ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 55/2023

Ședința publică din data de 18 ianuarie 2023

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 14.08.2020 pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, sub număr de dosar x/2020, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., a solicitat instanței să se dispună obligarea pârâtei la plata către reclamanta a sumei de 188.734,4 euro, la care se adaugă TVA, reprezentând daune - beneficiul nerealizat; la restituirea către reclamantă a proiectoarelor, instalației electrice și structura metalică, ce îi aparțin în proprietate, reținute de către pârâtă, cu cheltuieli de judecată.

Pârâta B. S.R.L. a formulat întâmpinare și cerere reconvențională prin care a solicitat respingerea acțiunii în pretenții formulată de către reclamanta A. S.R.L. privind așa-zisul beneficiu nerealizat în suma de 188.734,4 euro plus TVA ca fiind netemeinică, nelegală și nedovedită, cu urmarea implicită a respingerii capătul de cerere privind restituirea proiectoarelor, instalației electrice și a structurii metalice ca neîntemeiat, având în vedere faptul că se bazează pe un înscris întocmit ulterior Notificării de reziliere emisă de pârâta; admiterea cererii reconvenționale formulată împotriva reclamantei ca fiind temeinică și legală și obligarea acesteia la plata sumei de 5.384,10 RON reprezentând contravaloarea cheltuielilor de demontare a materialelor publicitare efectuate de pârâta pe propria cheltuială; obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 2447 din 12 octombrie 2021 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, s-a respins cererea reconvențională ca inadmisibilă și s-a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., dispunându-se obligarea pârâtei la plata sumei de 424.656,55 RON și a cheltuielilor de judecată în cuantum de 12.651,56 RON.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta A. S.R.L. și pârâta B. S.R.L. au formulat cereri de apel, iar, prin decizia civilă nr. 737A/2022 din 11 mai 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, apelurile declarate au fost respinse ca nefondate. Prin aceeași hotărâre au fost respinse ca neîntemeiate și cererile părților privind acordarea cheltuielilor de judecată.

În termen legal, invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 și pct. 8 C. proc. civ., pârâta B. S.R.L. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 737A/2022 din 11 mai 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

În dezvoltarea motivelor de recurs, după o scurtă prezentare a situației de fapt, în ceea ce privește incidența art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., apreciază că instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești, întrucât a schimbat cadrul procesual fără a pune în discuția părților această modificare, cu încălcarea prevederilor art. 14 C. proc. civ. și a prevederilor art. 204 din același cod, referitoare la modificarea cererii de chemare în judecată.

Susține, în esență, că reclamanta a solicitat instanței drept prejudiciu suma din Anexa nr. 5/25.08.2017 întocmită împreună cu partenerul contractual C. S.R.L.., or instanța de fond i-a acordat drept prejudiciu o altă sumă, pe care, în lipsa unei expertize contabile ce se impunea, ar fi încasat-o de la un alt partener contractual, respectiv D. S.R.L., iar instanța de apel a preluat fără vreun argument juridic, motivarea instanței de fond.

În opinia recurentei, instanța de apel nu a făcut altceva decât să bănuiască o situație de fapt ce nu corespunde realității, preluând motivarea instanței de fond referitoare la așa-zisul beneficiu nerealizat și cu titlu de certitudine, suma de 424.656,55 RON ca fiind una încasată de către intimată de la D. S.R.L. Mai mult, instanța de apel a recunoscut faptul că instanța de fond a fost legal învestită cu o cerere principală, acțiune în pretenții pentru suma de 188.734,40 euro și s-a subrogat instanței de fond încercând o justificare a prejudiciului acordat, luând în calcul faptul că intimata-reclamantă a recunoscut că, la momentul prejudiciului/rezilierii contractelor de locațiune, nu avea un contract valabil cu partenerul C. S.R.L., ci cu D. S.R.L., deși aceasta nu a solicitat decât suma de 188.734,40 euro și nu a lăsat la latitudinea instanței de fond cuantificarea prejudiciului înregistrat.

Prin acțiunea în pretenții formulată, A. S.R.L. și-a cuantificat prejudiciul la suma de 188.734,40 euro, însă instanța de fond i-a acordat altceva, depășind puterile cu care a fost învestită. Instanța de apel nu a făcut altceva decât să susțină în mod nefondat motivația instanței de fond cu privire la despăgubirile acordate.

Așa fiind, în temeiul dispozițiilor art. 1530 C. civ., apreciază recurenta, ambele instanțe, atât instanța de fond, cât și cea de apel au acordat despăgubiri reclamantei, cu depășirea cadrului procesual legal.

Referitor la al doilea motiv de recurs, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., consideră că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a dispozițiilor art. 14 și art. 204 C. proc. civ.

