ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1051/2025

Ședința publică din data de 10 iunie 2025

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanta a arătat că a devenit titulara creanței, prin achiziția acesteia de la pasagerul C., în baza contractului de cesiune de creanță.

În drept, a invocat dispozițiile art. 1026-1033 din C. proc. civ., art. 1522 și art. 1566-1586 din C. civ., art. 5, 6 și 7 din Regulamentul (CE) nr. 261/2004 și Regulamentul (CE) nr. 1215/2012.

Pârâta a depus întâmpinare, în termenul legal, prin care a invocat excepția necompetenței instanțelor române și excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Buftea.

Prin sentința civilă nr. 2386 din 26 februarie 2022, Judecătoria Buftea, secția Civilă a respins excepția necompetenței generale a instanțelor române și a admis excepția necompetenței teritoriale exclusive, invocată prin întâmpinare, declinând competența de soluționare a cauzei către Judecătoria Craiova.

În motivarea acestei hotărâri, instanța a reținut că este incident Regulamentul (CE) nr. 261/2004 și a evocat hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene din 09.07.2009 pronunțată în cauza C-204/08, D. împotriva E..

Constatând, astfel cum rezultă din biletul de avion anexat cererii de chemare în judecată, că zborul operat de societatea pârâtă a avut ca punct de plecare Aeroportul din Brussels, iar ca punct de sosire Aeroportul din Craiova, și reținând că în materia despăgubirilor întemeiate pe dispozițiile Regulamentului CE nr. 261/2024 a fost instituită o competență teritorială exclusivă, instanța a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova, în a cărei circumscripție se află locul de sosire a avionului.

Pentru a pronunța această soluție, Judecătoria Craiova, după evocarea dispozițiilor art. 107 alin. (1), art. 113 alin. (1) pct. 6, art. 116, art. 129 alin. (3), art. 130 alin. (3) și art. 132 alin. (1) și (3) din C. proc. civ., a arătat că, în situația din speță, competența teritorială este una relativă, de ordine privată, cazurile de competență teritorială exclusivă fiind de strictă interpretare și aplicare, astfel încât Judecătoria Buftea nu avea posibilitatea de a admite excepția necompetenței teritoriale în condițiile în care reclamantul avea, la alegere, posibilitatea de a sesiza Judecătoria Buftea ca instanța competentă în raza căreia se afla sediul pârâtei sau Judecătoria Craiova ca instanță competentă potrivit locului de sosire.

În opinia instanței de conflict, în cauză nu este aplicabil temeiul de competență indicat de Judecătoria Buftea, respectiv art. 5 pct. 1 lit. (b) din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială.

În subsidiar, a reținut că instanța de trimitere a aplicat greșit această normă.

De asemenea, a subliniat că interpretarea Curții de Justiție a Uniunii Europene din cauza C-204/08, are la bază Regulamentul (CEE) nr. 295/91, al cărui domeniu de aplicare, potrivit art. 3, privește exclusiv acțiunile în legătură cu drepturile pasagerilor, ori în speță reclamanta, persoană juridică română, este cesionar al creanței valorificate împotriva pârâtei - operator aerian.

În fine, reținând încălcarea de către instanța de trimitere a normelor imperative, de ordine publică, reglementate de art. 129 alin. (3) din C. proc. civ., a conchis că Judecătoria Craiova nu poate proceda în mod legal la judecarea cererii.

Constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) și (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va pronunța regulatorul de competență, stabilind competența teritorială de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova, pentru următoarele considerente:

Obiectul litigiului cu privire la care s-a ivit conflictul negativ de competență vizează cererea de valoare redusă introdusă de reclamantă - A. S.A. împotriva pârâtei - B., prin care se solicită obligarea acesteia din urmă la plata sumei de 250 euro, reprezentând compensație pentru întârzierea zborului din 11.06.2023, conform art. 7 alin. (1) lit. b) din Regulamentul CE 261/2004.

Observă Înalta Curte că pretenția reclamantei privește activitatea unei persoane juridice stabilite într-un alt stat membru al Uniunii Europene, iar prima instanță care s-a declarat necompetentă a apreciat, din perspectiva competenței internaționale, că instanțele române sunt competente să soluționeze cauza, această statuare intrând în puterea lucrului judecat.

Cu titlu preliminar, observă Înalta Curte că această soluție este în concordanță cu interpretarea art. 5 pct. 1 lit. b) a doua liniuță din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială reținută prin hotărârea CJ.U.E. din 09.07.2009 pronunțată în cauza C-204/08, D. împotriva E., în sensul că este competentă instanța din statul unde se află locul de plecare sau instanța din statul locului de sosire a avionului, deoarece rațiunea regulamentului este de a stabili instanța cărui stat membru al uniunii va fi competentă să soluționeze un litigiu cu element de extraneitate intracomunitar. Odată stabilit statul al cărei instanță este competentă a soluționa cererea, determinarea competenței materiale și teritoriale a instanței din statul respectiv se realizează potrivit regulilor de procedură ale acelui stat.

În continuare, observă Înalta Curte că pârâta din prezenta cauză nu este stabilită pe teritoriul României, ci pe teritoriul unui alt stat - Ungaria, însă operează zboruri din România spre alte țări sau din alte țări spre România. Din înscrisurile depuse la dosar, respectiv din biletul de avion anexat cererii de chemare în judecată, rezultă că zborul operat de pârâtă a avut ca punct de plecare Aeroportul din Brussels, iar ca punct de sosire Aeroportul din Craiova.

Întrucât determinarea competenței teritoriale se face potrivit regulilor de procedură naționale, în cauză devin incidente, raportat la obiectul litigiului, prevederile art. 107 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căruia cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel și art. 113 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., potrivit căruia, pentru cererile ce izvorăsc dintr-un contract de transport, în afară de instanțele prevăzute la art. 107-112 din același act normativ, mai este competentă instanța locului de plecare sau de sosire.

Fiind vorba despre o pricină referitoare la bunuri (plata unei sume de bani cu titlu de despăgubire), aceste norme, care instituie o competență teritorială alternativă, sunt de ordine privată, așa cum rezultă din economia art. 126 din C. proc. civ.

Din această perspectivă, se impune analizarea dispozițiilor care prevăd pentru părți și instanță posibilitățile de invocare a necompetenței teritoriale.

Astfel, potrivit art. 130 alin. (3) din C. proc. civ., necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.

Examinând actele dosarului, instanța supremă constată că în cauza dedusă judecății pârâtul a invocat excepția de necompetență teritorială prin întâmpinarea depusă în data de 7.10.2024, solicitând declinarea competenței de soluționare în favoarea judecătoriei Craiova.

În raport de aceste considerente, întrucât suntem în prezența unor norme de competență relativă, excepția necompetenței teritoriale a fost invocată de către pârât în termenul legal, iar singura instanță competentă teritorial, potrivit criteriilor enunțate de art. 107 și art. 113 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., care are sediul pe teritoriul României este cea de la punctul de sosire a avionului, instanța supremă apreciază că Judecătoria Buftea, în mod corect, a analizat excepția cu care a fost învestită de pârâtă prin întâmpinare și a constatat că nu este competentă să soluționeze cauza.

În consecință, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, în speță, competența de soluționare a cauzei revine Judecătoriei Craiova, astfel încât, în aplicarea dispozițiilor art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 iunie 2025.