ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1785/2024

Ședința publică din data de 10 octombrie 2024

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 10.05.2023 pe rolul sectiei a VIII-a Civile, conflicte de muncă și asigurări sociale a Tribunalului București, sub nr. x/2023, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta SUCURSALA REGIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI BUCUREȘTI, a solicitat obligarea pârâtei la eliberarea evaluării profesionale pentru perioada 01.01.2022-14.08.2022.

La termenul de judecată din 04.10.2023, instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului București și a rămas în pronunțare asupra excepției invocate.

Prin sentința nr. 5302/04.10.2023, pronunțată Tribunalul București - sectia a VIII-a civilă, de conflicte de muncă și asigurări sociale a fost admisă excepția de necompetență teritorială a Tribunalului București și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița.

Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul București a reținut, în esență, că reclamanta are domiciliul pe raza județului Dâmbovița, astfel încât, raportat la dispozițiile art. 269 alin. (2) din Codul Muncii, competența aparține Tribunalului Dâmbovița.

Urmare a declinării, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalul Dâmbovița, sub nr. x/2023.

La primul termen de judecată, instanța din oficiu a invocat excepția necompetenței teritoriale a instanței.

Prin sentința civilă nr. 1016 din 16 mai 2024, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă, s-a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe, invocată din oficiu și s-a declinat în favoarea Tribunalului București competența de soluționare a cauzei. Totodată, s-a constatat ivit un conflict negativ de competență între Tribunalul București și Tribunalul Dâmbovița, s-a suspendat din oficiu orice altă procedură cu privire la prezenta cauză și s-a înaintat dosarul instanței în drept să hotărască asupra conflictului, și anume Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că, având în vedere natura litigiului, litigiu de muncă, cât și opțiunea părții, Tribunalul București este competent teritorial a soluționa cauza potrivit dispozițiilor art. 269 Codul muncii, care prevăd că cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul. Se consacră astfel, cum se reține și în doctrina în materie o competență alternativă.

Or, reținând că una din instanțele deopotrivă competentă este și cea de la sediul angajatorului pârât, iar dispozițiile legale sunt unele de favoare pentru angajat, căruia îi revine dreptul de opțiune, instanța nu se poate substitui părții stabilind unilateral o competență exclusivă în favoarea doar a uneia dintre instanțele deopotrivă competente.

Mai mult, ulterior exercitării dreptului de opțiune al părții, competența rămâne stabilită în favoarea instanței deopotrivă competentă, aleasă de către partea reclamantă.

Înalta Curte, asupra conflictului negativ de competență, constată și reține următoarele:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că cele două instanțe - Tribunalul București și Tribunalul Dâmbovița - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluționarea prezentului conflict negativ de competență prin emiterea regulatorului de competență.

Înalta Curte subliniază că prezentul litigiu este inițiat prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița la 10 mai 2023, dată la care Legea nr. 62/2011 nu mai era în vigoare.

La rândul său, Legea nr. 367/2022 ce abrogase Legea dialogului social anterioară, nu cuprindea norme de competența în ce privește litigiile de muncă.

În consecință, neexistând o lege specială în raport cu Codul muncii care să reglementeze soluționarea conflictelor individuale de muncă, rezultă că litigiile de muncă se soluționează în baza prevederilor Codului muncii (Titlul XII, Jurisdicția muncii: art. 266 - art. 275) și ale C. proc. civ.

În privința competenței teritoriale, instanța supremă reține că, potrivit prevederilor art. 269 alin. (2) Codul muncii - forma în vigoare la data sesizării primei instanțe, "(2) Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul."

Prevederile art. 269 alin. (2) au fost modificate abia ulterior inițierii prezentului litigiu, prin O.U.G. nr. 42/2023, publicată în Monitorul Oficial al României - Partea I la data de 25 mai 2023. Ca atare, potrivit normelor de procedură privind aplicarea în timp a legii, cuprinse în art. 25 alin. (2) C. proc. civ., procesele în curs de judecată la data schimbării competenței instanțelor legal învestite vor continua să fie judecate de acele instanțe.

Se constată că, în litigiile de muncă în care reclamant este angajatul, competența este alternativă, putând fi stabilită în favoarea instanței de la domiciliul sau de la reședința reclamantului.

Totodată, se reține că, în materia conflictelor de muncă, competența teritorială de soluționare a cauzei a fost reglementată prin dispoziții imperative, conform legislației în vigoare la data sesizării instanței, respectiv potrivit dispozițiilor art. 269 din Legea nr. 53/2003, actualizată, ca o competență teritorială exclusivă, de ordine publică, ce putea fi invocată și de instanță din oficiu.

Raportând conderentele anterior expuse la situația de fapt care rezultă din înscrisurile de la dosar, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., competența de soluționare a litigiului va fi stabilită în favoarea Tribunalului Dâmbovița, instanța în circumscripția căreia reclamanta își are domiciliul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 octombrie 2024.