ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1808/2023

HOTĂRÂRE

26.09.2023

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2023
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1808/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 26 septembrie 2023

Asupra conflictului negativ de competență de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Buftea, la 30.09.2022, sub nr. x/2022, reclamanta A. S.A. a solicitat instanței, ca prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea pârâtei B., la plata sumei de 400 euro, cu titlul de compensație pentru întârzierea zborului, precum și la plata dobânzii legale penalizatoare, de la data formulări cererii până la data plății efective, cu cheltuieli de judecată.

Reclamanta a arătat că a devenit titulara creanței, prin achiziția acesteia de la C., în baza contractului de cesiune de creanță nr. x, atașat cererii.

În drept, au fost invocate prevederile art. 5, 6 și 7 din Regulamentul (CE) nr. 261/2004, Regulamentul nr. 1215/2012 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială, art. 1522, art. 1566-1586 C. civ., art. 1026-1033 C. proc. civ., precum și jurisprudența relevantă a Curții de Justiție a Uniunii Europene, cauzele C-402/07, C-432/07, respectiv C-394/14.

Prin sentința civilă nr. 728/2023 din 31 ianuarie 2023, Judecătoria Buftea, secția Civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iași.

Pentru a hotărî astfel, a reținut că, potrivit biletului de transport aerian care întemeiază cererea de despăgubire, zborul operat de pârâtă a avut ca punct de aterizare Aeroportul Iași, România, iar ca punct de sosire Charleroi, Belgia.

Instanța a reținut că cererea este întemeiată pe Regulamentul (CE) nr. 261/2004 și a evocat hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene (în continuare, "C.J.U.E") din 09.07.2009 pronunțată în cauza C-204/08, Peter Rehder împotriva Air Baltic Corporation (ECLI:EU:C:2009:439). Prin această hotărâre s-a reținut că art. 5 pct. 1 lit. b) a doua liniuță din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială trebuie interpretat în sensul că instanța în circumscripția căreia se găsește locul de plecare sau locul de sosire a avionului, convenite în contractul de transport, este competentă să judece o cerere de compensații întemeiată pe Regulamentul (CE) nr. 261/2004 și pe un contract de transport aerian de persoane efectuat dintr-un stat membru cu destinația într-un alt stat membru, în temeiul unui contract încheiat cu o singură companie aeriană, operator de transport efectiv.

A conchis că se instituie o competență teritorială exclusivă în favoarea instanței de la locul de plecare sau de sosire a avionului.

Învestită prin declinare, Judecătoria Iași, secția Civilă, prin sentința civilă nr. 7247/2023 din 28 iunie 2023, a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecata cauzei și a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării acestuia.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Iași, secția Civilă, după evocarea dispozițiilor art. 129-130 C. proc. civ., a arătat că excepția necompetenței teritoriale poate fi invocată din oficiu doar când este exclusivă, or, în cauză, contrar celor reținute de instanța de declinare, în raport de cele statuate de C.J.U.E. în cauza C-204/08, Peter Rehder împotriva Air Baltic Corporation, competența este alternativă, rămânând aplicabilă regula generală în materie de competență, prevederile art. 107 alin. (1) C. proc. civ., reclamantul înțelegând să sesizeze Judecătoria Buftea, instanța de la sediul pârâtului, orașul Otopeni, județul Ilfov.

Prin urmare, reținând faptul că reclamantul și-a exercitat dreptul de opțiune conferit de prevederile art. 116 C. proc. civ. la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, precum și faptul că alegerea instanței competente se poate realiza doar la momentul introducerii cererii, nemaifiind posibilă exprimarea opțiunii la primul termen de judecată, chiar dacă competența este de ordin privat, a conchis că Judecătoria Iași nu poate proceda în mod legal la judecarea cererii.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la 12.07.2023, sub același număr de dosar.

Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Judecătoriei Buftea, secția Civilă competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că cele două instanțe - Judecătoria Buftea și Judecătoria Iași - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Obiectul litigiului cu privire la care s-a ivit conflictul negativ de competență vizează cererea de valoare redusă introdusă de reclamantă - A. S.A., persoană juridică română, împotriva pârâtei - B., societate străină având naționalitatea unui stat membru al Uniunii Europene și un sediu secundar în România, pe rolul Judecătoriei Buftea, prin care se solicită obligarea acesteia din urmă la plata sumei de 400 euro reprezentând compensație pentru întârzierea zborului x/16.06.2022, conform art. 7 alin. (1) lit. b) din Regulamentul CE 261/2004.

