ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1848/2024
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1848/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)
Ședința publică din data de 15 octombrie 2024
Asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei:
Obiectul cauzei:
Prin cererea înregistrată la data de 17.02.2023 pe rolul Judecătoriei Beclean, reclamanta A. S.A. a solicitat obligarea pârâtei B. la plata sumei de 230,3 RON reprezentând contravaloarea facturilor scadente și neachitate, 326 RON reprezentând contravaloare discount-ului acordat la achiziționarea a două telefoane mobile C.,600 RON reprezentând contravaloare taxă activare (2x50 RON) și utilizare rețea Optim Nelimitat (2 x 250 RON), 300 RON contravaloare taxă activare (100 RON + 50 RON) și instalare serviciu de internet și cablu tv (100 RON + 50 RON), suma de 1.186,4 RON contravaloare Ont și penalități contractuale în cuantum de 0,2% pe zi, calculate din cea de-a zecea zi a lunii următoare și până la plata efectivă a acestora (contravaloare calculată la cursul BNR din data de 05.01.2023/1 euro = 4,945lei); cu cheltuieli de judecată.
În drept, au fost invocate prevederile art. 1.026-1.033 C. proc. civ., art. 969 și următoarele, art. 1270 C. civ., precum și pe prevederile contractului de furnizare servicii și actelor adiționale încheiate.
Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență.
Prin sentința civilă nr. 1140 din data de 23.06.2023, Judecătoria Beclean a admis excepția necompetenței teritoriale exclusive a Judecătoriei Beclean, în soluționarea cererii cu valoare redusă, invocată de instanță din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. S.A. și pârâta B., în favoarea Judecătoriei Caransebeș.
Pentru a pronunța această hotărâre Judecătoria Beclean a reținut incidența în cauză a dispozițiilor art. 107 și art. 121 C. proc. civ. și faptul că procedura de citare cu pârâta s-a îndeplinit la adresa de domiciliu indicată de reclamantă la data formulării cererii (05.01.2023), respectiv în localitatea Virciorova, comuna Bolvașnița, nr. 208, județ Caraș-Severin, localitate aflată în circumscripția Judecătoriei Caransebeș.
Învestită cu soluționarea cauzei după declinare, Judecătoria Caransebeș a pronunțat sentința civilă nr. 1965 din data de 04.06.2024, prin care a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Beclean.
În motivare, s-a reținut incidența în cauză a dispozițiilor art. 121, art. 126 C. proc. civ. și calitatea de profesionist și consumator a părților, concluzionând-se, în raport de verificările efectuate în baza de date DEPABD, că pârâta figurează cu domiciliul în jud. Bistrița - Năsăud, localitate care se află în circumscripția Judecătoriei Beclean.
II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la prezentul conflict negativ de competență:
Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară reciproc necompetente a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) și (4) din C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență și va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Beclean, pentru următoarele considerente:
Dispozițiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competență atunci când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță învestită își declină la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente.
În cauză, obiectul regulatorului de competență îl reprezintă stabilirea competenței teritoriale a instanței de judecată.
Astfel, Înalta Curte constată că a fost declinată reciproc competența de soluționare a cauzei între Judecătoria Beclean și Judecătoria Caransebeș, prima instanță reținând că sunt aplicabile dispozițiile art. 107 și 121 C. proc. civ., a stabilit competența de soluționare prin raportare la domiciliul în fapt al pârâtei, în timp ce Judecătoria Caransebeș a stabilit competența de soluționare a pricinii prin raportare la dispozițiile 121 și art. 126 C. proc. civ., conform domiciliului rezultat din verificările efectuate în baza de date DEPABD.
Obiectul prezentului litigiu îl reprezintă cererea cu valoare redusă întemeiată pe dispozițiile art. 1028 alin. (2) C. proc. civ., prin care reclamanta creditoare A. S.A. a solicitat obligarea pârâtei B. la plata sumei de 230,3 RON reprezentând contravaloarea facturilor scadente și neachitate, 326 RON reprezentând contravaloare discount-ului acordat la achiziționarea a două telefoane mobile C.,600 RON reprezentând contravaloare taxă activare (2x50 RON) și utilizare rețea Optim Nelimitat (2 x 250 RON), 300 RON contravaloare taxă activare (100 RON + 50 RON) și instalare serviciu de internet și cablu tv (100 RON + 50 RON), suma de 1.186,4 RON contravaloare Ont; și penalități contractuale în cuantum de 0,2% pe zi, calculate din cea de-a zecea zi a lunii următoare și până la plata efectivă a acestora (contravaloare calculată la cursul BNR din data de 05.01.2023/1 euro = 4,945lei); cu cheltuieli de judecată, în baza contractului de furnizare servicii nr. x încheiat între părți.
Înalta Curte constată că, în cauză, prima instanță de conflict a reținut incidența normei de competență exclusivă prevăzută la art. 121 C. proc. civ., conform căreia cererile formulate de un profesionist împotriva unui consumator pot fi introduse numai la instanța domiciliului consumatorului.
Potrivit art. 126 alin. (2) C. proc. civ., în litigiile din materia protecției drepturilor consumatorilor, precum și în alte cazuri prevăzute de lege, părțile pot conveni alegerea instanței competente, numai după nașterea dreptului la despăgubire, orice convenție contrară fiind considerată ca nescrisă.
Potrivit art. 3 alin. (2) și (3) C. civ., sunt considerați profesioniști toți cei care exploatează o întreprindere, activitate definită prin exercitarea sistematică de către una sau mai multe persoane a unei activități organizate ce constă în producerea, administrarea ori înstrăinarea de bunuri sau în prestarea de servicii, indiferent dacă are sau nu scop lucrativ.
De asemenea, potrivit art. 2 din O.G. nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor, consumatorul este orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociații, care acționează în scopuri din afara activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale.
Ambele instanțe de conflict au apreciat că părțile dețin calitatea de profesionist și respectiv consumator, elementul de divergență reprezentându-l domiciliul pârâtei, în raport de care se stabilește competența de soluționare a cauzei.
Este necesar a se identifica domiciliul pârâtei la data introducerii cererii de chemare în judecată, atât timp cât competența teritorială se determină în raport de datele cunoscute la acest moment, iar nu în raport de schimbările intervenite ulterior. Art. 107 alin. (2) C. proc. civ. prevede explicit că instanța rămâne competentă să judece procesul chiar dacă, ulterior sesizării, pârâtul își schimbă domiciliul.
În cauza de față, se constată că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul instanțelor la data de 17.02.2023, dată la care pârâta B. figura cu domiciliul cunoscut în jud. Bistrița-Năsăud, încă din data de 30.01.2023, astfel cum rezultă din interogarea bazei de date administrate de Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date.
Așadar, atât la data sesizării instanței, cât și în prezent, pârâta consumator figurează cu domiciliul cunoscut în comuna Chiochiș, jud. Bistrița-Năsăud, localitate aflată în raza de competență a Judecătoriei Beclean, astfel încât instanța inițial învestită este competentă din punct de vedere teritorial să soluționeze cauza.
Așa fiind, pentru toate argumentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Beclean.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Beclean.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 octombrie 2024.