ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2472/2020

Ședința publică din data de 26 noiembrie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la 20 octombrie 2017 sub nr. x/2017, reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâta C. S.A., au solicitat:

I. Constatarea caracterului abuziv și a nulității absolute, și, pe cale de consecință, neproducerea de efecte juridice asupra reclamanților, a următoarelor clauze contractuale cuprinse în Contractul de credit nr. x/19.12.2007, modificat prin Actul adițional din 20.10.2010 și prin Actul adițional din 17.01.2012 încheiat de Subsemnații cu Pârâta, credit folosit exclusiv pentru apartamentul nr. x, format din apartament cu 3 camere și dependințe, împreună cu dreptul de coproprietate indiviză asupra părților și dependințelor care, prin natura sau destinația lor sunt în folosință comună, forțată și perpetuă a tuturor coproprietarilor din imobilul bloc, precum și cota indiviză de teren de 73,26 mp aferentă acestuia, situat în localitatea București, Aviator Popișteanu nr. 3, având nr. cadastral topo x, intabulat în Cartea Funciară nr. x a localității București sector 1:

(i) clauzele prin care este consacrat dreptul Pârâtei de a modifica unilateral rata dobânzii prin modificarea marjei Băncii în contractul de credit, respectiv:

- Art. 4.1: "Pentru creditul acordat, împrumutatul datorează Băncii:

a) o dobândă curentă fixă pentru primul an de creditare și

b) o dobândă curentă revizuibilă începând cu cel de-al doilea an de creditare.

Această dobândă se acumulează zilnic începând cu data acordării creditului până la data rambursării integrale a sumelor datorate în baza prezentului Contract de credit și se calculează prin aplicarea Ratei anuale a dobânzii curente la soldul creditului. în scopul calculării dobânzii se consideră anul de 360 de zile și luna de 30 de zile. Dobânda se calculează aplicând formula menționată în "Condițiile Generale de Derulare a Operațiunilor bancare";

- Art. 4.2.: "Dobânda curentă - menționată la art. 4.1 litera (a) sau după caz, cea menționată la art. 4.2 lit. (b) - se datorează și se plătește de împrumutat, lunar, în ziua corespunzătoare scadenței fiecărei rate a creditului, valoarea sa fiind inclusă în mod corespunzător în cuantumul ratelor lunare";

- Art. 4.3: "în primul an de creditare, Rata anuală a dobânzii curente este de 3,9% pe an. începând cu cel de-al doilea an de creditare, Rata dobânzii curente devine revizuibilă, Banca putând modifica valoarea acesteia în funcție de evoluția pieței financiare sau de politica de credite a Băncii, urmând să aducă la cunoștință împrumutatului noua Acțiune în anulare clauze abuzive. Stabilizare curs valutar

(ii) clauzele referitoare la comisioanele percepute în mod abuziv în contractul de credit (comision de procesare, comision de administrare):

- art. 6.1:

"Pentru procesarea cererii de credit, împrumutatul datorează Băncii un comision de procesare de 0,2 % calculat prin aplicarea procentului la valoarea creditului menționată la art. 1.1 lit. a). Comisionul se va plăti integral, la data tragerii creditului;

- 6.3: "Pentru monitorizarea de către Bancă a utilizării/rambursării creditului, precum și a îndeplinirii oricăror alte obligații asumate de aceasta în baza Contractului de credit, împrumutatul datorează lunar Băncii un comision de administrare de 0,2% ce se calculează prin aplicarea procentului la soldul creditului. Suma de plată rezultată urmează a fi achitată la data scadenței fiecărei rate lunare. începând cu cel de-al doilea an de creditare, în funcție de politica de credite a Băncii, de evoluția pieței de credit sau de serviciul datoriei împrumutatului, Banca poate renunța la încasarea comisionului de administrare pentru anul de creditare în curs. Decizia Băncii de renunțare la încasarea comisionului va fi comunicată în scris împrumutatului până la data scadenței primei rate aferente anului respectiv de creditare; Banca va analiza oportunitatea renunțării la încasarea comisionului".

