ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1782/2024

HOTĂRÂRE

10.10.2024

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2024
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1782/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 10 octombrie 2024

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor la 09.06.2023, sub dosar nr. x/2023, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL TIMIȘOARA, cu citarea CONSILIULUI NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună: obligarea pârâtei la calculul, în integralitate, a sporurilor cuvenite (în procent maxim de 45%), aplicate la indemnizația lunară de încadrare calculată prin raportare la VRS 605,225 RON, începând cu data de 01.01.2018 (data aplicării dispozițiilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 - respectiv data plafonării indemnizației de încadrare) și în continuare, pentru viitor, până la încetarea stării de discriminare, respectiv până la data încetării raportului de serviciu cu Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, cu aplicarea dispozițiilor art. 25 alin. (1) și (2) din Legea-cadru nr. 153/2017, prin raportare la ordonatorul principal de credite, Ministerul Public; plata pentru fiecare lună, pentru perioadele în care a lucrat în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara până la recunoașterea efectivă a dreptului, a diferenței dintre venitul la care este îndreptățită potrivit pct. a) și venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație, la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată până la data plății efective; obligarea la emiterea adeverinței tip privind stabilirea/restabilirea bazei de calcul a pensiei de serviciu, bază care să cuprindă indemnizația de încadrare brută lunară calculată prin raportare la o valoare de referință sectorială de 605,225 RON, la care să se adauge sporurile cuvenite în procent de 45%, potrivit art. 82 alin. (1) și art. 85 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, începând cu data de 05.12.2022, data eliberării din funcție prin pensionare.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 27 din O.U.G. nr. 137/2000; art. 20, art. 21 și art. 31 din Carta Drepturilor Fundamentale, art. 3 din Directiva 2000/78/CE a Consiliului, de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă; Cap. I, secțiunea a 2-a, art. 6 lit. c) din Legea nr. 153/2017, precum și restul dispozițiilor la care reclamanta a făcut referire în cadrul cererii.

Pârâtul PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL TIMIȘOARA nu a formulat întâmpinare.

La termenul de judecată din 26.01.2024, instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Bihor și a rămas în pronunțare asupra excepției invocate.

Prin sentința nr. 43/LM/26.01.2024 a Tribunalului Bihor, secția I civilă, a fost admisă excepția de necompetență teritorială a Tribunalului Bihor și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalul Timiș.

Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul Bihor a reținut, în esență, că reclamanta a deținut calitatea de procuror, în prezent fiind pensionată.

Astfel, una dintre condițiile impuse de art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ. este desfășurarea activității reclamantei la instanța sau parchetul de pe lângă instanța competentă să soluționeze cauza și, cum reclamanta și-a încetat activitatea prin pensionare, nu poate fi reținută așadar incidența dispozițiilor art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ.

Dispozițiile art. 127 alin. (2)

C. proc. civ. nu sunt incidente în speță, partea pârâtă fiind o unitate de parchet și nu o instanță de judecată.

Așa fiind, a reținut că trebuie stabilită competența teritorială conform dispozițiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii, potrivit cărora competența soluționării prezentei cauze revine instanței de la domiciliul reclamantei, respectiv Tribunalului Timiș.

Urmare a declinării, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalul Timiș, secția I civilă, sub nr. x/2023.

Prin sentința civilă nr. 727 din 23 mai 2024, pronunțată de Tribunalul Timiș, secția I civilă s-a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe, invocată din oficiu și s-a declinat în favoarea Tribunalului Bihor competența de soluționare a cauzei. Totodată, s-a constatat ivit un conflict negativ de competență între Tribunalul Timiș și Tribunalul Bihor, s-a suspendat din oficiu orice altă procedură cu privire la prezenta cauză și s-a înaintat dosarul instanței în drept să hotărască asupra conflictului, și anume Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a constatat că, în cauză, sunt aplicabile dispozițiile alin. (2)

ale art. 127 C. proc. civ., coroborate cu dispozițiile alin. (2) și (3) ale aceluiași articol, cererea de chemare în judecată fiind introdusă împotriva Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

În prezenta cauză, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș au calitatea de pârâți, iar instanța a reținut că, în privința competenței teritoriale, este aplicabil același raționament din Decizia Curții Constituționale nr. 290/2018, întrucât dispozițiile art. 127 alin. (3) C. proc. civ. stabilesc în mod expres că dispozițiile alin. (1) se aplică în mod corespunzător și procurorilor.

Înalta Curte, asupra conflictului negativ de competență, constată și reține următoarele:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că cele două instanțe - Tribunalul Timiș și Tribunalul Bihor - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluționarea prezentului conflict negativ de competență prin emiterea regulatorului de competență.

Reclamanta, procuror pensionar la data introducerii acțiunii, a învestit Tribunalul Bihor cu un litigiu asimilat conflictelor de muncă, pârâți fiind, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL TIMIȘOARA și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII.

Potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018:

"dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea", iar potrivit alin. (2) al aceluiași text legal:

"în cazul în care cererea se introduce împotriva unui judecător care ar fi de competența instanței la care acesta își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii".

Totodată, conform art. 127 alin. (2)

C. proc. civ.:

"dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în ipoteza în care o instanță de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz", iar potrivit alin. (3) al aceluiași articol, "dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor".

În speță, reclamanta, cu domiciliul în Timișoara, a avut calitatea de procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, iar competența aparține, potrivit art. 269 alin. (2) Codul muncii, instanței competente în a cărei circumscripție reclamanta își are domiciliul, respectiv Tribunalului Timiș.

Având în vedere că reclamanta nu își desfășoară activitatea la instanța competentă să soluționeze cauza sau la parchetul de pe lângă această instanță, fiind, la data promovării acțiunii, pensionată, în speță nu sunt incidente dispozițiile art. 127 alin. (1) și alin. (3) C. proc. civ.

Totodată, nici dispozițiile art. 127 alin. (2)

C. proc. civ. nu sunt aplicabile, întrucât acestea vizează calitatea de parte în proces a instanței de judecată, or în cauză calitatea de pârât o are PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL TIMIȘOARA care nu face parte din categoria instanțelor de judecată, dispozițiile articolului precitat fiind de strictă interpretare.

Prin urmare, competența în cauză va fi determinată potrivit dreptului comun, respectiv potrivit art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003, prin raportare la domiciliul reclamantei.

Având în vedere considerentele anterior expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., competența de soluționare a litigiului va fi stabilită în favoarea Tribunalului Timiș.