ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1776/2024
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1776/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)
Ședința publică din data de 10 octombrie 2024
Asupra recursului de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, secția a II-a civilă la 24.02.2022, sub nr. de dosar x/2022, reclamanta ELECTROCENTRALE CONSTANȚA S.A. - în faliment, prin administrator judiciar A.., a chemat-o în judecată pe pârâta TERMOFICARE CONSTANȚA S.R.L., solicitând obligarea pârâtei să constituie garanția contractuală, în numerar, în valoare de 30.000.000 RON, pentru asigurarea plății integrale la scadență a facturilor, obligație reținută în actul adițional nr. x din Anexa nr. 10 la Contractul nr. x/31.08.2021 de vânzare-cumpărare a energiei termice produse de operatorii economici aflați în competența de reglementare a ANRE.
Prin sentința civilă nr. 933/05.09.2022, Tribunalul Constanța, secția a II- a civilă a admis cererea și a obligat-o pe pârâta TERMOFICARE CONSTANȚA S.R.L. să constituie în favoarea reclamantei ELECTROCENTRALE CONSTANȚA S.A. garanția în valoare de 30.000.000 RON, asumată prin art. 2 din Anexa nr. 10 la Contractul de vânzare-cumpărare a energiei termice produse de operatorii economici aflați în competența de reglementare a ANRE nr. 5907/31.08.2021, astfel cum a fost modificat prin actul Adițional nr. 2.
Împotriva încheierilor de ședință din 28.06.2022 și 22.08.2022, precum și a sentinței civile nr. 933/05.09.2022, pârâta TERMOFICARE CONSTANȚA S.R.L. a formulat apel.
Prin decizia civilă nr. 69 din 03 mai 2023, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de Insolvență și Litigii cu Profesioniști și Societăți a fost respins, ca nefondat, apelul exercitat în cauză.
Împotriva acestei decizii, pârâta TERMOFICARE CONSTANȚA S.R.L. a declarat recurs, care a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă sub dosar nr. x/2022.
Prin încheierea din 07 decembrie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, s-a dispus suspendarea judecății recursului declarat de pârâta TERMOFICARE CONSTANȚA S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 69 din 03 mai 2023, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de Insolvență și Litigii cu Profesioniști și Societăți în dosar nr. x/2022, în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.
Prin rezoluția din 12 septembrie 2024, cauza a fost repusă pe rol, din oficiu, iar părțile au fost citate în vederea discutării incidentului procedural al perimării pentru termenul de judecată din 10 octombrie 2024.
Examinând excepția perimării prezentului recurs, invocată de instanță din oficiu, în raport cu dispozițiile art. 420 alin. (2) raportat la art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:
Buna administrare a justiției impune ca actele de procedură să fie îndeplinite cu respectarea condițiilor impuse de lege, precum și ca acestea să se succeadă cu respectarea termenelor stabilite de lege sau de judecător.
Sub acest aspect, instanța supremă reține că, potrivit dispozițiilor art. 416 C. proc. civ., termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță, iar pentru a interveni perimarea în materie civilă, cauza, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de 6 luni din motive imputabile părții.
Perimarea este o sancțiune procedurală de aplicație generală, care operează atât în etapa judecății în primă instanță, cât și în etapa judecății în căile de atac, având o natură juridică mixtă, în sensul că este o sancțiune procedurală pentru nerespectarea termenului prevăzut de lege, constând în stingerea procesului în faza în care se găsește, dar și o prezumție de desistare, dedusă din faptul nestăruinței părților în termenul prevăzut de lege.
Astfel, fiind o sancțiune procedurală, perimarea operează de drept, instanța putând să constate perimarea și din oficiu, astfel cum reiese și din dispozițiile art. 420 alin. (1) C. proc. civ.
În raport de dispozițiile art. 416 alin. (2) C. proc. civ.:
"Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță", iar potrivit art. 417 C. proc. civ., "Perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică un interes".
Înalta Curte a constatat că judecata recursului a fost suspendată, în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., prin încheierea din 07 decembrie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, iar părțile nu au formulat o cerere de reluare a judecății.
Rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la 07 decembrie 2023, cursul termenului de perimare nu a fost întrerupt, iar cauza a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni, din vina părților, astfel că, la data de 08 iunie 2024 a intervenit perimarea.
Instanța nu poate primi argumentul recurentei, exprimat în cadrul notelor de ședință depuse la dosarul cauzei, privind aspectul că motivul de suspendare al cauzei încă subzistă, întrucât judecata recursului nu a fost suspendată pentru unul dintre motivele care impun suspendarea de drept sau facultativă a judecății, ci motivat de faptul că, ambele părți legal citate, au solicitat suspendarea voluntară a cauzei. Or, data la care s-a dispus suspendarea voluntară a judecății, urmare a manifestării voinței explicite a părților de a nu mai continua judecata, constituie momentul la care începe să curgă termenul de perimare.
Față de caracterul imperativ al dispozițiilor art. 420 C. proc. civ., instanța este obligată să constate perimarea, fără a mai efectua vreun act de procedură.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) raportat la art. 416 coroborat cu art. 420 C. proc. civ., va constata perimat recursul declarat de pârâta TERMOFICARE CONSTANȚA S.R.L. împotriva deciziei nr. 69 din 03 mai 2023, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de Insolvență și Litigii cu Profesioniști și Societăți.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată perimat recursul declarat de recurenta-pârâtă TERMOFICARE CONSTANȚA S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 69 din 3 mai 2023, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de Insolvență și Litigii cu Profesioniști și Societăți.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Recursul se depune la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 octombrie 2024.