ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 19.09.2024

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1559/2024

HOTĂRÂRE
19.09.2024
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1559/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 19 septembrie 2024

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 5, art. 6 și art. 7 din Regulamentul CE nr. 261/2004, Regulamentul nr. 1215/2012, art. 1522 și art. 1566-1586 C. civ., art. 1026-1033 C. proc. civ. și jurisprudența relevantă a Curții de Justiție a Uniunii Europene.

Prin sentința civilă nr. 8550 din 5 octombrie 2023, pronunțată de Judecătoria Buftea, secția civilă, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, fiind declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Suceava.

În argumentarea soluției, s-a reținut că potrivit jurisprudenței CJUE, în situația unui bilet cumpărat online, nu există elemente care să permită stabilirea implicării sucursalei în relația juridică dintre transportatorul aerian și reclamant, astfel încât Judecătoria Buftea nu poate fi competentă să soluționeze litigiul în temeiul articolului 7 punctul 5 din Regulamentul UE nr. 1215/2012.

În continuare, având în vedere locul de sosire a avionului, instanța a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Suceava.

Prin sentința civilă nr. 1458 din 16 aprilie 2024, pronunțată de Judecătoria Suceava, secția civilă, s-a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea.

Totodată, constatându-se ivit conflictul negativ de competență a fost suspendată din oficiu judecata cauzei și s-a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului de competență.

În motivare, instanța a reținut incidența art. 4 din Regulamentul UE nr. 1215/2012, potrivit căruia competența teritorială aparține instanței statului membru de la domiciliul ori de la sediul pârâtului, în speță nefiind incident art. 7 din același regulament, întrucât nu este îndeplinită premisa aplicării acestuia, aceea a situării locului de sosire într-un alt stat membru decât cel în care este domiciliat/își are sediul pârâtul.

Odată stabilită competența instanțelor române, s-a reținut aplicabilitatea dispozițiilor art. 1028 alin. (2) C. proc. civ. raportat la art. 113 alin. (1) pct. 6 din același cod, norme de competență de ordine privată.

În continuare, instanța a arătat că pârâta nu a înțeles să invoce excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Buftea, iar prin alegerea făcută de reclamantă, soluționarea cauzei a rămas în competența instanței pe rolul căreia a fost înregistrată cererea, care nu mai putea să invoce, din oficiu, necompetența sa teritorială, la primul termen de judecată, și să se desesizeze, în această manieră, de soluționarea pricinii, chiar dacă nu ar fi fost competentă să judece cauza.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între Judecătoria Buftea și Judecătoria Cluj-Napoca, care se declară reciproc necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea, pentru următoarele considerente:

Prin cererea de valoare redusă introdusă de reclamantă, s-a solicitat obligarea pârâtei B., societate străină având naționalitatea unui stat membru al Uniunii Europene și un sediu secundar în România, localitatea Otopeni, jud. Ilfov, la plata compensației pentru anularea zborului W64691 din 29 iunie 2022, conform art. 7 alin. (1) lit. a) din Regulamentul CE nr. 261/2004.

În raport de izvorul obligației de plată solicitate, trebuie observat că dispozițiile art. 7 pct. 5 din Regulamentul UE nr. 1215/2012, stabilesc că, "o persoană care are domiciliul pe teritoriul unui stat membru poate fi acționată în justiție într-un alt stat membru: (...) în privința unei contestații rezultate din activitatea unei sucursale, a agenții sau a unei alte unități, în fața instanțelor de la locul unde se află sucursala, agenția sau unitatea în cauză".

În același timp, la considerentul nr. 15 al Regulamentului UE nr. 1215/2012 se reține că, "Normele de competență ar trebui să prezinte un mare grad de previzibilitate și să se întemeieze pe principiul conform căruia competența este determinată, în general, de domiciliul pârâtului. Astfel, competența ar trebui să fie întotdeauna determinată pe baza acestui criteriu, cu excepția câtorva situații bine definite în care materia litigiului sau autonomia părților justifică un alt punct de legătură. În cazul persoanelor juridice, domiciliul trebuie să fie definit în mod independent, în vederea ameliorării transparenței normelor comune și a evitării conflictelor de competență.".

Prezenta cerere este întemeiată pe Regulamentul (CE) nr. 261/2004, iar prin hotărârea C.J.U.E. din 09.07.2009, pronunțată în cauza C-204/08, Peter Rehder împotriva Air Baltic Corporation, s-a reținut că art. 5 pct. 1 lit. b) a doua liniuță din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială trebuie interpretat în sensul că instanța în circumscripția căreia se găsește locul de plecare sau locul de sosire a avionului, convenite în contractul de transport, este competentă să judece o cerere de compensații întemeiată pe Regulamentul (CE) nr. 261/2004 și pe un contract de transport aerian de persoane efectuat dintr-un stat membru cu destinația într-un alt stat membru, în temeiul unui contract încheiat cu o singură companie aeriană, operator de transport efectiv.

