ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 324/2024

HOTĂRÂRE

13.02.2024

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2024
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 324/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 13 februarie 2024

Asupra conflictului negativ de competență de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buftea – secția Civilă la 07.12.2022, sub nr. x/2022, reclamanta A.. a solicitat instanței, ca prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea pârâtei Compania Națională de Transporturi Aeriene Române TAROM S.A. la plata sumei de 250 euro, cu titlul de compensație pentru întârzierea zborului, precum și la plata dobânzii legale penalizatoare, de la data scadenței (data întârzierii zborului) până la data plății efective, cu cheltuieli de judecată.

Reclamanta a arătat că a devenit titulara creanței, prin achiziția acesteia de la B., în baza contractului de cesiune de creanță din 02.09.2022, atașat cererii.

În drept, au fost invocate prevederile art. 1575 și art. 1028 alin. (2) din C. civ., art. 7 și art. 14 din Regulamentul (CE) nr. 261/2004.

Prin sentința civilă nr. 2843 din 27 martie 2023, Judecătoria Buftea – secția Civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca.

Pentru a hotărî astfel, a reținut că, potrivit biletului de transport aerian care întemeiază cererea de despăgubire, zborul operat de pârâtă a avut ca punct de plecare Aeroportul Cluj-Napoca, România, iar ca punct de sosire Antalya, Turcia.

Instanța a reținut că cererea este întemeiată pe Regulamentul (CE) nr. 261/2004 și a evocat hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene (în continuare, "C.J.U.E") din 09.07.2009 pronunțată în cauza C-204/08, Peter Rehder împotriva C. (ECLI:EU:C:2009:439). Prin această hotărâre s-a reținut că art. 5 pct. 1 lit. b) a doua liniuță din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială trebuie interpretat în sensul că instanța în circumscripția căreia se găsește locul de plecare sau locul de sosire a avionului, convenite în contractul de transport, este competentă să judece o cerere de compensații întemeiată pe Regulamentul (CE) nr. 261/2004 și pe un contract de transport aerian de persoane efectuat dintr-un stat membru cu destinația într-un alt stat membru, în temeiul unui contract încheiat cu o singură companie aeriană, operator de transport efectiv.

A conchis că, în materia despăgubirilor întemeiate pe dispozițiile Regulamentului (CE) nr. 261/2004, se instituie o competență teritorială exclusivă în favoarea instanței de la locul de plecare sau de sosire a avionului.

Învestită prin declinare, Judecătoria Cluj-Napoca, prin sentința civilă nr. 5891/CC/2023 din 04 decembrie 2023, a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecata cauzei și a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării acestuia.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Cluj-Napoca, după evocarea dispozițiilor art. 107 alin. (1), art. 129 alin. (3), art. 130 alin. (3) și art. 132 din C. proc. civ., a arătat că excepția necompetenței teritoriale poate fi invocată din oficiu doar când este exclusivă or, în cauză, contrar celor reținute de Judecătoria Buftea, competența este relativă, de ordine privată, rămânând aplicabilă regula generală în materie de competență, art. 107 alin. (1) din C. proc. civ., astfel încât instanța de trimitere nu avea posibilitatea de a invoca din oficiu excepția necompetenței teritoriale.

Cu privire la temeiul de competență indicat de instanța de trimitere, instanța de conflict a arătat că acesta nu este aplicabil în cauză, elementele de extraneitate fiind irelevante sub aspectul competenței, de vreme ce reclamanta, persoană juridică străină a introdus cererea chiar la sediul societății pârâte – persoană juridică română cu sediul în România, orașul Otopeni, aflat în circumscripția teritorială a Judecătoriei Buftea.

A subliniat că interpretarea dată de C.J.U.E. în cauza C-204/08, vizează Regulamentul (CE) nr. 261/2004, al cărui domeniul de aplicare (reglementat în art. 3) privește exclusiv acțiunile în legătură cu drepturile pasagerilor, or pârțile litigiului pendinte sunt reclamanta – persoană juridică străină, cesionar al creanței valorificate împotriva pârâtei – și pârâta, operator aerian.

În fine, reținând încălcarea de către instanța de trimitere a normelor imperative, de ordine publică, reglementate de art. 129 alin. (3) din C. proc. civ., a conchis că Judecătoria Cluj-Napoca nu poate proceda în mod legal la judecarea cererii.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă, la 13.12.2023, sub același număr de dosar.

Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Judecătoriei Buftea competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I din C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că cele două instanțe – Judecătoria Buftea și Judecătoria Cluj-Napoca – s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Obiectul litigiului cu privire la care s-a ivit conflictul negativ de competență vizează cererea de valoare redusă introdusă de reclamantă – A.., persoană juridică străină, împotriva pârâtei – Compania Națională de Transporturi Aeriene Române TAROM S.A., societate cu sediul în România, județul Ilfov, orașul Otopeni, pe rolul Judecătoriei Buftea, prin care se solicită obligarea acesteia din urmă la plata sumei de 250 euro reprezentând compensație pentru întârzierea zborului x/18.06.2022, conform art. 7 alin. (1) lit. a) din Regulamentul (CE) nr. 261/2004.

Cererea este întemeiată pe Regulamentul (CE) nr. 261/2004 iar prin hotărârea C.J.U.E. din 09.07.2009 pronunțată în cauza C-204/08, Peter Rehder împotriva C. s-a reținut că, art. 5 pct. 1 lit. b) a doua liniuță din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială trebuie interpretat în sensul că instanța în circumscripția căreia se găsește locul de plecare sau locul de sosire a avionului, convenite în contractul de transport, este competentă să judece o cerere de compensații întemeiată pe Regulamentul (CE) nr. 261/2004 și pe un contract de transport aerian de persoane efectuat dintr-un stat membru cu destinația într-un alt stat membru, în temeiul unui contract încheiat cu o singură companie aeriană, operator de transport efectiv.

Textul din regulamentul european care se referă la sintagmele – instanța locului de plecare sau a locului de sosire a avionului – se interpretează în sensul că este competentă instanța din statul unde se află locul de plecare sau instanța din statul locului de sosire a avionului deoarece rațiunea regulamentului este de a stabili instanța cărui stat membru al uninunii va fi competentă să soluționeze un litigiu cu element de extraneintate intracomunitar. Odată stabilit statul al cărei instanță este competentă a soluționa cererea, determinarea competenței materiale și teritoriale a instanței din statul respectiv se realizează potrivit regulilor de procedură ale acelui stat.

În cauză, pretenția reclamantei privește activitatea unui operator aerian cu sediul în România, județul Ilfov, orașul Otopeni, localitate aflată în circumscripția Judecătoriei Buftea. Prin urmare, din punct de vedere teritorial incidentă este regula de drept comun, dispozițiile art. 107 din C. proc. civ. potrivit cărora, "cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.".

Pe de altă parte, întrucât cererea derivă dintr-un contract de transport ar putea fi atrasă incidența dispozițiilor art. 113 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., potrivit căruia, pentru cererile ce izvorăsc dintr-un contract de transport, în afară de instanțele prevăzute la art. 107-112 din același cod, mai este competentă instanța locului de plecare sau de sosire. Din această perspectivă, este adevărat că Judecătoria Cluj-Napoca ar fi putut fi competentă să judece litigiul. Însă, așa cum prevede expres art. 116 C. proc. civ., reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente.

Nu în ultimul rând, instanța supremă constată că, fiind vorba despre o pricină referitoare la bunuri (plata unei sume de bani cu titlu de despăgubire), aceste norme de competență teritorială alternativă sunt, așa cum rezultă din economia art. 126 din C. proc. civ., norme de competență de ordine privată de la care părțile pot deroga, fie în scris, fie verbal în fața instanței de judecată, fie tacit prin sesizarea de către reclamant a unei alte instanțe decât cea competentă potrivit legii, urmată de neinvocarea de către pârât a excepției de necompetență teritorială de ordine privată în termenul limită stabilit de lege.

Cum necompetența de ordine privată a instanței nu poate fi invocată decât de către pârât prin întâmpinare, sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii, astfel cum rezultă din prevederile art. 130 alin. (3) din C. proc. civ., instanța supremă constată că Judecătoria Buftea, sesizată de reclamantă, nu era îndreptățită să invoce din oficiu excepția de necompetență de ordine privată, devenind competentă a soluționa pricina ca urmare a învestirii sale de reclamantă urmată de neinvocarea de către pârâtă a excepției de necompetență în termenul limită reglementat de lege.

Se impune a se mai reține faptul că, în speță, nu sunt aplicabile normele de competență teritorială menite a proteja consumatorii. Așa cum rezultă din decizia preliminară pronunțată de C.J.U.E. în Cauza C-106/17 (pct. 40 – 43), un cesionar, cum este reclamanta, care exercită o activitate profesională, nu poate beneficia de protecție specială acordată exclusiv consumatorului.

Pentru aceste considerente, văzând și dispozițiile art. 131 și art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a litigiului în favoarea Judecătoriei Buftea.