ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 120/2025

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

Prin sentința nr. 10235 din 26 septembrie 2024 pronunțată de Judecătoria Buftea – Secția Civilă a fost admisă excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, fiind declinată competența teritorială de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca.

Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că, în materia despăgubirilor întemeiate pe dispozițiile Regulamentului (CE) nr. 261/2004, a fost instituită o competență teritorială exclusivă în favoarea instanței de la locul de plecare sau de sosire a avionului, fiind evocată în acest sens interpretarea C-204/08.

De asemenea, s-a arătat că, astfel cum a reținut CJUE în hotărârea pronunțată în Cauza C-464/18, la paragrafele 34 și 35, în situația unui bilet cumpărat online, nu există elemente care să permită stabilirea implicării sucursalei în relația juridică dintre transportatorul aerian și reclamantul din litigiul principal.

Prin urmare, dat fiind că, în cauza dedusă judecății, niciun element nu indică faptul că contractul de transport a fost încheiat prin intermediul sucursalei pârâtei din Otopeni, a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea instanței locului de plecare.

Prin sentința civilă nr. 18644/CC/2024 din 22 noiembrie 2024 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca – Secția Civilă a fost admisă excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, fiind declinată competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Buftea.

De asemenea, constatându-se ivit conflictul negativ de competență s-a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea soluționării.

Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 107, art. 113 alin. (1) pct. 6 și respectiv art. 130 alin. (3) C. proc. civ., cu consecința că, Judecătoria Buftea, fiind instanța sesizată de reclamantă, nu putea să invoce din oficiu excepția necompetenței teritoriale.

S-a arătat că temeiul de drept reținut de Judecătoria Buftea, respectiv art. 5 pct. 1 lit. b) din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 nu este aplicabil cauzei. Apoi, dacă aceste dispoziții ar fi fost incidente, soluția trebuia să fie în sensul respingerii cererii, ca nefiind de competența instanțelor române.

De asemenea, interpretarea Curții de Justiție a Uniunii Europene din Cauza C-204/08 nu poate fi reținută în speță, deoarece aceasta privește incidența Regulamentului (CE) nr. 261/2004, care, la rândul său, vizează drepturile pasagerilor.

Or, în cauză, cererea fiind formulată de o persoană juridică română, având calitatea de cesionar al creanței de despăgubire împotriva pârâtei, nu sunt aplicabile dispozițiile Regulamentului (CE) nr. 261/2004.

Înalta Curte, constatând că, în cauză, există un conflict negativ de competență, în sensul art. 133 pct. (2) C. proc. civ., ivit între cele două instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea – Secția Civilă, pentru următoarele considerente:

Cauza care a generat prezentul conflict de competență are ca obiect cererea formulată de reclamanta A S.A., persoană juridică română, împotriva pârâtei B LTD. Budapest, societate înregistrată și funcționând în conformitate cu legile unui stat membru al Uniunii Europene și având sediu secundar în Otopeni, România. În raport cu acest sediu secundar, reclamanta a introdus cererea la Judecătoria Buftea.

Dezînvestindu-se în favoarea unei alte instanțe române, instanța sesizată de reclamantă a apreciat că, din perspectiva competenței internaționale, instanțele române sunt competente să soluționeze cauza, aspect necontestat în cadrul litigiului. Astfel, pârâta a depus întâmpinare, atât în nume propriu, cât și în numele sucursalei, nu a invocat necompetența generală și a formulat apărări pe fondul cauzei, în vederea respingerii acțiunii, ca neîntemeiată.

În acest sens, trebuie avute în vedere dispozițiile art. 26 alin. (1) din Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 al Parlamentului European și al Consiliului privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială, potrivit cu care ,,Cu excepția cazurilor în care competența este determinată de alte dispoziții ale prezentului regulament, instanța din statul membru în fața căreia se înfățișează pârâtul este competentă. Această regulă nu se aplică în cazul în care înfățișarea are ca obiect contestarea competenței sau o altă instanță are competență exclusivă în temeiul art. 24.”

De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 1.066 alin. (1) C. proc. civ., „Sub rezerva situațiilor în care legea dispune altfel, instanțele române sunt competente dacă pârâtul are (...) un sediu secundar sau fondul de comerț pe teritoriul României la data introducerii cererii”.

În consecință, instanța competentă se determină conform legii procesuale civile române întrucât, potrivit art. 1.072 alin. (1) C. proc. civ., „Când instanțele române sunt competente potrivit dispozițiilor cărții de față, competența se determină conform regulilor din prezentul cod și, după caz, a celor prevăzute în legi speciale”.

Procedând, în continuare, la soluționarea conflictului negativ de competență, instanța supremă va verifica modul în care au fost respectate atât normele de competență propriu-zise, cât și cele referitoare la condițiile și termenele de invocare a excepției de necompetență.

Obiectul cauzei este reprezentat de o cerere de valoare redusă, în care competența teritorială urmează regulile dreptului comun, astfel cum dispune art. 1.028 alin. (2) C. proc. civ.

Dreptul comun în materie de competență îl reprezintă dispozițiile art. 107-112 C. proc. civ.

Se impune a fi arătat și faptul că cererea reclamantei derivă dintr-un contract de transport, fiind atrasă incidența art. 113 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., potrivit căruia, pentru cererile ce izvorăsc dintr-un contract de transport, în afară de instanțele prevăzute la art. 107-112 din același act normativ, mai este competentă instanța locului de plecare sau de sosire. Din perspectiva acestor dispoziții legale, competența ar fi putut reveni Judecătoriei Cluj-Napoca.

Înalta Curte reține că reclamanta, având, potrivit art. 116 C. proc. civ., alegerea între mai multe instanțe, deopotrivă competente, a ales să sesizeze Judecătoria Buftea.

Or, ca urmare a învestirii sale, Judecătoria Buftea a devenit competentă să soluționeze cauza, sens în care reclamanta nu mai poate reveni asupra alegerii făcute, după cum nici pârâtul nu este în drept să invoce excepția necompetenței teritoriale și nici instanța, din oficiu, nu poate să cenzureze opțiunea reclamantei.

Prin urmare, Judecătoria Buftea, sesizată prin cererea de valoare redusă, nu putea, în mod valabil, să invoce din oficiu excepția necompetenței teritoriale, competența sa fiind câștigată cauzei.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea – Secția Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea – Secția Civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 ianuarie 2025.