ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1976/2023

Ședința publică din data de 10 octombrie 2023

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 24 octombrie 2017 pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, sub număr de dosar x/2017, reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâta C. S.A., au solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună:

I. Constatarea caracterului abuziv și a nulității absolute, și, pe cale de consecință, neproducerea de efecte juridice asupra reclamanților, a următoarelor clauze contractuale cuprinse în Contractul de credit nr. x/20.06.2007, modificat prin Actul adițional din 27.07.2011 încheiat de reclamanții cu pârâta, credit folosit exclusiv pentru achiziționarea imobilului cu destinația de locuință compus din casă și teren în suprafață de 1705 mp, situat în județ Argeș, intabulat în Cartea Funciară nr. xN a localității Bascov.

(i) clauzele prin care este consacrat dreptul Pârâtei de a modifica unilateral rata dobânzii prin modificarea marjei Băncii în contractul de credit, respectiv:

- Art. 4.1:

"Pentru creditul acordat, Împrumutatul datorează Băncii:

a) dobândă curentă fixă pentru primul an de creditare și

b) o dobândă curentă revizuibilă începând cu cel de-al doilea an de creditare.

Această dobândă se acumulează zilnic începând cu data acordării creditului până la data rambursării integrale a sumelor datorate în baza prezentului Contract de credit și se calculează prin aplicarea Ratei anuale a dobânzii curente la soldul creditului. în scopul calculării dobânzii se consideră anul de 360 de zile și luna de 30 de zile. Dobânda se calculează aplicând formula menționată în "Condițiile Generale de Derulare a Operațiunilor bancare";

- Art. 4.2.:

"Dobânda curentă - menționată la art. 4.1 litera (a) sau după caz, cea menționată la art. 4.2 lit. (b) - se datorează și se plătește de împrumutat, lunar, în ziua corespunzătoare scadenței fiecărei rate a creditului, valoarea sa fiind inclusă în mod corespunzător în cuantumul ratelor lunare";

- Art. 4.3:

"în primul an de creditare, Rata anuală a dobânzii curente este de 4,9% pe an. începând cu cel de-al doilea an de creditare, Rata dobânzii curente devine revizuibilă, Banca putând modifica valoarea acesteia în funcție de evoluția pieței financiare sau de politica de credite a Băncii, urmând să aducă la cunoștință împrumutatului noua Rata a dobânzii în modalitățile menționate în "Condițiile Generale de Derulare a Operațiunilor Bancare";

(ii) clauzele referitoare la comisioanele percepute în mod abuziv în contractul de credit (comision de procesare, comision de administrare, comision de plată anticipată de 3%);

- art. 6.1:

"Pentru procesarea cererii de credit, împrumutatul datorează Băncii un comision de procesare de 1,5%, calculat prin aplicarea procentului la valoarea creditului menționată la art. 1.1 lit. a). Comisionul se va plăti integral, la data tragerii creditului;

- art. 6.2:

"în cazul rambursării integrale/parțiale în avans a creditului acordat, împrumutatul datorează Băncii un comision de plată anticipată de 3%, calculat prin aplicarea procentului al valoarea sumei rambursată în avans și datorată integral, la data efectuării rambursării";

- 6.3:

"Pentru monitorizarea de către Bancă a utilizării/rambursării creditului, precum și a îndeplinirii oricăror alte obligații asumate de aceasta în baza Contractului de credit, împrumutatul datorează lunar Băncii un comision de administrare de 0,12% ce se calculează prin aplicarea procentului la soldul creditului. Suma de plată rezultată urmează a fi achitată la data scadenței fiecărei rate lunare. începând cu cel de-al doilea an de creditare, în funcție de politica de credite a Băncii, de evoluția pieței de credit sau de serviciul datoriei împrumutatului, Banca poate renunța la încasarea comisionului de administrare pentru anul de creditare în curs. Decizia Băncii de renunțare la încasarea comisionului va fi comunicată în scris împrumutatului până la data scadenței primei rate aferente anului respectiv de creditare; Banca va analiza oportunitatea renunțării la încasarea comisionului".

(iii) clauzele referitoare la dobânda penalizatoare aplicată în mod abuziv de Bancă în contractul de credit:

- Art. 4.4:

"Pentru sumele datorate și neplătite la scadență, denumite generic "sume restante", împrumutatul datorează o dobândă majorată ce se acumulează zilnic până în ziua în care se acoperă suma restantă (exclusiv acea zi), prin aplicarea Ratei dobânzii majorate în valoarea sumei restante; Rata dobânzii: conform deciziei interne a Băncii, fără a putea depăși valoarea rezultată din cumularea Ratei dobânzii curente în vigoare (+) 7.5 puncte procentuale";

II. Ca efect al admiterii primului capăt de cerere al prezentei acțiuni, constatarea nulității:

(i) actelor unilaterale de modificare a ratei dobânzii, în temeiul clauzei contractuale menționate supra;

(ii) graficelor de rambursare aferente acestor acte unilaterale;

III. Obligarea pârâtei la restituirea sumelor plătite nedatorat de către împrumutați, cu titlu de dobânzi (dobândă majorată, do bandă penalizatoare/"dobândă majorată" pentru "sume restante" și comisioane (comision de procesare, comision de administrare, comision de rambursare anticipată) în temeiul clauzelor contractuale abuzive, cu privire la care a fost solicitată constatarea nulității prin prezenta acțiune, de la data încasării acestora și pană la data încetării perceperii lor;

IV. Constatarea caracterului abuziv al clauzei de risc valutar (contract în moneda toxică), regăsită fii Art. 5.1./din Contractul de credit:

"Orice plată efectuată de împrumutat în baza prezentului Contract se va face în moneda în care a fost acordat creditul (CHF)".

V. Obligarea pârâtei la "înghețarea"/stabilizarea cursului valutar aplicat ratelor lunare încasate de către Bancă pentru restituirea împrumutului, la valoarea cursului de 1.8857 RON/CHF, valabil la încheierea Contractului de credit (20.06.2007), ca efect al constatării ca abuzivă a clauzei de risc valutar;

VI. Obligarea pârâtei la restituirea diferențelor încasate de către pârâtă peste cursul valutar de la momentul semnării contractului, ca efect al constatării nulității absolute a clauzei de risc valutar;

VII. Obligarea pârâtei la plata de dobânzi legale pentru sumele achitate în plus în mod nedatorat de către împrumutați, cu titlu de dobânzi, comisioane, diferență de curs de către pârâtă, cu începere de la data la care au fost făcute aceste plăți și până la restituirea lor efectivă;

VIII. Obligarea pârâtei la suportarea cheltuielilor de judecată, în temeiul prevederilor art. 453 C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 871 din 25 martie 2019, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2017, a fost admisă în parte cererea formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâta C. S.A., s-a constatat caracterul abuziv și nulitatea absolută a clauzei art. 6.1 referitoare la comisionul de procesare, art. 6.3 referitoare la comisionul de administrare și art. 4.3 cu privire la sintagma "în funcție de evoluția pieței financiare sau de politica de credite a băncii", s-a dispus obligarea pârâtei la restituirea sumei de 3.710,09 CHF și 14.480,38 CHF (în RON la cursul BNR din ziua plății), cu titlu de comision de procesare, respectiv comision de administrare, precum și la plata dobânzii legale aferente, calculate de la data perceperii sumelor până la data restituirii efective și a fost obligată pârâta la plata sumei de 1.500 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, au declarat apel atât reclamanții, cât și pârâta.

Prin decizia civilă nr. 298 din 19 mai 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanții-reclamanți, a admis apelul declarat de pârâta C. S.A., a schimbat în parte sentința nr. 871 din 1 aprilie 2019, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în sensul că a respins și capetele de cerere având ca obiect constatarea caracterului abuziv și a nulității absolute a clauzelor de la art. 6.1 referitoare la comisionul de procesare și, respectiv, art. 6.3 din contractul de credit referitoare la comisionul de administrare, precum și cererile accesorii acestor petite, ca neîntemeiate, a menținut restul dispozițiilor sentinței atacate și a obligat apelanții-reclamanți la plata sumei de 1.507,8 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către apelanta-pârâtă.

Împotriva deciziei instanței de apel au formulat recurs atât pârâta C. S.A., cât și reclamanții A. și B..

Prin decizia nr. 1550 din 17 iunie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017, a fost respins recursul formulat de recurenta-pârâtă, ca nefondat, a fost admis recursul declarat de recurenții-reclamanți, a fost casată în parte decizia recurată și a fost trimisă cauza spre rejudecarea apelului declarat de pârâta C. S.A. numai în ceea ce privește comisionul de procesare prevăzut de art. 6.1 și comisionul de administrare prevăzut de art. 6.3 din contractul de credit, fiind menținute celelalte dispoziții.

În rejudecare, prin decizia civilă nr. 1797 din 9 noiembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2017, a fost respins apelul formulat de apelanta-pârâtă C. S.A., în ceea ce privește comisionul de procesare prevăzut de art. 6.1 și comisionul de administrare prevăzut de art. 6.3 din contractul de credit nr. x din data de 20.06.2007, ca nefondat și a fost respinsă cererea apelanților-reclamanți A. de obligare a apelantei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată efectuate în recurs, ca neîntemeiată.

În termen legal, împotriva deciziei civile nr. 1797 din 9 noiembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, pârâta C. S.A. a declarat recurs, invocând incidența motivului de recurs reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În argumentarea recursului, se susține, în esență, că soluția pronunțată de instanța de apel cu privire la apelul pârâtei referitor la capetele de cerere privind clauzele art. 6.1 și 6.3 din contractul de credit este nelegală, fiind dată cu interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor din Legea nr. 193/2000, precum și cu ignorarea jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene.

În opinia recurentei-pârâte, instanța de apel a reținut în mod greșit că aceste comisioane (comisionul de procesare și comisionul de administrare) nu fac parte din obiectul principal al contractului.

Fiind vorba de însuși obiectul principal al contractului, art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000 stipulează condiții restrictive pentru identificarea unui caracter abuziv al unor astfel de clauze, arătând că se poate constata un astfel de caracter numai în măsura în care aceste clauze nu sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.

Prin urmare, apreciază că, fiind vorba de clauze exprimate clar și inteligibil, acestea sunt excluse de la control, în temeiul art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000.

Susține că aceste clauze referitoare la comisionul de procesare și cel de administrare sunt exprimate într-un mod clar și inteligibil, intimaților-reclamanți nefiindu-le ascunsă inserarea lor în contract, iar termenii utilizați pentru stipularea lor sunt clari și apți de a fi înțeleși de către orice consumator de nivel mediu.

Cu privire la caracterul clar și inteligibil al clauzelor, Înalta Curte de Casație si Justiție a reținut generic, în decizia de casare, că art. 4 alin. (6) din lege nu se referă doar la exprimarea clară și ușor inteligibilă din punct de vedere gramatical sau literal, ci la situația în care această clauză să fie clar definită, astfel încât consumatorul să aibă reprezentarea clară a rațiunilor și fundamentelor relative la conținutul clauzelor și efectelor acestora asupra contractului în ansamblu.

Conform prevederilor art. 501 alin. (1) C. proc. civ., problemele de drept dezlegate de către instanța de recurs sunt obligatorii pentru instanța care rejudecă pricina, însă, dincolo de considerentele generice ale instanței de trimitere, cu privire la modul în care trebuie să se verifice de către instanța de judecată caracterul clar și inteligibil al unei clauze, instanța de apel în rejudecare a fost învestită să verifice care sunt serviciile pentru care s-a stipulat în contract perceperea celor două comisioane și dacă acestea au corespondent în realitate.

Or, dacă ar fi reanalizat probele administrate în cauză, în raport de indicațiile instanței de trimitere, instanța de apel ar fi avut toate elementele pentru a reține că dispozițiile contractuale care prevăd comisionul de procesare și de administrare sunt clare și inteligibile, atât sub aspectul cuantumului, cât și a naturii contraprestațiilor, nefiind utilizați termeni de o tehnicitate deosebită, fiind facil pentru un consumator mediu și avizat să înțeleagă din chiar denumirea comisioanelor, cât și din celelalte clauze ale contractului, care sunt prestațiile echivalente ale părților, chiar dacă operațiunile nu au fost descrise exhaustiv.

Problematica, mai arată recurenta, a fost clarificată cel mai recent în Decizia CJUE pronunțată în cauza nr. C-621/2017, Kiss vs. CIB Bank - pe care instanța de apel, însă, a ignorat-o cu desăvârșire, deși trebuia să facă aplicarea dreptului european și a hotărârilor interpretative ale CJUE, care au caracter obligatoriu pentru instanțele statelor membre și se bucură de prioritate în aplicare, potrivit art. 148 alin. (2) din Constituție.

În consecință, recurenta-pârâtă consideră că nu a fost dovedit caracterul abuziv al clauzelor ce reglementează comisionul de procesare și de administrare, în raport de prevederile art. 4 alin. (1) și (6) din Legea nr. 193/2000, astfel încât și capătul de cerere subsidiar privind restituirea prestațiilor executate în baza acestei clauze este neîntemeiat.

Solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate și, în rejudecare, respingerea apelului reclamanților și admiterea apelului pârâtei în sensul respingerii acțiunii și în ceea ce privește soluția pronunțată cu privire la clauzele privind comisionul de procesare și comisionul de administrare, precum și a cererii de restituiri sume cu acest titlu.

Intimații-reclamanți A. și B. nu au formulat întâmpinare.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., iar prin încheierea din 22 martie 2023 a fost încuviințat în unanimitate raportul asupra admisibilității în principiu a recursului și s-a dispus comunicarea acestuia părților, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 24 mai 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, a fost admis în principiu recursul și s-a stabilit termen pentru soluționarea acestuia la 11 octombrie 2023.

Prin încheierea din 12 septembrie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017, a fost preschimbat din oficiu termenul de judecată stabilit la 11 octombrie 2023 pentru 10 octombrie 2023.

Înalta Curte de Casație și Justiție, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată, în raport de criticile formulate și temeiurile de drept invocate, constată că recursul nu este fondat pentru considerentele care urmează:

Recurenta-pârâtă critică soluția instanței de apel cu privire la clauzele din Contractul de credit nr. x din 20 iunie 2007, prevăzute la art. 6.1 referitor la comisionul de procesare și la art. 6.3 vizând comisionul de administrare, precum și cu privire la restituirea sumelor percepute în baza clauzelor declarate abuzive.

Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile recurentei-pârâte, întrucât instanța de apel a pronunțat decizia atacată cu respectarea dispozițiilor art. 501 alin. (1) C. proc. civ., care prevăd că "în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru instanța care judecă fondul".

Înalta Curte subliniază că reglementarea cuprinsă în norma legală menționată este fundamentată atât pe autoritatea lucrului judecat cu privire la ceea ce s-a statuat de către instanța de control judiciar, autoritate care se constituie într-un obstacol în calea unor încercări repetitive de readucere în atenția judecătorilor fondului sau a judecătorilor instanței de control judiciar a acelorași probleme de drept, precum și pe principiul organizării ierarhice a instanțelor judecătorești, din care decurge obligativitatea problemelor de drept dezlegate de către instanța superioară.

Pronunțând o decizie de casare cu trimitere, instanța de control judiciar nu dezleagă definitiv fondul litigiului dedus judecății, însă dezlegarea dată problemelor de drept ce au făcut obiectul controlului nu mai poate fi repusă în discuție, bucurându-se de autoritate de lucru judecat.

Totodată, art. 501 alin. (3) C. proc. civ. stipulează că "după casare, instanța de fond va judeca din nou, în limitele casării și ținând seama de toate motivele invocate înaintea instanței a cărei hotărâre a fost casată".

Astfel, nu se poate face abstracție de împrejurarea că instanța de apel era ținută de prevederile art. 501 C. proc. civ., acestea fiind respectate în cauză, având în vedere că instanța de apel a rejudecat pricina în limitele dispuse prin decizia de casare, cu luarea în considerare a dezlegărilor cu caracter obligatoriu, în limitele și în funcție de reperele stabilite de instanța de recurs, conformându-se îndrumărilor obligatorii și dezlegărilor în drept ale instanței de recurs.

Sunt nefondate susținerile recurentei conform cărora instanța de apel nu a dat eficiență prevederilor art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000, ignorând jurisprudența Curții Europene de Justiție a Uniunii Europene.

Argumentat și legal motivat, instanța de apel a constatat că art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000 nu era în vigoare la data încheierii contractului (20.06.2007), dar norma internă de transpunere trebuie interpretată în lumina directivei Uniunii Europene pe care o transpune, neputând fi astfel ignorate prevederile art. 4 alin. (2) din Directiva 93/13/CEE și nici jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) prin care au fost interpretate aceste prevederi.

S-a reținut că din textul Directivei 93/13/CEE rezultă că obiectul și prețul contractului nu sunt excluse oricărei analize și cenzuri a instanței, ci doar definirea obiectului contractului, respectiv justețea prețului și doar în ipoteza în care acele clauze care se referă la obiect sau preț sunt exprimate în mod clar și inteligibil.

Având în vedere și cele stabilite de Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) la punctul 2 al dispozitivului hotărârii pronunțate în cauza C-26/13 Kásler, instanța de apel a arătat că este necesar ca un consumator mediu, normal informat și avizat, să poată decela, din clauzele contractului, criteriile în baza cărora se produc consecințele economice ale aplicării acelor clauze în ceea ce îl privește.

În cauză, instanța de apel a făcut o analiză amănunțită și corectă a tuturor aspectelor cauzei în raport de situația de fapt și de drept a litigiului, cu respectarea, totodată, a prevederilor art. 501 C. proc. civ.

Se constată că, în rejudecare, instanța de apel a reiterat aspectele dezlegate de către instanța de casare, punctând ceea ce a intrat în puterea lucrului judecat, respectiv chestiunile referitoare la caracterului nenegociat al clauzelor privind comisionul de procesare credit și comisionul de administrare, respectiv asupra caracterului preformulat al acestora, împrejurarea că nu au fost definite comisioanele de acordare și de administrare, că "pârâta nu a arătat de ce pentru creditul acordat, alături de dobândă, care reprezintă tocmai prețul pentru acordarea creditului, a perceput și comisioane: comisionul de administrare și comisionul de procesare, acesta din urmă calculat la soldul total al creditului, deși pe parcursul derulării contractului, parte din credit este achitat", reținându-se, totodată, mențiunile din decizia de casare referitoare la clarificarea aspectelor vizând elementele concrete care trebuie examinate, și anume, "să verifice care sunt serviciile furnizate de bancă în schimbul comisionului de acordare și comisionului de administrare".

Totodată, instanța de apel a constatat că potrivit considerentelor decizorii evocate în decizia de casare, instanța de recurs a relevat că motivele pentru care s-au perceput comisioanele "trebuie să rezulte clar din clauzele contractuale și nu din deducțiile părților sau ale judecătorului".

În raport cu indicațiile oferite prin decizia de casare, în mod corect, instanța de apel a cercetat conținutul celor două clauze aflate în discuție, constatând cu privire la art. 6.1 din contractul de credit nr. x din 20 iunie 2007, că împrumutatul datorează comisionul de procesare "pentru procesarea cererii de credit", fiind astfel reluată denumirea comisionului, fără a se indica, nici măcar cu titlu exemplificativ, care sunt serviciile prestate de apelanta-pârâtă, în concret, pentru acest comision, iar în ceea ce privește art. 6.3 din același contract, a constatat că nici în acest caz nu se indică, în mod clar și inteligibil, care sunt serviciile prestate, în concret, lunar, în schimbul comisionului de administrare.

Ținută fiind de îndrumările cuprinse în decizia de casare, instanța de apel a conchis că motivele pentru care s-au perceput comisioanele trebuie să rezulte din contract, nefiind suficient să fie enumerate ori indicate în cuprinsul întâmpinării formulate de pârâtă în primă instanță sau în cererea de apel, fiind nefondate și criticile recurentei conform cărora clauzele referitoare la comisionul de procesare și cel de administrare sunt exprimate într-un mod clar și inteligibil, iar termenii utilizați pentru stipularea lor sunt clari și apți de a fi înțeleși de către orice consumator de nivel mediu.

Nefiind clar și inteligibil definite în contract, cele două clauze pot forma obiectul analizei din perspectiva caracterului abuziv, aspect reținut cu justețe de instanța de control judiciar.

Se impune precizarea faptului că modul în care instanța de apel a concluzionat asupra stării de fapt, interpretarea convenției încheiate între părți, nu deduc instanței de casare examinarea precisă a normei de drept pretins încălcate, ci reprezintă, în realitate, critici specifice unei căi de atac devolutive, care nu pot fi examinate în recurs, cale excepțională de atac care urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile (art. 483 alin. (3) C. proc. civ.).

Contrar susținerilor recurentei, instanța de apel, cu respectarea prevederilor art. 501 C. proc. civ., a făcut o analiză corectă tuturor aspectelor cauzei în raport de situația de fapt și de drept a litigiului.

Prin urmare, nemulțumirea recurentei cu privire la soluția pronunțată, la argumentele care au format convingerea instanței, neînsușirea de către instanță a susținerilor formulate de către parte nu conturează o interpretare și aplicaregreșită a dispozițiilor din Legea nr. 193/2000, ori vreo ignorare a jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, astfel cum pretinde recurenta.

Înalta Curte amintește că în jurisprudența CJUE s-a statuat că acele clauze care nu definesc esența însăși a raportului contractual și care, în consecință, nu sunt caracteristice contractului respectiv, nu vor face parte din sfera de conținut a sintagmei "obiect principal al contractului". CJUE a avansat doar criteriile care trebuie avute în vedere de instanța națională în această apreciere, după cum urmează: natura, economia generală și prevederile contractului de împrumut, precum și contextul său juridic și factual (Hotărârea Arpad Kasler, Hajnalka Kaslerne Rabai, C-26/13, Hotărârea Bogdan Matei, Ioana Ofelia Matei, C-143/13, par. 50, 51, 53, 54, Andriciuc și alții, C-186/17, par. 35 și 36).

Așadar, noțiunea de drept inclusă în art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000, text de lege pretins greșit aplicat de către instanța de apel, a făcut obiectul interpretării realizate de CJUE, în exercitarea competenței pe care i-o conferă articolul 267 TFUE. Această interpretare nu trimite la o examinare abstractă a parametrilor care definesc un anumit contract în dreptul național, examinare ce ar putea reprezenta o problemă de nelegalitate, compatibilă cu etapa recursului, cale de atac nedevolutivă. Dimpotrivă, analiza impune o examinare exhaustivă și concretă a conținutului contractului, precum și a împrejurărilor de fapt și de drept ce au însoțit încheierea unui anumit contract.

Față de argumentele expuse, instanța supremă constată că, în cauză, criticile recurentei-pârâte întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. sunt nefondate, instanța de apel dând o corectă eficiență normelor de drept incidente speței și regulilor de drept pe care s-a bazat soluția.

Pentru rațiunile înfățișate, constatând legalitatea deciziei recurate, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., urmează să respingă ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă C. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1797 din 9 noiembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă C. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1797 din 9 noiembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 octombrie 2023.