ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1387/2025

Ședința publică din data de 25 septembrie 2025

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor, secția I civilă, la 03.01.2024 sub dosar nr. x/2024, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Înalta Curte de Casație și Justiție, Curtea de Apel Timișoara și Tribunalul Timiș, cu citarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, solicitând să se dispună recalcularea indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi aferente, raportat la o valoare de referință sectorială în cuantum de 605,225 RON, începând cu data de 01.01.2021, și până la data de 04.05.2022, raportat la perioada în care reclamanta a avut calitatea de judecător stagiar în cadrul Judecătoriei Făget, recalcularea indemnizațiilor de încadrare conform Legii nr. 71/2015 și O.U.G. nr. 20/2016, începând cu data de 01.01.2021 și până la data de 04.05.2022, luând în considerare coeficientul de multiplicare 19,000 (diferențe de drepturi salariate în raport de indemnizațiile procurorilor D.N.A. și D.I.I.C.O.T. - O.U.G. nr. 27/2006), recalcularea indemnizației de instalare în raport de indemnizația de încadrare brută lunară determinată în raport de valoarea determinată la pct. 1 și 2, precum și plata diferenței dintre această sumă și cea efectiv achitată cu titlul de indemnizație de instalare și plata pentru fiecare lună, până la recunoașterea efectivă a drepturilor, a diferenței dintre venitul la care este îndreptățită și venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație, la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plata până la data plății efective, pentru toate sumele datorate.

Prin sentința civilă nr. 1127/20.11.2024, instanța a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Bihor și a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului Vrancea.

Cu privire la excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, prima instanță de conflict a evocat dispozițiile art. 269 alin. (2) Codul muncii, precizând că în raport cu domiciliul reclamantei - Odobești, județul Vrancea și cu locul de muncă al acesteia - Judecătoria Timișoara, în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 127 C. proc. civ.

În acest sens, s-a reținut că Tribunalul Vrancea este competent în raport cu domiciliul reclamantei, aceasta nedesfășurându-și activitatea la această instanța sau la o instanță inferioară.

La data de 30.12.2024 cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Vrancea, secția I civilă sub dosar nr. x/2024.

Prin sentința civilă nr. 43/06.02.2025, instanța a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Vrancea, invocată de instanță din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului Timiș.

Pentru a hotărî astfel, a reținut că potrivit art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., "Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea", iar conform art. 127 alin. (3) din C. proc. civ., "Dispozițiile alin. (1) (...) se aplică în mod corespunzător și în cazul grefierilor, (. . . . . . . . . .).", tribunalul reținând că norma de competență este de ordine publică, de strictă interpretare și limitată aplicare, ea putând fi invocată și din oficiu de către instanță până la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, iar nu de ordine privată.

Din analiza acestor dispoziții legale, instanța a reținut că unui judecător care are calitatea de reclamant îi este interzis să se judece la instanța la care își desfășoară activitatea profesională, și are obligația să-și aleagă instanța, cu mențiunea că doar alegerea, respectiv individualizarea instanței la care să se judece, este facultativă.

Revenind la obiectul cererii de chemare în judecată, tribunalul a mai reținut că dreptul comun în materie este cel dat de prevederile art. 269 alin. (2) din Codul muncii, potrivit căruia "(1) Judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor stabilite conform C. proc. civ..", text legal care se interpretează în sensul că cererile referitoare la judecarea conflictelor de muncă (indiferent dacă sunt individuale sau colective) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul.

În speță, analizând procesul-verbal de verificare în D.P.A.B.D. aflat la dosarul Tribunalului Vrancea, instanța a reținut că reclamanta are reședința legal stabilită în mun. Timișoara, str. x, jud. Timiș,

Prin urmare, nefiind aplicabile dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. motivat de împrejurarea că reclamanta își desfășoară activitatea în cadrul Judecătoriei Timișoara, instanță inferioară Tribunalul Timiș, ci dispozițiile art. 269 alin. (2) C.Muncii, instanța competentă fiind tribunalul unde își are reședința legală reclamanta, adică Tribunalul Timiș, a declinat competența de soluționare în favoarea acestei instanțe.

La data de 11.03.2025 cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, secția I civilă sub dosar nr. x/2024.

Prin sentința civilă nr. 867/19.06.2025, instanța a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Timiș și a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului Bihor.

În acest sens, s-a reținut incidența în cauză a dispozițiilor art. 269 Codul muncii, perspectivă în care s-a avut în vedere că la data introducerii acțiunii, 03.01.2024, reclamanta A. a avut domiciliul în municipiul Focșani, județul Vrancea, iar reședința și locul de muncă al acesteia se aflau în localitatea Timișoara, județul Timiș.

Întrucât reclamanta a chemat în judecată în calitate de pârâți Tribunalul Timiș (instanța competentă să soluționeze cauza raportat la reședința și locul de muncă al reclamantei, conform art. 269 Codul muncii), precum și Curtea de Apel Timișoara (instanța superioară instanței competente), aceasta și-a exercitat dreptul prevăzut la art. 127 alin. (2) raportat la alin. (2

1

) C. proc. civ. și a sesizat Tribunalul Bihor cu soluționarea prezentei cauze, instanță de același grad aflată în circumscripția unei curți de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă.

Față de aceste considerente, în temeiul art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 127 alin. (2)-(2

1

) C. proc. civ., instanța a admis excepția necompetenței teritoriale exclusive a Tribunalului Timiș, a declinat cauza în favoarea Tribunalului Bihor și, constatând ivit conflictul negativ de competență și a trimis dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării acestuia, suspendând totodată judecata cauzei până la soluționarea conflictului negativ de competență.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la 14.07.2025.

Analizând actele și lucrările dosarului în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că cele trei instanțe - Tribunalul Bihor, Tribunalul Vrancea și Tribunalul Timiș - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluționarea prezentului conflict negativ de competență prin emiterea regulatorului de competență.

Înalta Curte reține că, prin cererea formulată, reclamanta, judecător la Judecătoria Timișoara, a învestit Tribunalul Bihor cu un litigiu asimilat conflictelor de muncă, printre pârâți fiind și Tribunalul Timiș.

Regula de drept comun în jurisdicția muncii - art. 269 alin. (2) din Codul Muncii - atribuie asemenea litigii în competența tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul, reședința sau locul de muncă ori, după caz, sediul reclamantului, care, în speță, ar fi Tribunalul Vrancea (instanță de domiciliu) sau Tribunalul Timiș (instanță de reședință).

Însă, pentru situația particulară a unor litigii inițiate de sau în contradictoriu cu un judecător, procuror, grefier sau o instanță de judecată, legiuitorul a stabilit, la art. 127 C. proc. civ., reguli de competență speciale.

Astfel, potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ., în forma în vigoare la data inițierii procesului, "dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea".

De asemenea, alin. (2

1

) prevede că dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în ipoteza în care o instanță de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz.

Având în vedere că reclamanta are domiciliul în Vrancea, iar reședința și locul de muncă (Judecătoria Timișoara) în Timișoara, în conformitate cu textele de lege mai sus amintite, Tribunalul Vrancea și Tribunalul Timiș apar ca fiind instanțe competente atât din punct de vedere material, cât și teritorial.

Cu toate acestea, dată fiind calitatea părților, în analiza competenței instanței judecătorești la care trebuie introdusă cererea, nu sunt incidente dispozițiile de drept comun, ci prevederile art. 127 alin. (1)-(2) și alin. (2

1

) din C. proc. civ.

Însă, dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. trebuie interpretate în lumina deciziei Curții Constituționale nr. 290/2018, care, de altfel, a și fost valorificată prin modificarea adusă art. 127 din Cod de Legea nr. 310/2018, motiv pentru care, analiza competenței instanței judecătorești la care trebuie introdusă cererea, în cazul în care calitatea de reclamant o are un judecător, trebuie să aibă în vedere nu numai ipoteza în care cauza este de competența instanței la care acesta își desfășoară activitatea, ci și ipoteza în care competența aparține unei instanțe inferioare acesteia, dată fiind posibilitatea exercitării căilor de atac.

Prin urmare, întrucât reclamanta are calitatea de judecător de judecătorie, iar cererea de chemare în judecată formulată de aceasta nu este de competența judecătoriei, competența teritorială nu poate fi determinată în condițiile art. 127 alin. (1) din C. proc. civ.

În schimb, având în vedere că, în cauză, cererea a fost introdusă împotriva instanței căreia i-ar reveni, în mod obișnuit, competența soluționării în fond a cererii (Tribunalul Timiș), sunt incidente dispozițiile referitoare la competența facultativă prevăzută de textul art. 127 alin. (2) raportat la art. 127 alin. (2

1

) din C. proc. civ., care vizează și ipoteza în care o instanță de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz.

Așadar, în cazul în care instanța competentă are calitatea de pârât, se instituie o competență alternativă, fie în favoarea acesteia, fie în favoarea unei alte instanțe egale în grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate.

Reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente, potrivit art. 116 C. proc. civ.

Astfel, instanța supremă constată că Tribunalul Bihor - una dintre cele trei instanțe aflate în conflict și, totodată, instanță către care a înțeles să se îndrepte titulara acțiunii - este una dintre instanțele judecătorești competente alternativ, potrivit legii, fiind o instanță de același grad cu Tribunalul Timiș (instanța competentă, potrivit legii, de la reședința reclamantei), aflată în circumscripția unei curți de apel (Curtea de Apel Oradea) învecinate cu curtea de apel (Timișoara) în a cărei circumscripție se află instanța competentă, potrivit legii (Tribunalul Timiș).

În ceea ce privește Tribunalul Vrancea, față de dispozițiile anterior evocate, lipsa de vecinătate între Curtea de Apel Galați (în circumscripția căreia se află această instanță) și Curtea de Apel Timișoara (în circumscripția căreia se află instanța competentă potrivit legii), exclude de la competența alternativă această instanță.

Prin urmare, dând eficiență dispozițiilor art. 127 alin. (2

1

) C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 135 alin. (4) din același Cod, va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bihor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bihor, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 septembrie 2025.