ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1962/2024

Ședința publică din data de 30 octombrie 2024

Asupra conflictului negativ de competență de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Teleorman sub nr. x/2023, la data de 27.11.2023, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții AGENȚIA PENTRU PLĂȚI ȘI INSPECȚIE SOCIALĂ DÂMBOVIȚA, ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE și TRIBUNALUL PRAHOVA a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, în principal, să se dispună:

Obligarea pârâtului TRIBUNALUL PRAHOVA să calculeze indemnizația lunară aferentă concediului de creștere a copilului (11.03.2019-19.10.2020), prin includerea în baza de calcul a veniturilor la care era îndreptățită conform sentinței civile nr. 1718/08.09.2020, pronunțate de Tribunalul Prahova, secția I civilă, definitivă prin decizia civilă nr. 146/28.01.2021 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă, precum și conform deciziei nr. 528/21.12.2021 a președintelui Curții de Apel Ploiești, precum și indemnizația de maternitate de care a beneficiat în perioada 05.11.2018 - 11.03.2019 și să procedeze la plata acestor din urmă sume care vor fi actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală penalizatoare de la scadență.

Obligarea pârâtei AGENȚIA PENTRU PLĂȚI ȘI INSPECȚIE SOCIALĂ DÂMBOVIȚA la plata diferenței de indemnizație creștere copil, rezultată în urma recalculării, pentru intervalul 11.03.2019 până în 19.10.2020, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație și dobânda legală penalizatoare de la scadență.

În subsidiar, obligarea pârâților ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE și TRIBUNALUL PRAHOVA să plătească sumele reprezentând diferența dintre indemnizația de creștere copil efectiv încasată și indemnizația cuvenită în urma recalculării, pentru intervalul 11.03.2019 - 19.10.2020, precum și sumele reprezentând diferența dintre indemnizația de maternitate efectiv încasată și indemnizația de maternitate cuvenită în urma recalculării pentru perioada 05.11.2018 -11.03.2019, cu titlul de despăgubiri (daune compensatorii), sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală penalizatoare de la scadență până la plata efectivă.

Prin sentința civilă nr. 233 din 11 aprilie 2024, Tribunalul Teleorman, secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale și contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița.

Pentru a hotărî astfel, instanța a arătat că, în materia conflictelor de muncă, competența teritorială are un caracter de ordine publică.

Conform prevederilor art. 266 din Codul muncii (republicat): "Jurisdicția muncii are ca obiect soluționarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum și a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod".

A mai reținut instanța că, potrivit prevederilor art. 231 din Codul muncii (republicat) "conflictele de muncă sunt conflictele dintre salariați și angajatori privind interesele cu caracter economic, profesional sau social ori rezultate din desfășurarea raporturilor de muncă", iar acțiunea formulată în prezenta cauză are ca obiect un conflict de muncă în sensul prevederilor legale menționate.

În conformitate cu prevederile art. 269 alin. (2) din Codul muncii (republicat), cererile referitoare la conflicte de muncă se adresează instanței competente, în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul, reședința ori, după caz, sediul.

Instanța a reținut că reclamanta are domiciliul în comuna Răzvad, sat Valea Voievozilor, județ Dâmbovița, astfel cum rezultă din petitul cererii de chemare în judecată și copia CI din dosar, neavând importanță sediul persoanei juridice care este reprezentant convențional al reclamantului și nici sediul pârâtului din cauză, astfel că, în raport cu dispozițiile legale invocate, instanța a admis excepția invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare în favoarea Tribunalului Dâmbovița.

Prin sentința civilă nr. 1618 din 12 septembrie 2024, Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Teleorman; a constatat ivit conflict negativ de competență, a suspendat din oficiu judecata cauzei și a înaintat prezentul dosar Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru soluționarea conflictului de competență ivit.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Dâmbovița a reținut că, potrivit art. 129 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., competența este de ordine publică în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura.

Totodată, conform art. 130 alin. (2) din C. proc. civ., necompetența teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.

În vederea soluționării excepției invocate, ca situație de fapt, instanța a reținut că, astfel cum reiese din adeverința nr. x/10.09.2024, emisă de Tribunalul Dâmbovița, reclamanta este încadrată în funcția de grefier la această instanță.

În raport de calitatea reclamantei, sunt incidente dispozițiile art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., în sensul că, dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea, alin. (3) al aceluiași articol dispunând în sensul că prevederile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor.

A arătat instanța că, din economia textului, rezultă că, în ipoteza în care are calitatea de reclamant un grefier care își desfășoară activitatea la o instanță care ar fi competentă să soluționeze cauza, acesta trebuie să sesizeze una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care acesta își desfășoară activitatea.

Or, în prezenta cauză se regăsește tocmai această situație, context în care, reclamanta nu putea sesiza chiar Tribunalul Dâmbovița, instanță la care aceasta este încadrată în funcția de grefier.

În consecință, Tribunalul Teleorman, instanță de același grad, aflată în circumscripția Curții de Apel București, învecinată cu Curtea de Apel Ploiești este competent să soluționeze prezenta cauză.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la 4 octombrie 2024.

Analizând actele și lucrările dosarului în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte reține următoarele:

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține cu titlu prealabil că, în prezenta cauză, este aplicabil C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, întrucât acțiunea a fost introdusă ulterior intrării în vigoare a acestei legi.

De asemenea, instanța supremă reține că reclamanta are calitatea de grefier în cadrul Tribunalului Dâmbovița, astfel cum reiese din actele dosarului.

Potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018:

"Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea", iar potrivit alin. (2) al aceluiași text legal:

"În cazul cererii introduse împotriva unui judecător care ar fi de competența instanței la care acesta își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii".

Totodată, conform art. 127 alin. (2)

1

C. proc. civ.:

"Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în ipoteza în care o instanță de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz", iar alin. (3) statuează că dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor.

Articolul 127 C. proc. civ. este o normă specială de competență care se aplică atunci când reclamantul este o persoană care își desfășoară activitatea în justiție, ca judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier și care impune, atunci când acțiunea este de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, să sesizeze una din instanțele judecătorești de același grad, aflată în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea. Rațiunea acestui text de lege se regăsește în imperativul asigurării aparenței de imparțialitate a instanței.

Dispozițiile alin. (3) al art. 127 C. proc. civ. sunt, așadar, norme de ordine publică în ceea ce privește necompetența instanțelor din raza teritorială a curții de apel unde se află și instanța la care funcționează grefierul care are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia. Așa fiind, acesta este obligat să sesizeze una dintre instanțele arătate în text.

Altfel spus, prevederile legale evocate instituie un caz de necompetență teritorială absolută a instanței la care își desfășoară activitatea grefierul care are calitatea de reclamant, precum și o prorogare legală de competență teritorială în favoarea uneia dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea grefierul reclamant, calitate pe care acesta trebuie să o întrunească la momentul sesizării instanței.

Având în vedere că Tribunalul Teleorman este instanță aflată în circumscripția Curții de Apel București, învecinată Curții de Apel Ploiești, este competent teritorial să soluționeze cererea de chemare în judecată.

Având în vedere considerentele anterior expuse, în temeiul art. 135 alin. (2) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Teleorman, secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale și contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Teleorman, secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale și contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 30 octombrie 2024.