ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1780/2024

Ședința publică din data de 10 octombrie 2024

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Alba, la 14.02.2023, sub dosar nr. x/2023, reclamantele A. și B., în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CRAIOVA, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL MEHEDINȚI și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, au solicitat instanței ca, prin sentința ce se va pronunța, să dispună:

- constatarea faptului că, perioada în care au efectuat serviciul pe unitate (intervenție, permanență și conducere) în perioada 15.09.2010- 13.12.2021 (A.), respectiv 15.09.2010- 19.12.2020 (B.), în baza ordinului nr. 192 din 01.09.2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, constituie timp de lucru;

- constatarea faptului că, perioada în care au efectuat serviciul pe unitate (intervenție, permanență și de conducere), în baza ordinului sus-menționat, constituie vechime în muncă, în magistratură și în funcția de procuror;

- obligarea pârâților la repararea prejudiciului creat, calcularea, alocarea și plata sumelor corespunzătoare (spor în cuantum de 100%, calculat la indemnizația de încadrare brută lunară), pentru orele aferente timpului de lucru din cadrul serviciului pe unitate, care depășesc perioada normală de 8 ore în timpul zilelor lucrătoare, precum și pe durata zilelor nelucrătoare și sărbători legale, actualizate cu indicele de inflație, la care se va adăuga dobânda legală penalizatoare, calculată la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective;

- obligarea pârâților la recunoașterea vechimii suplimentare în muncă, în magistratură și în funcția de procuror, pentru perioadele în care au efectuat și efectuează în continuare serviciul pe unitate, precum și obligarea acestora la plata eventualelor contribuții suplimentare la bugetul de stat, corespunzător vechimii suplimentare în muncă, în magistratură și în funcția de procuror;

- obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice la calcularea și alocarea fondurilor necesare plății drepturilor și contribuțiilor suplimentare solicitate.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 111-142 Codul muncii, art. 82 din Legea nr. 303/2004 și restul dispozițiilor la care s-a făcut referire în cadrul acțiunii.

Pârâta Ministerul Finanțelor, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Alba a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive și respingerea acțiunii ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat note scrise, prin care a solicitat admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive și excepției prescripției dreptului material la acțiune pentru pretenții anterioare datei de 14.02.2020, iar pe fondul cauzei respingerea acțiunii reclamantelor, ca neîntemeiată.

Pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova și Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți au formulat întâmpinare, prin care au solicitat admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive, excepției inadmisibilității acțiunii, excepției prescripției dreptului material la acțiune pentru pretenții anterioare date de 14.02.2020, iar pe fondul, cauzei respingerea acțiunii reclamantelor, ca neîntemeiată.

La termenul de judecată din 29.02.2024, instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Alba și a rămas în pronunțare asupra excepției invocate.

Prin sentința nr. 461/29.02.2024, pronunțată de Tribunalul Alba, secția I civilă, a fost admisă excepția de necompetență teritorială a Tribunalului Alba și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Mehedinți, secția conflicte de muncă și asigurări sociale.

Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul Alba a reținut că reclamantele au deținut calitatea de procuror, în prezent fiind pensionate.

Astfel, una dintre condițiile impuse de art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ. este desfășurarea activității reclamantelor la instanța sau parchetul de pe lângă instanța competentă să soluționeze cauza și, cum reclamantele și-au încetat activitatea prin pensionare, nu poate fi reținută incidența dispozițiilor art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ.

Așa fiind, a reținut că trebuie stabilită competența teritorială conform dispozițiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii și ale art. 210 din Legea nr. 62/2011, conform cărora:

"cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul", care, în speță, se situează în județul Mehedinți.

Urmare a declinării, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinți, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, sub nr. x/2023.

Prin sentința civilă nr. 879/2024 din 31 mai 2024, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, secția conflicte de muncă și asigurări sociale s-a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe, invocată din oficiu și s-a declinat în favoarea Tribunalului Alba competența de soluționare a cauzei. Totodată, s-a constatat ivit un conflict negativ de competență între Tribunalul Alba și Tribunalul Mehedinți, s-a suspendat din oficiu orice altă procedură cu privire la prezenta cauză și s-a înaintat dosarul instanței în drept să hotărască asupra conflictului, anume Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a subliniat incidența Deciziei nr. 7/2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - completul competent să judece recursul în interesul legii, prin care s-a statuat:

"II. Art. 127 alin. (1) și (3) din C. proc. civ. trebuie interpretat, sub aspectul noțiunii de "grefier", în sensul că este aplicabil și în cazul reclamanților care fac parte din personalul auxiliar de specialitate (grefier) la parchetele de pe lângă instanțele judecătorești."

În motivare s-a arătat - "81. ...sintagma utilizată de legiuitor în cuprinsul art. 127 alin. (3) din C. proc. civ. "se aplică în mod corespunzător" trebuie înțeleasă ca referindu-se la desfășurarea activității în cadrul unei unități de parchet ce funcționează pe lângă instanța arătată la alin. (1), indiferent dacă este vorba despre un procuror sau un grefier."

Prin urmare, a reținut că, în ipoteza în care unitatea de parchet aferentă instanței de judecată competente are calitatea de pârât, competența facultativă reglementată de art. 127 alin. (2) și (2)

1

C. proc. civ. este incidentă.

Instanța a observat că art. 127 alin. (2)

1

C. proc. civ. a fost introdus prin Legea nr. 310/2018 (art. I pct. 14), modificare/completare care este o consecință a deciziei nr. 290 din 26 aprilie 2018 a Curții Constituționale, în cuprinsul căreia a fost analizată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 127 alin. (1) și (2) din C. proc. civ., prin care s-a constatat că, sintagma "de competența instanței la care își desfășoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., precum și sintagma "care își desfășoară activitatea la instanța competentă să judece cauza" din cuprinsul art. 127 alin. (2) din C. proc. civ., sunt neconstituționale.

De asemenea, prin aceeași decizie s-a constatat că dispozițiile art. 127 alin. (1) și (2) din C. proc. civ. sunt constituționale în măsura în care privesc și instanța de judecată în calitate de parte reclamantă/pârâtă.

Este adevărat că norma mai sus citată reglementează o competență facultativă, aspect ce rezultă din sintagma "poate sesiza" din cuprinsul art. 127 alin. (2) C. proc. civ., reclamantele având posibilitatea de a sesiza chiar instanța de domiciliu, caz în care își asumă riscul potențial al lipsei imparțialității judecătorului chemat să soluționeze o cauză în care parte este unitatea de parchet care funcționează pe lângă aceasta, iar în ipoteza în care nu înțelege să-și asume acest risc, se poate prevala de dispozițiile art. 127 alin. (2)

1

C. proc. civ.

În speță, instanța a observat că reclamantele au înțeles să se prevaleze de dispozițiile art. 127 alin. (2)

1

C. proc. civ., manifestarea de voință fiind exprimată chiar prin promovarea cererii de chemare în judecată la Tribunalul Alba.

Procedând de o asemenea manieră, competența de soluționare a cauzei a devenit alternativă, alegerea între instanțele deopotrivă competente revenind reclamantului, acesta putând opta fie pentru instanța de domiciliu, fie pentru instanța prevăzută de art. 127 alin. (2)

1

C. proc. civ. în interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 7/2016.

În consecință, cum reclamantele și-au exprimat opțiunea, instanța a constatat că norma de competență reglementată de art. 127 alin. (2) și (2)

1

C. proc. civ. este aplicabilă acestora.

Înalta Curte, asupra conflictului negativ de competență, constată și reține următoarele:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că cele două instanțe - Tribunalul Alba și Tribunalul Mehedinți - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluționarea prezentului conflict negativ de competență prin emiterea regulatorului de competență.

Reclamantele, procurori pensionari la data introducerii acțiunii, au învestit Tribunalul Alba cu un litigiu asimilat conflictelor de muncă, pârâți fiind MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CRAIOVA, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL MEHEDINȚI și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.

În privința competenței teritoriale, instanța supremă reține că, potrivit prevederilor art. 269 alin. (2) Codul muncii - forma în vigoare la data sesizării primei instanțe, "(2) Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul."

Potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018:

"dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea", iar potrivit alin. (2) al aceluiași text legal:

"în cazul în care cererea se introduce împotriva unui judecător care ar fi de competența instanței la care acesta își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii".

Totodată, conform art. 127 alin. (2)

1

C. proc. civ.:

"dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în ipoteza în care o instanță de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz", iar potrivit alin. (3) al aceluiași articol, "dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor".

În speță, reclamantele, cu domiciliul în Drobeta Turnu-Severin, au avut calitatea de procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți, respectiv la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vânju Mare, iar competența aparține, potrivit art. 269 alin. (2) Codul muncii, instanței competente în a cărei circumscripție reclamantele își au domiciliul, respectiv Tribunalului Mehedinți.

Având în vedere că reclamantele nu își desfășoară activitatea la instanța competentă să soluționeze cauza sau la parchetul de pe lângă această instanță, fiind, la data promovării acțiunii, pensionate, în speță nu sunt incidente dispozițiile art. 127 alin. (1) și alin. (3) C. proc. civ.

Totodată, nici dispozițiile art. 127 alin. (2)

1

C. proc. civ. nu sunt aplicabile, întrucât acestea vizează calitatea de parte în proces a instanței de judecată. Or, în cauză calitatea de pârât o au MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CRAIOVA, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL MEHEDINȚI și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE care nu fac parte din categoria instanțelor de judecată, dispozițiile articolului precitat fiind de strictă interpretare.

Prin urmare, competența în cauză va fi determinată potrivit dreptului comun, respectiv potrivit art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003, forma în vigoare la data introducerii acțiunii, prin raportare la domiciliul reclamantelor.

Având în vedere considerentele anterior expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., competența de soluționare a litigiului va fi stabilită în favoarea Tribunalului Mehedinți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Mehedinți.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 octombrie 2024.