ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1106/2024

Ședința publică din data de 21 mai 2024

Deliberând asupra conflictului negativ de competență constată următoarele:

În drept, a invocat dispozițiile art. 7 și 14 din Regulamentul CE 261/2004, art. 1575 din C. civ. și art. 1028 alin. (2) C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 9317 din 20 octombrie 2023 pronunțată de Judecătoria Buftea, secția Civilă a fost admisă excepția necompetenței teritoriale exclusive, invocată din oficiu, fiind declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca.

Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că, în materia despăgubirilor întemeiate pe dispozițiile Regulamentului (CE) nr. 261/2004, a fost instituită o competență teritorială exclusivă în favoarea instanței de la locul de plecare sau de sosire a avionului, fiind evocată în acest sens interpretarea Curții de Justiție a Uniunii Europene în Cauza C-204/08.

Prin urmare, având în vedere că zborul operat de pârâtă a avut ca punct de plecare Aeroportul din Memmingen Allgau, iar ca punct de sosire, Aeroportul din Cluj-Napoca, rezultă că Judecătoria Cluj-Napoca este competentă să judece cererea reclamantei.

Totodată, constatându-se ivit conflictul negativ de competență, s-a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În argumentarea soluției, s-a reținut că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 107 alin. (1), art. 113 alin. (1) pct. 6 și art. 130 alin. (3) C. proc. civ., cu consecința că, Judecătoria Buftea, fiind instanța sesizată de reclamantă, nu putea să invoce din oficiu excepția necompetenței teritoriale.

S-a arătat că temeiul de drept reținut de Judecătoria Buftea, respectiv art. 5 pct. 1 lit. (b) din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 nu este aplicabil cauzei, apoi, dacă aceste dispoziții ar fi fost incidente, soluția trebuia să fie în sensul respingerii cererii, ca nefiind de competența instanțelor române.

De asemenea, interpretarea Curții de Justiție a Uniunii Europene din Cauza C-204/08 nu poate fi reținută în speță, deoarece aceasta privește incidența Regulamentului (CE) nr. 261/2004, care, la rândul său, vizează drepturile pasagerilor. Or, în cauză, cererea fiind formulată de o persoană juridică română, având calitatea de cesionar al creanței de despăgubire împotriva pârâtei, nu sunt aplicabile dispozițiile Regulamentului (CE) nr. 261/2004.

Înalta Curte, constatând că, în cauză există un conflict negativ de competență, în sensul art. 133 pct. (2) C. proc. civ., ivit între cele două instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea, secția Civilă, pentru următoarele considerente:

Obiectul litigiului cu privire la care s-a ivit conflictul negativ de competență vizează cererea de valoare redusă introdusă de reclamanta A. împotriva pârâtei B., ambele părți fiind societăți străine, pârâta având naționalitatea unui stat membru al Uniunii Europene și sucursală în România. În raport cu acest sediu secundar, reclamanta a introdus cererea la Judecătoria Buftea, solicitând obligarea pârâtei la plata compensației pentru întârzierea zborului, în temeiul dispozițiilor Regulamentului (CE) nr. 261/2004

Dezînvestindu-se în favoarea unei alte instanțe române, instanța sesizată de reclamantă a apreciat că, din perspectiva competenței internaționale, instanțele române sunt competente să soluționeze pricina.

Această concluzie este confirmată de art. 7 pct. 5 din Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 al Parlamentului European și al Consiliului privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială, care stabilesc că:

"O persoană care are domiciliul pe teritoriul unui stat membru poate fi acționată în justiție într-un alt stat membru: (...) în privința unei contestații rezultate din activitatea unei sucursale, a unei agenții sau a unei alte unități, în fața instanțelor de la locul unde se află sucursala, agenția sau unitatea în cauză".

În același sens este și art. 1.066 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cu care "Sub rezerva situațiilor în care legea dispune altfel, instanțele române sunt competente dacă pârâtul are (...) un sediu secundar sau fondul de comerț pe teritoriul României la data introducerii cererii".

În circumstanțele evocate, instanța competentă se determină conform legii procesuale civile române întrucât, potrivit art. 1.072 alin. (1) C. proc. civ., "Când instanțele române sunt competente potrivit dispozițiilor cărții de față, competența se determină conform regulilor din prezentul cod și, după caz, a celor prevăzute în legi speciale".

În continuare, procedând la soluționarea conflictului negativ de competență, instanța supremă va verifica modul în care au fost respectate atât normele de competență propriu-zise, cât și cele referitoare la condițiile și termenele de invocare a excepției de necompetență.

Obiectul cauzei este reprezentat de o cerere de valoare redusă, în care competența teritorială urmează regulile dreptului comun, astfel cum dispune art. 1.028 alin. (2) C. proc. civ.

Pretenția reclamantei privește activitatea unei sucursale din România care aparține unei persoane juridice stabilite într-un alt stat membru al Uniunii Europene. Totodată, această sucursală este situată în Otopeni, jud. Ilfov, localitate aflată în circumscripția Judecătoriei Buftea. Prin urmare, din punct de vedere teritorial sunt incidente prevederile art. 109 din C. proc. civ., conform cărora "cererea de chemare în judecată împotriva unei persoane juridice de drept privat se poate face și la instanța locului unde ea are un dezmembrământ fără personalitate juridică, pentru obligațiile ce urmează a fi executate în acel loc sau care izvorăsc din acte încheiate prin reprezentantul dezmembrământului ori din fapte săvârșite de acesta".

Pe de altă parte, întrucât cererea reclamantei derivă dintr-un contract de transport, fiind atrasă incidența art. 113 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., potrivit căruia, pentru cererile ce izvorăsc dintr-un contract de transport, în afară de instanțele prevăzute la art. 107-112 din același act normativ, mai este competentă instanța locului de plecare sau de sosire.

Cum necompetența de ordine privată a instanței nu poate fi invocată decât de către pârât prin întâmpinare, sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii, așa cum rezultă din prevederile art. 130 alin. (3) din C. proc. civ., instanța supremă constată că Judecătoria Buftea, sesizată de reclamantă, nu era îndreptățită să invoce din oficiu excepția necompetenței de ordine privată, devenind competentă a soluționa pricina ca urmare a învestirii sale de reclamant, precum și a neinvocării de către pârâtă a excepției de necompetență în termenul limită reglementat de lege.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea, secția Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea, secția Civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 mai 2024.