În raport de izvorul obligației de plată solicitate, trebuie observat că dispozițiile art. 7 pct. 5 din Regulamentul UE nr. 1215/2012, stabilesc că, "O persoană care are domiciliul pe teritoriul unui stat membru poate fi acționată în justiție într-un alt stat membru: (...) în privința unei contestații rezultate din activitatea unei sucursale, a agenții sau a unei alte unități, în fața instanțelor de la locul unde se află sucursala, agenția sau unitatea în cauză.".

De asemenea, la considerentul nr. 11 din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 se reține că, "Normele de competență trebuie să prezinte un mare grad de previzibilitate și să se întemeieze pe principiul conform căruia competența este determinată, în general, de domiciliul pârâtului și, astfel, trebuie să fie întotdeauna disponibilă, cu excepția câtorva situații bine definite în care materia litigiului sau autonomia părților justifică un alt factor de legătură. În cazul persoanelor juridice, domiciliul trebuie să fie definit în mod independent, în vederea ameliorării transparenței normelor comune și a evitării conflictelor de competență.".

Este adevărat că cererea este întemeiată pe Regulamentul (CE) nr. 261/2004 iar prin hotărârea CJ.U.E. din 09.07.2009 pronunțată în cauza C-204/08, Peter Rehder împotriva Air Baltic Corporation s-a reținut că, art. 5 pct. 1 lit. b) a doua liniuță din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială trebuie interpretat în sensul că instanța în circumscripția căreia se găsește locul de plecare sau locul de sosire a avionului, convenite în contractul de transport, este competentă să judece o cerere de compensații întemeiată pe Regulamentul (CE) nr. 261/2004 și pe un contract de transport aerian de persoane efectuat dintr-un stat membru cu destinația într-un alt stat membru, în temeiul unui contract încheiat cu o singură companie aeriană, operator de transport efectiv.

Textul din regulamentul european care se referă la sintagmele - instanța locului de plecare sau a locului de sosire a avionului - se interpretează în sensul că este competentă instanța din statul unde se află locul de plecare sau instanța din statul locului de sosire a avionului deoarece rațiunea regulamentului este de a stabili instanța cărui stat membru al uninunii va fi competentă să soluționeze un litigiu cu element de extraneintate intracomunitar. Odată stabilit statul al cărei instanță este competentă a soluționa cererea, determinarea competenței materiale și teritoriale a instanței din statul respectiv se realizează potrivit regulilor de procedură ale acelui stat.

În cauză, pretenția reclamantei privește activitatea unei sucursale situate în România a unei persoane juridice cu sediul într-un alt stat al Uniunii Europene; aceasta este situată în orașul Otopeni, județul Ilfov, localitate aflată în circumscripția Judecătoriei Buftea. Prin urmare, dinn punct de vedere teritorial sunt incidente prevederile art. 109 din C. proc. civ., conform cărora "cererea de chemare în judecată împotriva unei persoane juridice de drept privat se poate face și la instanța locului unde ea are un dezmembrământ fără personalitate juridică, pentru obligațiile ce urmează a fi executate în acel loc sau care izvorăsc din acte încheiate prin reprezentantul dezmembrământului ori din fapte săvârșite de acesta".

Pe de altă parte, întrucât cererea derivă dintr-un contract de transport este atrasă incidența dispozițiilor art. 113 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., potrivit căruia, pentru cererile ce izvorăsc dintr-un contract de transport, în afară de instanțele prevăzute la art. 107-112 din același cod, mai este competentă instanța locului de plecare sau de sosire. Din această perspectivă, este adevărat că Judecătoria Iași ar fi putut fi competentă să judece litigiul.

Însă, fiind vorba despre o pricină referitoare la bunuri (plata unei sume de bani cu titlu de despăgubire), aceste norme de competență teritorială alternativă sunt, așa cum rezultă din economia art. 126 din C. proc. civ., norme de competență de ordine privată de la care părțile pot deroga, fie în scris, fie verbal în fața instanței de judecată, fie tacit prin sesizarea de către reclamant a unei alte instanțe decât cea competentă potrivit legii, urmată de neinvocarea de către pârât a excepției de necompetență teritorială de ordine privată în termenul limită stabilit de lege.

Cum necompetența de ordine privată a instanței nu poate fi invocată decât de către pârât prin întâmpinare, sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii, așa cum rezultă din prevederile art. 130 alin. (3) din C. proc. civ., instanța supremă constată că Judecătoria Buftea, sesizată de reclamant, nu era îndreptățită să invoce din oficiu excepția de necompetență de ordine privată, devenind competentă a soluționa pricina ca urmare a învestirii sale de reclamant urmată de neinvocarea de către pârâtă a excepției de necompetență în termenul limită reglementat de lege.

Pentru aceste considerente, văzând și dispozițiile art. 131 și art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a litigiului în favoarea Judecătoriei Buftea, secția Civilă.