ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 395/2024

Ședința publică din data de 27 februarie 2024

Deliberând asupra conflictului negativ de competență constată următoarele:

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 5, art. 6 și art. 7 din Regulamentul CE 261/2004; Regulamentul nr. 1215/2012; art. 1522, Art. 1566-1586 din C. civ. art. 1026 - 1033 C. proc. civ. jurisprudența relevantă a Curții de Justiție a Uniunii Europene, cauzele C-402/07, C-432/07 și C-394/14.

Prin sentința civilă nr. 9064/2023 pronunțată la 18 octombrie 2023, Judecătoria Buftea – secția Civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale exclusive și a declinat cauza în favoarea Judecătoriei Timișoara.

În considerentele hotărârii s-a reținut, în esență, că în materia despăgubirilor întemeiate pe dispozițiile Regulamentului (CE) nr. 261/2004, este instituită o competență teritorială exclusivă în favoarea instanței de la locul de plecare sau de sosire a avionului.

Potrivit instanței, din biletul de transport aerian anexat, ce constată încheierea unui contract de transport, rezultă că zborul operat de societatea pârâtă a avut ca punct de decolare Aeroportul Internațional Traian Vuia din Timișoara.

Prin urmare, s-a dispus trimiterea cauzei spre competentă soluționare Judecătoriei Timișoara, în a cărei circumscripție se află locul de decolare a zborului.

În argumentarea soluției, a constatat instanța că cererea de chemare în judecată nu a fost introdusă de pasagerul consumator, prejudiciat prin întârzierea zborului, ci de o persoană juridică care a achiziționat prin cesiune creanța deținută de consumator.

Prin urmare, s-a reținut că în cauză nu se pune problema protejării intereselor consumatorului și a dreptului de opțiune al acestuia cu privire la instanța competentă, cesionarul nefiind beneficiarul acelorași drepturi pe care legea/regulamentul Uniunii Europene le recunoaște consumatorului.

Astfel, nefiind în prezența unor norme de competență teritorială exclusivă, instanța s-a raportat la sediul pârâtei în vederea stabilirii competenței teritoriale de soluționare a cauzei.

De asemenea, s-a mai constatat că pretențiile reclamantei vizează activitatea unei sucursale situate în România a unei persoane juridice cu sediul într-un alt stat membru al Uniunii Europene, sediul acestei sucursale fiind în orașul Otopeni, jud. Ilfov, localitate aflată în circumscripția Judecătoriei Buftea.

Potrivit instanței, întrucât cererea de chemare în judecată derivă dintr-un contract de transport, incidente sunt dispozițiile art. 113 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., potrivit cărora, pentru cererile ce izvorăsc dintr-un contract de transport, în afară de instanțele prevăzute la art. 107-112 din același act normativ, mai este competentă instanța locului de plecare sau de sosire. Din această perspectivă, competența ar fi putut reveni, ca instanță română, Judecătoriei Timișoara.

Cu toate acestea, în baza art. 116 C. proc. civ., reclamanta avea drept de opțiune între mai multe instanțe deopotrivă competente, alegând să sesizeze Judecătoria Buftea care, ca efect al opțiunii reclamantei, a devenit singura competentă să soluționeze cererea, iar reclamanta nu mai poate reveni asupra alegerii făcute, după cum nici pârâtul și nici instanța, din oficiu, nu pot invoca, excepția necompetenței teritoriale.

Înalta Curte, constatând că în cauză există un conflict negativ de competență, în sensul art. 133 pct. (2) C. proc. civ., ivit între cele două instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea – secția Civilă, pentru următoarele considerente:

Obiectul litigiului cu privire la care s-a ivit conflictul negativ de competență vizează cererea de valoare redusă introdusă de reclamanta A. S.A., persoană juridică română, împotriva pârâtei B., societate străină având naționalitatea unui stat membru al Uniunii Europene și un sediu secundar în România, localitatea Otopeni, jud. Ilfov, pe rolul Judecătoriei Buftea, prin care se solicită obligarea acesteia din urmă la plata sumei de 250 Euro, echivalentul în RON reprezentând compensație pentru întârzierea zborului x/29.06.2022, conform art. 7 alin. (1) lit. b) din Regulamentul CE 261/2004.

În raport cu izvorul obligației de plată solicitate, trebuie observat că dispozițiile art. 7 pct. 5 din Regulamentul UE nr. 1215/2012, stabilesc că, "O persoană care are domiciliul pe teritoriul unui stat membru poate fi acționată în justiție într-un alt stat membru: (...) în privința unei contestații rezultate din activitatea unei sucursale, a unei agenții sau a unei alte unități, în fața instanțelor de la locul unde se află sucursala, agenția sau unitatea în cauză".

