ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1729/2023

HOTĂRÂRE

19.10.2023

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2023
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1729/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 19 octombrie 2023

Deliberând, asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Buftea – secția I civilă, în data de 16 martie 2023, sub nr. x/2022, reclamanta A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei B., la plata sumei de 400 euro, reprezentând compensație întârziere zbor, precum și a dobânzii legale, începând cu data formulării cererii de chemare în judecată, cu cheltuieli de judecată, arătând că pasagerul a achiziționat bilete de transport aerian pentru cursa operată de compania pârâtă, pentru zborul x/01.08.2022, pe ruta Cluj-Napoca-Larnaca, care a fost anulat. A mai învederat că între părți a intervenit o cesiune de creanță, prin care cedentul le-a cesionat toate drepturile și accesoriile izvorâte din dreptul de a percepe compensația datorată în temeiul Regulamentului (CE) nr. 261/2004.

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 5 si 7 din Regulamentul CE 261/2004, art. 1522 din C. civ., precum si jurisprudenta relevantă a Curții de Justiție a Uniunii Europene (cauzele C-402/07, C-432/07 si C-394/14).

Prin sentința civilă nr. 6943 din 14 iulie 2023, pronunțată de Judecătoria Buftea – secția civilă, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu și a fost declinată competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca.

Pentru a hotărî astfel, această instanță a reținut, în esență, că în materia despăgubirilor întemeiate pe dispozițiile Regulamentului (CE) nr. 261/2004, este instituită o competență teritorială exclusivă în favoarea instanței de la locul de plecare sau de sosire a avionului.

Astfel, conform biletelor de transport aerian anexate, s-a stabilit că zborul operat de societatea pârâtă a avut ca punct de plecare Aeroportul din Cluj-Napoca, Romania, iar ca punct de sosire Aeroportul din Larnaca, Cipru.

În consecință, această instanță a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca, în a cărei circumscripție se află locul de plecare a avionului.

Învestită prin declinare, Judecătoria Cluj-Napoca, secția civilă, prin sentința civilă nr. 9367/CC/2023 din 4 septembrie 2023, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Buftea, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

În motivare, această instanță a reținut, în esență, că în privința cererii deduse judecății este competentă să o soluționeze instanța de la sediul pârâtului, așa cum cum rezultă din coroborarea art. 107 alin. (1) raportat la art. 1028 alin. (2) C. proc. civ.

Totuși, trebuie observat că este vorba despre o competență de ordine privată, iar nu de ordine publică, dispozițiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ. stipulând în sensul că necompetența teritorială de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare. Or, pârâta nu a invocat necompetența teritorială prin întâmpinare, iar instanța nu avea posibilitatea să o invoce din oficiu, motiv pentru care competența de soluționare a cauzei aparține Judecătoriei Buftea, așa cum rezultă din dispozițiile legale precitate și din jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, indicată în cuprinsul hotărârii.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând conflictul negativ de competență cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispozițiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Dispozițiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competență atunci când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță învestită își declină la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente.

Înalta Curte constată că, în speță, Judecătoria Buftea și Judecătoria Cluj-Napoca și-au declinat reciproc competența de soluționare a cauzei, prezentul conflict de competență fiind generat de constatările diferite ale celor două instanțe cu privire la caracterul normei de competență reprezentată de dispozițiile din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială, coroborate cu cele din Regulamentul (CE) nr. 261/2004 de stabilire a unor norme comune în materie de compensare și de asistență a pasagerilor în eventualitatea refuzului la îmbarcare și anulării sau întârzierii prelungite a zborurilor și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 295/91.

Astfel, Judecătoria Buftea a reținut că, în ceea ce privește competența teritorială, Regulamentul instituie o competență exclusivă în favoarea instanței de la locul de plecare sau de sosire a avionului, în timp ce Judecătoria Cluj-Napoca a apreciat că Regulamentul se aplică pasagerilor, nu și cesionarilor de creanțe, iar în cauză competența teritorială este de ordine privată, în considerarea protejării intereselor persoanei prejudiciate, motiv pentru care prima instanță sesizată nu putea, în lipsa unei invocări din partea pârâtei, să ridice din oficiu excepția de necompetență teritorială.

Înalta Curte reține, cu titlu prealabil, că dispozițiile din cuprinsul Regulamentului nr. 1215/2012 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială, care a abrogat Regulamentul (CE) nr. 44/2001, au relevanță doar din perspectiva competenței internaționale, însă odată stabilită competența instanțelor române, instanța națională competentă teritorial se stabilește potrivit normelor dreptului intern.

Or, în cauză, prima instanță sesizată, respectiv Judecătoria Buftea, a invocat din oficiu doar excepția necompetenței sale teritoriale, apreciind implicit că instanțelor române le revine competența de soluționare a prezentei cauze.

În continuare, se reține că litigiul dedus judecății are ca obiect cererea cu valoare redusă, formulată în temeiul dispozițiilor art. 1026-1033 C. proc. civ., privind obligarea pârâtei B. la plata sumei de 400 euro, echivalent în RON, reprezentând compensație pentru întârzierea zborului operat de aceasta.

Potrivit art. 1028 C. proc. civ., competența materială de a soluționa cererea de valoare redusă în primă instanță aparține judecătoriei, iar competența teritorială se stabilește potrivit dreptului comun.

În materia competenței teritoriale, regula de drept comun este înscrisă în dispozițiile art. 107 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cu care cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

Se constată faptul că, în raport cu obiectul cererii de chemare în judecată, acesteia nu-i sunt incidente numai dispozițiile art. 107 C. proc. civ., care reglementează regula generală de competență teritorială, ci și prevederile art. 113 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Astfel, prin art. 113 C. proc. civ. este stabilită o competență teritorială alternativă, la alin. (1) pct. 6 stipulându-se că, în afară de instanțele prevăzute la art. 107-112, mai este competentă instanța în a cărei circumscripție este locul de plecare sau de sosire, pentru cererile ce izvorăsc dintr-un contract de transport.

În toate cazurile de competență teritorială alternativă, alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente aparține reclamantului, potrivit art. 116 C. proc. civ., iar, în situația în care acesta ar sesiza o instanță necompetentă, doar pârâtul este cel care ar putea să invoce necompetența teritorială.

Astfel, fiind vorba despre o normă de competență teritorială relativă, de ordine privată, nesocotirea ei putea fi invocată pe calea excepției de necompetență numai de către pârât în condițiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cu care necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii.

Așadar, rezultă că și în situația în care reclamantul a sesizat o altă instanță decât cea competentă potrivit legii, numai pârâtul ar putea cere declinarea competenței la una dintre instanțele competente potrivit legii, instanța neputând invoca, din oficiu, excepția de necompetență.

Cum în speță pârâta nu a formulat întâmpinare, conform dispozițiilor art. 1029 alin. (4) C. proc. civ., prin care să invoce excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Buftea, ținând cont de alegerea făcută de reclamantă, soluționarea cauzei rămâne în competența instanței pe rolul căreia a fost înregistrată cererea, în favoarea acesteia operând o prorogare de competență, astfel că o eventuală necompetență teritorială s-a acoperit.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea.