ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2379/2023

Ședința publică din data de 15 noiembrie 2023

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la 4 aprilie 2017 sub nr. x/2017, reclamanții A. și B. au chemat în judecată pârâta C. S.A., solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate:

a) Clauza 5 «Dobânda fixă de 7.4% se menține pe o perioadă de 12 luni ulterior devine variabilă, începând cu data primei trageri cu excepțiile prevăzute la pct. 7 și 8. După această perioadă dobânda curentă este formată din dobânda de referință variabilă, care se afișează la sediile C. la care se adaugă 1.50», respectiv b) Clauza 5 «Dobânda fixă de 7.4% se menține pe o perioadă de 12 luni ulterior devine variabilă, începând cu data primei trageri cu excepțiile prevăzute la pct. 7 și 8. După această perioadă dobânda curentă este formată din dobânda de referință variabilă, care se afișează la sediile C. la care se adaugă 1.50», să se dispună eliminarea acestei clauze abuzive din contract, și, întrucât se impune restituirea sumelor de bani percepute în plus, în situația în care în urma expertizei contabile ce urmează a fi efectuată în cauza pendinte, va rezulta o diferență între dobânda curentă stabilită la data încheierii contractului și dobânda percepută de bancă potrivit acestei clauze contractuale abuzive, restituirea sumei achitate cu acest titlu;

Prin sentința civilă nr. 3475 din 9 octombrie 2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2017, a fost respinsă excepția inadmisibilității ca neîntemeiată; a fost admisă în parte cererea privind pe reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâta C. S.A.; ca atare, a fost constatat caracterul abuziv și nulitatea absolută a clauzelor art. 9 pct. a) și e), referitoare la comisionul de acordare și comisionul de administrare; s-a dispus obligarea pârâtei la restituirea sumelor percepute cu titlu de comision de acordare și de administrare, precum și la plata dobânzii legale, de la data plății, până la data restituirii debitului; au fost compensate cheltuielile de judecată.

Prin decizia civilă nr. 1382 din 27 iunie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2017, au fost admise apelurile declarate de apelanții-reclamanți A. și B. și de apelanta-pârâtă C. S.A. împotriva sentinței civile nr. 3475 din 9 octombrie 2017, pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2017; a fost schimbată în parte sentința apelată în sensul că s-a constatat caracterul abuziv și nulitatea absolută parțială a clauzei de la art. 5, în ceea ce privește criteriul de variabilitate a dobânzii, constând în "dobânda curentă este formată din dobânda de referință variabilă, care se afișează la sediile C. la care se adaugă 1,50" și s-a înlăturat dispoziția privind constatarea caracterului abuziv și nulitatea absolută a clauzei de la art. 9 pct. b) privind comisionul de administrare și restituirea sumelor achitate cu acest titlu; de asemenea, au fost obligați apelanții-reclamanți la plata către apelanta-pârâtă a sumei de 2.310,60 RON, reprezentând taxă de timbru; au fost compensate, în rest, cheltuielile de judecată.

În data de 18 iulie 2018, apelanții-reclamanți A. și B. au formulat cerere de completare a deciziei civile nr. 1382 din 27 iunie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2017.

Prin decizia civilă nr. 1710 din 24 septembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2017, a fost respinsă cererea de completare, ca nefondată.

Prin decizia nr. 1221 din 19 mai 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2017, a fost admis recursul declarat de recurenta-pârâtă C. S.A. împotriva deciziei nr. 1382 din 27 iunie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă; a fost casată decizia recurată și a fost trimisă cauza spre o nouă judecată aceleiași curți de apel.

Prin decizia civilă nr. 1358 din 5 octombrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă în dosar nr. x/2017, a fost admis apelul declarat de apelanta-pârâtă C. S.A. împotriva sentinței civile nr. 3475 din 9 octombrie 2017, pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2017; a fost schimbată în parte sentința civilă apelată în sensul că: au fost respinse capetele de cerere referitoare la constatarea caracterului abuziv și a nulității absolute a clauzelor prevăzute la art. 9 lit. a) în ambele contracte de credit, referitoare la comisionul de acordare, la restituirea sumelor achitate cu acest titlu și la plata dobânzii legale aferente, ca neîntemeiate; au fost obligați intimații-reclamanți la plata către apelanta-pârâtă a sumei de 3.926,79 de RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în căile de atac.

Reclamanții au declarat recurs împotriva acestei decizii.

În susținerea recursului, recurenții-reclamanți arată că, în ceea ce privește clauza care prevede perceperea unui comision de acordare credit, instanța de apel a interpretat și aplicat în mod greșit jurisprudența C.J.U.E. și Legea nr. 193/2000.

Recurenții-reclamanți solicită instanței de recurs să aibă în vedere faptul că dispozițiile contractuale care prevăd comisionul de acordare pot face obiectul controlului instanței, deoarece acest comision nu este esențial existenței contractului de credit.

Mai arată recurenții-reclamanți că, potrivit jurisprudenței C.J.U.E., s-a stabilit că se circumscriu noțiunii "obiectul principal al contractului" clauzele care stabilesc prestațiile esențiale ale contractului și care îl caracterizează, iar clauzele care au un caracter accesoriu nu pot fi încadrate la "obiectul principal al contractului".

Recurenții-reclamanți solicită ca instanța să constate că, în speță, clauzele contestate nu sunt esențiale existenței contractului de credit și nu sunt excluse de la cenzura instanței și susțin că instanța de apel a interpretat și aplicat în mod greșit jurisprudența C.J.U.E., care reprezintă izvor de drept, întrucât clauzele care au un caracter accesoriu nu pot fi circumscrise noțiunii de obiect principal al contractului (cauza Matei, C143/13, cauza Kasler și Rabi C 26/13).

Cu privire la comisionul de acordare, recurenții-reclamanți arată că activitățile constând în informare client, întocmire dosar, analiză și decizie se efectuează indiferent de decizia băncii în sensul de a acorda sau nu creditul.

Recurenții-reclamanți susțin că dezechilibrul contractual indus de această clauză și lipsa bunei-credințe a băncii trebuie analizate în funcție de justețea acestui comision față de costurile suportate de bancă, în legătură cu activitatea sa de acordare a creditului.

Potrivit recurenților-reclamanți, acest comision reprezintă, de fapt, o obligație din partea debitoarei de a-l plăti, fără să aibă posibilitatea obiectivă de a negocia această clauză, fiindu-i impusă în cadrul unui contract standard, preformulat. Mai mult, acest comision nu este definit în contract, iar interpretarea acestuia este lăsată exclusiv la aprecierea băncii, în sensul unei obligații contractuale. Chiar dacă s-ar considera că existența acestui comision este justă, cuantumul său ar trebui să fie fix și nu proporțional cu creditul, deoarece analiza este aceeași pentru fiecare viitor împrumutat.

Recurenții-reclamanți invocă dispozițiile art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 193/2000, susținând că, raportat la prevederile legale în domeniul clauzelor abuzive, contractul de credit reprezintă un contract de adeziune conținând clauze prestabilite de către bancă, impuse clienților, fără a le da posibilitatea de a influența conținutul acestora, fapt ce determină inegalitatea pozițiilor juridice ale părților contractante în sensul afirmării intereselor băncii, în calitate de profesionist, în detrimentul consumatorului, care reprezintă partea mai slabă în contract.

Astfel, prin prisma acestei reglementări, clauza referitoare la comisionul de acordare este de fapt o clauză abuzivă, întrucât, în calitate de consumatori, nu au avut posibilitatea reală de a negocia conținutul acestei clauze, fiind constrânși, prin natura redactării contractului de credit, la acceptarea acestuia astfel cum a fost prestabilit.

Recurenții-reclamanți susțin și că, în aprecierea echilibrului, respectiv a dezechilibrului contractual, trebuie să se aibă în vedere criteriul echivalenței prestațiilor, fapt ce presupune existența unei proporționalități între drepturile și obligațiile asumate de către părti, însă, clauza referitoare la comisionul de acordare, ce cade în sarcina exclusivă a consumatorului, denaturează raportul juridic obligațional, prin îngreunarea excesivă a situației consumatorului, conferind băncii un avantaj economic vădit disproporționat.

De asemenea, recurenții-reclamanți apreciază că, în considerarea unei clauze ca fiind abuzivă trebuie luată în calcul și aptitudinea acesteia de a îndepărta conținutul contractului în favoarea celui care a impus clauza, comisionul de acordare materializându-se în obținerea de către bancă a unui câștig injust, în detrimentul consumatorului, contrar principiului echității și al bunei-credințe, principii ce trebuie să guverneze relațiile contractuale.

Ca atare, în opinia recurenților-reclamanți, clauza care prevede perceperea unui comision de acordare a creditului conduce la deteriorarea echilibrului contractual prin abuzul de putere, fiind o clauză abuzivă, conform art. 4 din Legea nr. 193/2000, art. 78 din Legea nr. 296/2004 și art. 2 pct. 16 din O.G. nr. 21/1992.

Recurenții-reclamanți precizează și că, în cazul în care clauza care prevede comisionul de acordare ar face parte din obiectul principal al contractului, aceasta nu este exprimată într-un limbaj clar și inteligibil. Această clauză trebuie să fie înțeleasă de consumator atât pe plan formal și gramatical, cât și în ceea ce privește consecințele juridice ale acesteia. C.J.U.E. a reținut faptul că instanța învestită cu soluționarea acestor litigii trebuie să verifice dacă la momentul încheierii contractului de credit au fost comunicate consumatorului toate elementele care ar fi putut influența întinderea obligațiilor sale.

Comisionul de acordare nu este definit prin convenție, situație în care recurenții-reclamanți susțin că nu au avut posibilitatea de a cunoaște motivele care determină perceperea acestuia. Banca nu a înțeles să definească noțiunea de comision de acordare, pentru a permite consumatorului să înțeleagă serviciile a căror contravaloare este acoperită prin plata acestuia. Conform art. 1 din Legea nr. 193/2000, orice contract încheiat între comercianți și consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate.

Recurenții-reclamanți precizează că banca nu a fost în măsură să ofere nici măcar un singur criteriu pentru a se verifica modul de calcul al acestui comision, aceasta rezumându-se a indica anumite operațiuni pe care le-ar efectua, fără a le indica în mod concret și fără a preciza cum se justifică suma, în raport de fiecare dintre aceste operații.

Cu privire la restituirea sumelor achitate în plus, drept consecință firească a constatării caracterului abuziv al clauzelor menționate supra și la dobânda legală aferentă acestora, recurenții-reclamanți solicită să se dispună repunerea părților în situația anterioară, în temeiul dispozițiilor art. 992 și art. 1092 și următoarele C. civ. de la 1864 (aplicabil în raport de data încheierii contractului).

Cu privire la acordarea dobânzii legale, recurenții-reclamanți solicită ca instanța să rețină aplicabilitatea prevederilor art. 1082 C. civ., coroborate cu prevederile art. 1088 C. civ., și să constate că sunt pe deplin îndeplinite condițiile cerute de lege pentru curgerea de drept a dobânzii penalizatoare.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Recurenții-reclamanți nu au formulat răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost efectuat și comunicat părților, pentru a depune puncte de vedere.

Intimata-pârâtă a depus punct de vedere la raportul întocmit în cauză.

În temeiul dispozițiilor art. 463 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, față de cererea de renunțare la calea de atac a recursului formulată de recurenții-reclamanți, constată următoarele:

Principiul disponibilității, specific procesului civil, este consacrat de art. 9, precum și de art. 22 alin. (6) C. proc. civ. și constă în faptul că părțile pot determina nu numai existența procesului, respectiv declanșarea acestuia și libertatea de a-i pune capăt, dar și stabili cadrul procesual.

Așadar, principiul disponibilității cuprinde și posibilitatea părților de a efectua acte de dispoziție, acestea fiind desistarea (renunțarea reclamantului), achiesarea și tranzacția judiciară.

Atât renunțarea la judecată, cât și la dreptul subiectiv pretins, sunt acte de dispoziție care provin de la reclamant.

Achiesarea la hotărâre este reglementată de dispozițiile art. 463-464 C. proc. civ.

Conform dispozițiilor art. 463 alin. (1) C. proc. civ., achiesarea la hotărâre constă în renunțarea unei părți la calea de atac pe care o putea folosi ori pe care a exercitat-o deja.

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, în speța dedusă judecății, la 18.08.2023, recurenții-reclamanți au depus la dosar cerere de achiesare, arătând că înțeleg să renunțe la calea de atac a recursului .

Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 463 alin. (1) C. proc. civ., va lua act de achiesarea recurenților-reclamanți la decizia civilă nr. 1358 din 5 octombrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de achiesarea recurenților-reclamanți A. și B. la decizia civilă nr. 1358 din 5 octombrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 noiembrie 2023.