ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1591/2024
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1591/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)
Ședința publică din data de 24 septembrie 2024
Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București 16.01.2024, sub nr. x/2024, reclamanta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne a solicitat în contradictoriu cu pârâtul A. întoarcerea executării efectuate de reclamantă în temeiul titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 132/2021 pronunțate de Tribunalul Neamț în dosarul nr. x/2020, prin obligarea pârâtului la restituirea sumei de 14.842 RON reprezentând drepturi de pensie încasate necuvenit și 1.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 723 și următoarele din C. proc. civ.
Prin sentința civilă nr. 5480 din data de 3 aprilie 2024, Judecătoria sectorului 4 București a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Neamț.
În motivarea acestei hotărâri, Judecătoria sectorului 4 București a apreciat că decizia nr. 15/20.07.2020 pronunțată de Înalta Curtea de Casație și Justiție în pronunțarea recursului în interesul legii își are aplicabilitate în cauză, având în vedere că situația premisă avută în vedere în decizia instanței supreme este similară celei din prezenta cauză.
Ca atare, a reținut că, neexistând o executare silită inițiată de pârât, nu sunt aplicabile dispozițiile Capitolului VIII "Întoarcerea executării" din Titlul I "Dispoziții generale" a Cărții a V-a "Despre executarea silită" a C. proc. civ.
În opinia instanței de trimitere, cât timp nu a fost inițiată împotriva reclamantei o procedură de executare silită, nu se poate pune în discuție existența instanței de executare și competența acesteia de soluționare a litigiului de față.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț, secția I, la data de 17 iunie 2024, care, prin încheierea din data de 4 iulie 2024, a admis excepția necompetenței sale materiale; a declinat competența de soluționare a prezentei cereri în favoarea Judecătoriei sectorului 4; a constat ivit conflictul negativ de competență și a trimis cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție spre soluționarea acestui conflict.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut, în esență, că reclamanta a înțeles să sesizeze Judecătoria sectorului 4 București cu o cerere de întoarcere a executării silite, încadrată juridic prin indicarea dispozițiilor art. 723 din C. proc. civ.
Potrivit Tribunalului Neamț, faptul că prin sentința pronunțată Judecătoria sectorului 4 București a înțeles, contra voinței părții, să schimbe cauză juridică a cererii nu afectează regulile de competență care guvernează prezentul litigiu.
Astfel, potrivit art. 22 alin. (4) din C. proc. civ., judecătorul nu poate schimba starea de fapt și, implicit, nici causa debendi.
Or, instanța de executare învestită cu soluționarea prezentei cauze a calificat cererea din oficiu, fără nicio discuție cu părțile și în pofida faptului că susținerile reclamantei sunt clare și contrare opiniei instanței de trimitere, drept o plată nedatorată.
În consecință, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, tribunalul a apreciat că, în speță, competența materială de soluționare a întregii cauze revine Judecătoriei Sectorului 4 București, în temeiul regulii instituite de art. 651 alin. (1) din C. proc. civ.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la data de 10 iulie 2024.
Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Neamț, secția I, pentru următoarele considerente:
În speță, instanța a fost învestită să se pronunțe asupra cererii prin care reclamanta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne a chemat în judecată pe pârâtul A., solicitând ca acesta să fie obligat să-i restituie suma de 14.842 RON, pe care o încasase, ca urmare a executării benevole a sentinței civile nr. 132/2021, pronunțată de Tribunalul Neamț, secția I civilă, desființată ulterior în apel prin decizia civilă nr. 639/2021 a Curții de apel Bacău, fiind invocate dispozițiile art. 723 din C. proc. civ.
