ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 758/2024

HOTĂRÂRE

09.04.2024

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2024
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 758/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 9 aprilie 2024

Deliberând asupra conflictului negativ de competență constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 05.01.2023, pe rolul Judecătoriei Buftea, secția Civilă, sub numărul x/2023, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pârâta Compania Națională de Transporturi Aeriene Române Tarom S.A., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să oblige pârâta la plata sumei de 250 Euro, reprezentând compensație întârziere zbor, la care se adaugă dobânda legală calculată de la înregistrarea cererii și până la achitarea debitului. Au fost solicitate, de asemenea, cheltuieli de judecată.

În drept, a invocat dispozițiile art. 5, 6 și 7 din Regulamentul CE 261/2004, art. 1522, art. 1566-1586 din C. civ., precum și jurisprudența relevantă a Curții de Justiție a Uniunii Europene - cauzele C-402/07, C-432/07 și C-394/14.

Prin sentința nr. 10952 pronunțată la 29 noiembrie 2023, Judecătoria Buftea, secția Civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale exclusive, invocată din oficiu, și a declinat cauza în favoarea Judecătoriei Baia Mare.

În considerentele acestei hotărâri s-a reținut, în esență, că în materia despăgubirilor întemeiate pe dispozițiile Regulamentului (CE) nr. 261/2004, este instituită o competență teritorială exclusivă în favoarea instanței de la locul de plecare sau de sosire a avionului.

Potrivit instanței, din biletul de transport aerian anexat, ce constată încheierea unui contract de transport, rezultă că zborul operat de societatea pârâtă a avut ca punct de decolare aeroportul din Baia Mare, România, iar ca punct de sosire Antalya, Turcia.

Prin urmare, s-a dispus trimiterea cauzei spre competentă soluționare Judecătoriei Baia Mare, în a cărei circumscripție se află locul de plecare a zborului.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Baia Mare, secția Civilă sub același număr de dosar, iar prin sentința civilă nr. 2371/2024 din 23 februarie 2024, s-a admis excepția necompetenței teritoriale și s-a declinat competența teritorială de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea, s-a constatat ivit conflictul negativ de competență, și, în consecință, s-a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea pronunțării regulatorului de competență, fiind suspendată judecata cauzei în acest sens.

În argumentarea soluției, a constatat instanța că dispozițiile art. 7 din Regulamentul Uniunii Europene nr. 1215/2012 au relevanță din perspectiva competenței internaționale, iar, odată stabilită competența instanțelor române, instanța națională competentă teritorial se stabilește potrivit normelor dreptului intern.

S-a mai reținut că, în ceea ce privește competența teritorială de soluționare a cererilor de valoare redusă, art. 1028 alin. (2) C. proc. civ. face trimitere expresă la dispozițiile de drept comun și că art. 7 din Regulamentul UE nr. 1215/2012 nu are caracterul unei norme de competență exclusivă, în cauză fiind aplicabile prevederile art. 130 alin. (3) C. proc. civ.

Prin urmare, în condițiile în care această excepție nu a fost invocată de către pârâtă, prima instanța învestită nu o putea invoca din oficiu, aceasta rămânând competentă să soluționeze pricina.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la data de 4 martie 2024.

Înalta Curte, constatând că în cauză există un conflict negativ de competență, în sensul art. 133 pct. (2) C. proc. civ., ivit între cele două instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea, secția Civilă, pentru următoarele considerente:

Obiectul litigiului cu privire la care s-a ivit conflictul negativ de competență vizează cererea de valoare redusă, formulată, în condițiile art. 1026 și urm. C. proc. civ., prin care reclamanta A. S.A., persoană juridică română, solicită obligarea pârâtei Compania Națională de Transporturi Aeriene Române Tarom S.A, societate de naționalitate română, care avea, la data declanșării litigiului, sediul în municipiul Otopeni, str. x F, județul Ilfov, aflat în circumscripția teritorială a Judecătoriei Buftea, la plata sumei de 250 Euro, echivalentul în RON, reprezentând compensație întârziere zbor, conform art. 7 alin. (1) lit. a) din Regulamentul CE 261/2004.

