ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1784/2024

Ședința publică din data de 10 octombrie 2024

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița la 28.09.2023, sub nr. x/2023, reclamantele A., B., C., D., E., F., G. și H. le-au chemat în judecată pe pârâtele Înalta Curte de Casație și Justiție și Curtea de Apel București, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună:

La 27.10.2023, pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantelor cu privire la capătul de cerere privind obligarea pârâtei Înalta Curte de Casație și Justiție, în calitate de ordonator principal de credite, la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale stabilite prin Deciziile nr. 490/24042023 și nr. 589/15.05.2023 ale Președintelui Curții de Apel București, iar pe fond, a solicitat respingerea capătului de cerere privind alocarea fondurilor, ca neîntemeiat.

La termenul de judecată din 12.03.2024, instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Dâmbovița și a rămas în pronunțare asupra excepției invocate.

Prin sentința nr. 430/12.03.2024, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă a fost admisă excepția de necompetență teritorială a acestei instanțe și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalul Gorj.

Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul Dâmbovița a reținut, în esență, că reclamanții au calitatea de personal auxiliar de specialitate în cadrul Curții de Apel București, fapt ce ar fi putut atrage incidența dispozițiilor art. 127 alin. (1) C. proc. civ., aplicat corespunzător în baza art. 127 alin. (3) C. proc. civ.

Însă, a reținut că, în cauză, aceste dispoziții nu au aplicabilitate, întrucât nu toate instanțele competente teritorial - cele de la domiciliile reclamanților - Tribunalul București, Tribunalul Giurgiu și Tribunalul Gorj, sunt dintre cele avute în vedere de prevederile art. 127 alin. (1) C. proc. civ.

Drept urmare, instanța a constatat că Tribunalul Dâmbovița nu este competent teritorial să judece prezenta cauză, având în vedere faptul că locul menționat de art. 269 alin. (2) Codul muncii nu se află în circumscripția acestei instanțe, fiind posibilă trimiterea cauzei la una dintre instanțele competente potrivit textului menționat, fără a se aduce atingere prevederilor art. 127 C. proc. civ.

Urmare a declinării, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalul Gorj, sub nr. x/2023.

Prin sentința civilă nr. 1548/2024 din 11 iunie 2024, pronunțată de Tribunalul Gorj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, s-a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe, invocată din oficiu și s-a declinat în favoarea Tribunalului Dâmbovița competența de soluționare a cauzei. Totodată, s-a constatat ivit un conflict negativ de competență între Tribunalul Gorj și Tribunalul Dâmbovița, s-a suspendat din oficiu orice altă procedură cu privire la prezenta cauză și s-a înaintat dosarul instanței în drept să hotărască asupra conflictului, și anume Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că, potrivit alin. (3) al art. 269 din Codul Muncii, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de C. proc. civ. pentru coparticiparea procesuală activă, cererea poate fi formulată la instanța competentă pentru oricare dintre reclamanți.

Totodată, având în vedere că reclamantele sunt angajate ale Curții de Apel București și totodată, că pretențiile deduse judecății sunt formulate în contradictoriu cu pârâta Curtea de Apel București, instanța a constatat că sunt incidente în cauză prevederile art. 127 alin. (1)-(3) din C. proc. civ.

Astfel, în temeiul art. 127 alin. (1) și alin. (2) și alin. (2)

1

C. proc. civ., reclamantele trebuiau să sesizeze una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța pârâtă.

Or, a constatat că Tribunalul Gorj, nu se află în circumscripția unei curți de apel vecină Curții de apel București, ci Tribunalul Dâmbovița, sesizat de reclamante prin acțiunea de față.

Înalta Curte, asupra conflictului negativ de competență, constată și reține următoarele:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că cele două instanțe - Tribunalul Gorj și Tribunalul Dâmbovița - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluționarea prezentului conflict negativ de competență prin emiterea regulatorului de competență.

Înalta Curte subliniază că în prezenta cauză este aplicabil C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, întrucât acțiunea a fost introdusă ulterior intrării în vigoare a acestei legi.

Se constată că, în litigiile de muncă în care reclamant este angajatul, competența este alternativă în favoarea instanței de la locul de muncă sau a instanței de la domiciliul reclamantului.

Înalta Curte mai reține și că, potrivit art. 275 din Codul muncii, dispozițiile din Legea nr. 53/2003 referitoare la procedura de soluționare a conflictelor individuale de muncă se completează în mod corespunzător cu prevederile C. proc. civ.

Din interpretarea coroborată a prevederilor art. 269 din Codul muncii cu cele ale art. 116 C. proc. civ., rezultă că, în cazul cererilor de chemare în judecată având ca obiect conflicte de muncă, reclamantul are dreptul la alegere între instanța de la locul unde își are domiciliul și cea de la locul său de muncă, opțiunea reclamantului exercitându-se la momentul sesizării instanței.

Potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018:

"dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea", iar potrivit alin. (2) al aceluiași text legal:

"în cazul în care cererea se introduce împotriva unui judecător care ar fi de competența instanței la care acesta își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii".

Totodată, conform art. 127 alin. (2)

1

C. proc. civ.:

"dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în ipoteza în care o instanță de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz", iar potrivit alin. (3) al aceluiași articol, "dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor".

Se reține că Legea nr. 310/2018 a modificat dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. prin extinderea sferei de aplicare a textului legal, în sensul că este incidentă "competența exclusivă" nu numai atunci când magistratul are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea, ci și atunci când cererea este de competența unei instanțe inferioare celei la care magistratul își desfășoară activitatea.

În speță, reclamantele au calitatea de personal auxiliar de specialitate la Curtea de Apel București, iar competența aparține, potrivit art. 269 alin. (2) Codul muncii, instanței competente în a cărei circumscripție reclamantele își au locul de muncă, respectiv Tribunalului București.

Având în vedere că reclamantele își desfășoară activitatea la instanța superioară instanței competente să soluționeze cauza, anume la Curtea de Apel București, în speță sunt incidente dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ., situație în raport de care reclamantele sunt obligate să introducă cererea de chemare în judecată la o instanță de același grad din raza unei curți de apel învecinate Curții de Apel București.

Reclamantele au învestit Tribunalul Dâmbovița cu soluționarea cauzei, instanță aflată în circumscripția Curții de Apel Ploiești, aflată în vecinătatea Curții de Apel București.

Așa fiind, instanța supremă constată că acestea și-au manifestat opțiunea, în condițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ., determinând astfel competența teritorială în soluționarea cererii de chemare în judecată.

Având în vedere considerentele anterior expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., competența de soluționare a litigiului va fi stabilită în favoarea Tribunalului Dâmbovița.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 octombrie 2024.