ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1963/2024

Ședința publică din data de 30 octombrie 2024

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Călărași la data de 6 decembrie 2023, sub nr. x/2023, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pârâta B. S.R.L., pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acesteia la plata debitului principal de 8.677,43 RON, penalități de întârziere calculate conform prevederilor contractuale de 445,88 RON, despăgubiri pentru încetarea prematură a contractului calculate de creditorul cedent și indicate în ultima factură emisă, după caz, ultimele facturi: x.927,73 RON, penalități de întârziere, în cuantum de 0,5%/zi de întârziere conform contractului, în continuare, de la data până la care acestea au fost calculate de către creditorul cedent (dată indicată în ultima factură emisă) și până la data achitării integrale a debitului, calculate la contravaloarea debitului principal indicat mai sus, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 663 din 24 aprilie 2024, Judecătoria Călărași a admis excepția de necompetență teritorială, invocată din oficiu și, pe cale de consecință, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Slatina.

În esență, instanța a reținut că cererea de față este formulată de un profesionist împotriva unui consumator, al cărui domiciliu se află în com. Potcoava, jud. Olt .

Conform art. 1028 alin. (2) C. proc. civ., competența teritorială de soluționare a cererii de valoare redusă se stabilește conform dreptului comun, iar potrivit art. 107 alin. (1) C. proc. civ., cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

A mai arătat instanța că, prin derogare de la regula generală instituită de art. 107 alin. (1) C. proc. civ., art. 121 C. proc. civ. prevede că cererile formulate de un profesionist împotriva unui consumator pot fi introduse numai la instanța de la domiciliul consumatorului.

Norma de competență instituită de art. 121 C. proc. civ. este una imperativă, de la care părțile nu pot deroga decât în condițiile art. 126 alin. (2) C. proc. civ., prin alegerea instanței competente după nașterea dreptului la despăgubire, orice convenție contrară fiind considerată ca nescrisă.

În concret, în cauza de față, instanța a reținut că nu există un asemenea acord încheiat privind alegerea de competență, ca atare, având în vedere dispozițiile art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., conform cărora necompetența este de ordine publică în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura, instanța a apreciat că poate invoca din oficiu excepția de necompetență, în cazul încălcării dispozițiilor art. 121 C. proc. civ., la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate.

Pe cale de consecință, raportat la cele ce preced, precum și la dispozițiile art. 129 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., 130 alin. (2) și art. 132 alin. (1) și (3) C. proc. civ., instanța a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Slatina.

Prin sentința civilă nr. 3731 din 24 septembrie 2024, pronunțată de Judecătoria Slatina - Civil, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu și a fost declinată cauza în favoarea Judecătoriei Călărași.

S-a constatat ivit conflictul negativ de competență și s-a dispus suspendarea judecării cauzei și înaintarea dosarului către Înalta Curtea de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului de competență.

În pronunțarea acestei soluții, instanța a reținut că art. 1028 alin. (2) C. proc. civ. statuează că, în materia cererilor de valoare redusă, competența teritorială se stabilește potrivit dreptului comun.

Astfel, potrivit art. 107 alin. (1) C. proc. civ., cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

Conform art. 130 alin. (3) C. proc. civ., necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii.

În concret, instanța a apreciat că în cauză suntem în prezența unei competențe teritoriale de ordine privată, nu exclusive, iar necompetența instanței poate fi invocată doar de către pârât, iar nu și de către instanță din oficiu. Ca atare, la termenul din data de 24.04.2024, Judecătoria Călărași nu putea invoca din oficiu excepția necompetenței teritoriale, întrucât competența sa teritorială se consolidase prin neinvocarea în termen a excepției de către pârâtă.

Este adevărat că în materia drepturilor consumatorului normele care reglementează competența teritorială a instanței de judecată sunt norme de ordine publică, însă, în prezenta cauză, instanța a apreciat că nu sunt incidente prevederile art. 121 C. proc. civ., care reglementează un caz de competență teritorială exclusivă, respectiv ipoteza formulării unei cereri de către un profesionist împotriva unui consumator.

În acest sens, potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori, instața a reținut că prin consumator se înțelege orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociații, care, în temeiul unui contract care intră sub incidența prezentei legi, acționează în scopuri din afara activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale.

