ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 15.10.2024

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1850/2024

HOTĂRÂRE
15.10.2024
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1850/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 15 octombrie 2024

Asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 15.09.2023, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtul B., pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 35.000 RON, dată cu titlu de împrumut de către reclamantă în data de 02.03.2023, actualizată cu rata inflației și cu dobânda legală B.N.R., începând cu data scadentă și până la restituirea integrală a sumei împrumutate, precum și a cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate prevederile art. 1270, art. 1349 și următoarele, art. 1381, art. 1386, art. 1516 și următoarele, art. 1527, art. 1530 și următoarele, art. 2158 și următoarele C. civ.

Prin sentința civilă nr. 458 din data de 14.05.2024, Judecătoria Roșiori de Vede a admis excepția necompetenței teritoriale exclusive, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. și pe pârâtul B., în favoarea Judecătoriei Caracal.

Pentru a pronunța această hotărâre Judecătoria Roșiorii de Vede a reținut că situației juridice invocate prin acțiune îi sunt incidente regulile generale ce guvernează competența, art. 1016 C. proc. civ., dar și dispozițiile art. 107 C. proc. civ., care arată că cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul.

Având în vedere domiciliul pârâtului situat în comuna Gostavățu, județul Olt, Judecătoria Roșiorii de Vede a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Caracal.

Învestită cu soluționarea cauzei după declinare, Judecătoria Caracal a pronunțat sentința civilă nr. 1143 din data de 04.07.2024, prin care a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Roșiori de Vede.

În motivare, s-a reținut incidența dispozițiilor art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ., coroborate cu art. 116 C. proc. civ., apreciind că reclamanta, în mod judicios a ales să introducă cererea de emitere a unei ordonanțe de plată la Judecătoria Roșiori de Vede, instanță ce este situată în circumscripția Curții de Apel București, instanță egală în grad Judecătoriei Caracal, care ar fi fost competentă să judece cauza.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară reciproc necompetente a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) și (4) din C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență și va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Roșiori de Vede, pentru următoarele considerente:

Dispozițiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ., prevăd că există conflict negativ de competență atunci când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță învestită își declină la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente.

În cauză, obiectul regulatorului de competență îl reprezintă stabilirea competenței teritoriale a instanței de judecată.

Astfel, Înalta Curte constată că a fost declinată reciproc competența de soluționare a cauzei între Judecătoria Roșiorii de Vede și Judecătoria Caracal, prima instanță reținând că sunt aplicabile dispozițiile art. 1016 C. proc. civ. și art. 107 C. proc. civ., în timp ce Judecătoria Caracal a stabilit competența de soluționare a pricinii prin raportare la dispozițiile art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ., coroborate cu art. 116 C. proc. civ.

Delimitarea atribuțiilor instanțelor se realizează în cadrul celor două forme ale competenței, materială și teritorială.

În ceea ce privește competența teritorială, respectiv delimitarea competenței între instanțe de același grad, C. proc. civ. cuprinde norme cu caracter dispozitiv și norme cu caracter imperativ.

În principiu, normele de competență teritorială sunt norme juridice de ordine privată, cu excepția situațiilor în care au fost instituite norme de competență teritorială exclusivă, de ordine publică.

Înalta Curte reține că instanțele au fost învestite cu un litigiu având ca obiect ordonanță de plată, prin cererea de chemare în judecată formulată reclamanta solicitând obligarea pârâtului la restituirea sumei împrumutate în cuantum de 35.000 RON, actualizate cu rata inflației și cu dobânda legală B.N.R., începând cu data scadentă și până la restituirea integrală a sumei împrumutate, precum și a cheltuielilor de judecată.

Prin urmare, competența de soluționare a cauzei se determină în considerarea faptului că reclamanta a învestit instanța cu o acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 1014 C. proc. civ., cu privire la procedura ordonanței de plată.

Potrivit dispozițiilor art. 1016 C. proc. civ., dacă debitorul nu plătește în termenul prevăzut la art. 1015 alin. (1), creditorul poate introduce cererea privind ordonanța de plată la instanța competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanță.

Regula generală de drept comun în materia competenței teritoriale este instituită de art. 107 C. proc. civ., care prevede că:

"Cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel."

Totodată, potrivit art. 130 alin. (3) C. proc. civ.:

"Necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii".

Așadar, potrivit textului legal evocat, instanța judecătorească nu este îndreptățită să își decline din oficiu competența, ci numai dacă o atare excepție a fost invocată de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.

Or, în cauză, excepția de necompetență teritorială a fost invocată din oficiu chiar de către Judecătoria Roșiori de Vede, fără a fi invocată de către pârât prin întâmpinare. Prin urmare, a fost invocată cu nerespectarea normei imperative prevăzute de textul art. 130 alin. (3) C. proc. civ.

Totodată, potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018:

"dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea" iar potrivit alin. (3) al aceluiași text legal:

"dispozițiile alin. (1)...se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor".

Având în vedere că reclamanta își desfășoară activitatea la instanța competentă să soluționeze cauza, fiind grefier la Judecătoria Caracal, în speță sunt incidente dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ., reclamanta în mod legal investind cu soluționarea cauzei Judecătoria Roșiori de Vede, ca instanță aleasă de reclamantă dintre instanțele de același grad aflate în circumscripția curții de apel învecinate cu curtea de apel la care își desfășoară activitatea.

Cum Judecătoria Caracal se află în circumscripția Curții de Apel Craiova, iar Judecătoria Roșiori de Vede, se află în circumscripția Curții de Apel București, cele două curți de apel fiind învecinate, rezultă că este corectă alegerea reclamantei prin introducerea cererii la Judecătoria Roșiori de Vede.

Prin alegerea exprimată de reclamantă la momentul promovării acțiunii, coroborată cu neinvocarea excepției de necompetență teritorială de către pârât, în conformitate cu dispozițiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., Judecătoria Roșiori de Vede, inițial învestită, a devenit în mod exclusiv competentă să judece prezentul litigiu.

În consecință, în raport de considerentele expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, în speță, competența de soluționare a cauzei revine Judecătoriei Roșiori de Vede, așa încât, văzând prevederile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe.

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Roșiori de Vede.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 octombrie 2024.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2023-06-13
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1127/2023
Ședința publică din data de 13 iunie 2023 asupra conflictului de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea cu valoare redusă înregistrată pe rolul Judecătoriei Roșiori de Ve
ÎCCJ 2024-11-19
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2584/2024
Ședința publică din data de 19 noiembrie 2024 Asupra conflictului negativ de competență: I. Circumstanțele cauzei: 1. Obiectul cererii deduse judecății: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Roșiori de Vede sub nr. x/2024, credito
ÎCCJ 2025-12-02
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2209/2025
a apreciat că debitorul are calitatea de consumator, iar creditoarea pe cea de profesionist. În acest sens, a dispus declinarea cauzei către Judecătoria Tulcea în circumscripția căruia figura domiciliul pârâtului. 2.2. Învestită cu soluțion
ÎCCJ 2024-10-31
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2406/2024
Ședința publică din data de 31 octombrie 2024 Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată: 1. Obiectul cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Brașov la 24 mai 2023, reclamanta A. a solicitat obligarea pârâ
ÎCCJ 2025-03-06
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 641/2025
Deliberând asupra conflictului de competență, reține următoarele: I. Obiectul cauzei: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Buzău la 27 februarie 2024, reclamantele au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul
Sursă