ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1686/2024

Ședința publică din data de 26 septembrie 2024

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buftea, secția Civilă la 05.05.2023, reclamanta A. a chemat în judecată pârâta Compania Națională de Transporturi Aeriene Române - TAROM S.A., solicitând instanței ca, prin hotărârea care o va pronunța, să oblige pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1.000 euro, cu titlu de compensație pentru întârzierea zborului, precum și la plata dobânzii legale, cu cheltuieli de judecată.

Reclamanta a arătat că a devenit titulara creanței, prin achiziția acesteia de la B., C., D. și E., în baza contractelor de cesiune nr. x, x, x și x din 26.08.2022, atașate cererii.

În drept, au fost invocate prevederile din Regulamentul (CE) nr. 261/2004, art. 1.026 și urm. C. proc. civ., precum și jurisprudența relevantă a Curții de Justiție a Uniunii Europene.

Prin sentința civilă nr. 10187/15.11.2023, Judecătoria Buftea, secția Civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca.

Pentru a hotărî astfel, a reținut că, potrivit biletelor de transport aerian care întemeiază cererea de despăgubire, zborul operat de pârâtă a avut ca punct de plecare Cluj-Napoca, România, iar ca punct de sosire Antalya, Turcia.

În determinarea competenței, instanța a avut în vedere jurisprudența relevantă a Curții de Justiție a Uniunii Europene, respectiv hotărârea din 09.07.2009, C-204/08 (Rehder împotriva F.), și interpretarea art. 5 pct. 1 lit. b) din Regulamentul (CE) nr. 44/2001, evidențiind că în materia despăgubirilor întemeiate pe dispozițiile Regulamentului (CE) nr. 261/2004 se instituie o competență exclusivă în favoarea instanței de la locul de plecare sau de sosire a avionului.

Prin sentința civilă nr. 8041/CC/2024 din 27.05.2024, Judecătoria Cluj-Napoca, secția Civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecata cauzei și a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării acestuia.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, în speță, competența teritorială este una relativă, de ordine privată, fiind aplicabile, după caz, art. 107 alin. (1) C. proc. civ. ori art. 113 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., astfel încât instanța sesizată inițial nu avea posibilitatea de a invoca din oficiu excepția necompetenței teritoriale.

Totodată, instanța a apreciat că art. 5 pct. 1 lit. b) din Regulamentul CE nr. 44/2001, invocat de Judecătoria Buftea, nu poate fi interpretat în sensul instituirii unui caz de competență teritorială exclusivă în favoarea instanței de la locul prestării serviciilor, ci față de obiectul cererii, acestea se impun a fi aplicate prin coroborare cu prevederile din dreptul intern, și anume art. 107 alin. (1) și art. 113 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., având în vedere că sunt de ordine privată.

În legătură cu interpretarea Curții de Justiție a Uniunii Europene din cauza C-204/08, invocată de Judecătoria Buftea, privind competența instanței în circumscripția căreia se găsește locul de plecare sau locul de sosire a avionului, instanța a reținut că aceasta se referă la Regulamentul CE nr. 261/2004, care stabilește norme comune în materie de compensare și asistență a pasagerilor în caz de refuz la îmbarcare, anulare sau întârziere prelungită a zborurilor. Domeniul de aplicare al acestui regulament se referă exclusiv la drepturile pasagerilor, conform art. 3 din același regulament. Astfel, interpretarea dată în cauza C-204/08 presupune deci aplicabilitatea acestui regulament, ori nu este cazul în speță, deoarece părțile litigiului sunt reclamanta - o persoană juridică, cesionar al creanței valorificate împotriva pârâtei - operator aerian.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la 26.06.2024.

Analizând actele dosarului din perspectiva conflictului de competență ivit în soluționarea litigiului, Înalta Curte reține următoarele:

Obiectul litigiului cu privire la care s-a ivit conflictul negativ de competență vizează cererea de valoare redusă introdusă de reclamantă - A. împotriva pârâtei - Compania Națională de Transporturi Aeriene Române - TAROM S.A., pe rolul Judecătoriei Buftea, prin care se solicită obligarea acesteia din urmă la plata sumei de 1.000 euro reprezentând compensație pentru întârzierea zborului x/23.07.2022, conform art. 7 alin. (1) lit. b) din Regulamentul CE 261/2004.

