ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1345/2024

HOTĂRÂRE

13.06.2024

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2024
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1345/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 13 iunie 2024

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 28 februarie 2023 pe rolul Judecătoriei Buftea, secția civilă, sub nr. x/2023, reclamanta S.C. A. S.A. a chemat în judecată pe pârâta B., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să oblige pârâta la plata sumei de 400 Euro, reprezentând compensație întârziere/anulare zbor și a dobânzii legale, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, a arătat că pasagerul a achiziționat bilete de transport aerian pentru cursa operată de compania pârâtă, pentru zborul W63481/01.08.2022, pe ruta Cluj-Napoca - Larnaca, care a fost anulat.

A mai învederat că între părți a intervenit o cesiune de creanță, prin care cedentul le-a cesionat toate drepturile și accesoriile izvorâte din dreptul de a percepe compensația datorată în temeiul Regulamentului (CE) nr. 261/2004.

Prin sentința civilă nr. 7692 din 8 septembrie 2023, Judecătoria Buftea, secția civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca.

Pentru a hotărî astfel, a reținut că în materia despăgubirilor întemeiate pe dispozițiile Regulamentului (CE) nr. 261/2004, se instituie o competență teritorială exclusivă în favoarea instanței de la locul de plecare sau de sosire a avionului. În speță, conform biletului de transport aerian anexat, rezultă că zborul operat de societatea pârâtă a avut ca punct de plecare Aeroportul din Cluj-Napoca, iar ca punct de sosire Aeroportul din Larnaca. Pe cale de consecință, raportat la prevederile anexei nr. 1 la H.G. nr. 337/1993 pentru stabilirea circumscripțiilor judecătoriilor și parchetelor de pe lângă judecătorii, cu modificările și completările ulterioare, instanța a admis excepția necompetenței teritoriale exclusive a Judecătoriei Buftea, invocată din oficiu, competența de soluționare a cauzei fiind declinată în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca, în a cărei circumscripție se află locul de sosire a avionului.

La rândul său, prin sentința civilă nr. 5747/CC/12.04.2024, Judecătoria Cluj-Napoca, secția civilă a admis excepția necompetenței teritoriale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.

Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut, în primul rând, că, în situația din speță, competența teritorială este una relativă, de ordine privată, fiind aplicabile, după caz, dispozițiile art. 107 alin. (1) din C. proc. civ. ori art. 113 alin. (1) pct. 6 din același cod, astfel încât instanța nu avea posibilitatea de a invoca, din oficiu, excepția necompetenței teritoriale.

Instanța a apreciat că art. 5 pct. 1 lit. (b) din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială, nu este aplicabil în cazul de față, însă chiar cu luarea în considerare a acestei norme juridice, trebuie observat că instanța de trimitere a aplicat greșit această normă: astfel, dacă ajungea la concluzia că instanțele din România nu sunt competente din punct de vedere general (internațional), soluția era aceea de respingere a cererii, ca nefiind de competența instanțelor române, în acord cu prevederile art. 130 alin. (1), art. 1071 alin. (1) și (2), respectiv art. 132 alin. (4) din C. proc. civ.

În schimb, dacă identifica un temei juridic pentru competența instanțelor române - din punct de vedere teritorial deveneau incidente, față de obiectul cererii, după caz, art. 107 alin. (1) ori art. 113 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., caz în care soluția era aceea de stabilire a propriei competențe, în condițiile în care toate aceste norme sunt de ordine privată, iar instanța nu avea posibilitatea de a invoca, din oficiu, excepția necompetenței în astfel de situații.

Referitor la interpretarea Curții de Justiție a Uniunii Europene din cauza C-204/08, instanța a reținut că aceasta privește Regulamentul (CE) nr. 261/2004 de stabilire a unor norme comune în materie de compensare și de asistență a pasagerilor în eventualitatea refuzului la îmbarcare și anulării sau întârzierii prelungite a zborurilor și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 295/91, al cărui domeniu de aplicare, potrivit art. 3 din același Regulament, privește exclusiv acțiunile în legătură cu drepturile pasagerilor.

Interpretarea dată în cauza C-204/08 are ca premisă aplicabilitatea acestui din urmă Regulament. Or, nu este cazul în speță, părțile litigiului fiind reclamanta - persoană juridică română, cesionar al creanței valorificate împotriva pârâtei - operator aerian.

În ceea ce privește posibilitatea acestei instanțe de a invoca excepția necompetenței teritoriale, se reține că admiterea necompetenței teritoriale de către Judecătoria Buftea, deși aceasta era instanța competentă, echivalează cu încălcarea unei norme imperative de ordine publică și anume cea a art. 129 alin. (3) din C. proc. civ. și, prin urmare, instanța învestită în acest mod are posibilitatea de a invoca, la rândul său, excepția necompetenței teritoriale care, prin nesocotirea normei arătate mai sus, a devenit o necompetență de ordine publică.

Înalta Curte, constatând că în cauză există un conflict negativ de competență, în sensul art. 133 pct. (2) din C. proc. civ., ivit între cele două instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, în temeiul art. 135 alin. (1) din același cod, va pronunța regulatorul de competență, stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea, secția civilă, pentru următoarele considerente:

Obiectul litigiului cu privire la care s-a ivit conflictul negativ de competență vizează cererea de valoare redusă introdusă de reclamanta - S.C. A. S.A., persoană juridică de origine română, împotriva pârâtei - B., societate străină având naționalitatea unui stat membru al Uniunii Europene și un sediu secundar în România, localitatea Otopeni, județul Ilfov, pe rolul Judecătoriei Buftea, prin care se solicită obligarea acesteia din urmă la plata sumei de 400 euro, reprezentând compensație pentru anularea zborului W63481/01.08.2022, conform art. 7 alin. (1) lit. b) din Regulamentul CE 261/2004.

În raport de izvorul obligației de plată solicitate, trebuie observat că dispozițiile art. 7 pct. 5 din Regulamentul (UE) nr. 1215/2012, stabilesc că "o persoană care are domiciliul pe teritoriul unui stat membru poate fi acționată în justiție într-un alt stat membru: (...) în privința unei contestații rezultate din activitatea unei sucursale, a agenții sau a unei alte unități, în fața instanțelor de la locul unde se află sucursala, agenția sau unitatea în cauză".

De asemenea, la considerentul nr. 11 din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 se reține că "Normele de competență trebuie să prezinte un mare grad de previzibilitate și să se întemeieze pe principiul conform căruia competența este determinată, în general, de domiciliul pârâtului și, astfel, trebuie să fie întotdeauna disponibilă, cu excepția câtorva situații bine definite în care materia litigiului sau autonomia părților justifică un alt factor de legătură. În cazul persoanelor juridice, domiciliul trebuie să fie definit în mod independent, în vederea ameliorării transparenței normelor comune și a evitării conflictelor de competență".

Este adevărat că a fost întemeiată cererea pe Regulamentul (CE) nr. 261/2004, iar prin hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene din 9 iulie 2009, pronunțată în cauza C-204/08, Peter Rehder împotriva Air Baltic Corporation, s-a reținut că, art. 5 pct. 1 lit. b) a doua liniuță din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială trebuie interpretat în sensul că instanța în circumscripția căreia se găsește locul de plecare sau locul de sosire a avionului, convenite în contractul de transport, este competentă să judece o cerere de compensații întemeiată pe Regulamentul (CE) nr. 261/2004 și pe un contract de transport aerian de persoane efectuat dintr-un stat membru cu destinația într-un alt stat membru, în temeiul unui contract încheiat cu o singură companie aeriană, operator de transport efectiv.

Textul din regulamentul european care se referă la sintagmele - instanța locului de plecare sau a locului de sosire a avionului - se interpretează în sensul că este competentă instanța din statul unde se află locul de plecare sau instanța din statul locului de sosire a avionului deoarece rațiunea regulamentului este de a stabili instanța cărui stat membru al Uniunii va fi competentă să soluționeze un litigiu cu element de extraneitate intracomunitar. Odată stabilit statul a cărei instanță este competentă a soluționa cererea, determinarea competenței materiale și teritoriale a instanței din statul respectiv se realizează potrivit regulilor de procedură națională.

