ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 473/2024

HOTĂRÂRE

05.03.2024

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2024
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 473/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 5 martie 2024

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 10.07.2023, pe rolul Judecătoriei Buftea – secția Civilă, sub numărul x/2023, reclamanta A.., în contradictoriu cu pârâta B. SUCURSALA OTOPENI, a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 1984 RON și la plata dobânzii legale începând de la data de 19.08.2022, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, a arătat că pasagerul C. a achiziționat un bilet de avion pentru zborul nr. W6 3564 operat de pârâtă, din Aeroportul Internațional Barcelona – Spania către Aeroportul Internațional Traian Vuia Timișoara, din data de 19.08.2022, care a fost anulat fără nici o notificare prealabilă.

În drept, a invocat dispozițiile art. 7 si 14 din Regulamentul CE 261/2004, art. 1575 din C. civ., art. 1028 și art. 194 C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 11726/19.12.2023, Judecătoria Buftea a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată de instanță din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că, în materia despăgubirilor întemeiate pe dispozițiile Regulamentului (CE) nr. 261/2004, se instituie o competență teritorială exclusivă în favoarea instanței de la locul de plecare sau de sosire a avionului.

Or, în speță, conform biletului de transport aerian anexat, rezultă că zborul operat de societatea pârâtă a avut ca punct de plecare Aeroportul din Barcelona, iar ca punct de sosire Aeroportul din Timișoara.

Pe cale de consecință, raportat la prevederile Hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii nr. 102/2021 privind stabilirea localităților care fac parte din circumscripțiile judecătoriilor din fiecare județ, instanța a admis excepția necompetenței teritoriale exclusive a Judecătoriei Buftea, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara, în a cărei circumscripție se află locul de sosire a avionului.

Dosarul a fost înregistrat la Judecătoria Timișoara la data de 09.01.2024.

Prin sentința civilă nr. 3107 din 30 ianuarie 2024, Judecătoria Timișoara – secția I Civilă a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea. Totodată, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecarea cauzei și a dispus trimiterea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

A reținut instanța că dispozițiile art. 7 din Regulamentul Uniunii Europene nr. 1215/2012 au relevanță din perspectiva competenței internaționale, iar, odată stabilită competența instanțelor române (Judecătoria Buftea a constatat că instanțelor române le revine competența de soluționare a prezentei cauze), instanța națională competentă teritorial se stabilește potrivit normelor dreptului intern.

Totodată, instanța a reținut că, art. 7 din Regulamentul UE nr. 1215/2012 nu are caracterul unei norme de competență exclusivă, fiind aplicabile în cauză prevederile art. 130 alin. (3) C. proc. civ. care dispun: "necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe".

În cauza dedusă judecății, Judecătoria Timișoara a constatat că pârâta nu a formulat întâmpinare, neinvocând excepția necompetenței teritoriale și a reținut că, în condițiile în care această excepție nu este invocată de către pârât, instanța învestită nu o poate invoca din oficiu, aceasta rămânând competentă să soluționeze pricina.

Înalta Curte, sesizată conform art. 133 pct. 2 C. proc. civ., constatând că în cauză există un conflict negativ de competență, în sensul art. 135 C. proc. civ., ivit între cele două instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece litigiul, va pronunța regulatorul de competență stabilind competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea, pentru următoarele considerente:

Obiectul litigiului cu privire la care s-a ivit conflictul negativ de competență vizează cererea de valoare redusă introdusă de reclamanta – A., persoană juridică de origine americană, împotriva pârâtei – B., societate străină având naționalitatea unui stat membru al Uniunii Europene și un sediu secundar în România, localitatea Otopeni, jud. Ilfov, pe rolul Judecătoriei Buftea, prin care se solicită obligarea acesteia din urmă la plata sumei de 1.984 RON reprezentând compensație pentru anularea zborului x/19.08.2022, conform art. 7 alin. (1) lit. b) din Regulamentul CE 261/2004.

În raport de izvorul obligației de plată solicitate, trebuie observat că dispozițiile art. 7 pct. 5 din Regulamentul UE nr. 1215/2012, stabilesc că, "O persoană care are domiciliul pe teritoriul unui stat membru poate fi acționată în justiție într-un alt stat membru: (...) în privința unei contestații rezultate din activitatea unei sucursale, a agenții sau a unei alte unități, în fața instanțelor de la locul unde se află sucursala, agenția sau unitatea în cauză.".

De asemenea, la considerentul nr. 11 din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 se reține că, "Normele de competență trebuie să prezinte un mare grad de previzibilitate și să se întemeieze pe principiul conform căruia competența este determinată, în general, de domiciliul pârâtului și, astfel, trebuie să fie întotdeauna disponibilă, cu excepția câtorva situații bine definite în care materia litigiului sau autonomia părților justifică un alt factor de legătură. În cazul persoanelor juridice, domiciliul trebuie să fie definit în mod independent, în vederea ameliorării transparenței normelor comune și a evitării conflictelor de competență.".