Astfel, critica vizând modificarea cadrului procesual, arată recurenta, a fost invocată și în apel, însă instanța de prim control judiciar a respins-o, fără a veni cu argumente juridice pertinente. Consideră că instanța de fond avea datoria să pună în discuția părților modificarea cererii de chemare în judecată la 24 septembrie 2021, în temeiul rolului activ al instanței de judecată. Instanța de apel a concluzionat în mod eronat faptul că nu a fost invocată vreo modificare a elementelor cererii de chemare în judecată, deși se poate observa din cuprinsul sentinței apelate că nu se face vreo referire la aceste înscrisuri și contextul în care ele au apărut în proces, în condițiile în care instanța de fond a solicitat anumite documente apelantei-reclamante, care a depus alte înscrisuri.

Rolul activ al judecătorului asigură respectarea cadrului procesual stabilit de către părți, asigurând totodată accesul părților la actul de justiție și un tratament egal al acestora în cadrul săvârșirii actului de justiție, aspecte ce nu au fost respectate la fondul cauzei și pe care curtea de apel le-a tratat cu superficialitate, susținând motivația precară a Tribunalului București, totul cu prețul acordării unor despăgubiri nejustificate în cadrul procesual existent, așa cum a înțeles intimata-reclamantă să îl stabilească.

Subliniază că, în speță, cadrul procesual fost stabilit încă de la început de către intimata-reclamantă, iar soluția dispusă de Tribunalul București a depășit acest cadru, instanța admițând în parte pretențiile reclamantei, bazate pe o serie de înscrisuri neveridice și neanalizate de către instanța de judecată în mod temeinic, fără o expertiză contabilă aferentă; și pentru alte societăți/parteneri și alte spatii publicitare decât cele existente și închiriate în perioada 31 martie 2017 - august 2017. Instanța de fond era obligată să se pronunțe asupra cererii reclamantei așa cum aceasta a fost formulată, neavând voie să intervină și să modifice sau să acorde altceva decât a cerut reclamanta, fiind ținută să respecte cadrul procesual stabilit deja. Prima instanță era obligată să se pronunțe doar în baza a ceea ce s-a solicitat. Or, instanța a admis o parte din pretențiile reclamantei bazate pe alte contracte cu alți parteneri contractuali și nu cu C. S.R.L. așa cum aceasta a solicitat, documente care nu fac obiectul prezentului litigiu. Solicită instanței de recurs să observe că prin încheierea din data de 22 iunie 2021, instanța, din oficiu, a pus în vedere intimatei-reclamante să depună contractul de închiriere încheiat cu partenerul C. S.R.L. și facturile emise în baza acestuia, pentru perioada indicată de către instanță, din care să rezulte beneficiul obținut de către aceasta înainte de reziliere, fără a pune ulterior, la termenul prezentării acestor documente, necesitatea modificarea cadrului procesual. In aceste condiții, intimata-reclamantă a depus un contract cu un partener terț față de prezentul litigiu, D. S.R.L., altul decât ceea ce i s-a cerut de către instanța, respectiv Contractul nr. x/06.04.2011 contract încheiat pe o perioada de 5 ani pentru a justifica încasări. Instanța de apel nu a făcut altceva decât să preia în mod superficial susținerile instanței de fond și să considere că au fost suficiente probele cu înscrisuri depuse de partea adversă, respingând proba cu interogatoriu și proba cu expertiza contabilă a documentelor pe baza cărora instanța de fond s-a pronunțat, deși inițial a prorogat discutarea acesteia.

Mai mult, precizează că în apel a susținut că este nevoie și de prezentarea altor documente contabile care să confirme facturile fiscale dintre cele două societăți, respectiv D. S.R.L. și A. S.R.L. din moment ce expertiza contabilă nu a fost acceptată, însă fără vreun rezultat.

Totodată, a arătat instanței de apel că așa-zisul prejudiciu care a fost practic acordat de instanța de fond intimatei-reclamante drept un "cadou", fără a fi fost solicitat de aceasta, trebuie diminuat cu valoarea facturilor de chirie pe care A. S.R.L. le plătea recurentei-pârâte conform contractului, nefiind corect calculul instanței de fond pe care și l-a însusit și instanța de apel fără vreo justificare sau raționament juridic.

Eroarea în care s-a aflat instanța de fond a fost continuată și de instanța de apel care a considerat modul de calcul al primei instanțe ca fiind unul corect, preluând niște sume fără a se apleca asupra lor și a elimina cheltuielile pe care intimata-reclamantă le avea conform contractului în relația cu societatea recurentă.

Precizează că, în conformitate cu prevederile art. 1.531-1.534 C. civ., prejudiciul cuprinde pierderea efectiv suferită și beneficiul de care este lipsit.

Dovedirea existenței beneficiului nerealizat incumbă părții care pretinde să propună dovezi relevante și pertinente sub acest aspect. În cauză, reclamanta nu a probat beneficiul nerealizat (care nu este unul cert), socotind că simpla întocmire a Anexei nr. 5/2508.2017 este suficientă pentru a proba prejudiciul, or instanța de judecată trebuia să soluționeze cauza în baza unui probatoriu, argumentat, dovedit în mod real și nu în baza unor simple documente contabile neexpertizate despre sume a căror existență nu e pe deplin cunoscută și dovedită.

Solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Intimata-reclamantă A. S.R.L. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil, întrucât nu se încadrează în prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar recurenta-pârâtă B. a depus răspuns la întâmpinare.

În ședința publică din data de 18 ianuarie 2023, Înalta Curte a constat că excepția invocată de intimată a fost greșit denumită, în realitate fiind vorba despre excepția nulității recursului, sens în care excepția a fost recalificată. .

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 489 alin. (2) C. proc. civ., excepția nulității recursului, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.:

"cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar conform, art. 486 alin. (3) teza I C. proc. civ.:

"mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e, precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității".

De asemenea, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ.:

"aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Așa fiind, pentru a se putea constata că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate impune încadrarea acestora într-unul dintre cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Soluția la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac, în cadrul căreia se analizează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Deși recurenta a invocat motivul de casare reglementat de pct. 4 al art. 488 C. proc. civ., susținerile subsumate de recurentă acestui motiv de recurs, susțineri potrivit cărora instanța a schimbat cadrul procesual fără a pune în discuția părților această modificare, fiind încălcate astfel prevederile art. 14 C. proc. civ. și cele ale art. 204 din același cod, ar putea viza motivul de casare reglementat de pct. 5 al art. 488 C. proc. civ., care prevede că hotărârea poate fi casată când prin aceasta, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, însă, cele expuse în argumentare îmbracă doar aparența unor critici de nelegalitate, întrucât vizează, în realitate, exclusiv modul de administrare a probatoriului.

Înalta Curte subliniază că recursul este o cale nedevolutivă de atac, în cadrul căreia nu pot fi analizate critici privind temeinicia hotărârii pronunțate în apel (ex. lipsa unei expertize contabile în ceea ce privește cuantumul pretențiilor acordate, forța probantă a anexei nr. 5 din 25.08.2017 etc.), indiferent de gradul de nemulțumire al recurentei cu privire la modalitatea de stabilire a situației de fapt și de administrare a probatoriului.

Se observă că recurenta are în vedere dezlegările date împrejurărilor de fapt analizate de instanța de apel, ceea ce vizează, în realitate, netemeinicia deciziei atacate, criticile vizând exclusiv aspecte ce țin de modalitatea în care instanța a înțeles să-și argumenteze soluția adoptată în raport de stabilirea situației de fapt reținută în cauză.

Totodată, deși s-a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticile formulate prin cererea de recurs nu pun în discuție legalitatea deciziei atacate, ci temeinicia sa.

Recurenta a arătat că "instanța de apel nu a făcut altceva decât să preia în mod superficial susținerile instanței de fond și să considere că au fost suficiente probele cu înscrisuri depuse de partea adversă, respingând proba cu interogatoriu și proba cu expertiza contabilă a documentelor pe baza cărora instanța de fond s-a pronunțat".

Aceste chestiuni de netemeinicie nu pot forma obiectul examenului de nelegalitate din recurs, întrucât ceea ce dorește recurenta-pârâtă este o nouă abordare a probatoriului, or, astfel cum s-a arătat, rolul instanței de recurs este acela de a examina conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, și nu reevaluarea contextului factual stabilit de instanțele devolutive.

Astfel, deși se prevalează de o pretinsă încălcare a cadrului procesual, întreaga construcție a recursului se fundamentează pe o apreciere generală a situației de fapt, recurenta rezumându-se la a-și exprima nemulțumirea cu privire la cuantumul pretențiilor acordate, făcând trimitere strict la elementele de fapt reținute de instanțele devolutive, la modul de administrare al probelor, aspecte ce contravin specificului căii de atac a recursului.

Prin urmare, aspectele învederate de recurentă se situează în afara competențelor instanței de recurs atâta timp cât se raportează numai la situația de fapt ori la modul de interpretare și evaluare a dovezilor administrate, nefiind posibil a se reține vreo critică susceptibilă de a fi încadrată în cazurile de casare prevăzute limitativ de lege, context în care recursul nu poate fi analizat în afara cadrului restrictiv conferit de art. 488 C. proc. civ.

În considerarea celor ce preced, constatând că prin cererea de recurs nu au fost formulate critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ. și nici nu au fost identificate motive de ordine publică care ar putea fi invocate din oficiu, conform art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 489 alin. (2) din același act normativ, va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 737A/2022 din 11 mai 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Constatând culpa procesuală a recurentei în promovarea recursului de față și în raport de solicitarea intimatei privind acordarea cheltuielilor de judecată, urmează ca, în temeiul dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., să fie admisă cererea acesteia, în sensul obligării recurentei-pârâte B. S.R.L. la plata sumei de 5000 RON cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă A. S.R.L., conform înscrisurilor doveditoare aflate la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 737A/2022 din 11 mai 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Obligă pe recurenta-pârâtă B. S.R.L. la plata sumei de 5000 RON cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă A. S.R.L..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 ianuarie 2023.