Dezînvestindu-se în favoarea unei alte instanțe române, Judecătoria Buftea, sesizată de reclamantă, a apreciat că, din perspectiva competenței internaționale, instanțele române sunt competente să soluționeze cauza.

Această concluzie este confirmată de art. 7 pct. 5 din Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 al Parlamentului European și al Consiliului privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială, care stabilesc că "O persoană care are domiciliul pe teritoriul unui stat membru poate fi acționată în justiție într-un alt stat membru: (...) în privința unei contestații rezultate din activitatea unei sucursale, a unei agenții sau a unei alte unități, în fața instanțelor de la locul unde se află sucursala, agenția sau unitatea în cauză".

În același sens este și art. 1.066 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cărora "sub rezerva situațiilor în care legea dispune altfel, instanțele române sunt competente dacă pârâtul are (...) un sediu secundar sau fondul de comerț pe teritoriul României la data introducerii cererii".

În circumstanțele evocate, instanța competentă se determină conform legii procesual civile române, întrucât potrivit art. 1.072 alin. (1) din C. proc. civ., "când instanțele române sunt competente potrivit dispozițiilor cărții de față, competența se determină conform regulilor din prezentul cod și, după caz, a celor prevăzute în legi speciale".

Așa fiind, procedând la soluționarea conflictului negativ de competență, instanța supremă va verifica modul în care au fost respectate atât normele de competență propriu-zise, cât și normele referitoare la condițiile și termenele de invocare a excepției de necompetență.

Obiectul cauzei este reprezentat de o cerere de valoare redusă, în care competența teritorială urmează regulile dreptului comun, astfel cum dispune art. 1.028 alin. (2) din C. proc. civ.

În cauză, pretenția reclamantei privește activitatea unei sucursale situate în România a unei persoane juridice cu sediul într-un alt stat al Uniunii Europene; aceasta este situată în orașul Otopeni, județul Ilfov, localitate aflată în circumscripția Judecătoriei Buftea. Prin urmare, din punct de vedere teritorial sunt incidente prevederile art. 109 din C. proc. civ., conform cărora "cererea de chemare în judecată împotriva unei persoane juridice de drept privat se poate face și la instanța locului unde ea are un dezmembrământ fără personalitate juridică, pentru obligațiile ce urmează a fi executate în acel loc sau care izvorăsc din acte încheiate prin reprezentantul dezmembrământului ori din fapte săvârșite de acesta".

Pe de altă parte, întrucât cererea derivă dintr-un contract de transport este atrasă incidența dispozițiilor art. 113 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., potrivit căruia, pentru cererile ce izvorăsc dintr-un contract de transport, în afară de instanțele prevăzute la art. 107-112 din același cod, mai este competentă instanța locului de plecare sau de sosire. Din această perspectivă, este adevărat că Judecătoria Cluj-Napoca ar fi putut fi competentă să judece litigiul.

Însă, fiind vorba despre o pricină referitoare la bunuri (plata unei sume de bani cu titlu de despăgubire), aceste norme de competență teritorială alternativă sunt, așa cum rezultă din economia art. 126 din C. proc. civ., norme de competență de ordine privată de la care părțile pot deroga, fie în scris, fie verbal în fața instanței de judecată, fie tacit prin sesizarea de către reclamant a unei alte instanțe decât cea competentă potrivit legii, urmată de neinvocarea de către pârât a excepției de necompetență teritorială de ordine privată în termenul limită stabilit de lege.

Cum necompetența de ordine privată a instanței nu poate fi invocată decât de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii, așa cum rezultă din prevederile art. 130 alin. (3) din C. proc. civ., instanța supremă constată că Judecătoria Buftea, sesizată de reclamantă, nu era îndreptățită să invoce, din oficiu, excepția de necompetență de ordine privată, devenind competentă a soluționa pricina ca urmare a învestirii sale de reclamantă urmată de neinvocarea de către pârâtă a excepției de necompetență în termenul limită reglementat de lege.

Față de considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea.