ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1521/2024

HOTĂRÂRE

18.09.2024

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2024
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1521/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 18 septembrie 2024

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 16 august 2023, pe rolul Tribunalului Sibiu, sub nr. x/2023, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD. și EE., în contradictoriu cu pârâții Înalta Curte de Casație și Justiție, Curtea de Apel București, Tribunalul București și cu citarea obligatorie a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, au solicitat obligarea pârâților la recunoașterea stării de discriminare din punct de vedere salarial în raport cu judecătorii din cadrul Tribunalului Vâlcea, ce beneficiază de o hotărâre judecătorească definitivă, prin care s-a dispus recalcularea drepturilor salariale începând cu data de 01.01.2018, cu valorificarea sporului de 25% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, a sporului de 5% de confidențialitate, obligarea pârâtului Tribunalului București la recalcularea drepturilor salariale ale reclamanților începând cu data de 01.01.2018, repararea prejudiciului produs reclamanților până la încetarea stării de discriminare, prin obligarea pârâtului Tribunalul București la plata diferențelor dintre suma care s-a plătit efectiv și suma care ar fi trebuit să se plătească prin acordarea sporului de 25% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, a sporului de 5% de confidențialitate și a sporului de 15% pentru condiții vătămătoare sau periculoase, începând cu data de 26.04.2018-la zi, dar și în continuare; obligarea pârâtului Tribunalul București la plata sumelor de bani reprezentând actualizarea cu indicele de inflație a drepturilor salariale ce fac obiectul prezentei cereri, la care se adaugă dobânda legală penalizatoare pentru executarea cu întârziere a acestor obligații de plată privind diferențele de drepturi salariale, calculate începând cu data scadenței plății acestor sume până la plata efectivă a sumelor solicitate.

Prin încheierea din 12.02.2024, la primul termen de judecată, instanța a dispus disjungerea cererii în patru dosare, 3 dosare a câte 10 reclamanți și un dosar având ca reclamant pe EE., cu domiciliul în municipiul Sibiu.

Reclamanții din prezenta cauză A., B., C., D., E., F., G., H., I., J. au rămas în dosarul cu numărul x/2023

Prin sentința civilă nr. 325/08.04.2024, pronunțată în dosarul nr. x/2023, Tribunalul Sibiu a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat judecarea cauzei, în favoarea Tribunalului Constanța.

În esență, Tribunalul Sibiu a reținut că în motivarea acțiunii, reclamanții precizează faptul că în intervalul arătat, au avut calitatea de judecători în cadrul Tribunalului București, funcție pe care o dețin și în prezent. A mai reținut că acțiunea dedusă judecății a fost înregistrată la Tribunalul Sibiu la data de 16.08.2023 și ca atare, nu sunt aplicabile cauzei dispozițiile art. 269 alin. (2) Codul Muncii, în ceea ce privește alegerea instanței competente, deoarece dreptul de opțiune nu aparține reclamanților, raportat la faptul că dispozițiile art. 127 alin. (2) C. proc. civ. reglementează competența facultativă.

În consecință, instanța a reținut că raportat la cadrul procesual stabilit de reclamanți, în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 269 din Codul Muncii referitoare la stabilirea competenței teritoriale de drept comun în materia conflictelor de muncă. Totodată, având în vedere dispozițiile de ordine publică cuprinse în art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ., care conțin o derogare de la normele de competență, reglementând o situație excepțională, și cum, în cauză, este îndeplinită condiția premisă, respectiv calitatea de magistrat al reclamanților la data sesizării instanței, tribunalul a constatat că în cauză sunt incidente aceste dispoziții.

A mai arătat Tribunalul Sibiu că legiuitorul a înțeles să restrângă instanțele la care se poate adresa reclamantul la acelea din circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea. Prin urmare, a reținut tribunalul, reclamanții nu au posibilitatea de a se adresa oricărei instanțe din țară, ci doar celor învecinate curții de apel în care se află instanța pârâtă. Având în vedere faptul că Tribunalul Sibiu nu se află în circumscripția uneia dintre curțile de apel învecinate cu Curtea de Apel București, instanța a admis excepția invocată și a trimis prezentul dosar spre competentă soluționare Tribunalului Constanța.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța sub același număr de dosar.

Prin sentința civilă nr. 2584 din 17.07.2024, instanța a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Constanța, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Sibiu, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului.

Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul Constanța a reținut că în cauza dedusă judecății, Tribunalul Sibiu a fost învestit să se pronunțe asupra cererilor reclamanților privind drepturi salariale, iar cauza a fost disjunsă în ceea ce îi privește pe reclamanții care au domiciliul în București, respectiv Ploiești, fiind astfel format prezentul dosar.

Totodată a reținut că potrivit art. 269 alin. (2) din Codul muncii, competența de soluționare a cererilor având ca obiect raporturile de muncă aparține instanței de la domiciliul, reședința sau locul de muncă ori, după caz, sediul reclamantului, iar dispozițiile art. 269 alin. (3) din Codul muncii permit derogarea de la normele de competență teritorială exclusivă în caz de coparticipare procesuală activă, dar numai dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de C. proc. civ.

