ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1947/2021

HOTĂRÂRE

30.09.2021

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2021
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1947/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 30 septembrie 2021

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1). Obiectul litigiului dedus judecății

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Mureș, secția civilă, la data de 29 noiembrie 2019, sub nr. x/2019, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., M. și N. au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți și Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice, cu citarea obligatorie a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța, să dispună:

- recalcularea indemnizațiilor de încadrare, conform Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016, începând cu 01.08,2015 și în continuare, și după intrarea în vigoare a Legii cadru de salarizare nr. 153/2017, luând în considerare coeficientul de multiplicare 19,000 (diferențe de drepturi salariale în raport de indemnizațiile procurorilor D.N.A. și D.IXC.O.T. - O.U.G. nr. 27/2006);

- repararea prejudiciului creat prin neaplicarea dispozițiilor legale reprezentat de diferența salariată rezultată dintre noua indemnizație de încadrare și indemnizația actuală de încadrare începând cu 01.08.2015 și în continuare, până la plata efectivă a noii indemnizații de încadrare (prin obligarea pârâților la plata, respectiv la alocarea fondurilor necesare plății diferențelor bănești corespunzătoare), sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație și la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, până la data plății efective.

2) Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență

2.1). Prin sentința civilă nr. 984/2020 din 24 noiembrie 2020, Tribunalul Mureș, secția civilă a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența soluționării cererii de chemare în judecată formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., L., M. și N., și pe pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, având ca obiect drepturi salariale ale personalului din justiție, în favoarea Tribunalului Vâlcea.

În motivarea acestei hotărâri, s-au reținut, în esență, următoarele:

La termenul de judecată din data de 24 noiembrie 2020, al doilea termen al cauzei, instanța a pus în discuție excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Mureș, excepție pe care tribunalul a constatat-o întemeiată.

A reținut că reclamanții care au introdus cererea de chemare în judecată la Tribunalul Mureș au calitatea de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinți, unitate aflată în raza teritorială a Curții de Apel Craiova, și solicită recunoașterea stării de discriminare în care se află din punct de vedere salarial în raport cu alți angajați din cadrul Ministerului Justiției, fiind redate, în continuare, prevederile conținute la art. 127 alin. (1) și (3) din C. proc. civ.

Astfel, prezenta cerere de chemare în judecată, în baza art. 127 alin. (1) și (3) din C. proc. civ., a apreciat instanța că este de competența unei instanțe aflate în raza de competență a uneia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța (parchetul) la care își desfășoară activitatea reclamanții.

Pentru motivele mai sus reținute, având în vedere și manifestarea de voință a reclamanților care au solicitat declinarea cauzei către Tribunalul Vâlcea, instanța a admis excepția necompetenței teritoriale, și a declinat în favoarea Tribunalului Vâlcea, competența soluționării acțiunii civile formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâții.

2.2). La data de 15 martie 2021, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea, secția I civilă, iar prin sentința civilă nr. 1300 din 11 mai 2021, a admis excepția de necompetență teritorială a Tribunalului Vâlcea, și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., L., M. și N. și pe pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți și Statul Român- prin Ministerul Finanțelor Publice, în favoarea Tribunalului Mureș; a constatat ivit conflictul negativ de competență și, în baza art. 134 din C. proc. civ., a dispus suspendarea cauzei; în baza art. 135 alin. (1), a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut, în esență, următoarele motive:

Din încheierea pronunțată la termenul din data de 03.03.2020, aflată la dosarul înregistrat pe rolul Tribunalului Mureș rezultă că, la acel termen instanța verificându-și din oficiu competența în soluționarea cauzei, a constat că este competentă general, material și teritorial să soluționeze litigiul.

