ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1842/2024

Ședința publică din data de 15 octombrie 2024

Asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu, secția I civilă la 16.08.2023, sub nr. x/2024, în urma disjungerii din dosarul nr. x/2023 al aceleiași instanțe, prin încheierea din 12.02.2024, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J. în contradictoriu cu pârâții Înalta Curte de Casație și Justiție, Curtea de Apel București, Tribunalul București și cu citarea obligatorie a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, au solicitat obligarea pârâților la recunoașterea stării de discriminare din punct de vedere salarial în raport cu judecătorii din cadrul Tribunalului Vâlcea, ce beneficiază de o hotărâre judecătorească definitivă, prin care s-a dispus recalcularea drepturilor salariale începând cu data de 01.01.2018, cu valorificarea sporului de 25% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, a sporului de 5% de confidențialitate, obligarea pârâtului Tribunalului București la recalcularea drepturilor salariale ale reclamanților începând cu data de 01.01.2018, repararea prejudiciului produs reclamanților până la încetarea stării de discriminare, prin obligarea pârâtului Tribunalul București la plata diferențelor dintre sumele care s-au plătit efectiv și sumele care ar fi trebuit să se plătească prin acordarea sporului de 25% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, a sporului de 5% de confidențialitate și a sporului de 15% pentru condiții vătămătoare sau periculoase, începând cu data de 26.04.2018 la zi, dar și în continuare; obligarea pârâtului Tribunalul București la plata sumelor de bani reprezentând actualizarea cu indicele de inflație a drepturilor salariale ce fac obiectul prezentei cereri, la care se adaugă dobânda legală penalizatoare pentru executarea cu întârziere a acestor obligații de plată privind diferențele de drepturi salariate, calculate începând cu data scadenței plății acestor sume până la plata efectivă a sumelor solicitate.

Prin sentința civilă nr. 332 din data de 08.04.2024, Tribunalul Sibiu, secția I civilă a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța.

Pentru a pronunța această hotărâre Tribunalul Sibiu a reținut că, în cauză, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 269 alin. (2) Codul Muncii, în ceea ce privește alegerea instanței competente, deoarece dreptul de opțiune nu aparține reclamanților, raportat la faptul că dispozițiile art. 127 alin. (2) C. proc. civ. reglementează competența facultativă, fiind aplicabile dispozițiile de ordine publică cuprinse în art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ., care conțin o derogare de la normele de competență, reglementând o situație excepțională și având în vedere calitatea de magistrat, la data sesizării instanței, reclamanții au posibilitatea de a se adresa doar instanțelor învecinate curții de apel în care se află instanța pârâtă.

Învestit cu soluționarea cauzei după declinare, Tribunalul Constanța, secția I civilă a pronunțat sentința civilă nr. 2579 din data de 15.07.2024, prin care a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Sibiu.

În motivare, s-a reținut aplicabilitatea, în cauză, a dispozițiilor art. 269 alin. (3) din Codul muncii, coroborate cu art. 59 C. proc. civ., și faptul că excepția necompetenței teritoriale întemeiată pe dispozițiile art. 127 din C. proc. civ. nu putea fi invocată din oficiu de instanță, ci numai de către pârâți prin întâmpinare, premisă ce nu a fost realizată în cauză, sens în care competența s-a fixat definitiv în favoarea Tribunalului Sibiu.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la prezentul conflict negativ de competență:

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară reciproc necompetente a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) și (4) din C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență și va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Sibiu, pentru următoarele considerente:

Dispozițiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competență atunci când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță învestită își declină la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente.

În cauză, obiectul regulatorului de competență îl reprezintă stabilirea competenței teritoriale a instanței de judecată.

Astfel, Înalta Curte constată că a fost declinată reciproc competența de soluționare a cauzei între Tribunalul Sibiu, secția I civilă și Tribunalul Constanța, secția I civilă, prima instanță reținând că sunt aplicabile dispozițiile de ordine publică cuprinse în art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ., în timp ce Tribunalul Constanța a stabilit competența de soluționare a pricinii prin raportare la dispozițiile art. 269 alin. (3) din Codul muncii, coroborate cu art. 59 C. proc. civ.

Înalta Curte reține că instanțele au fost învestite cu o cerere de chemare în judecată având ca obiect pretenții salariale, formulată de mai multe persoane, care, la data înregistrării acțiunii, aveau calitatea de judecători în cadrul Tribunalului București.

Potrivit art. 269 alin. (2) Codul muncii, competența de soluționare a cererilor având ca obiect raporturi de muncă aparține tribunalului în circumscripția căruia reclamantul își are domiciliul, reședința sau locul de muncă. În cazul cererilor formulate de mai mulți reclamanți, alin. (3) al aceluiași articol instituie excepția conform căreia, dacă sunt îndeplinite condițiile coparticipării procesuale active, cererea poate fi formulată la instanța competentă pentru oricare dintre reclamanți.

Față de dispozițiile art. 59 C. proc. civ., se constată că pretențiile formulate de reclamanți în dosarul inițial nr. x/2023 sunt similare, aceștia având calitatea de magistrați și expunând aceleași motive de fapt și de drept în justificarea obiectului, astfel că este îndeplinită condiția existenței unei strânse legături între drepturile și obligațiile părților.

Instanța supremă are în vedere faptul că unul dintre reclamanții din dosarul nr. x/2023, respectiv reclamanta K., are domiciliul în circumscripția Tribunalului Sibiu, instanță mai întâi sesizată. Luarea măsurii disjungerii raporturilor juridice individuale nu putea să atragă și consecința pierderii competenței instanței inițial învestite, de la soluționarea acestora, pentru a se justifica măsura declinării dosarului la instanța reținută a fi cea învecinată curții de apel în a cărei rază de activitate se află instanța pârâtă, respectiv Tribunalul Constanța.

Așa fiind, în raport de considerentele expuse, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Sibiu, secția I civilă, ca instanță de la domiciliul unuia dintre reclamanți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Sibiu, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 octombrie 2024.