De asemenea, tribunalul a arătat că potrivit art. 59 C. proc. civ., coparticiparea procesuală activă este permisă dacă obiectul procesului este un drept ori o obligație comună, dacă drepturile sau obligațiile părților au aceeași cauză ori dacă între ele există o strânsă legătură.

A mai reținut Tribunalul Constanța că deși reclamanții au invocat drepturi proprii rezultate din raporturile de serviciu derulate în cadrul pârâtei, se constată existența unei legături suficient de strânse cu drepturile proprii ale celorlalți reclamanți solicitate în contradictoriu cu aceeași pârâtă, pentru a justifica judecarea acestora împreună, din moment ce izvorul drepturilor pretinse este reprezentat de aceleași dispoziții legale, astfel încât competența trebuie stabilită prin raportare la dispozițiile art. 269 alin. (3) din Codul muncii, Or, una dintre reclamante are domiciliul în Sibiu, ceea ce atrage competența Tribunalului Sibiu, a arătat instanța.

Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului Sibiu competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că instanțele, respectiv Tribunalul Sibiu și Tribunalul Constanța, s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între secțiile sesizate fiind reciproce și cel puțin una dintre aceste instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Nici una din instanțele aflate în conflict nu se consideră competentă, din punct de vedere teritorial, să judece cererea cu care a fost sesizată.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluționarea prezentului conflict negativ de competență prin emiterea regulatorului de competență.

Înalta Curte reține că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu sub nr. de dosar x/2023, instanța a fost învestită cu o cerere de chemare în judecată formulată de mai multe persoane, prin care reclamanții au solicitat obligarea pârâților la recunoașterea stării de discriminare din punct de vedere salarial în raport cu judecătorii din cadrul Tribunalului Vâlcea, ce beneficiază de o hotărâre judecătorească definitivă, prin care s-a dispus recalcularea drepturilor salariale începând cu data de 01.01.2018, cu valorificarea sporului de 25% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, a sporului de 5% de confidențialitate, obligarea pârâtului Tribunalului București la recalcularea drepturilor salariale ale reclamanților începând cu data de 01.01.2018, repararea prejudiciului produs reclamanților până la încetarea stării de discriminare, prin obligarea pârâtului Tribunalul București la plata diferențelor dintre suma care s-a plătit efectiv și suma care ar fi trebuit să se plătească prin acordarea sporului de 25% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, a sporului de 5% de confidențialitate și a sporului de 15% pentru condiții vătămătoare sau periculoase, începând cu data de 26.04.2018-la zi, dar și în continuare; obligarea pârâtului Tribunalul București la plata sumelor de bani reprezentând actualizarea cu indicele de inflație a drepturilor salariale ce fac obiectul prezentei cereri, la care se adaugă dobânda legală penalizatoare pentru executarea cu întârziere a acestor obligații de plată privind diferențele de drepturi salariale, calculate începând cu data scadenței plății acestor sume până la plata efectivă a sumelor solicitate.

Reclamanții din prezenta cauză A., B., C., D., E., F., G., H., I., J. au rămas în dosarul cu numărul x/2023

Potrivit art. 269 alin. (2) din Codul muncii, cererile referitoare la conflictele de muncă se adresează tribunalului în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul, reședința sau locul de muncă ori, după caz, sediul, iar conform alin. (3) al aceluiași articol, dacă sunt îndeplinite condițiile coparticipării procesuale active, cererea poate fi introdusă la instanța competentă pentru oricare dintre reclamanți.

Pornind de la acest text de lege, Înalta Curte constată că unul dintre reclamanții care au învestit instanța cu soluționarea conflictului de muncă avea domiciliul în circumscripția Tribunalului Sibiu.

Potrivit art. 59 C. proc. civ., "Mai multe persoane pot fi împreună reclamante sau pârâte dacă obiectul procesului este un drept ori o obligație comună, dacă drepturile sau obligațiile lor au aceeași cauză ori dacă între ele există o strânsă legătură".

În aplicarea acestui text de lege, Înalta Curte reține că între drepturile pretinse de reclamanți prin aceeași cerere de chemare în judecată există o strânsă legătură, astfel încât sunt îndeplinite condițiile coparticipării procesuale active.

Or, coparticiparea procesuală activă atrage prorogarea legală de competență în privința reclamanților care nu au domiciliul sau locul de muncă în raza tribunalului sesizat inițial, în temeiul art. 269 alin. (3) din Codul muncii.

În aceste condiții, în privința cererii formulate de reclamanții din prezenta cauză, a operat prorogarea legală de competență în favoarea Tribunalului Sibiu, ca efect al formulării acțiunii introductive împreună cu reclamanta EE. al cărei domiciliu se află în circumscripția acestei instanțe.

Împrejurarea că Tribunalul Sibiu a disjuns ulterior cererea reclamanților din prezenta cauză, nu conduce la pierderea competenței sale teritoriale în privința acestei cereri, de vreme ce prorogarea legală de competență a operat chiar la momentul sesizării instanței cu acțiunea introductivă comună.

Așa fiind, în raport de considerentele expuse, văzând dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Sibiu, căreia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.