Cererea este întemeiată pe Regulamentul (CE) nr. 261/2004, iar prin hotărârea CJ.U.E. din 09.07.2009 pronunțată în cauza C-204/08, Peter Rehder împotriva F. s-a reținut că, art. 5 pct. 1 lit. b) a doua liniuță din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială trebuie interpretat în sensul că instanța în circumscripția căreia se găsește locul de plecare sau locul de sosire a avionului, convenite în contractul de transport, este competentă să judece o cerere de compensații întemeiată pe Regulamentul (CE) nr. 261/2004 și pe un contract de transport aerian de persoane efectuat dintr-un stat membru cu destinația într-un alt stat membru, în temeiul unui contract încheiat cu o singură companie aeriană, operator de transport efectiv.

Textul din regulamentul european care se referă la sintagmele - instanța locului de plecare sau a locului de sosire a avionului - se interpretează în sensul că este competentă instanța din statul unde se află locul de plecare sau instanța din statul locului de sosire a avionului deoarece rațiunea regulamentului este de a stabili instanța cărui stat membru al uniunii va fi competentă să soluționeze un litigiu cu element de extraneitate intracomunitar. Odată stabilit statul al cărei instanță este competentă a soluționa cererea, determinarea competenței materiale și teritoriale a instanței din statul respectiv se realizează potrivit regulilor de procedură ale acelui stat.

În cauză, pretenția reclamantei privește activitatea unui operator aerian cu sediul în România, orașul Otopeni, județul Ilfov, localitate aflată în circumscripția Judecătoriei Buftea. Prin urmare, din punct de vedere teritorial sunt incidente prevederile art. 109 C. proc. civ., conform cărora "cererea de chemare în judecată împotriva unei persoane juridice de drept privat se poate face și la instanța locului unde ea are un dezmembrământ fără personalitate juridică, pentru obligațiile ce urmează a fi executate în acel loc sau care izvorăsc din acte încheiate prin reprezentantul dezmembrământului ori din fapte săvârșite de acesta".

Pe de altă parte, întrucât cererea derivă dintr-un contract de transport este atrasă incidența art. 113 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., potrivit căruia, pentru cererile ce izvorăsc dintr-un contract de transport, în afară de instanțele prevăzute la art. 107-112 din același cod, mai este competentă instanța locului de plecare sau de sosire. Din această perspectivă, este adevărat că Judecătoria Cluj-Napoca ar fi putut fi competentă să judece litigiul.

Însă, fiind vorba despre o pricină referitoare la bunuri (plata unei sume de bani cu titlu de despăgubire), aceste norme de competență teritorială alternativă sunt, așa cum rezultă din economia art. 126 C. proc. civ., norme de competență de ordine privată de la care părțile pot deroga, fie în scris, fie verbal în fața instanței de judecată, fie tacit prin sesizarea de către reclamant a unei alte instanțe decât cea competentă potrivit legii, urmată de neinvocarea de către pârât a excepției de necompetență teritorială de ordine privată în termenul limită stabilit de lege.

Cum necompetența de ordine privată a instanței nu poate fi invocată decât de către pârât prin întâmpinare, sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii, așa cum rezultă din prevederile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., instanța supremă constată că Judecătoria Buftea, sesizată de reclamantă, nu era îndreptățită să invoce din oficiu excepția de necompetență de ordine privată, devenind competentă a soluționa pricina ca urmare a învestirii sale de reclamantă urmată de neinvocarea de către pârâtă a excepției de necompetență în termenul limită reglementat de lege.

Pentru aceste considerente, văzând și dispozițiile art. 131 și art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a litigiului în favoarea Judecătoriei Buftea, secția Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 septembrie 2024.