ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1755/2024

Ședința publică din data de 9 octombrie 2024

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buftea la 16 martie 2023 sub nr. x/2023, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pe pârâta B. - Sucursala Otopeni, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea pârâtei la plata sumei în cuantum de 250 euro, echivalent în RON, reprezentând compensație întârziere zbor și la plata dobânzii legale penalizatoare, aferente debitului principal, începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată și până la data plății.

La termenul de la 13 septembrie 2023, Judecătoria Buftea a invocat excepția necompetenței teritoriale, pe care a admis-o prin sentința civilă nr. 8368 din 28 septembrie 2023 și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca.

În esență, Judecătoria Buftea a reținut că potrivit dispozițiilor art. 1081 alin. (1) pct. 4 coroborat cu art. 1072 alin. (1) C. proc. civ., instanțele judecătorești române sunt competente să judece și litigiile în care aeroportul de îmbarcare/încărcare sau debarcare/descărcare a pasagerilor sau mărfii transportate se află în România, competența determinându-se potrivit C. proc. civ.. A mai reținut că trebuie avute în vedere și dispozițiile art. 5 pct. 1 lit. b) a doua liniuță din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială, precum și dispozițiile art. 7 pct. 1 lit. b) a doua liniuță din Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 decembrie 2012 privind competența judiciară. Constatând că serviciile au fost prestate de pârâtă în Cluj-Napoca, pasagerul îmbarcându-se într-un avion care a decolat de pe Aeroportul Cluj-Napoca, instanța a statuat că este vorba de o competență teritorială exclusivă și că este competentă să soluționeze cauza Judecătoria Cluj-Napoca.

Ca urmare, dosarul a fost trimis Judecătoriei Cluj-Napoca.

La termenul de la 6 martie 2024, Judecătoria Cluj-Napoca a invocat excepția necompetenței teritoriale, pe care a admis-o prin sentința civilă nr. 3548 din aceeași dată, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea, a constatat ivit conflictul de competență, a suspendat judecarea cauzei și a înaintat dosarul către Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului.

În esență, Judecătoria Cluj-Napoca a reținut că este vorba de o competență teritorială de ordine privată, reglementată de art. 107 alin. (1) coroborat cu art. 113 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., iar în raport de art. 129 și art. 130 din același cod, nu poate fi invocată de instanță din oficiu. A mai reținut că reclamantă este societatea A. S.A., cesionar de creanțe, și nu persoana care a fost direct prejudiciată, astfel că situația este diferită de situația din cauzele conexate C-274/16, C-447/16 și C-448/16, pe care Judecătoria Buftea a invocat-o în considerentele sentinței de declinare. Așa fiind, instanța a reținut că Judecătoria Buftea, în baza competenței alternative, era competentă să soluționeze prezenta cauză.

Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Judecătoriei Buftea competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că instanțele învestite, respectiv Judecătoria Buftea și Judecătoria Cluj-Napoca, s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și cel puțin una dintre aceste instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Nici una din instanțele aflate în conflict nu se consideră competentă, din punct de vedere teritorial, să judece cererea cu care a fost sesizată.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluționarea prezentului conflict negativ de competență prin emiterea regulatorului de competență.

Înalta Curte reține că obiectul litigiului vizează cererea de valoare redusă introdusă de reclamanta A. S.A. împotriva pârâtei B. - Sucursala Otopeni, societate străină având naționalitatea unui stat membru al Uniunii Europene și un sediu secundar în România, localitatea Otopeni, jud. Ilfov, prin care s-a solicitat obligarea pârâtei la plata compensației pentru întârzierea zborului, conform art. 7 alin. (1) lit. b) din Regulamentul CE 261/2004.

Prin hotărârea CJUE din 9 iulie 2009 pronunțată în Cauza C-204/08 s-a reținut că art. 5 pct. 1 lit. b) a doua liniuță din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială trebuie interpretat în sensul că instanța în circumscripția căreia se găsește locul de plecare sau locul de sosire a avionului, convenite în contractul de transport, este competentă să judece o cerere de compensații întemeiată pe Regulamentul (CE) nr. 261/2004 și pe un contract de transport aerian de persoane efectuat dintr-un stat membru cu destinația într-un alt stat membru, în temeiul unui contract încheiat cu o singură companie aeriană, operator de transport efectiv.

Textul din regulamentul european care se referă la sintagmele "instanța locului de plecare sau a locului de sosire a avionului" se interpretează în sensul că este competentă instanța din statul unde se află locul de plecare sau instanța din statul locului de sosire a avionului deoarece rațiunea regulamentului este de a stabili instanța cărui stat membru al uniunii va fi competentă să soluționeze un litigiu cu element de extraneitate intracomunitar. Odată stabilit statul a cărui instanță este competentă a soluționa cererea, determinarea competenței materiale și teritoriale a instanței din statul respectiv se realizează potrivit regulilor de procedură ale acelui stat.

În cauză, reclamanta A. S.A. este cesionara pretențiilor reprezentând despăgubiri, și nu beneficiarul direct al serviciilor de transport aerian, această societate desfășurând o activitate profesională în domeniul recuperării creanțelor.

În aceste condiții, competența teritorială se stabilește potrivit regulilor de drept comun ce guvernează activitatea unei sucursale situate în România a unei persoane juridice cu sediul într-un alt stat al Uniunii Europene; aceasta este situată în orașul Otopeni, județul Ilfov, localitate aflată în circumscripția Judecătoriei Buftea.

Prin urmare, din punct de vedere teritorial sunt incidente prevederile art. 109 C. proc. civ., conform cărora "cererea de chemare în judecată împotriva unei persoane juridice de drept privat se poate face și la instanța locului unde ea are un dezmembrământ fără personalitate juridică, pentru obligațiile ce urmează a fi executate în acel loc sau care izvorăsc din acte încheiate prin reprezentantul dezmembrământului ori din fapte săvârșite de acesta".

Pe de altă parte, întrucât creanța cedată derivă dintr-un contract de transport, trebuie avute în vedere și dispozițiile art. 113 alin. (1) pct. 3 și pct. 6 C. proc. civ., potrivit cărora, în afară de instanțele prevăzute la art. 107-112 din același cod, mai este competentă instanța locului prevăzut în contract pentru executarea obligației sau, în cazul contractelor de transport, instanța locului de plecare sau de sosire.

Ca urmare, fiind vorba despre o competență teritorială alternativă, art. 129 alin. (3) C. proc. civ. stabilește caracterul său de ordine privată, aceasta putând fi invocată în condițiile stabilite de art. 130 alin. (3) din același cod, numai de către pârât prin întâmpinare sau la primul termen de judecată.

În prezenta cauză pârâta nu a invocat necompetența instanței în termenul reglementat de lege, astfel că instanța inițial sesizată, Judecătoria Buftea, nu avea posibilitatea de a invoca din oficiu această excepție și a rămas învestită în mod legal să judece litigiul.

Așa fiind, în raport de considerentele expuse și de principiul asigurării accesului efectiv la justiție, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea căreia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 9 octombrie 2024.