ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 634/2024

Ședința publică din data de 21 martie 2024

Asupra conflictului negativ de competență de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1) Obiectul litigiului dedus judecății

Prin cererea de valoare redusă înregistrată pe rolul Judecătoriei Buftea– secția civilă, la data de 28 februarie 2023, sub nr. x/2023, reclamanta A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei B., cu sediul și în OTOPENI la plata sumei de 250 euro, echivalent în RON, reprezentând compensație întârziere zbor, precum și la plata dobânzii legale calculate de la data formulării cererii de valoare redusă, cu cheltuieli de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 5 și art. 7 din Regulamentul CE 261/2004, art. 1522 C. civ., precum și pe jurisprudența relevantă a Curții de Justiție a Uniunii Europene.

2) Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență:

2.1) Prin sentința civilă nr. 6111/2023 din 22 iunie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2023, Judecătoria Buftea – secția civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale exclusive, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei formulate de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B., cu sediul și în Otopeni, în favoarea Judecătoriei Timișoara.

În motivarea acestei hotărâri, instanța a reținut, în esență, că în Cauza C-204/08, Curtea a subliniat aspectul că "articolul 5 punctul 1 litera (b) a doua liniuță din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială trebuie interpretat în sensul că, în cazul unui transport aerian de persoane dintr-un stat membru cu destinația într-un alt stat membru, efectuat în temeiul unui contract încheiat cu o singură companie aeriană, care este operatorul de transport efectiv, instanța competentă să judece o cerere de compensații întemeiată pe acest contract de transport și pe Regulamentul (CE) nr. 261/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 februarie 2004 de stabilire a unor norme comune în materie de compensare și de asistență a pasagerilor în eventualitatea refuzului la îmbarcare și anulării sau întârzierii prelungite a zborurilor și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 295/91 este, la alegerea reclamantului, instanța în circumscripția căreia se găsește locul de plecare sau locul de sosire a avionului, astfel cum aceste locuri sunt convenite în contractul respectiv".

Instanța a considerat, așadar, că în materia despăgubirilor întemeiate pe dispozițiile Regulamentului (CE) nr. 261/2004, se instituie o competență teritorială exclusivă în favoarea instanței de la locul de plecare sau de sosire a avionului.

Or, în speță, s-a reținut, conform biletului de transport aerian anexat, că zborul operat de societatea pârâtă a avut ca punct de plecare Aeroportul Internațional Traian Vuia din Timișoara, astfel că Judecătoria Timișoara este competentă să soluționeze litigiul, ca instanță în a cărei circumscripție se află locul de plecare al zborului.

2.2) La data de 29 ianuarie 2024, cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara– secția I civilă, sub același număr de dosar, care, prin sentința civilă nr. 3084 din 30 ianuarie 2024, în temeiul art. 133 pct. 2 C. proc. civ., raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., constatând că Judecătoria Buftea este competentă teritorial să soluționeze cauza, a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut, sub aspectul normelor de competență aplicabile cererii de valoare redusă, prevederile art. 107 alin. (1) și (2), art. 129 alin. (3), art. 130 alin. (2)- (4) și art. 132 alin. (1) și alin. (3) C. proc. civ.

A reținut, în primul rând, că, în discuție, este o competență teritorială relativă, de ordine privată, iar nu de ordine publică, așa cum a apreciat Judecătoria Buftea, iar în ceea ce privește temeiul de competență indicat de prima instanță, a apreciat că nu este aplicabil în cazul de față, elementele de extraneitate din speță fiind, încă o dată, irelevante sub aspectul competenței, în condițiile în care reclamanta, persoană juridică română, a introdus cererea chiar la sediul societății pârâte, persoană juridică română.

Instanța a mai reținut că interpretarea dată în Cauza C-204/08 C. împotriva D. are ca premisă aplicarea Regulamentului (CEE) nr. 295/91, ceea ce nu este cazul în speță, în prezenta cauză reclamantă fiind A. S.R.L., cesionar de creanțe, deci, nu persoana care a fost direct prejudiciată.

Prin urmare, s-a apreciat că, și raportat la această jurisprudență, competența teritorială este de ordine privată, iar nu exclusivă, de ordine publică, cum a interpretat Judecătoria Buftea, aspect care rezultă chiar din considerentele Cauzei C-204/08 a C.J.U.E.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra regulatorului de competență.

