ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 552/2024

Ședința publică din data de 7 martie 2024

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buftea, secția Civilă la 28.02.2023, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pârâta B., solicitând instanței ca, prin hotărârea care o va pronunța, să oblige pârâta la plata către reclamantă a sumei de 400 euro, cu titlu de compensație pentru întârzierea zborului, precum și la plata dobânzii legale, cu cheltuieli de judecată.

Reclamanta a arătat că a devenit titulara creanței, prin achiziția acesteia de la C., în baza contractului de cesiune de creanță nr. x, atașat cererii.

În drept, au fost invocate prevederile din Regulamentul (CE) nr. 261/2004, Regulamentul nr. 1215/2012, art. 1026-1033 C. proc. civ., art. 1.522, art. 1.566-1.586 C. civ., precum și jurisprudența relevantă a Curții de Justiție a Uniunii Europene.

Prin sentința civilă nr. 9463/27.10.2023, Judecătoria Buftea, secția Civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca.

Pentru a hotărî astfel, a reținut că, potrivit biletului de transport aerian care întemeiază cererea de despăgubire, zborul operat de pârâtă a avut ca punct de plecare Larnaca, Cipru, iar ca punct de sosire Cluj-Napoca, România.

În determinarea competenței, instanța a avut în vedere art. 7 pct. 1 lit. b) teza a II-a din Regulamentul UE nr. 1215/2012 și jurisprudența relevantă a Curții de Justiție a Uniunii Europene; în acest sens, a făcut referire la hotărârea din 11.04.2019, pronunțată în cauza C-464/18, ZX și Ryanair DAC (ECLI:EU:C:2019:311), prin care s-a reținut că art. 7 pct. 5 din Regulamentul nr. 1215/2012 trebuie interpretat în sensul că o instanță a unui stat membru nu este competentă să soluționeze un litigiu referitor la o acțiune în despăgubire formulată în temeiul art. 7 din Regulamentul nr. 261/2004 și îndreptată împotriva unei companii aeriene stabilite pe teritoriul unui alt stat membru, pentru motivul că această companie deține în circumscripția instanței sesizate o sucursală, fără ca această sucursală să fi fost parte la relația juridică dintre companie și pasagerul în cauză. De asemenea, a făcut referire și la hotărârea din 09.07.2009, C-204/08, Rehder împotriva Air Baltic Corporation (ECLI:EU:C:2009:439), prin care s-a stabilit că "în ceea ce privește zborurile întârziate și despăgubirile care trebuie plătite pentru încălcarea acestui tip de contract de transport, Curtea consideră că atât locul de plecare, cât și locul destinației finale sunt la fel de importante în cadrul contractului, stabilind astfel o legătură teritorială suficientă între aceste locuri și orice procedură care rezultă din situația contractuală".

Astfel, având în vedere caracterul obligatoriu al dispozițiilor din Regulamentul UE nr. 1215/2012, instanța a concluzionat că se instituie o competență teritorială exclusivă în favoarea instanței de la locul de destinație al zborului, în speță, Judecătoria Cluj-Napoca.

Prin sentința civilă nr. 946/CC/16.01.2024, Judecătoria Cluj-Napoca a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecata cauzei și a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării acestuia.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, în speță, competența teritorială este una relativă, de ordine privată, fiind aplicabile, după caz, art. 107 alin. (1) C. proc. civ. ori art. 113 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., astfel încât instanța sesizată inițial nu avea posibilitatea de a invoca din oficiu excepția necompetenței teritoriale.

Totodată, instanța a apreciat că art. 5 pct. 1 lit. b) din Regulamentul CE nr. 44/2001, invocat de Judecătoria Buftea, nu este aplicabil în cauză; cu toate acestea, chiar dacă ar fi fost incident, a evidențiat că instanța de trimitere a interpretat greșit această normă. Astfel, dacă ar fi concluzionat că instanțele din România nu sunt competente din punct de vedere general (internațional), soluția ar fi fost respingerea cererii, ca nefiind de competența instanțelor române, în conformitate cu art. 130 alin. (1), art. 1.071 alin. (1) și (2) și art. 132 alin. (4) C. proc. civ.. în schimb, dacă ar fi identificat un temei juridic pentru competența instanțelor române - din punct de vedere teritorial, față de obiectul cererii, soluția ar fi fost stabilirea propriei competențe, în conformitate cu art. 107 alin. (1) și art. 113 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Așadar, subliniind că toate aceste norme sunt de ordine privată, a concluzionat că instanța nu avea posibilitatea de a invoca din oficiu excepția necompetenței în astfel de situații.

În legătură cu interpretarea Curții de Justiție a Uniunii Europene din cauza C-204/08, invocată de Judecătoria Buftea, privind competența instanței în circumscripția căreia se găsește locul de plecare sau locul de sosire a avionului, instanța a reținut că aceasta se referă la Regulamentul CE nr. 261/2004, care stabilește norme comune în materie de compensare și asistență a pasagerilor în caz de refuz la îmbarcare, anulare sau întârziere prelungită a zborurilor. Domeniul de aplicare al acestui regulament se referă exclusiv la drepturile pasagerilor, conform art. 3 din același regulament. Astfel, interpretarea dată în cauza C-204/08 presupune deci aplicabilitatea acestui regulament, ori nu este cazul în speță, deoarece părțile litigiului sunt reclamanta - o persoană juridică română, cesionar al creanței valorificate împotriva pârâtei - operator aerian.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la 26.01.2024.