Înalta Curte reține că prin decizia nr. 15/2020 din 20 iulie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casației și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii s-a stabilit că acțiunea promovată de angajator în contradictoriu cu salariatul pentru restituirea sumelor achitate de primul celui de-al doilea, de bunăvoie, înainte de începerea executării silite, în baza unei hotărâri judecătorești executorii, de primă instanță, care ulterior este desființată în calea de atac, îmbracă natura juridică a unui conflict de muncă, a cărui soluționare se circumscrie prevederilor art. 256 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, atrăgând competența materială de soluționare în primă instanță în favoarea tribunalului, secția specializată în litigii de muncă și asigurări sociale, conform art. 208 și art. 210 din Legea dialogului social nr. 62/2011, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
În considerentele acestei decizii, s-au stabilit următoarele:
"108. Față de reglementarea ce stabilește constituirea și atribuțiile instanței de executare, întoarcerea executării, în temeiul art. 724 alin. (3) din C. proc. civ., se poate solicita numai în condițiile în care a fost demarată o procedură de executare silită în cadrul căreia a fost desemnată deja o instanță de executare ce urmează a soluționa incidentul apărut în cursul respectivei executări, de vreme ce această cerere se soluționează de instanța competentă teritorial în funcție de domiciliul debitorului la data sesizării organului de executare, sesizare ce implică începerea executării silite. Or, în situația plății benevole, nu există cerere de executare pe rolul unui executor judecătoresc, nici procedură de executare silită și nici "instanță de executare", desemnată pentru rezolvarea cererii.
Această interpretare gramaticală și sistematică a textelor de lege anterior evocate este suficientă pentru a concluziona că art. 723 și următoarele din C. proc. civ., care reglementează instituția "Întoarcerii executării", vizează procedura executării silite, și nu plata de bunăvoie făcută anterior depunerii unei cereri de executare silită la organul de executare.
În concluzie, din interpretarea coroborată a textelor de lege din materia executării silite rezultă că normele de procedură civilă nu reglementează posibilitatea de a solicita, pe cale principală, întoarcerea executării, atunci când a fost desființat titlul în baza căruia plata s-a realizat de bunăvoie de către debitor, dacă executarea silită nu a fost demarată, fiind incidentă instituția plății nedatorate, ce implică promovarea unui proces distinct pentru restabilirea situației anterioare.
Prin urmare, prevederile art. 256 din Codul muncii constituie temeiul legal aplicabil pentru restituirea prestațiilor de către salariații care au încasat de la angajator, anterior începerii unei proceduri de executare silită, drepturi salariale în baza unor hotărâri judecătorești de primă instanță, desființate în căile de atac."
Potrivit dispozițiilor art. 517 alin. (4) din C. proc. civ., dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I, ceea ce înseamnă că, de la acest moment, în soluționarea cauzelor care ridică problema de drept rezolvată prin decizia în interesul legii, instanțele vor trebui să țină seama de dezlegarea dată de Înalta Curte.
Cum, în speță, pretențiile solicitate de reclamantă au aceeași situație premisă, respectiv restituirea sumelor achitate de bunăvoie, în baza sentinței civile nr. 132/2021, pronunțată de Tribunalul Neamț, secția I civilă, desființată ulterior în apel prin decizia civilă nr. 639/2021 a Curții de apel Bacău, Înalta Curte constată că în privința stabilirii competenței materiale devin incidente dispozițiile din Legea nr. 223/2015, act normativ care are reglementări speciale în ceea ce privește jurisdicția în sistemul pensiilor militare de stat.
În consecință, pentru a determina competența materială de soluționare a cauzei, instanța supremă va avea în vedere dispozițiile art. 100 din Legea 223/2015 conform cărora jurisdicția în sistemul pensiilor militare de stat se realizează prin tribunale și curți de apel și cele ale art. 101 din același act normativ, potrivit cu care litigiile privind stabilirea și plata drepturilor de pensii se soluționează în primă instanță de către tribunale.
Față de cele expuse, având în vedere și prevederile art. 107 din C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 105 din Legea nr. 223/2015, Înalta Curtea apreciază că Tribunalul Neamț este competent să soluționeze prezenta cauză în primă instanță.
În raport de considerentele expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, în speță, competența de soluționare a cauzei revine Tribunalului Neamț, astfel încât, în aplicarea dispozițiilor art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Neamț, secția I.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 24 septembrie 2024.