Constatând că în cauză există un conflict negativ de competență, în sensul art. 133 alin. (2) C. proc. civ., ivit între cele două instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente teritorial să judece pricina și și-au declinat reciproc competența, Înalta Curte, în temeiul art. 135 din același cod, va pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente.

În ceea ce privește legalitatea învestirii în vederea soluționării conflictului de competență, Înalta Curte constată că, în conformitate cu dispozițiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., există conflict negativ de competență atunci când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță învestită își declină la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la emiterea regulatorului de competență, stabilind competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea, pentru următoarele considerente:

Litigiul de față are ca obiect cererea de valoare redusă formulată în condițiile art. 1026 și urm. C. proc. civ. de către reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. cu sediul și în Otopeni, care avea sediul, la data declanșării litigiului, în mun. Otopeni, județul Ilfov, aflat în circumscripția teritorială a Judecătoriei Buftea.

Art. 1.028 C. proc. civ.., cu denumirea marginală "Instanța competentă" prevede: "(1) Competența de a soluționa cererea în primă instanță aparține judecătoriei. (2) Competența teritorială se stabilește potrivit dreptului comun."

În același timp, conform art. 130 alin. (2) și (3) C. proc. civ., "Necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii. (3) Necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii".

În sfârșit, art. 131 alin. (1) C. proc. civ. stabilește că "La primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate.".

Primul termenul de judecată acordat în fața Judecătoriei Buftea a fost cel din 07.06.2023.

În cauză, se constată că Judecătoria Buftea a procedat la verificarea propriei competențe de soluționare a cauzei la primul termen de judecată la care părțile erau legal citate în fața acesteia, respectiv la termenul din 07.06.2023, invocând din oficiu excepția necompetenței teritoriale de soluționare a cauzei.

Procedând în acest mod, Judecătoria Buftea a nesocotit dispozițiile imperative prevăzute de lege pentru invocarea necompetenței teritoriale, în discuție fiind vorba despre o necompetență de ordine privată, și nicidecum de ordine publică.

Rezultă așadar, raportat la prevederile art. 1028 C. proc. civ., coroborat cu art. 107 alin. (1) C. proc. civ. și art. 130 alin. (3) din același cod, că soluționarea cererii de valoare redusă pendinte este de competența instanței de la sediul pârâtei, respectiv a Judecătoriei Buftea.

Considerentele Hotărârii Curții de Justiție a Uniunii Europene din 9 iulie 2009, pronunțată în cauza C-204/08, reținute de Judecătoria Buftea ca temei al soluției de declinare, nu sunt aplicabile speței, întrucât reclamanta A. S.A. este cesionarul creanței și profesionist al sectorului de recuperare creanțe în domeniul transportului aerian de pasageri, iar nu pasagerul zborului, astfel că nu beneficiază de protecția specială pe care Regulamentul nr. 261/2004 o asigură pasagerilor, în cazul unui transport aerian dintr-un stat membru în alt stat membru.

Chiar și dacă s-ar aprecia contrariul, Înalta Curte reține considerentele de la paragraful 45 din hotărâre: "O asemenea posibilitate de alegere recunoscută reclamantului respectă, pe lângă criteriul de proximitate, și cerința de previzibilitate, întrucât permite atât reclamantului, cât și pârâtului să identifice cu ușurință instanțele susceptibile să fie sesizate. Mai mult, aceasta este conformă obiectivului de securitate juridică, alegerea reclamantului fiind limitată, în cadrul articolului 5 punctul 1 litera (b) a doua liniuță din Regulamentul nr. 44/2001, la două instanțe posibile. În plus, trebuie amintit că reclamantul poate în continuare să sesizeze instanța de la domiciliul pârâtului, în temeiul articolului 2 alin. (1) din regulamentul menționat, cu alte cuvinte, în speță, în temeiul articolului 60 alin. (1) din același regulament, instanța în circumscripția căreia operatorul de transport aerian își are sediul statutar, administrația centrală sau centrul de afaceri, ceea ce este conform cu articolul 33 din Convenția de la Montréal".

În considerarea tuturor argumentelor expuse și constatând că Judecătoria Buftea este instanța competentă teritorial să soluționeze cererea dedusă judecății, Înalta Curte urmează a dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competență, conform art. 135 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Buftea.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 martie 2024.