ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 392/2024

HOTĂRÂRE

27.02.2024

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2024
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 392/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 27 februarie 2024

Deliberând asupra conflictului negativ de competență constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 31.01.2023, pe rolul Judecătoriei Buftea – secția Civilă, sub numărul x/2023, reclamanta A.. a chemat în judecată pârâta B. Sucursala Otopeni, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să oblige pârâta la plata sumei de 1.956,88 RON, echivalentul sumei de 400 euro la cursul Băncii Naționale a României din ziua introducerii cererii, la plata dobânzii legale de la data de 06.09.2022, cu cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat și taxă judiciară de timbru.

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 1575 din C. civ., art. 1028 alin. (2) din C. proc. civ., art. 7 și art. 14 din Regulamentul nr. 261/2004.

Prin sentința civilă nr. 4414 pronunțată la 11 mai 2023, Judecătoria Buftea – secția Civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale exclusive și a declinat cauza în favoarea Judecătoriei Iași.

În considerentele hotărârii s-a reținut, în esență, că în materia despăgubirilor întemeiate pe dispozițiile Regulamentului (CE) nr. 261/2004, se instituie o competență teritorială exclusivă în favoarea instanței de la locul de plecare sau de sosire a avionului.

Potrivit instanței, din biletele de transport aerian anexate cererii rezultă că zborul operat de societatea pârâtă a avut ca punct de plecare Aeroportul din Londra Luton, iar ca punct de sosire Aeroportul din Iași.

Prin urmare, s-a dispus trimiterea cauzei spre competentă soluționare Judecătoriei Iași, în a cărei circumscripție se află locul de sosire a avionului.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași – secția Civilă sub același număr de dosar, iar prin sentința civilă nr. 10858/2023, din 15 noiembrie 2023, s-a declinat competența teritorială de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea, s-a constatat ivit conflictul negativ de competență, și, în consecință, s-a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea pronunțării regulatorului de competență.

În argumentarea soluției, a constatat că prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 1.956,88 RON reprezentând compensație în temeiul Regulamentului 261/2004 al Parlamentului European și al Consiliului.

Instanța a reținut că dispozițiile art. 7 punctul 1 litera (b) a doua liniuță din Regulamentul nr. 1215/2012 (anterior articolul 5 punctul 1 litera (b) a doua liniuță din Regulamentul (CE) nr. 44/2001), se aplică în cazul în care, în materie contractuală, persoana care este chemată în judecată are sediul în alt stat membru față de statul în care a fost acționat în justiție.

Or, în cauză, pârâta B. Sucursala București, are sediul în același stat membru în care se află sediul instanței în fața căreia a fost acționată în justiție, nefiind aplicabile dispozițiile art. 7 din Regulamentul (UE) nr. 1215/2012.

Potrivit art. 4 din Regulamentul (UE) nr. 1215/2012, "sub rezerva dispozițiilor prezentului regulament, persoanele domiciliate pe teritoriul unui stat membru sunt acționate în justiție, indiferent de naționalitatea lor, în fața instanțelor respectivului stat membru".

Prin urmare, a reținut instanța că reclamanta a respectat dispozițiile redate anterior, iar conform dispozițiilor de drept național, în materia despăgubirilor întemeiate pe contractul de transport sunt competente, din punct de vedere teritorial, mai multe instanțe potrivit art. 113 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., "în afară de instanțele prevăzute la art. 107-112, mai sunt competente: (...) 6. instanța locului de plecare sau de sosire, pentru cererile ce izvorăsc dintr-un contract de transport", iar în cazul competenței teritoriale alternative, reclamantul este cel îndreptățit să aleagă o instanță dintre mai multe instanțe deopotrivă competente.

Astfel, prin depunerea cererii de chemare în judecată la Judecătoria Buftea, reclamanta a exercitat dreptul de a alege între instanțele deopotrivă competente, fixând competența teritorială de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea.

Competența de soluționare a cererilor întemeiate pe Regulamentul (CE) nr. 261/2004 al Parlamentului European și al Consiliului nu este exclusivă în favoarea instanțelor de la locul de sosire sau de plecare. Curtea de Justiție a Uniunii Europene a reținut în Hotărârea din 9 iulie 2009, Peter Rehder, C-204/08, EU:C:2009:439, punctul 45, teza a II-a, că, reclamantul poate, în continuare, să sesizeze instanța de la domiciliul pârâtului, în temeiul articolului 2 alin. (1) din Regulamentul 44/2001 (actualul articol 4 din Regulamentul (UE) nr. 1215/2012).

Astfel, norma de competență specială prevăzută la articolul 5 punctul 1 din Regulamentul nr. 44/2001 (actualul articol 7 punctul 1 din Regulamentul (UE) nr. 1215/2012) în materie contractuală nu înlocuiește norma generală de competență de la domiciliul pârâtului, ci o completează.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la data de 12 decembrie 2023.

Înalta Curte, constatând că în cauză există un conflict negativ de competență, în sensul art. 133 pct. (2) C. proc. civ., ivit între cele două instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea – secția Civilă, pentru următoarele considerente:

Obiectul litigiului cu privire la care s-a ivit conflictul negativ de competență vizează cererea de valoare redusă introdusă de reclamantă A., persoană juridică cu naționalitate americană, împotriva pârâtei B. Sucursala Otopeni, societate străină având naționalitatea unui stat membru al Uniunii Europene și un sediu secundar în România, localitatea Otopeni, jud. Ilfov, pe rolul Judecătoriei Buftea, prin care se solicită obligarea acesteia din urmă la plata sumei de 1.956,88 RON, echivalentul sumei de 400 euro la cursul Băncii Naționale a României din ziua introducerii cererii, reprezentând compensație pentru întârzierea zborului x/06.09.2022, conform art. 7 alin. (1) lit. b) din Regulamentul CE 261/2004.

