ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 584/2024

Ședința publică din data de 19 martie 2024

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 10116 din 14 noiembrie 2023 pronunțată de Judecătoria Buftea – secția Civilă a fost admisă excepția necompetenței teritoriale exclusive, invocată din oficiu, fiind declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca.

Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că, în materia despăgubirilor întemeiate pe dispozițiile Regulamentului (CE) nr. 261/2004, a fost instituită o competență teritorială exclusivă în favoarea instanței de la locul de plecare sau de sosire a avionului, fiind evocată în acest sens interpretarea Curții de Justiție a Uniunii Europene în Cauza C-204/08.

Prin urmare, în cauză, având în vedere că zborul operat de pârâtă a avut ca punct de plecare Aeroportul Luton din Londra iar, ca punct de sosire, Aeroportul din Cluj-Napoca, rezultă că Judecătoria Cluj-Napoca este competentă să judece cererea reclamantei.

Cauza a fost înregistrată la 24 noiembrie pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca sub același număr.

Totodată, constatându-se ivit conflictul negativ de competență, s-a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 107, art. 113 alin. (1) pct. 6 și respectiv art. 130 alin. (3) C. proc. civ., cu consecința că, Judecătoria Buftea, fiind instanța sesizată de reclamantă, nu putea să invoce din oficiu excepția necompetenței teritoriale.

S-a arătat că temeiul de drept reținut de Judecătoria Buftea, respectiv art. 5 pct. 1 lit. (b) din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 nu este aplicabil cauzei. Apoi, dacă aceste dispoziții ar fi fost incidente, soluția trebuia să fie în sensul respingerii cererii, ca nefiind de competența instanțelor române.

De asemenea, interpretarea Curții de Justiție a Uniunii Europene din Cauza C-204/08 nu poate fi reținută în speță, deoarece aceasta privește incidența Regulamentului (CE) nr. 261/2004, care, la rândul său, vizează drepturile pasagerilor.

Or, în cauză, cererea fiind formulată de o persoană juridică română, având calitatea de cesionar al creanței de despăgubire împotriva pârâtei, nu sunt aplicabile dispozițiile Regulamentului (CE) nr. 261/2004.

Cauza a fost înregistrată la 26 ianuarie 2024 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă sub același număr.

Cauza care a generat prezentul conflict de competență are ca obiect cererea formulată de reclamanta A. S.A., persoană juridică română, împotriva pârâtei B. – Sucursala Otopeni, societate înregistrată și funcționând în conformitate cu legile unui stat membru al Uniunii Europene și având un sediu secundar în România. În raport cu acest sediu secundar, reclamanta a introdus cererea la Judecătoria Buftea.

Dezînvestindu-se în favoarea unei alte instanțe române, instanța sesizată de reclamantă a apreciat că, din perspectiva competenței internaționale, instanțele române sunt competente să soluționeze cauza.

Această concluzie este confirmată de art. 7 pct. 5 din Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 al Parlamentului European și al Consiliului privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială, care stabilesc că: "O persoană care are domiciliul pe teritoriul unui stat membru poate fi acționată în justiție într-un alt stat membru: (...) în privința unei contestații rezultate din activitatea unei sucursale, a unei agenții sau a unei alte unități, în fața instanțelor de la locul unde se află sucursala, agenția sau unitatea în cauză".

În același sens este și art. 1.066 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cu care "Sub rezerva situațiilor în care legea dispune altfel, instanțele române sunt competente dacă pârâtul are (...) un sediu secundar sau fondul de comerț pe teritoriul României la data introducerii cererii".

Așa fiind, instanța competentă se determină conform legii procesuale civile române întrucât, potrivit art. 1.072 alin. (1) C. proc. civ., "Când instanțele române sunt competente potrivit dispozițiilor cărții de față, competența se determină conform regulilor din prezentul cod și, după caz, a celor prevăzute în legi speciale".

În continuare, procedând la soluționarea conflictului negativ de competență, instanța supremă va verifica modul în care au fost respectate atât normele de competență propriu-zise, cât și cele referitoare la condițiile și termenele de invocare a excepției de necompetență.

Obiectul cauzei este reprezentat de o cerere de valoare redusă, în care competența teritorială urmează regulile dreptului comun, astfel cum dispune art. 1.028 alin. (2) C. proc. civ.

Pretenția reclamantei privește activitatea unei sucursale din România care aparține unei persoane juridice stabilite într-un alt stat membru al Uniunii Europene. Totodată, această sucursală este situată în Otopeni, jud. Ilfov, localitate aflată în circumscripția Judecătoriei Buftea.

Potrivit art. 109 C. proc. civ., "Cererea de chemare în judecată împotriva unei persoane juridice de drept privat se poate face și la instanța locului unde ea are un dezmembrământ fără personalitate juridică, pentru obligațiile ce urmează a fi executate în acel loc sau care izvorăsc din acte încheiate prin reprezentantul dezmembrământului ori din fapte săvârșite de acesta".

În egală măsură, cererea reclamantei derivă dintr-un contract de transport, fiind atrasă incidența art. 113 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., potrivit căruia, pentru cererile ce izvorăsc dintr-un contract de transport, în afară de instanțele prevăzute la art. 107-112 din același act normativ, mai este competentă instanța locului de plecare sau de sosire. Din perspectiva acestor dispoziții legale, competența ar fi putut reveni Judecătoriei Cluj-Napoca.

Înalta Curte reține că reclamanta, având, potrivit art. 116 C. proc. civ., alegerea între mai multe instanțe, deopotrivă competente, a ales să sesizeze Judecătoria Buftea.

Or, ca urmare a învestirii sale, Judecătoria Buftea a devenit competentă să soluționeze cauza, sens în care reclamanta nu mai poate reveni asupra alegerii făcute, după cum nici pârâtul nu este în drept să invoce excepția necompetenței teritoriale și nici instanța, din oficiu, nu poate să cenzureze opțiunea reclamantei.

Prin urmare, Judecătoria Buftea, sesizată prin cererea de valoare redusă, nu putea, în mod valabil, să invoce din oficiu excepția necompetenței teritoriale, competența sa fiind câștigată cauzei.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea – secția Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea – secția Civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 martie 2024.