Analizând actele dosarului din perspectiva conflictului de competență ivit în soluționarea litigiului, Înalta Curte reține următoarele:

Obiectul litigiului cu privire la care s-a ivit conflictul negativ de competență vizează cererea de valoare redusă introdusă de reclamantă - A. S.A., persoană juridică română, împotriva pârâtei - B. - Sucursala Otopeni, societate străină având naționalitatea unui stat membru al Uniunii Europene și un sediu secundar în România, pe rolul Judecătoriei Buftea, prin care se solicită obligarea acesteia din urmă la plata sumei de 400 euro reprezentând compensație pentru întârzierea zborului x/29.07.2022, conform art. 7 alin. (1) lit. b) din Regulamentul CE 261/2004.

În raport de izvorul obligației de plată solicitate, trebuie observat că dispozițiile art. 7 pct. 5 din Regulamentul UE nr. 1215/2012, stabilesc că, "O persoană care are domiciliul pe teritoriul unui stat membru poate fi acționată în justiție într-un alt stat membru: (...) în privința unei contestații rezultate din activitatea unei sucursale, a agenții sau a unei alte unități, în fața instanțelor de la locul unde se află sucursala, agenția sau unitatea în cauză".

De asemenea, la considerentul nr. 11 din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 se reține că, "Normele de competență trebuie să prezinte un mare grad de previzibilitate și să se întemeieze pe principiul conform căruia competența este determinată, în general, de domiciliul pârâtului și, astfel, trebuie să fie întotdeauna disponibilă, cu excepția câtorva situații bine definite în care materia litigiului sau autonomia părților justifică un alt factor de legătură. În cazul persoanelor juridice, domiciliul trebuie să fie definit în mod independent, în vederea ameliorării transparenței normelor comune și a evitării conflictelor de competență.".

Este adevărat că cererea este întemeiată pe Regulamentul (CE) nr. 261/2004, iar prin hotărârea CJ.U.E. din 09.07.2009 pronunțată în cauza C-204/08, Peter Rehder împotriva Air Baltic Corporation s-a reținut că, art. 5 pct. 1 lit. b) a doua liniuță din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială trebuie interpretat în sensul că instanța în circumscripția căreia se găsește locul de plecare sau locul de sosire a avionului, convenite în contractul de transport, este competentă să judece o cerere de compensații întemeiată pe Regulamentul (CE) nr. 261/2004 și pe un contract de transport aerian de persoane efectuat dintr-un stat membru cu destinația într-un alt stat membru, în temeiul unui contract încheiat cu o singură companie aeriană, operator de transport efectiv.

Textul din regulamentul european care se referă la sintagmele - instanța locului de plecare sau a locului de sosire a avionului - se interpretează în sensul că este competentă instanța din statul unde se află locul de plecare sau instanța din statul locului de sosire a avionului deoarece rațiunea regulamentului este de a stabili instanța cărui stat membru al uniunii va fi competentă să soluționeze un litigiu cu element de extraneitate intracomunitar. Odată stabilit statul al cărei instanță este competentă a soluționa cererea, determinarea competenței materiale și teritoriale a instanței din statul respectiv se realizează potrivit regulilor de procedură ale acelui stat.

În cauză, pretenția reclamantei privește activitatea unei sucursale situate în România a unei persoane juridice cu sediul într-un alt stat al Uniunii Europene; aceasta este situată în orașul Otopeni, județul Ilfov, localitate aflată în circumscripția Judecătoriei Buftea. Prin urmare, din punct de vedere teritorial sunt incidente prevederile art. 109 C. proc. civ., conform cărora "cererea de chemare în judecată împotriva unei persoane juridice de drept privat se poate face și la instanța locului unde ea are un dezmembrământ fără personalitate juridică, pentru obligațiile ce urmează a fi executate în acel loc sau care izvorăsc din acte încheiate prin reprezentantul dezmembrământului ori din fapte săvârșite de acesta".

Pe de altă parte, întrucât cererea derivă dintr-un contract de transport este atrasă incidența art. 113 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., potrivit căruia, pentru cererile ce izvorăsc dintr-un contract de transport, în afară de instanțele prevăzute la art. 107-112 din același cod, mai este competentă instanța locului de plecare sau de sosire. Din această perspectivă, este adevărat că Judecătoria Cluj-Napoca ar fi putut fi competentă să judece litigiul.

Însă, fiind vorba despre o pricină referitoare la bunuri (plata unei sume de bani cu titlu de despăgubire), aceste norme de competență teritorială alternativă sunt, așa cum rezultă din economia art. 126 C. proc. civ., norme de competență de ordine privată de la care părțile pot deroga, fie în scris, fie verbal în fața instanței de judecată, fie tacit prin sesizarea de către reclamant a unei alte instanțe decât cea competentă potrivit legii, urmată de neinvocarea de către pârât a excepției de necompetență teritorială de ordine privată în termenul limită stabilit de lege.

Cum necompetența de ordine privată a instanței nu poate fi invocată decât de către pârât prin întâmpinare, sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii, așa cum rezultă din prevederile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., instanța supremă constată că Judecătoria Buftea, sesizată de reclamantă, nu era îndreptățită să invoce din oficiu excepția de necompetență de ordine privată, devenind competentă a soluționa pricina ca urmare a învestirii sale de reclamantă urmată de neinvocarea de către pârâtă a excepției de necompetență în termenul limită reglementat de lege.

Pentru aceste considerente, văzând și dispozițiile art. 131 și art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a litigiului în favoarea Judecătoriei Buftea, secția Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 martie 2024.