(iii) clauzele referitoare la dobânda penalizatoare aplicată în mod abuziv de Bancă în contractul de credit:

- Art. 4.4: "Pentru sumele datorate și neplătite la scadență, denumite generic "sume restante", împrumutatul datorează o dobândă majorată ce se acumulează zilnic până în ziua în care se acoperă suma restantă (exclusiv acea zi), prin aplicarea Ratei dobânzii majorate în valoarea sumei restante; Rata dobânzii: conform deciziei interne a Băncii, fără a putea depăși valoarea rezultată din cumularea Ratei dobânzii curente în vigoare (+) 7.5 puncte procentuale";

II. Ca efect al admiterii primului capăt de cerere al prezentei acțiuni, constatarea nulității:

(i) actelor unilaterale de modificare a ratei dobânzii, în temeiul clauzei contractuale menționate supra;

(ii) graficelor de rambursare aferente acestor acte unilaterale;

III. Obligarea pârâtei la restituirea sumelor plătite nedatorat de către împrumutați, cu titlu de dobânzi (dobândă majorată, dobândă penalizatoare/"dobândă majorată" pentru "sume restante") și comisioane (comision de procesare, comision de administrare) în temeiul clauzelor contractuale abuzive, cu privire la care a fost solicitată constatarea nulității prin prezenta acțiune, de la data încasării acestora și până la data încetării perceperii lor;

IV. Constatarea caracterului abuziv al clauzei de risc valutar (contract în moneda toxică), regăsită în Art. 5.1. din Contractul de credit:

"Orice plată efectuată de împrumutat în baza prezentului Contract se va face în moneda în care a fost acordat creditul (CHF)".

V. Obligarea pârâtei la "înghețarea"/stabilizarea cursului valutar aplicat ratelor lunare încasate de către Bancă pentru restituirea împrumutului, la valoarea cursului de 2.1342 RON/CHF, valabil la încheierea Contractului de credit (19.12.2007), ca efect al constatării ca abuzivă a clauzei de risc valutar;

VI. Obligarea pârâtei la restituirea diferențelor încasate de către pârâtă peste cursul valutar de la momentul semnării contractului, ca efect al constatării nulității absolute a clauzei de risc valutar;

VII. Obligarea pârâtei la plata de dobânzi legale pentru sumele achitate în plus în mod nedatorat de către împrumutați, cu titlu de dobânzi, comisioane, diferență de curs de către pârâtă, cu începere de la data la care au fost făcute aceste plăți și până la restituirea lor efectivă;

VIII. Obligarea pârâtei la suportarea cheltuielilor de judecată, în temeiul prevederilor art. 453 din Noul C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 2045/21.06.2018, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2017, a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâta C. S.A., s-a constatat caracterul abuziv și nulitatea absolută a clauzei referitoare la criteriile de variabilitate a dobânzii inserate în art. 4.3. contract inițial și 4.4. din contractul inițial, dar și art. 2.10 actul adițional din 20.10.2010 și art. 2.10 din actul adițional din data de 17.01.2012, au fost respinse în rest capetele de cerere formulate, ca neîntemeiate, a fost obligată pârâta la plata sumei de 2000 RON cu titlul de cheltuieli de judecată efectuate de reclamanți, constituind onorariu avocațial redus.

Prin decizia civilă nr. 2446 din 4 decembrie 2018, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a respins ca nefondat apelul reclamanților, a admis apelul promovat de pârâtă și a schimbat în parte sentința atacată, în sensul că a respins ca neîntemeiată cererea de constatare a caracterului abuziv și a nulității absolute a clauzelor prevăzute de art. 2.10 din actul adițional din 20.10.2010 și art. 2.10 din actul adițional din 17.01.2012.

Împotriva acestei decizii, au declarat recurs reclamanții A. și B., invocând motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. și criticând soluția instanței cu privire la cererile de constatare a nulității clauzelor referitoare la comisioanele de procesare și administrare, precum și a celei de risc valutar.