În prezenta cauză, s-a reținut că la termenul din data de 11.05.2021, instanța a invocat excepția necompetenței teritoriale, în privința căreia, a doua instanță învestită a reținut că, față de dispozițiile de lege menționate în art. 129 alin. (1), (2) și (3) C. proc. civ.., rezultă că, necompetenta teritorială exclusivă poate fi invocată la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii, și față de faptul că Tribunalul Mureș, prin încheierea pronunțată la termenul din data de 03.03.2020, aflată la dosarul înregistrat pe rolul Tribunalului Mureș, verificându-și din oficiu competența în soluționarea cauzei, a constatat că este competentă general, material și teritorial să soluționeze litigiul, în raport și de Decizia nr. 31 din data de 11.11.2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța în prezenta cauză a apreciat că excepția necompetenței teritoriale invocate din oficiu de Tribunalul Vâlcea este întemeiată.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra regulatorului de competență

Constatând că, în cauză, există un conflict negativ de competență, în sensul art. 133 alin. (2) C. proc. civ., ivit între cele două instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente teritorial să judece pricina, Înalta Curte, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente, stabilind competența soluționării acesteia în favoarea Tribunalului Mureș, pentru următoarele considerente:

Conform art. 130 alin. (2) C. proc. civ., necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.

Coroborând aceste dispoziții legale, Înalta Curte reține că necompetența de ordine publică putea fi invocată în condițiile legii, adică de părți sau de către judecător la primul termen de judecată, la care părțile au fost legal citate în fața primei instanțe.

Art. 130 alin. (2) C. proc. civ. impune, din punct de vedere conceptual, ca atât instanța, cât și părțile să examineze întâi respectarea regulilor de competență - și a aspectelor de fond necesare pentru determinarea instanței competente - și abia, apoi, fondul pretențiilor și apărărilor formulate în cauză.

Respectarea în practică a obligației de verificare, cu prioritate, a competenței este asigurată de dispozițiile art. 131 C. proc. civ., care obligă instanța să-și verifice competența la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate.

Dacă nu a fost invocată în termenul stipulat de lege, excepția necompetenței de ordine publică nu va mai putea fi invocată pe parcursul judecării procesului, în primă instanță, și nici direct în apel sau recurs.

Căci, atât timp cât excepția nu a fost invocată în condițiile permise de normele de drept procesual, soluționarea cauzei rămâne dobândită instanței pe rolul căreia se află înregistrată, și aceasta devine competentă teritorial a o soluționa, nemaiputându-se dezînvesti, chiar dacă cauza ar fi de competența teritorială a altei instanțe.

O astfel de interpretare se impune și din perspectiva faptului că legiuitorul a urmărit o reformare a sistemului excepțiilor de necompetență, în scopul declarat, de asigurare a celerității soluționării cauzelor.

Or, în speță, așa cum corect a reținut și Tribunalul Vâlcea, secția I civilă, excepția necompetenței teritoriale a fost invocată abia la data de 28 septembrie 2020, deci, ulterior primului termen al cauzei, din 03 martie 2020, cu nerespectarea dispoziției art. 130 alin. (2) C. proc. civ.

Mai mult, la primul termen de judecată- 03 martie 2020, Tribunalul Mureș, secția civilă și-a verificat competența, din oficiu, considerându-se că este competent, general, material și teritorial să soluționeze prezentul litigiu de muncă, ocazie cu care, potrivit încheierii de ședință de la acel termen, a dispus măsuri procesuale, în temeiul prevederilor art. 517 alin. (1

) C. proc. civ.

Așadar, la primul termen de judecată cu părțile legal citate, eventuala necompetență teritorială de ordine publică era acoperită, prin neinvocarea excepției în termenul de decădere expres prevăzut de art. 130 alin. (2) Noul C. proc. civ., astfel că, Tribunalul Mureș a rămas competent să judece litigiul.

Față de succesiunea cronologică a actelor de procedură îndeplinite în cauză, Înalta Curte constată că excepția necompetenței a fost invocată ulterior primului termen de judecată și a fost soluționată abia la termenul din 24 noiembrie 2020, moment la care, instanța nu se mai putea dezînvesti, în raport de dispozițiile art. 130 alin. (2) din C. proc. civ.

Așa fiind, față de dispozițiile legale mai sus- arătate, Înalta Curte constată că, în speță, competența de soluționare a cauzei revine Tribunalul Mureș și, în considerarea prevederilor arătate, urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe.

Temeiul legal al soluției

Pentru considerentele arătate mai sus, în aplicarea prevederilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ.., Înalta Curte urmează a stabili competența teritorială de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Mureș, secția civilă.