Totodată, potrivit art. 3 alin. (2) C. civ., sunt considerați profesioniști toți cei care exploatează o întreprindere, alin. (3) al aceluiași articol definind noțiunea de "exploatare a unei întreprinderi" drept exercitarea sistematică, de către una sau mai multe persoane, a unei activități organizate ce constă în producerea, administrarea ori înstrăinarea de bunuri sau în prestarea de servicii, indiferent dacă are sau nu un scop lucrativ.

Prin urmare, nu se poate considera că o societate (fostă comercială), cum este pârâta B. S.R.L. din prezenta cauză, este un consumator în sensul legislației din materia protecției consumatorilor, a cărei rațiune este aceea de a proteja persoanele fizice în considerarea vulnerabilității acestora în raporturile contractuale cu profesioniștii. Or, atunci când raporturile contractuale există între doi profesioniști, cum este și cazul în speță, rațiunea aplicării respectivei protecții nu mai subzistă, din moment ce și societatea beneficiară a contractului de prestări servicii acționează în cadrul activității sale comerciale.

În plus, art. 121 C. proc. civ. face referire doar la domiciliul consumatorului, nu și la sediul acestuia. Aceasta din urmă reprezintă un atribut exclusiv al persoanei juridice, nu și al persoanei fizice, fiind, astfel, în prezența unui un argument suplimentar în susținerea raționamentului cum că legiuitorul nu a înțeles să includă și societățile în noțiunea de consumator.

Astfel, a apreciat că Judecătoria Călărași, sesizată de către reclamantă cu soluționarea prezentei cauze, în lipsa invocării de către pârâtă a excepției necompetenței teritoriale de ordine privată, în baza art. 130 alin. (3) C. proc. civ., nu avea posibilitatea invocării din oficiu a respectivei excepții, aceasta devenind competentă teritorial prin neinvocarea în termen a excepției teritoriale de ordine privată de către pârâtă.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la 9 octombrie 2024.

Analizând actele și lucrările dosarului în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte reține următoarele:

Reclamanta A. S.A. a învestit Judecătoria Călărași, cu o cerere cu valoare redusă.

Potrivit art. 1028 C. proc. civ., competența de a soluționa cererea cu valoare redusă în primă instanță aparține judecătoriei, iar competența teritorială se stabilește potrivit dreptului comun.

Întrucât litigiul are ca obiect o acțiune în răspundere civilă contractuală, sunt incidente dispozițiile art. 107, respectiv cele ale art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.

Se impune a se mai arăta că, potrivit art. 129 alin. (2) C. proc. civ., "Necompetența este de ordine publică: 1) în cazul încălcării competenței generale, când procesul nu este de competența instanțelor judecătorești; 2) în cazul încălcării competenței materiale, când procesul este de competența unei instanțe de alt grad sau de competența unei alte secții sau altui complet specializat; 3) în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura", alin. (3) al aceluiași articol, stipulând că "În toate celelalte cazuri, necompetența este de ordine privată".

Totodată, conform art. 130 alin. (3) din C. proc. civ., "Necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii".

Astfel, una dintre caracteristicile competenței de ordine privată o reprezintă împrejurarea că nu poate fi invocată din oficiu de către instanța învestită cu soluționarea cauzei, textul legal fiind imperativ în ceea ce privește persoana care poate sesiza această neregularitate.

Prin urmare, în situația în care reclamantul învestește cu soluționarea unei cereri o instanță necompetentă teritorial, iar în speță nu sunt incidente norme de competență exclusivă, de ordine publică, necompetența teritorială relativă poate fi invocată numai de pârât, nu și de instanță din oficiu.

Înalta Curte reține că pârâta nu a invocat excepția necompetenței teritoriale de ordine privată a instanței inițial învestită, astfel cum prevede art. 130 alin. (3) din C. proc. civ.

Prin neinvocarea necompetenței teritoriale în condițiile art. 130 alin. (3) din C. proc. civ., ulterior acestui moment, Judecătoria Călărași nu își mai putea declina competența.

În acest sens, Înalta Curte mai reține și decizia obligatorie nr. 31/2019 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii.

Totodată, în speța dedusă judecății, nu sunt incidente dispozițiile art. 121 C. proc. civ., potrivit cărora cererile formulate de un profesionist împotriva unui consumator pot fi introduse numai la instanța domiciliului consumatorului.

Conform dispozițiilor art. 2. pct. 2 din Ordonanța nr. 21/1992, prin consumator se înțelege " (...) orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociații, care acționează în scopuri din afara activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale", or în cauză, pârâta este un profesionist.

Așa fiind, în raport de considerentele expuse, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Călărași, căreia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Călărași.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 30 octombrie 2024.