Considerentele care au stat la baza acestei decizii se aplică mutatis mutandis și în privința art. 7 pct. lit. b) a doua liniuță din Regulamentul UE nr. 1215/2012, care are o formulare identică cu cea cuprinsă în Regulamentul (CE) nr. 44/2001.

În ce privește sintagmele - instanța locului de plecare sau a locului de sosire a avionului - Înalta Curte arată că se interpretează în sensul că este competentă instanța din statul unde se află locul de plecare sau instanța din statul locului de sosire a avionului, deoarece rațiunea regulamentului este de a stabili instanța cărui stat membru al uniunii va fi competentă să soluționeze un litigiu cu element de extraneitate intracomunitar.

Odată stabilit statul al cărui instanță este competentă a soluționa cererea, determinarea competenței materiale și teritoriale a instanței din statul respectiv se realizează potrivit regulilor de procedură ale acelui stat.

Dezînvestindu-se în favoarea unei alte instanțe române, Judecătoria Buftea, sesizată de reclamantă, a apreciat că, din perspectiva competenței internaționale, instanțele române sunt competente să soluționeze cauza.

În aceste condiții, instanța competentă se determină conform legii procesual civile române, întrucât potrivit art. 1.072 alin. (1) C. proc. civ., "când instanțele române sunt competente potrivit dispozițiilor cărții de față, competența se determină conform regulilor din prezentul cod și, după caz, a celor prevăzute în legi speciale".

Așa fiind, procedând la soluționarea conflictului negativ de competență, instanța supremă va verifica modul în care au fost respectate atât normele de competență propriu-zise, cât și normele referitoare la condițiile și termenele de invocare a excepției de necompetență.

Obiectul cauzei este reprezentat de o cerere de valoare redusă, în care competența teritorială urmează regulile dreptului comun, astfel cum dispune art. 1.028 alin. (2) C. proc. civ.

În cauză, pretenția reclamantei privește activitatea unei sucursale situate în România a unei persoane juridice cu sediul într-un alt stat al Uniunii Europene, respectiv în orașul Otopeni, județul Ilfov, localitate aflată în circumscripția Judecătoriei Buftea.

Prin urmare, din punct de vedere teritorial, sunt incidente prevederile art. 109 C. proc. civ., conform cărora "cererea de chemare în judecată împotriva unei persoane juridice de drept privat se poate face și la instanța locului unde ea are un dezmembrământ fără personalitate juridică, pentru obligațiile ce urmează a fi executate în acel loc sau care izvorăsc din acte încheiate prin reprezentantul dezmembrământului ori din fapte săvârșite de acesta".

Pe de altă parte, întrucât cererea derivă dintr-un contract de transport este atrasă incidența dispozițiilor art. 113 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., potrivit căruia, pentru cererile ce izvorăsc dintr-un contract de transport, în afară de instanțele prevăzute la art. 107-112 din același cod, mai este competentă instanța locului de plecare sau de sosire. Din această perspectivă, este adevărat că Judecătoria Suceava ar fi putut fi competentă să judece litigiul.

Însă, fiind vorba despre o pricină referitoare la bunuri (plata unei sume de bani cu titlu de despăgubire), aceste norme de competență teritorială alternativă permit reclamantei alegerea oricăreia dintre instanțele deopotrivă competente.

Totodată, este de menționat că la art. 109 și art. 113 Cod procedură legiuitorul a prevăzut norme de competență teritorială relativă, de ordine privată, potrivit art. 129 alin. (3) C. proc. civ.

Cum necompetența de ordine privată a instanței nu poate fi invocată decât de către pârât prin întâmpinare, sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii, așa cum rezultă din prevederile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., instanța supremă constată că Judecătoria Buftea, sesizată de reclamantă, nu era îndreptățită să invoce din oficiu excepția de necompetență de ordine privată, devenind competentă a soluționa pricina ca urmare a învestirii sale de reclamant urmată de neinvocarea de către pârâtă a excepției de necompetență în termenul limită, reglementat de lege.

Față de considerentele anterior expuse și văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea.

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea, secția civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 septembrie 2024.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2025-01-21
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 120/2025
Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele: 1. Prin cererea înregistrată la 11 decembrie 2023 pe rolul Judecătoriei Buftea sub nr. x/94/2023, reclamanta A S.A,, în contradictoriu cu pârâta B LTD. Budapest, a
ÎCCJ 2024-04-09
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 764/2024
. 113 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. aparținând reclamantului, conform art. 116 din același cod. Cu privire la interpretarea Curții de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-204/08, amintită de Judecătoria Buftea, s-a reținut că aceasta are
ÎCCJ 2023-10-19
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1729/2023
Ședința publică din data de 19 octombrie 2023 Deliberând, asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Buftea – secția I civ
ÎCCJ 2024-02-27
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 395/2024
Ședința publică din data de 27 februarie 2024 Deliberând asupra conflictului negativ de competență constată următoarele: 1. Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 16.03.2023, pe rolul Judecătoriei Buftea – secția Civil
ÎCCJ 2023-09-26
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1808/2023
Ședința publică din data de 26 septembrie 2023 Asupra conflictului negativ de competență de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei B
Sursă