Potrivit art. 1.028 C. proc. civ., competența de soluționare a cererii de valoare redusă în primă instanță aparține judecătoriei, competența teritorială stabilindu-se potrivit dreptului comun.

Din punct de vedere teritorial sunt incidente prevederile art. 107 alin. (1) din C. proc. civ., conform cărora "cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel".

Pe de altă parte, întrucât cererea derivă dintr-un contract de transport este atrasă incidența dispozițiilor art. 113 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., potrivit cărora, în afară de instanțele prevăzute la art. 107-112 din același cod, mai este competentă instanța locului de plecare sau de sosire. Din această perspectivă, este adevărat că Judecătoria Baia Mare ar fi putut fi competentă să judece litigiul. Însă, așa cum prevede expres art. 116 C. proc. civ., reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente.

Fiind vorba despre o pricină referitoare la bunuri, constând în plata unei sume de bani cu titlu de despăgubire, aceste norme de competență teritorială alternativă sunt, așa cum rezultă din economia art. 126 din C. proc. civ., norme de competență de ordine privată de la care părțile pot deroga, fie în scris, fie verbal în fața instanței de judecată, fie tacit prin sesizarea de către reclamant a unei alte instanțe decât cea competentă potrivit legii, urmată de neinvocarea de către pârât a excepției de necompetență teritorială de ordine privată în termenul limită stabilit de lege.

Așa cum rezultă din prevederile art. 130 alin. (3) din C. proc. civ., instanța supremă constată că Judecătoria Buftea, sesizată de reclamantă, nu era îndreptățită să invoce din oficiu excepția de necompetență de ordine privată, devenind competentă a soluționa pricina ca efect al învestirii sale de către titulara cererii de chemare în judecată, urmată de neinvocarea de către pârâtă a excepției de necompetență în termenul limită reglementat de lege.

Instanța supremă formulează observația că, în cauză, nu sunt incidente considerentele Hotărârii Curții de Justiție a Uniunii Europene din 9 iulie 2009, pronunțată în cauza C-204/08, reținute de Judecătoria Buftea ca temei al soluției de declinare, întrucât reclamanta A. S.A. este cesionarul creanței și profesionist al sectorului de recuperare creanțe în domeniul transportului aerian de pasageri, iar nu pasagerul zborului, astfel că nu beneficiază de protecția specială pe care Regulamentul nr. 261/2004 o asigură pasagerilor, în cazul unui transport aerian dintr-un stat membru în alt stat membru.

În plus, Înalta Curte reține considerentele de la paragraful 45 din hotărâre:

"O asemenea posibilitate de alegere recunoscută reclamantului respectă, pe lângă criteriul de proximitate, și cerința de previzibilitate, întrucât permite atât reclamantului, cât și pârâtului să identifice cu ușurință instanțele susceptibile să fie sesizate. Mai mult, aceasta este conformă obiectivului de securitate juridică, alegerea reclamantului fiind limitată, în cadrul articolului 5 punctul 1 litera (b) a doua liniuță din Regulamentul nr. 44/2001, la două instanțe posibile. În plus, trebuie amintit că reclamantul poate în continuare să sesizeze instanța de la domiciliul pârâtului, în temeiul articolului 2 alin. (1) din regulamentul menționat, cu alte cuvinte, în speță, în temeiul articolului 60 alin. (1) din același regulament, instanța în circumscripția căreia operatorul de transport aerian își are sediul statutar, administrația centrală sau centrul de afaceri, ceea ce este conform cu articolul 33 din Convenția de la Montréal".

Pentru considerentele anterior expuse, în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea, secția Civilă, căreia i se va trimite dosarul spre soluționare.