât spațiul să devină unul util și să-i poată acorda destinația pentru care îl contractase.

Toată investiția s-a derulat pe o perioadă de 6 ani, toate lucrările fiind avizate, în mod etapizat, de către locator.

În anul 2013, ca urmare a verificării lucrărilor de investiție, a fost încheiat "Procesul-verbal pentru verificarea lucrărilor de reparații - amenajări la spațiile din Cinematograful Dacia" din data de 07.10.2013, de Comisia RADEF România Film.

Paragraful 6 din pagina 7 și primul paragraf din pagina 8, mai arată recurenta, confirmă iarăși confuzia pe care instanța de apel o face între amortizarea contabilă și recuperarea investiției. Pentru a elimina orice suspiciuni înțelege să anexeze bilanțul contabil al societății încheiat la 31.12.2017, bilanț care este public fiind depus la ANAF, din care rezultă că investiția nu a fost recuperată.

Totodată, conform art. 13 din contractul de închiriere încheiat cu RADEF, recurenta are dreptul la despăgubirea pentru investițiile nerecuperate.

Față de cele reținute de instanța de apel la pagina 8, paragraful 2, din decizie, enunțând prevederile art. 2 alin. (5) din Legea nr. 303/2008, conform cărora "Punerea în aplicare a dispozițiilor pct. 1-4 se face pe baza unui protocol încheiat între primarul unității administrativ-teritoriale beneficiare și reprezentantul mandatat de către conducerea Regiei Autonome de Distribuție și Exploatare a Filmelor România-Film (...)", susține că fără acest protocol (asumat prin hotărâre de consiliul local), încheiat între Romania Film și autoritatea locală, cinematografele nu trec în proprietatea administrațiilor locale, iar Consiliul Local Iași nici nu a solicitat încheierea unui astfel de protocol până în 2015.

În ceea ce privește cele reținute la pagina 9, paragraful 4, din decizia instanței de apel, împrejurarea că acest contract nu a fost considerat cu dată certă, i-a permis Consiliului Local să solicite evacuarea recurentei, ceea ce nu înseamnă că în baza acestui aspect Consiliul Local Iași este îndreptățit să își însușească fără să despăgubească recurenta pentru investițiile făcute de către aceasta și nerecuperate din cinematograful Dacia.

Fundamental, arată recurenta, este faptul că investiția este făcută cu acceptul administratorului de la data respectivă și, prin urmare, cel care se îmbogățește în detrimentul altuia este obligat la despăgubire.

Solicită admiterea recursului, schimbarea în tot a hotărârii atacate, și, în consecință, obligarea pârâtei la restituirea contravalorii investiției, 477026 RON, efectuată în clădirea "Cinematografului Dacia".

Intimații - pârâți MUNICIPIUL IAȘI - PRIN PRIMAR și CONSILIUL LOCAL IAȘI au formulat întâmpinare prin care au solicitat, în esență, respingerea recursului, ca nefondat.

Înalta Curte de Casație și Justiție a luat în examinare, cu prioritate, excepția nulității recursului, invocată din oficiu, asupra căreia, în conformitate cu prevederile art. 248 C. proc. civ. coroborat cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., a reținut următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.:

"cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar potrivit art. 486 alin. (3) teza I din același act normativ, "mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e, precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității".

Totodată, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ.:

"aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Prin urmare, cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Așadar, neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute limitativ de legea procesual civilă este sancționată cu anularea recursului.

Soluția la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, în care se examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Prin raportare la aceste considerații, instanța supremă constată că prin cererea de recurs formulată de recurenta-reclamantă A. S.R.L. nu au fost dezvoltate critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Deși prin memoriul de recurs se reclamă nelegalitatea deciziei recurate prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (6) C. proc. civ., recurenta nu indică care dintre cele trei ipoteze subsumate acestui caz ar fi incidentă - lipsa motivelor din cuprinsul hotărârii, existența unor motive contradictorii sau faptul că hotărârea atacată cuprinde numai motive străine de natura cauzei - și nu dezvoltă niciun argument susceptibil de a fi încadrat în una dintre aceste situații, motiv pentru care invocarea acestui caz de casare apare ca fiind formală.

În egală măsură, Înalta Curte constată că motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a fost invocat formal, nefiind relevate motive de nelegalitate în privința deciziei pronunțate în apel.

Încălcarea dreptului material intervine atunci când instanța nu identifică regulile de drept aplicabile în cauză ori, deși le identifică, le încalcă în litera sau spiritul lor, interpretându-le eronat ori, deși le interpretează corect la un nivel abstract, aplicarea acestora situației de fapt se face într-o manieră eronată, contrară sensului și scopului pentru care au fost edictate.

Invocarea valabilă a acestui motiv de casare presupune enunțarea principiilor sau a regulilor de drept aplicabile, modul în care, în aprecierea recurentului, aceste reguli trebuie aplicate în cauza dedusă judecății și discordanța acestei interpretări cu cea oferită de către instanța de apel prin hotărârea recurată.

Așadar, teza încălcării normelor de drept material trebuie să fie argumentată în concret, neputându-se invoca prin enunțuri generice, lipsite de acoperire argumentativă.

Motivul de recurs nu este invocat procedural atunci când, deși se invocă nelegalitatea hotărârii, în realitate se critică situația de fapt reținută sau modul de interpretare a probelor ori alte elemente care, deși au și o semnificație juridică, acestea implică un grad mare de apreciere a instanțelor de fond, care sunt suverane în ce le privește.

De asemenea, simpla reluare a alegațiilor recurentei din etapa procesuală a apelului, strict pe aspecte de eventuală netemeinicie, cu ignorarea hotărârii atacate și a considerentelor acesteia, nu reprezintă o motivare valabilă a recursului.

Prin recursul declarat, reclamanta a redat paragrafe din considerentele deciziei recurate, însă susținerile sale nu reprezintă veritabile critici de nelegalitate ale deciziei recurate, întrucât simpla nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată și la argumentele care au format convingerea instanței, fără a reclama vreun viciu de legalitate considerentelor reținute de instanța de prim control judiciar în justificarea soluției pronunțate, simpla reluare a aspectelor particulare ale litigiului și prezentarea, din nou, a argumentelor expuse la instanțele de fond nu răspund exigențelor legale care impun invocarea unor critici care să poată fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Totodată, recursul nu se poate limita la o indicare formală a textelor legale (ex: art. 1345, art. 1348 C. civ. etc.), condiția dezvoltării motivelor de nelegalitate implicând obligația de a arăta argumentele prin care se tinde a se demonstra pentru care motive este eronat și nelegal raționamentul instanței de apel.

Recurenta nu a arătat în ce modalitate au fost aplicate greșit aceste dispoziții, ci s-a cantonat în a-și manifesta dezacordul față de faptul că instanța de apel nu și-a însușit susținerile sale, fără să susțină o minimă argumentație în drept care să situeze criticile în sfera temeiurilor de casare reglementate expres de C. proc. civ.

Câtă vreme misiunea instanței de recurs este să răspundă unei critici argumentate, iar nu să facă deducții asupra alegațiilor formulate de parte, rezultă că susținerile reclamantei nu pot fi examinate nici prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În concluzie, criticile, în ansamblul lor, nu pot face obiectul analizei în calea extraordinară de atac a recursului, care, astfel cum s-a arătat, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., urmărește să supună examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Prin urmare, având în vedere că recurenta a invocat formal motivele de recurs prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. și că nu au fost identificate motive de casare, de ordine publică, pentru a putea fi invocate în temeiul art. 489 alin. (3) din același cod, se impune a fi aplicată sancțiunea nulității recursului.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 489 alin. (2) din același cod, Înalta Curte de Casație și Justiție va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1863/2022 din 8 decembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1863/2022 din 8 decembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 octombrie 2023.