În raport cu izvorul obligației de plată solicitate, trebuie observat că dispozițiile art. 7 pct. 5 din Regulamentul UE nr. 1215/2012, stabilesc că, "O persoană care are domiciliul pe teritoriul unui stat membru poate fi acționată în justiție într-un alt stat membru: (...) în privința unei contestații rezultate din activitatea unei sucursale, a unei agenții sau a unei alte unități, în fața instanțelor de la locul unde se află sucursala, agenția sau unitatea în cauză".

De asemenea, la considerentul nr. 11 din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 se reține că, "Normele de competență trebuie să prezinte un mare grad de previzibilitate și să se întemeieze pe principiul conform căruia competența este determinată, în general, de domiciliul pârâtului și, astfel, trebuie să fie întotdeauna disponibilă, cu excepția câtorva situații bine definite în care materia litigiului sau autonomia părților justifică un alt factor de legătură. În cazul persoanelor juridice, domiciliul trebuie să fie definit în mod independent, în vederea ameliorării transparenței normelor comune și a evitării conflictelor de competență".

Este adevărat că cererea este întemeiată pe Regulamentul (CE) nr. 261/2004 iar prin hotărârea CJ.U.E. din 09.07.2009 pronunțată în cauza C-204/08, Peter Rehder împotriva C. s-a reținut că, art. 5 pct. 1 lit. b) a doua liniuță din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială trebuie interpretat în sensul că instanța în circumscripția căreia se găsește locul de plecare sau locul de sosire a avionului, convenite în contractul de transport, este competentă să judece o cerere de compensații întemeiată pe Regulamentul (CE) nr. 261/2004 și pe un contract de transport aerian de persoane efectuat dintr-un stat membru cu destinația într-un alt stat membru, în temeiul unui contract încheiat cu o singură companie aeriană, operator de transport efectiv.

Textul din regulamentul european care se referă la sintagmele - instanța locului de plecare sau a locului de sosire a avionului – se interpretează în sensul că este competentă instanța din statul unde se află locul de plecare sau instanța din statul locului de sosire a avionului deoarece rațiunea regulamentului este de a stabili instanța cărui stat membru al uniunii va fi competentă să soluționeze un litigiu cu element de extraneitate intracomunitar. Odată stabilit statul al cărei instanță este competentă a soluționa cererea, determinarea competenței materiale și teritoriale a instanței din statul respectiv se realizează potrivit regulilor de procedură ale acelui stat.

În cauză, pretenția reclamantei privește activitatea unei sucursale situate în România a unei persoane juridice cu sediul într-un alt stat al Uniunii Europene; aceasta este situată în orașul Otopeni, județul Ilfov, localitate aflată în circumscripția Judecătoriei Buftea. Prin urmare, din punct de vedere teritorial sunt incidente prevederile art. 109 din C. proc. civ., conform cărora "cererea de chemare în judecată împotriva unei persoane juridice de drept privat se poate face și la instanța locului unde ea are un dezmembrământ fără personalitate juridică, pentru obligațiile ce urmează a fi executate în acel loc sau care izvorăsc din acte încheiate prin reprezentantul dezmembrământului ori din fapte săvârșite de acesta".

Pe de altă parte, întrucât cererea derivă dintr-un contract de transport este atrasă incidența dispozițiilor art. 113 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., potrivit cărora, pentru cererile ce izvorăsc dintr-un contract de transport, în afară de instanțele prevăzute la art. 107-112 din același cod, mai este competentă instanța locului de plecare sau de sosire. Din această perspectivă, este adevărat că Judecătoria Iași ar fi putut fi competentă să judece litigiul.

Însă, fiind vorba despre o pricină referitoare la bunuri constând în plata unei sume de bani cu titlu de despăgubire, aceste norme de competență teritorială alternativă sunt, așa cum rezultă din economia art. 126 din C. proc. civ., norme de competență de ordine privată de la care părțile pot deroga, fie în scris, fie verbal în fața instanței de judecată, fie tacit prin sesizarea de către reclamant a unei alte instanțe decât cea competentă potrivit legii, urmată de neinvocarea de către pârât a excepției de necompetență teritorială de ordine privată în termenul limită stabilit de lege.

Întrucât necompetența de ordine privată a instanței nu poate fi invocată decât de către pârât prin întâmpinare, sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii, așa cum rezultă din prevederile art. 130 alin. (3) din C. proc. civ., instanța supremă constată că Judecătoria Buftea, sesizată de reclamant, nu era îndreptățită să invoce din oficiu excepția de necompetență de ordine privată, devenind competentă a soluționa pricina ca urmare a învestirii sale de reclamant urmată de neinvocarea de către pârâtă a excepției de necompetență în termenul limită reglementat de lege.

Instanța supremă formulează observația că, în cauză, nu sunt incidente normele de competență teritorială menite a proteja consumatorii. Așa cum rezultă din decizia preliminară pronunțată de C.J.U.E. în Cauza C-106/17 (pct. 40 – 43), un cesionar, cum este reclamanta, care exercită o activitate profesională, nu poate beneficia de protecție specială acordată exclusiv consumatorului.

Pentru considerentele anterior expuse, în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea – secția Civilă, căreia i se va trimite dosarul spre soluționare.