ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1851/2024

Ședința publică din data de 15 octombrie 2024

Asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei:

Prin cererea înregistrată la data de 23.01.2024, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta B. S.R.L., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea acesteia la plata sumei de 4368,86 RON, reprezentând contravaloarea facturilor neachitate, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate prevederile art. 1025-1032 C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 412 din data de 11.03.2024, Judecătoria Găești a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A. S.R.L. și pe pârâta B. S.R.L., în favoarea Judecătoriei Sector 1 București.

Pentru a pronunța această hotărâre Judecătoria Găești a reținut aplicabile în speță dispozițiile art. 121 și art. 126 alin. (2) C. proc. civ., apreciind că părțile au convenit ca instanța competentă să soluționeze litigiile între părți să fie Judecătoria Sector 1 București.

Învestit cu soluționarea cauzei după declinare, Judecătoria Sector 1 București a pronunțat sentința civilă nr. 5242 din data de 26.06.2024, prin care a admis excepția necompetenței teritoriale, invocate din oficiu, și a declinat compentența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Găesti.

În motivare, s-a reținut aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art. 107 alin. (1) C. proc. civ. și ale art. 116 C. proc. civ., reclamantul având posibilitatea de a alege între Judecătoria Sectorului 1 București și Judecătoria Găești, instanțe deopotrivă competente, iar situația neinvocării în termen a excepției de necompetență, de către pârât, a avut drept efect consolidarea competenței instanței inițial sesizate, în condițiile operării unei prorogări legale de competență sui-generis.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la prezentul conflict negativ de competență:

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară reciproc necompetente a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) și (4) din C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență și va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Găești, pentru următoarele considerente:

Dispozițiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competență atunci când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță învestită își declină la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente.

În cauză, obiectul regulatorului de competență îl reprezintă stabilirea competenței teritoriale a instanței de judecată.

Astfel, Înalta Curte constată că a fost declinată reciproc competența de soluționare a cauzei între Judecătoria Găești și Judecătoria Sectorului 1 București, prima instanță reținând că sunt aplicabile dispozițiile art. 121 și art. 126 alin. (2) C. proc. civ., în timp ce Judecătoria Sectorului 1 București a stabilit competența de soluționare a pricinii prin raportare la dispozițiile art. 107 alin. (1) C. proc. civ. și ale art. 116 C. proc. civ.

Obiectul prezentului litigiu îl reprezintă cererea cu valoare redusă întemeiată pe dispozițiile art. 1026 și următoarele C. proc. civ., prin care societatea reclamantă A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta B. S.R.L., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea acesteia la plata sumei de 4.368,86 RON, reprezentând contravaloarea facturilor neachitate, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

În cauză, prima instanță de conflict a reținut incidența normei de competență exclusivă prevăzută la art. 121 C. proc. civ., conform căreia cererile formulate de un profesionist împotriva unui consumator pot fi introduse numai la instanța domiciliului consumatorului.

Sub un prim aspect, cu privire la momentul procesual până la care partea îndreptățită poate invoca încălcarea competenței teritoriale, art. 130 alin. (2) C. proc. civ. prevede că:

"necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii", iar alin. (3) al aceluiași articol stabilește că:

"necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii."

De asemenea, Înalta Curte constată că litigiul de față opune doi profesioniști, între care s-au desfășurat relații comerciale în temeiul cărora societatea creditoare a vândut către societatea debitoare produse non alcoolice, părțile convenind ca instanța competentă să soluționeze litigiile ivite între aceștia să fie Judecătoria Sector 1 București.

Potrivit art. 126 alin. (1) din C. proc. civ., "părțile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, și prin declarație verbală în fața instanței ca procesele privitoare la bunuri și la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanțe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competență este exclusivă".

Din perspectiva reglementării procesual civile, clauza atributivă supusă analizei este validă, litigiul părților având drept cauză răspunderea contractuală și nefiind incidente normele de competență teritorială exclusivă reglementate în art. 117-121 din C. proc. civ.

