ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1642/2024

HOTĂRÂRE

25.09.2024

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2024
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1642/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 25 septembrie 2024

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Mureș, secția Civilă la 19.06.2023, reclamanții A., B., C., D., E. și F. au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău și Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, în contradictoriu cu Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, să dispună:

- recalcularea indemnizațiilor de încadrare, conform Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016, pentru A., B., E. și F., începând cu 09.04.2015, pentru C., începând cu 12.12.2016, pentru D., începând cu 14.11.2022 și în continuare, după intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017, luând în considerare coeficientul de multiplicare 19 (diferențe de drepturi salariale în raport de indemnizațiile procurorilor D.N.A. și D.I.I.C.O.T. - O.U.G. nr. 27/2006 publicată în Monitorul Oficial nr. 314/07.04.2006);

- recalcularea indemnizațiilor brute lunare, cu acordarea la nivel maxim a sporurilor prevăzute de art. 4 și art. 5 din Anexa V la Legea nr. 153/2017, precum și repararea prejudiciului creat prin neaplicarea dispozițiilor legale privind diferența salarială dintre noua indemnizație de încadrare și indemnizația actuală de încadrare, astfel: pentru A., B., E. și F., începând cu 09.04.2015, pentru C., începând cu 12.12.2016 și pentru D., începând cu 14.11.2022, până la plata efectivă a noii indemnizații de încadrare (prin obligarea pârâților la plata, respectiv la alocarea fondurilor necesare plății diferențelor bănești corespunzătoare), sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație și la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, până la data plății efective, precum și dobânda legală remuneratorie și diferența dintre dobânda legală penalizatoare și cea remuneratorie.

Prin sentința civilă nr. 12/10.01.2024, Tribunalul Mureș, secția Civilă a dispus disjungerea cererii formulate de către reclamanții C. și D. și formarea unui nou dosar, înregistrat sub nr. x/2024, având aceiași pârâți, cu excepția Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău.

Prin sentința civilă nr. 11/10.01.2024, pronunțată în dosarul disjuns, Tribunalul Mureș , secția Civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Neamț.

Pentru a hotărî astfel, a reținut că cererea formulată de reclamanți, în calitate de specialiști IT, personal auxiliar în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț, are natura unui conflict de muncă, iar dispozițiile art. 127 C. proc. civ. nu sunt incidente, instanța competentă urmând a fi stabilită în temeiul art. 269 din Codul muncii. De aceea, având în vedere că domiciliul și locul de muncă al celor doi reclamanți se află în județul Neamț, competența revine Tribunalului Neamț.

Astfel învestit, Tribunalul Neamț, secția I civilă și de contencios administrativ a pronunțat sentința civilă nr. 612/27.06.2024, prin care a admis excepția necompetenței sale teritoriale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Mureș, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.

Pentru a pronunța această sentință, a reținut că reclamanții fac parte din personalul auxiliar de specialitate al Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț, fiindu-le aplicabile dispozițiile art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ., întrucât prin decizia nr. 7/2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, s-a stabilit că specialiștii IT sunt asimilați grefierilor. În consecință, a apreciat că, întrucât își desfășoară activitatea la Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț, iar acest tribunal ar fi fost competent să soluționeze acțiunea potrivit dispozițiilor art. 269 din Codul muncii, în mod corect au sesizat Tribunalul Mureș, instanță de același grad situată în circumscripția unei curți de apel învecinate. A mai reținut, invocând o decizie din jurisprudența instanței supreme, că disjungerea nu conduce la pierderea instanței inițial învestite, care rămâne competentă să soluționeze și cererea disjunsă, întrucât în cauză erau îndeplinite condițiile coparticipării procesuale.

Înalta Curte, constatând existența conflictului negativ de competență între instanțele care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, va pronunța regulatorul de competență, în temeiul art. 135 C. proc. civ., stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Neamț, pentru următoarele considerente:

Se reține că, prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Mureș, secția Civilă, sub nr. x/2023, mai mulți reclamanți, printre care și cei din prezenta cauză, au învestit instanța cu soluționarea unui conflict de muncă.

Potrivit dispozițiilor art. 269 alin. (1) și (2) din Codul muncii, forma în vigoare la data învestirii instanței, 19.06.2023, cererile având ca obiect conflicte de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție reclamantul își are domiciliul, reședința sau locul de muncă ori, după caz, sediul.

Reclamanții din prezenta cauză au domiciliul și locul de muncă în județul Neamț.

Se reține, de asemenea, că în temeiul dispozițiilor art. 269 alin. (3) din Codul muncii, în caz de coparticipare procesuală activă, cererea poate fi formulată la instanța competentă pentru oricare dintre reclamanți.

Tribunalul Mureș , secția Civilă, prin sentința civilă nr. 12/10.01.2024, a disjuns judecata cererii formulate de cei doi reclamanți domiciliați în județul Neamț, măsura dispusă având caracter interlocutoriu, deci, opunându-se în cursul judecății și fără posibilitatea de a fi reevaluată.

Astfel, s-a format dosarul nr. x/2024, având ca obiect acțiunea formulată de reclamanții C. și D., în care Tribunalul Mureș, secția Civilă a pronunțat sentința civilă nr. 11/10.01.2024 prin care a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Neamț.

Deși acțiunea introductivă avea ca obiect "plata unor drepturi salariale", în virtutea unor raporturi individuale de muncă ale reclamanților cu pârâții, în cauză, instanța de judecată a luat măsura disjungerii și a constituit dosare separate tocmai pentru evaluarea competenței, împrejurare care face să dispară legătura dintre aceștia, constând în finalitatea comună prefigurată, aceea de a atrage competența unei singure instanțe. De altfel, atât în dosarul inițial, cât și în dosarul disjuns, Tribunalul Mureș și-a declinat competența în favoarea tribunalelor de la domiciliile reclamanților, respectiv Bacău și Neamț. Măsura disjungerii, astfel dispusă, împiedică aplicarea prorogării de competență, întrucât, în caz contrar, ar fi lipsită de efectele sale interlocutorii.

În concret, măsura disjungerii este o măsură administrativă ce a precedat dezînvestirea Tribunalului Mureș, neputând fi cenzurată de instanța învestită cu prezentul conflict de competență.

În consecință, nu se poate considera că, în raport cu prevederile art. 296 alin. (3) din Codul muncii, Tribunalul Mureș este competent să judece cauza pentru reclamanți, care au domiciliul în Județul Neamț.

De asemenea, în cauză nu sunt incidente nici dispozițiile art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ., întrucât reclamanții nu au calitate de grefieri și nici nu fac parte din categoriile speciale prevăzute expres de normele legale citate.

Totodată, acțiunea nu este formulată în contradictoriu cu o instanță de judecată, ci cu unități de parchet, Ministerul Justiției și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, împrejurare care exclude incidența dispozițiilor art. 127 alin. (2) C. proc. civ.

În consecință, instanța competentă să soluționeze cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții C. și D., cu domiciliul și locul de muncă în județul Neamț, se va determina potrivit prevederilor art. 269 alin. (2) C. proc. civ.

Așa fiind, în raport de considerentele expuse, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Neamț.