În ceea ce privește comisioanele contestate, recurenții au susținut că, din perspectiva aplicării dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 193/2000, instanțele de fond au reținut în mod eronat că acestea nu creează un dezechilibru între părți, în defavoarea consumatorilor, contrar bunei-credințe. Recurenții au apreciat că acestea generează un dezechilibru juridic, nu doar economic, în condițiile în care banca are drepturi foarte bine stabilite, iar consumatorii doar obligații, aspect ce ar rezulta și din modalitatea de stabilire a sumelor datorate cu acest titlu, dar, în realitate, forme mascate de dobândă.

Totodată, recurenții au considerat că instanțele de fond au încălcat dispozițiile speciale din materia protecției consumatorilor, precum și teoria impreviziunii prin respingerea cererii de constatare a nulității clauzei de risc valutar și de înghețare a cursului de schimb CHF-RON la nivelul celui de la data contractării creditului, deși pârâta, în calitate de profesionist, a cunoscut că francul elvețian urma să se aprecieze în raport cu moneda națională și nu a adus la cunoștiiința consumatorilor posibilitatea creșterii cursului de schimb, transferând însă toate riscurile în sarcina acestora.

Recurenții au criticat soluția instanței de apel și din perspectiva pretinsei neanalizări a teoriei impreviziunii și a Deciziei CCR nr. 623/2016, fiind considerate incompatibile cu faptul că au solicitat constatarea nulității clauzei și nu s-ar fi prevalat de împrejurări excepționale survenite după încheierea contractului de credit.

Prin întâmpinarea depusă la 3.07.2019, intimata C. S.A. a invocat excepția nulității recursului, respinsă cu prilejul analizării admisibilității căii de atac, și a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din Camera de consiliu din 19 septembrie 2019, potrivit dispozițiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ., în unanimitate, s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților la data de 23 septembrie 2019, acestea nedepunând puncte de vedere cu privire la raportul asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea din 12 decembrie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a admis în principiu recursul declarat de recurenții-reclamanți B. și A. împotriva deciziei civile nr. 2446 din 4 decembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă și a acordat termen la data 26 noiembrie 2020, cu citarea părților.

Analizând decizia atacată prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază nefondat recursul pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește clauzele referitoare la comisionul de procesare și comisionul de administrare, cu prilejul analizării apelului promovat de reclamanți, s-a reținut caracterul nenegociat al acestora, dar s-a apreciat că nu se creează un dezechilibru între cele două părți, și nici nu a fost dovedită reaua credință a pârâtei la inserarea acestora.

Din analiza clauzelor, instanța de apel a observat că scopul perceperii acestor comisionare este prevăzut în contract: părțile au convenit că se va percepe comisionul de procesare "pentru procesarea cererii de credit", iar comisionul de administrare "pentru monitorizarea de către bancă a utilizării/rambursării creditului, precum și a îndeplinirii oricăror alte obligații asumate în baza contractului de credit". Au fost înlăturate susținerile reclamanților, potrivit cărora aceste comisioane ar fi percepute cu aceeași motivație ca și dobânda și nu ar exista o contraprestație a pârâtei. În timp ce dobânda reprezintă prețul împrumutului, cu titlu de fruct civil, comisioanele sunt percepute pentru prestarea de către bancă a serviciilor.

Prin urmare, în opinia Curții de Apel, aceste comisioane au un caracter clar, consumatorul înțelegând rațiunea perceperii acestora fără a fi necesară detalierea în concret a tuturor activităților întreprinse de bancă și fiind în măsură să evalueze, pe baza unor criterii precise și inteligibile, consecințele economice care rezultă din aceste clauze chiar de la încheierea contractului.

S-a apreciat, totodată, că nu pot fi reținute nici motivele privind dezechilibrul economic care ar justifica, în opinia apelanților, caracterul abuziv al comisioanelor. Dezechilibrul semnificativ prevăzut de art. 4 din Legea nr. 193/2000 ca și condiție a caracterului abuziv al unei clauze contractuale este un dezechilibru juridic, și nu unul economic, organele judiciare având atribuția de a analiza în ce măsură perceperea unui astfel de comision este sau nu interzisă de lege, neputând face aprecieri cu privire la cuantumul unor astfel de comisioane. Acestea sunt elemente de oportunitate, lăsate la aprecierea agenților economici și care reglează piața sub aspectul ofertei de produse și servicii, contribuind la libera concurență. Instanța nu poate stabili astfel nivelul costurilor practicate de un profesionist și nici nu poate aprecia, în cadrul prevăzut de Legea nr. 193/2000, cu privire la proporționalitatea dintre serviciile prestate și costurile acestor servicii.

În cadrul memoriului de recurs, reclamanții reiterează argumentele invocate și în fața instanței de apel. În raport de acestea, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază judicioasă analiza pe care instanța de apel a făcut-o cu privire la aceste clauze din perspectiva tuturor cerințelor prevăzute de art. 4 din Legea nr. 193/2000. Deși recurenții pretind că dezechilibrul invocat are caracter juridic, acesta nu poate fi reținut cât timp clauzele au un conținut clar, previzibil din punct de vedere al efectelor pe toată durata contractului de credit, fiind transparent modul de calcul al sumelor datorate și scopul perceperii acestora. Aspectele indicate de recurenți tind, în realitate, la justificarea unui dezechilibru economic, ce nu poate fi suspus controlului instanțelor de judecată din perspectiva art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000 și al art. 4 alin. (2) din Directiva 93/13/CEE, după cum s-a reținut și în decizia atacată.

De altfel, privitor la clauze similare celor din prezentul litigiu, prin Hotărârea pronunțată la data de 03.10.2019 în cauza C-621/17 (între momentul pronunțării deciziei atacate și cel al analizării recursului de față), CJUE a statuat că cerința de transparență prevăzută la articolul 4 alin. (2) și la articolul 5 din Directiva 93/13 este îndeplinită chiar dacă serviciile furnizate în schimbul costurilor de administrare și al comisionului de acordare nu sunt detaliate, cu condiția ca natura serviciilor furnizate efectiv să poată fi în mod rezonabil înțeleasă sau dedusă pornind de la contractul avut în vedere în ansamblul său.

În legătură cu examinarea existenței unui eventual dezechilibru semnificativ, prin hotărârea amintită s-a subliniat că aceasta nu se poate limita la o apreciere economică de natură cantitativă, întemeiată pe o comparație între valoarea totală a operațiunii care a făcut obiectul contractului, pe de o parte, și costurile puse în sarcina consumatorului prin această clauză, pe de altă parte. S-a considerat astfel că "un dezechilibru semnificativ poate să rezulte din simplul fapt al unei atingeri suficient de grave aduse situației juridice în care este plasat consumatorul, în calitate de parte la contractul în cauză, în temeiul dispozițiilor naționale aplicabile, fie sub forma unei restrângeri a conținutului drepturilor de care, potrivit acestor dispoziții, consumatorul beneficiază în temeiul acestui contract, fie sub forma unei piedici în exercitarea acestora sau a punerii în sarcina sa a unei obligații suplimentare, neprevăzută de normele naționale".

În ceea ce privește aspectul dacă clauzele în discuție în litigiul principal creează, în contradicție cu cerința de bună-credință, un dezechilibru semnificativ în detrimentul consumatorului, prin aceeași hotărâre, s-a considerat că aceste clauze nu afectează în mod defavorabil poziția juridică a consumatorului câtă vreme serviciile furnizate în schimbul acestora fac parte în mod rezonabil din prestațiile efectuate în cadrul administrării sau al acordării împrumutului, iar sumele aferente costurilor menționate și comisionului menționat aflate în sarcina consumatorului nu sunt disproporționate în raport cu valoarea împrumutului.