În consecință, ipoteza de excludere prevăzută de art. 126 alin. (2) C. proc. civ. nu poate fi reținută la verificarea competenței teritoriale, din moment ce procesul inițiat nu are natura unui litigiu în materia protecției consumatorilor.

Totodată, părțile nu au contestat această convenție și nici înscrisul sub semnătură privată care o materializează, sens în care Înalta Curte constată că dispozițiile art. 126 alin. (1) C. proc. civ. sunt pe deplin incidente în cauză, cerințele aplicării lui fiind îndeplinite.

Conform art. 2 din O.G. nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor, consumator este orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociații, care acționează în scopuri din afara activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale. Or, în cauză, acțiunea nu este promovată împotriva unei persoane fizice, ci împotriva unei societăți care are calitatea de profesionist, conform art. 3 alin. (2) și alin. (3) C. civ.

În materia competenței teritoriale, regula generală de drept comun este instituită de art. 107 din C. proc. civ., conform căruia:

"cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel".

În conformitate cu prevederile art. 130 C. proc. civ., excepția necompetenței se invocă în mod diferit, în funcție de forma necompetenței, respectiv de caracterul de ordine publică sau privată al normei de competență încălcate.

Necompetența este de ordine publică în situațiile expres prevăzute de art. 129 alin. (2) C. proc. civ., respectiv în cazul în care sunt încălcate normele privind competența generală a instanțelor judecătorești, când procesul nu este de competența instanțelor judecătorești, în cazul încălcării competenței materiale, când procesul este de competența unei instanțe de alt grad sau de competența unei alte secții sau altui complet specializat, precum și în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura.

În toate celelalte cazuri, art. 129 alin. (3) C. proc. civ. prevede că necompetența este de ordine privată.

Așadar, cu excepția situațiilor expres prevăzute de lege, normele de competență teritorială sunt norme juridice de ordine privată, de la care părțile pot deroga.

Totodată, potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ.:

"necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii", iar alin. (3) al aceluiași articol prevede că:

"necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii."

Din interpretarea textului de lege anterior redat rezultă că, atât timp cât excepția nu a fost invocată în condițiile prevăzute de art. 130 C. proc. civ., soluționarea cauzei rămâne dobândită instanței pe rolul căreia se află înregistrată și aceasta rămâne competentă teritorial a o soluționa, nemaiputându-se dezinvesti, chiar dacă, potrivit legii, cauza ar intra în competența teritorială a altei instanțe.

Astfel, instanța sesizată rămâne competentă să judece litigiul, ca urmare a decăderii pârâtului din dreptul de a invoca o excepție relativă, excepție pe care, potrivit textului de lege anterior redat, instanța nu are dreptul să o invoce din oficiu.

În speță, așa cum reiese din actele dosarului, pârâta nu a invocat excepția relativă de necompetență teritorială și nu s-a prevalat de dispozițiile art. 12 din contractul de vânzare cumpărare de băuturi alcoolice nr. x din data de 06.06.2023, care reglementează legea aplicabilă și soluționarea disputelor între părți, respectiv "Contractul este guvernat de legea română, iar eventualele neînțelegeri apărute între părți pe parcursul derulării prezentului contract vor fi soluționate pe cale amiabilă în termen de cel mult 45 zile calendaristice de la intervenția neînțelegerii, iar în cazul în care părțile nu se înțeleg, cauza va fi deferită instanțelor judecătorești competente general și material cu sediul în București. În cazul în care din punct de vedere material competența aparține judecătoriei, ca prima instanță, litigiile vor fi deduse spre soluționare Judecătoriei Sectorului 1 București", context în care, față de prevederile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., nici Judecătoria Găești nu o putea invoca.

În consecință, în raport de considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (2) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea primei instanței învestite, respectiv în favoarea Judecătoriei Găești.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Găești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 octombrie 2024.