De asemenea, la considerentul nr. 11 din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 se reține că, "Normele de competență trebuie să prezinte un mare grad de previzibilitate și să se întemeieze pe principiul conform căruia competența este determinată, în general, de domiciliul pârâtului și, astfel, trebuie să fie întotdeauna disponibilă, cu excepția câtorva situații bine definite în care materia litigiului sau autonomia părților justifică un alt factor de legătură. În cazul persoanelor juridice, domiciliul trebuie să fie definit în mod independent, în vederea ameliorării transparenței normelor comune și a evitării conflictelor de competență".

Este adevărat că cererea este întemeiată pe Regulamentul (CE) nr. 261/2004, iar prin hotărârea CJ.U.E. din 09.07.2009 pronunțată în cauza C-204/08, C. împotriva D. s-a reținut că, art. 5 pct. 1 lit. b) a doua liniuță din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială trebuie interpretat în sensul că instanța în circumscripția căreia se găsește locul de plecare sau locul de sosire a avionului, convenite în contractul de transport, este competentă să judece o cerere de compensații întemeiată pe Regulamentul (CE) nr. 261/2004 și pe un contract de transport aerian de persoane efectuat dintr-un stat membru cu destinația într-un alt stat membru, în temeiul unui contract încheiat cu o singură companie aeriană, operator de transport efectiv.

Textul din regulamentul european care se referă la sintagmele - instanța locului de plecare sau a locului de sosire a avionului – se interpretează în sensul că este competentă instanța din statul unde se află locul de plecare sau instanța din statul locului de sosire a avionului, deoarece rațiunea regulamentului este de a stabili instanța cărui stat membru al uninunii va fi competentă să soluționeze un litigiu cu element de extraneitate intracomunitar. Odată stabilit statul al cărei instanță este competentă a soluționa cererea, determinarea competenței materiale și teritoriale a instanței din statul respectiv se realizează potrivit regulilor de procedură ale acelui stat.

În cauză, pretenția reclamantei privește activitatea unei sucursale situate în România a unei persoane juridice cu sediul într-un alt stat al Uniunii Europene; aceasta este situată în orașul Otopeni, județul Ilfov, localitate aflată în circumscripția Judecătoriei Buftea. Prin urmare, din punct de vedere teritorial sunt incidente prevederile art. 109 din C. proc. civ., conform cărora "cererea de chemare în judecată împotriva unei persoane juridice de drept privat se poate face și la instanța locului unde ea are un dezmembrământ fără personalitate juridică, pentru obligațiile ce urmează a fi executate în acel loc sau care izvorăsc din acte încheiate prin reprezentantul dezmembrământului ori din fapte săvârșite de acesta".

Pe de altă parte, întrucât cererea derivă dintr-un contract de transport este atrasă incidența dispozițiilor art. 113 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., potrivit cărora, pentru cererile ce izvorăsc dintr-un contract de transport, în afară de instanțele prevăzute la art. 107-112 din același cod, mai este competentă instanța locului de plecare sau de sosire. Din această perspectivă, este adevărat, că Judecătoria Timișoara ar fi putut fi competentă să judece litigiul.

Însă, fiind vorba despre o pricină referitoare la bunuri constând în plata unei sume de bani cu titlu de despăgubire, aceste norme de competență teritorială alternativă sunt, așa cum rezultă din economia art. 126 din C. proc. civ., norme de competență de ordine privată de la care părțile pot deroga, fie în scris, fie verbal în fața instanței de judecată, fie tacit prin sesizarea de către reclamant a unei alte instanțe decât cea competentă potrivit legii, urmată de neinvocarea de către pârât a excepției de necompetență teritorială de ordine privată în termenul limită stabilit de lege.

Întrucât necompetența de ordine privată a instanței nu poate fi invocată decât de către pârât prin întâmpinare, sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii, așa cum rezultă din prevederile art. 130 alin. (3) din C. proc. civ., instanța supremă constată că Judecătoria Buftea, sesizată de reclamant, nu era îndreptățită să invoce din oficiu excepția de necompetență de ordine privată, devenind competentă a soluționa pricina ca urmare a învestirii sale de reclamant urmată de neinvocarea de către pârâtă a excepției de necompetență în termenul limită reglementat de lege.

Instanța supremă formulează observația că, în cauză, nu sunt incidente normele de competență teritorială menite a proteja consumatorii. Așa cum rezultă din decizia preliminară pronunțată de C.J.U.E. în Cauza C-106/17 (pct. 40 – 43), un cesionar, cum este reclamanta, care exercită o activitate profesională, nu poate beneficia de protecție specială acordată exclusiv consumatorului.

Pentru considerentele anterior expuse, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea – secția Civilă, căreia i se va trimite dosarul spre soluționare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea – secția Civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 27 februarie 2024.