Aceste concluzii au fost formulate pornind de la premisa că perceperea unor asemenea comisioane nu este interzisă de legea națională, valabilă și în cauza de față, și sub rezerva verificării în concret a fiecărui aspect de către instanța națională, conduită urmată și de instanța de apel, care a apreciat că sumele percepute de către pârâtă cu titlu de comision de procesare și comision de administrare sunt aferente unor servicii prestate de bancă, iar rațiunea perceperii acestora rezultă din cuprinsul contractului, fiind incluse operațiuni și costuri diverse. În aceste condiții, au fost complinite și cerințele suplimentare de verificare nuanțate ulterior în considerentele Hotărârii pronunțate de CJUE la data de 16.07.2020 în Cauzele C-224/19 și C-259/19.

În ceea ce privește clauzele ce prevăd obligația de restituire a sumei împrumutate în aceeași monedă în care a fost acordat împrumutul, instanța de apel a reținut, cu prioritate, că acestea reprezintă o preluare a principiului nominalismului monetar consacrat de art. 1578 C. civ. și sunt excluse din domeniul de aplicare al Legii nr. 193/2000 potrivit art. 3 alin. (2) din lege, care reproduce dispozițiile art. 1 alin. (2) din Directiva 93/13/CEE. Din analiza jurisprudenței europene enunțată în cuprinsul deciziei atacate, s-a subliniat că CJUE nu a făcut distincție sub acest aspect între normele ce se aplică între părțile contractante independent de alegerea lor și cele care sunt de natură supletivă, ci a indicat că sunt excluse din domeniul de aplicare al Directivei 93/13 atât normele imperative, cât și cele supletive care se aplică ope legis, în lipsa unui acord diferit între părți în această privință.

Față de cele prealabil reținute, nu i se poate imputa instanței de apel neanalizarea acestor clauze din perspectiva cerințelor art. 4 din Legea nr. 193/2000, acestea fiind în mod întemeiat exceptate de la controlul instanțelor sub aspectul caracterului abuziv, prezumându-se în mod legitim că legiuitorul care a edictat norma a stabilit un echilibru între ansamblul drepturilor și obligațiilor părților în anume contracte.

În același sens sunt și concluziile exprimate de CJUE în Hotărârea pronunțată la data de 09.07.2020 în cauza C-81/19, potrivit cărora "articolul 1 alin. (2) din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii trebuie interpretat în sensul că o clauză contractuală care nu a făcut obiectul unei negocieri individuale, ci reflectă o normă care, potrivit legii naționale, se aplică între părțile contractante în lipsa unui acord diferit în această privință, nu intră în domeniul de aplicare al acestei directive".

Recurenții au criticat decizia și din perspectiva neanalizării aplicabilității în cauză a teoriei impreviziunii. Sub acest aspect, se impune a se constata că instanța de apel nu a ignorat argumentele apelanților - reclamanți, ci a reținut, în esență, că cererea de înghețare a cursului de schimb CHF-LEU la momentul semnării contractului nu poate fi primită deoarece, într-o acțiune întemeiată pe dispozițiile legii speciale privind protecția consumatorilor, nu se poate interveni în acordul de voință al părților, în sensul adaptării contractului potrivit solicitărilor făcute de acestea, putându-se doar constata caracterul abuziv al unor clauze contractuale, cu consecința nulității absolute a acestora în considerarea unor împrejurări anterioare și concomitente datei încheierii contractului de credit.

Prin urmare, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că decizia atacată este motivată sub toate aspectele invocate de apelații - reclamanți, iar considerentele acesteia au drept fundament distincția corect analizată dintre acțiunea în constatare a nulității absolute parțiale a unui contract întemeiată pe caracterul abuziv al unor clauze și acțiunea în adaptarea contractului urmare a apariției unei situații de impreviziune în cursul executării acestuia, premisele acestora și măsurile ce pot fi dispuse de instanțe fiind diferite.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 496 rap. la art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenții-reclamanți A. și B. împotriva deciziei civile nr. 2446 din 4 decembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă C. S.A..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 noiembrie 2020.