ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1176/2025

Ședința publică din data de 16 septembrie 2025

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1026-1033 C. proc. civ., Regulamentul (CE) nr. 261/2004, art. 1566-1586 C. civ.

Pârâta B.- Sucursala Otopeni a depus întâmpinare, în termenul legal, prin care a invocat excepția necompetenței generale a instanțelor române, excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Buftea, excepția lipsei capacității procesuale de folosință a sucursale, excepția lipsei calității procesuale pasive a sucursalei și, pe fond, a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

Prin sentința civilă nr. 1631 din 12 februarie 2025, pronunțată în dosarul nr. x/2024, Judecătoria Buftea, secția Civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale exclusive, invocată prin întâmpinare și în consecință, a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Iași.

În motivarea acestei hotărâri, instanța a reținut, în esență, că, în materia despăgubirilor întemeiate pe dispozițiile Regulamentului (CE) nr. 261/2004, a fost instituită o competență teritorială exclusivă în favoarea instanței de la locul de plecare sau de sosire a avionului, fiind evocată în acest sens interpretarea Curții de Justiție a Uniunii Europene în Cauza C-204/08.

Prin urmare, în cauză, având în vedere că zborul operat de pârâtă a avut ca punct de plecare Aeroportul din Iași, a considerat că Judecătoria Iași este competentă să judece cererea reclamantei.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut, în esență, următoarele motive:

Cauza cu care a fost învestită Judecătoria Buftea are ca obiect cererea formulată de reclamanta A. S.A., persoană juridică română, împotriva B., societate înregistrată și funcționând în conformitate cu legile unui stat membru al Uniunii Europene și având un sediu secundar în România, B. - Sucursala Otopeni. În raport cu acest sediu secundar, reclamanta a introdus cererea la Judecătoria Buftea.

Dezînvestindu-se în favoarea unei alte instanțe române, instanța sesizată de reclamantă a apreciat că, din perspectiva competenței internaționale, instanțele române sunt competente să soluționeze cauza, concluzie care este confirmată de art. 7 pct. 5 din Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 și în același sens este și art. 1.066 alin. (1) C. proc. civ.

Așa fiind, s-a reținut că instanța competentă se determină conform legii procesuale civile române, astfel cum dispune art. 1.072 alin. (1) C. proc. civ.

În continuare, a reținut că obiectul cauzei este reprezentat de o cerere de valoare redusă, în care competența teritorială urmează regulile dreptului comun, astfel cum dispune art. 1.028 alin. (2) C. proc. civ., iar pretenția reclamantei privește activitatea unei sucursale din România, care aparține unei persoane juridice stabilite într-un alt stat membru al Uniunii Europene; totodată, această sucursală este situată în Otopeni, jud. Ilfov, localitate aflată în circumscripția Judecătoriei Buftea.

Au fost evocate prevederile art. 109 C. proc. civ. și s-a reținut că, în egală măsură, cererea reclamantei derivă dintr-un contract de transport, fiind atrasă incidența art. 113 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., potrivit căruia, pentru cererile ce izvorăsc dintr-un contract de transport, în afară de instanțele prevăzute la art. 107-112 din același act normativ, mai este competentă instanța locului de plecare sau de sosire. Din perspectiva acestor dispoziții legale, competența ar fi putut reveni Judecătoriei Iași.

Instanța a reținut că reclamanta, având, potrivit art. 116 C. proc. civ., alegerea între mai multe instanțe, deopotrivă competente, a ales să sesizeze Judecătoria Buftea.

Or, s-a apreciat, ca urmare a învestirii sale, Judecătoria Buftea a devenit competentă să soluționeze cauza, sens în care reclamanta nu mai poate reveni asupra alegerii făcute, după cum nici pârâtul nu este în drept să invoce excepția necompetenței teritoriale și, prin urmare, Judecătoria Buftea, sesizată prin cererea de valoare redusă, este competentă să soluționeze cauza.

Înalta Curte, constatând existența conflictului negativ de competență, în sensul art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., între cele două instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente teritorial să judece pricina, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea, secția Civilă, pentru următoarele considerente:

Cauza care a generat prezentul conflict de competență are ca obiect cererea formulată de reclamanta A. S.A., persoană juridică română, împotriva pârâtei B., societate înregistrată și funcționând în conformitate cu legile unui stat membru al Uniunii Europene și având sediu secundar în Otopeni, România. În raport cu acest sediu secundar, reclamanta a introdus cererea la Judecătoria Buftea.

Pârâta a depus întâmpinare, atât în nume propriu, cât și în numele sucursalei, prin care a invocat necompetența generală și a formulat apărări pe fondul cauzei, în vederea respingerii acțiunii, ca neîntemeiată.

Dezînvestindu-se în favoarea unei alte instanțe române, instanța sesizată de reclamantă a apreciat că, din perspectiva competenței internaționale, instanțele române sunt competente să soluționeze cauza, aspect necontestat în cadrul litigiului.

În acest sens, trebuie avute în vedere dispozițiile art. 26 alin. (1) din Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 al Parlamentului European și al Consiliului privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială, potrivit cu care "Cu excepția cazurilor în care competența este determinată de alte dispoziții ale prezentului regulament, instanța din statul membru în fața căreia se înfățișează pârâtul este competentă. Această regulă nu se aplică în cazul în care înfățișarea are ca obiect contestarea competenței sau o altă instanță are competență exclusivă în temeiul articolului 24."

De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 1.066 alin. (1) C. proc. civ., "Sub rezerva situațiilor în care legea dispune altfel, instanțele române sunt competente dacă pârâtul are (...) un sediu secundar sau fondul de comerț pe teritoriul României la data introducerii cererii".

În consecință, instanța competentă se determină conform legii procesuale civile române întrucât, potrivit art. 1072 alin. (1) C. proc. civ., "Când instanțele române sunt competente potrivit dispozițiilor cărții de față, competența se determină conform regulilor din prezentul cod și, după caz, a celor prevăzute în legi speciale".

Procedând, în continuare, la soluționarea conflictului negativ de competență, instanța supremă va verifica modul în care au fost respectate atât normele de competență propriu-zise, cât și cele referitoare la condițiile și termenele de invocare a excepției de necompetență.

Obiectul cauzei este reprezentat de o cerere de valoare redusă, în care competența teritorială urmează regulile dreptului comun, astfel cum dispune art. 1028 alin. (2) C. proc. civ.

Dreptul comun în materie de competență îl reprezintă dispozițiile art. 107-112 C. proc. civ.

Se impune a fi arătat și faptul că cererea reclamantei derivă dintr-un contract de transport, fiind atrasă incidența art. 113 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., potrivit căruia, pentru cererile ce izvorăsc dintr-un contract de transport, în afară de instanțele prevăzute la art. 107-112 din același act normativ, mai este competentă instanța locului de plecare sau de sosire. Doar din perspectiva acestor dispoziții legale, competența ar fi putut reveni Judecătoriei Iași.

Înalta Curte reține că reclamanta, având, potrivit art. 116 C. proc. civ., alegerea între mai multe instanțe, deopotrivă competente, a ales să sesizeze Judecătoria Buftea.

Or, ca urmare a învestirii sale, Judecătoria Buftea a devenit competentă să soluționeze cauza, sens în care reclamanta nu mai poate reveni asupra alegerii făcute, după cum nici pârâtul nu este în drept să invoce excepția necompetenței teritoriale și nici instanța, din oficiu, nu poate să cenzureze opțiunea reclamantei.

Prin urmare, Judecătoria Buftea, sesizată prin cererea de valoare redusă, nu putea, în mod valabil, să invoce din oficiu excepția necompetenței teritoriale, competența sa fiind câștigată cauzei.

În considerarea tuturor celor anterior expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., văzând și dispozițiile art. 1028 alin. (1) din C. proc. civ., coroborat cu art. 116 din același Cod, Înalta Curte de Casație și Justiție va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea, secția Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționarea a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea, secția Civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 septembrie 2025.