Este adevărat că cererea este întemeiată pe Regulamentul (CE) nr. 261/2004, iar prin hotărârea CJ.U.E. din 09.07.2009 pronunțată în cauza C-204/08, Peter Rehder împotriva D. s-a reținut că, art. 5 pct. 1 lit. b) a doua liniuță din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială trebuie interpretat în sensul că instanța în circumscripția căreia se găsește locul de plecare sau locul de sosire a avionului, convenite în contractul de transport, este competentă să judece o cerere de compensații întemeiată pe Regulamentul (CE) nr. 261/2004 și pe un contract de transport aerian de persoane efectuat dintr-un stat membru cu destinația într-un alt stat membru, în temeiul unui contract încheiat cu o singură companie aeriană, operator de transport efectiv.

Textul din regulamentul european care se referă la sintagmele - instanța locului de plecare sau a locului de sosire a avionului – se interpretează în sensul că este competentă instanța din statul unde se află locul de plecare sau instanța din statul locului de sosire a avionului deoarece rațiunea regulamentului este de a stabili instanța cărui stat membru al uniunii va fi competentă să soluționeze un litigiu cu element de extraneitate intracomunitar. Odată stabilit statutul al cărui instanță este competentă a soluționa cererea, determinarea competenței materiale și teritoriale a instanței din statul respectiv se realizează potrivit regulilor de procedură ale acelui stat.

Dezînvestindu-se în favoarea unei alte instanțe române, Judecătoria Buftea, sesizată de reclamantă, a apreciat că, din perspectiva competenței internaționale, instanțele române sunt competente să soluționeze cauza.

Această concluzie este confirmată de art. 7 pct. 5 din Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 al Parlamentului European și al Consiliului privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială, care stabilesc că: "O persoană care are domiciliul pe teritoriul unui stat membru poate fi acționată în justiție într-un alt stat membru: (...) în privința unei contestații rezultate din activitatea unei sucursale, a unei agenții sau a unei alte unități, în fața instanțelor de la locul unde se află sucursala, agenția sau unitatea în cauză".

În același sens este și art. 1.066 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora "Sub rezerva situațiilor în care legea dispune altfel, instanțele române sunt competente dacă pârâtul are (...) un sediu secundar sau fondul de comerț pe teritoriul României la data introducerii cererii".

În circumstanțele evocate, instanța competentă se determină conform legii procesual civile române, întrucât potrivit art. 1.072 alin. (1) C. proc. civ., "Când instanțele române sunt competente potrivit dispozițiilor cărții de față, competența se determină conform regulilor din prezentul cod și, după caz, a celor prevăzute în legi speciale".

Așa fiind, procedând la soluționarea conflictului negativ de competență, instanța supremă va verifica modul în care au fost respectate atât normele de competență propriu-zise, cât și normele referitoare la condițiile și termenele de invocare a excepției de necompetență.

Obiectul cauzei este reprezentat de o cerere de valoare redusă, în care competența teritorială urmează regulile dreptului comun, astfel cum dispune art. 1.028 alin. (2) C. proc. civ.

În cauză, pretenția reclamantei privește activitatea unei sucursale situate în România a unei persoane juridice cu sediul într-un alt stat al Uniunii Europene; aceasta este situată în orașul Otopeni, județul Ilfov, localitate aflată în circumscripția Judecătoriei Buftea. Prin urmare, din punct de vedere teritorial sunt incidente prevederile art. 109 din C. proc. civ., conform cărora "cererea de chemare în judecată împotriva unei persoane juridice de drept privat se poate face și la instanța locului unde ea are un dezmembrământ fără personalitate juridică, pentru obligațiile ce urmează a fi executate în acel loc sau care izvorăsc din acte încheiate prin reprezentantul dezmembrământului ori din fapte săvârșite de acesta".

Pe de altă parte, întrucât cererea derivă dintr-un contract de transport este atrasă incidența dispozițiilor art. 113 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., potrivit căruia, pentru cererile ce izvorăsc dintr-un contract de transport, în afară de instanțele prevăzute la art. 107-112 din același cod, mai este competentă instanța locului de plecare sau de sosire. Din această perspectivă, este adevărat că Judecătoria Timișoara ar fi putut fi competentă să judece litigiul.

Însă, fiind vorba despre o pricină referitoare la bunuri (plata unei sume de bani cu titlu de despăgubire), aceste norme de competență teritorială alternativă permit reclamantului alegerea oricăreia dintre instanțele deopotrivă competente.

Cum necompetența de ordine privată a instanței nu poate fi invocată decât de către pârât prin întâmpinare, sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii, așa cum rezultă din prevederile art. 130 alin. (3) din C. proc. civ., instanța supremă constată că Judecătoria Buftea, sesizată de reclamantă, nu era îndreptățită să invoce din oficiu excepția de necompetență de ordine privată, devenind competentă a soluționa pricina ca urmare a învestirii sale de reclamant urmată de neinvocarea de către pârâtă a excepției de necompetență în termenul limită reglementat de lege.

Față de considerentele anterior expuse și văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea.